Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 392/R/2009

Ședința publică din data de 24 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției

JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al Curții de Apel

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1855/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI SA B - REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului recurent av., cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul reclamantei intimate, cons.jur., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 29.01.2009, reclamanta intimată a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei intimate în ședința publică de azi, depune la dosar delegație, precizări la întâmpinarea depusă anterior însoțite de acte doveditoare care se comunică și reprezentantului pârâtului recurent.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, respingerea acțiunii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1855 din 13 oct. 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE SA B REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE C împotriva pârâtului și în consecință pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 173,71 lei reprezentând prejudiciu patrimonial.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin acțiunea înaintată, reclamanta a chemat în judecată pârâtul solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 173.71 lei, ce reprezintă pagubă produsă de acesta.

Pârâtul este angajat al reclamantei în cadrul Secției exploatare locomotive O, în funcția de mecanic de locomotivă. In cursul anului 2006, săvârșit mai multe abateri în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fiind sancționat prin Deciziile nr. 401/C/37/10.01.2007 și 401/C/1 din 10.01.2007. Aceste decizii nu au fost contestate de către pârât. Prin abaterile săvârșite a cauzat reclamantei prejudicii materiale.

Conform art. 270 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Pentru a angaja răspunderea salariatului, trebuie îndeplinite cumulativ cerințele privind culpa, raportul de cauzalitate și prejudiciul cauzat.

Din actele depuse la dosar, reclamanta a dovedit că sunt întrunite cerințele articolelor mai sus menționate, fiind dovedit faptul că din cauza neîndeplinirii sarcinilor de serviciu, pârâtul a cauzat un prejudiciu material reclamantei în sumă de 173,71 lei, astfel că acțiune a fost admisă.

Împotriva sentinței, pârâtul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și respingerea acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului arată că instanța de fond nu a ținut cont de apărarea pârâtului, cele două decizii de sancționare nefiind contestate de pârât deoarece în urma cercetării cauzei s-a reținut că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare.

În data de 23.07.2006 s-a întocmit dosarul de cercetare a cauzei privind defectarea locomotivei DA 1313 în care s-a reținut că defectarea locomotivei s-a produs din cauze tehnice, mai presus de voința umană fiind înlăturată răspunderea patrimonială a mecanicului.

În ceea ce privește întârzierea cu 58 minute a trenului 3074 din 12.11.2006 din cauza că 543 rămas fără motorină, potrivit raportului de cercetare întocmit de șeful Depoului CFR C, s-a reținut vinovăția mecanicului G, nicidecum a pârâtului.

În concluzie, arată că organele de conducere și de specialitate au stabilit că pârâtul nu se face vinovat de nici unul din cele două neajunsuri imputate în sarcina lui.

SA B, Regionala de Transport Feroviar de Călători C, prin întâmpinarea de la 7, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamant Curtea reține următoarele:

Atât din recursul formulat de reclamant cât și din susținerile făcute în fața instanței de fond, acesta se apără prin aceea că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte prin care să fi produs prejudiciul cauzat reclamantei.

Dar așa cum corect a reținut și instanța de fond, tocmai pentru comiterea unor abateri în legătură cu atribuțiunile de serviciu, în urma cărora s-a produs prejudiciul reclamantei, acesta fost sancționat disciplinar prin deciziile nr.401/C/37/10.01.2007 și 401/C/1 din 10.01.2007, cu "avertisment scris" în temeiul art.264 alin.1 lit.a muncii, decizii ce nu au fost contestate, ele devenind astfel definitive și în privința stării de fapt ce a fost reținută cu privire la vinovăția reclamantului în producerea prejudiciului.

Cum în acest context cerințele prevăzute de art.270 muncii se dovedesc a fi pe deplin îndeplinite, se constată că în mod legal și temeinic tribunalul a admis acțiunea reclamantei, astfel că față și de dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1855/F din 13 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.AR

Dact./2ex.

24.03.2009

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Cluj