Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 3852/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(847/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3852/
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - Regionala, împotriva sentinței civile nr.6905 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 19944/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect - acțiune răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns recurenta reclamantă "CFR" SA - Regionala, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 9 dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentei reclamante "CFR" SA - Regionala, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 6905/10.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta Compania Națională de Ferate - CFR SA a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 931 lei, încasată în mod necuvenit și nerestituită.
Reclamanta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- pârâta a fost salariata reclamantei în funcția de acar I în stația, iar începând cu 01.04.2006 nu s-a mai prezentat la serviciu, absentând nemotivat;
- instanța în mod eronat nu a ținut seama de prevederile Contractului Colectiv de Muncă, unde urmare a acestui fapt, s-a dispus concedierea pârâtei în temeiul art. 264 alin. 1 lit. f coroborat cu art. 61 lit. a din Codul Muncii, respectiv art. 41 din CCM 2005/2006, așa cum rezultă din Decizia nr. TR. /548 din 29.06.2006;
- pentru perioada lucrată pârâta trebuia să uzeze de 8 zile de concediu de odihnă, însă a efectuat 10 zile CO în luna februarie, plătite din statul de plată din luna februarie 2006, rezultând că pentru cele 2 zile necuvenite trebuie să restituie 49 lei;
- de asemenea, pârâta a încasat avansul lunii aprilie (224 lei), iar la lichidarea lunii martie s-a reținut suma de 41 lei, rezultând un avans necuvenit de 183 lei;
- de menționat faptul că plata salariilor se face prin card bancar, salariatul nesemnând statul de plată;
- pârâta a încasat și prima de Paște, acordată anticipat în luna martie, rezultând că are de restituit suma de 699 lei;
- aceste sume au fost acordate anticipat pârâtei, iar CCM prevede în mod expres că sumele acordate ca ajutor material se restituie în caz de încetare a contractului de muncă, aspect recunoscut și de pârâtă prin declarația sa din data de 12.06.2006;
- reclamanta nu a putut anticipa intențiile pârâtei privitoare la absențele nemotivate, întrucât în momentul primirii sumelor pârâta era încă salariata societății și a beneficiat astfel de aceste drepturi; - pârâta avea obligația de a aduce la cunoștința șefilor ierarhici situația în care se afla pentru a se lua măsurile ce se impun;
- în plus, pârâta a refuzat restituirea sumelor necuvenite, motiv pentru care reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în speță a prevederilor art. 304/1 proc. civ. (ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele de către instanța de recurs) și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în motivarea recursului nu se prezintă nemulțumiri concrete în legătură cu sentința atacată, din care să reiasă care sunt aspectele de nelegalitate sau netemeinicie ale acesteia ori în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de fond.
Practic, recurenta-reclamantă reia și reproduce fidel motivarea cererii precizatoare de la filele 11-13 dosar fond. Or, un asemenea procedeu nu poate fi asimilat exprimării unor critici efective și reale cu privire la hotărârea recurată, doar împrejurarea că în cauză sunt incidente prevederile art. 304/1 proced. civ. împiedicând aplicarea sancțiunii constatării nulității recursului pentru nemotivarea acestuia conform art. 302/1 lit. c și art. 306. proced. civ.
Prima instanță a reținut corect că recurenta-reclamantă, cea căreia îi revenea sarcina probei conform art. 1169 cod civil și art. 287 din Codul Muncii, nu a făcut dovada faptului că intimata-pârâtă ar fi încasat sumele de bani a căror restituire o solicită. Din acest punct de vedere în cauză s-a făcut o justă aplicațiune a dispozițiilor art. 163 din Codul Muncii, din interpretarea căruia rezultă că plata drepturilor salariale "se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit". Or, recurenta nu a depus la dosar state de plată semnate de intimată sau alte documente justificative din care să reiasă că a achitat într-adevăr drepturile salariale la care face referire prin acțiune.
De altfel, chiar dacă s-ar fi făcut asemenea probe, pretențiile deduse judecății tot nu puteau fi primite, deoarece erau neîntemeiate.
Sub acest aspect, trebuie arătat că intimata-pârâtă a fost angajata recurentei - având contract individual de muncă și aflându-se deci în raporturi juridice de muncă cu autoarea acțiunii - până cel puțin la data de 29.06.2006, când s-a emis decizia nr. TR. I-, prin care s-a dispus concedierea disciplinară a intimatei. Date fiind prevederile art. 268 alin. 3 din Codul Muncii, o asemenea decizie își produce efectele constând din încetarea raporturilor de muncă dintre părți, de la momentul la care a fost comunicată salariatului. Ca atare, și dacă s-ar accepta că decizia suscitată a fost comunicată intimatei-pârâte la data emiterii ei (29.06.2006), este evident că până la acest moment intimata era îndreptățită să i se plătească drepturile salariale pe care le pretinde recurenta, căci contractul de muncă dintre părți era încă în ființă și producea toate efectele care îi erau specifice, printre care și pe cele prevăzute de art. 39 alin. 1 din Codul Muncii.
Prin urmare, strict formal, intimata-pârâtă era îndreptățită să fie salarizată, iar dacă i s-au achitat sume de bani cu acest titlu, deși nu a muncit, acestea nu mai pot fi pretinse de către angajator, căci în acest caz nu se poate vorbi despre o plată nedatorată, tocmai pentru că această plată s-a făcut în temeiul unui contract individual de muncă în vigoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Ferate - CFR SA, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 6905/10.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./17.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
