Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 3938/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1746/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3938R
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE împotriva sentinței civile nr.7076 din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19915/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații, G, având ca obiect-acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta, prin consilier juridic cu delegație la dosar și intimații, G, prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.11623/2009, intimatul personal și intimata prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței civile și în consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimații, G, prin avocat solicită respingerea recursului arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul solicită respingerea recursului.
Intimata,prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse în notele de ședință pe care le depune, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7076/10.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune împotriva pârâților, G,.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâții au avut calitatea de salariați ai reclamantelor, fiind încadrați astfel: în calitate de director general; G în calitate de director general adjunct; în calitate de director de relații internaționale; în calitate de director general adjunct al Departamentului economic; în calitate de șef serviciu financiar; și, în calitate de consilieri juridici.
A mai reținut tribunalul că urmare a verificării calității gestiunii economico-financiare și a modului de administrare a patrimoniului de către reclamantă, Curtea de Conturi a României a stabilit în procesul verbal nr. 1219/21.03.2006 că în anul 2004 Societatea Română de Radiodifuziune() a înregistrat cheltuieli în sumă de 176.745 mii lei(Rol) pentru deplasarea în străinătate a unor membri ai Consiliului de administrație al reclamantei ce nu aveau calitatea de angajați ai societății.
au fost efectuate în scopul participării la concertele Orchestrei Naționale Radio și la diverse manifestări muzicale în baza notelor de fundamentare întocmite de pârâtul și a ordinelor aprobate de pârâtul.
Ac este cheltuieli au fost înregistrate ca nedeductibile, operațiune ce a generat în plus o obligație fiscală de 46.438 mii Rol către bugetul de stat a societății, controlorii financiari apreciind că angajarea și efectuarea cheltuielilor cu această destinație neavând temei legal, întrucât membrii Consiliului de administrație nu au avut încheiate cu în calitate de specialiști, convenții, nu există rapoarte scrise la întoarce rea din deplasare cu concluzii și propuneri în vederea valorificării acestora în interesul instituției cum se prevede și la capitolul I pct.9 din Regulamentul intern privind ordonarea deplasărilor în străinătate aprobat prin Ordinul nr.59/4.02.1999 al Președintelui Director General al.
Tribunalul a mai reținut că reclamanta căreia îi revenea sarcina probei potrivit dispoz.art.287 din Codul muncii nu a înțeles să administreze proba cu expertiză contabilă pusă în discuție de instanță din oficiu, astfel că producerea și respectiv întinderea prejudiciului nu au fost dovedite în cauză constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii întemeiate pe contractele individuale încheiate între părți.
Actul întocmit de instituția statului abilitată să verifice calitatea gestiunii economico financiară și a modului de administrare a patrimoniului de către reclamantă nu are suficientă forță probată pentru a stabili în mod obiectiv existența și întinderea prejudiciului pretins în cauză, expertiza judiciară constituind mijlocul probatoriu reglementat de dispoz.art. 201 și urm. Cod pr.civilă, prin care se determină în procesul civil împrejurarea pentru care este nevoie de părerea unui specialist în contabilitate.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs motivat reclamantul care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, susținând că în mod greșit prima instanță a reținut că nu s-a făcut în cauză proba întinderii prejudiciului și că procesul verbal întocmit de o autoritate a statului nu are suficientă forță probantă, deoarece prin acțiune s-a indicat că scopul acesteia este de a recupera în conformitate cu obligația prevăzută de dispoz.art. 1281din Legea nr.94/1992, prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi.
Faptul că în calitate de reclamantă a apreciat actul de control ca având valoare probatorie asupra certitudinii prejudiciului și că expertiza judiciară contabilă nu putea aduce elemente noi în privința întinderii prejudiciului care este rezultatul unei însumări a deconturilor cheltuielilor de deplasare nu împiedica instanța de fond ca în virtutea rolului activ și în conformitate cu dispoz.art. 2012al.1 Cod pr.civilă să dispună numirea unui specialist contabil din oficiu.
A mai susținut recurenta că atâta vreme cât nici intimații pârâți nu au contestat întinderea prejudiciului și nu au solicitat expertiză contabilă în acest sens, aceștia au recunoscut, implicit,întinderea prejudiciului stabilit de controlorii financiari ai Curții de Conturi, expertiza contabilă fiind un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului, în situația în care acesta ar fi avut dubii cu privire la întinderea prejudiciului peste convingerea părților.
Prejudiciul cauzat de intimați este cert și necontestat de aceștia iar normele juridice nu pot forma obiect al probațiunii ori prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate că intimații au încălcat dispozițiile art. 23 al.3 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea și.
Recurenta a mai susținut că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 271 din Codul muncii, câtă vreme în cauză erau incidente dispozițiile art. 271 al.2 din Codul muncii ce instituie o răspundere solidară, a tuturor intimaților ce au semnat ordinele de deplasare cu încălcarea legii și în consecință măsura în care intimații au contribuit la încălcarea legii nu putea fi măsurată printr-o expertiză contabilă.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au solicitat și administrat probe noi în faza recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoz.art. 270 al.1 din Codul muncii salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților pentru pagubele create de către aceștia angajatorului este necesar potrivit acestui text de lege ca acesta din urmă să facă dovada întrunirii în persoana primilor cumulativ a condițiilor răspunderii patrimoniale a acestora, respectiv a faptului că persoana ce a produs prejudiciul are calitatea de salariat, a faptului că a creat un prejudiciu material angajatorului prin fapta sa ilicită și culpabilă, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Totodată, în raport de dispoz.art. 271 din Codul muncii angajatorului, în raport de dispoz. art. 287 din Codul muncii,îi revine obligația de a dovedi, în situația în care paguba a fost produsă de mai mulți salariați, măsura în care fiecare dintre aceștia a contribuit la producerea ei și în raport de această situație,de a determina despăgubirea datorată de către fiecare salariat, iar în situația în care măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecărui salariat se stabilește și se dovedește de angajator proporțional cu salariul net al salariaților de la data constatării pagubei și în funcție de timpul lucrat de aceștia de la ultimul inventar.
Curtea reține că în cauză, după corect a reținut instanța fondului, recurenta căreia în calitate de angajator îi revenea, potrivit dispoz.art. 287 din Codul muncii obligația de a face dovada elementelor răspunderii patrimoniale a salariaților întrunite cumulativ nu a fost în măsură de a face dovada certitudinii prejudiciului pretins suportat atât sub aspectul existenței lui cât și în privința întinderii acestuia.
Pentru a se putea considera un prejudiciu produs ca fiind cert, angajatorul trebuie să facă dovada atât a existenței lui cât și certitudinii întinderii prejudiciului, după cum corect a reținut instanța fondului.
Mai mult, potrivit dispozițiilor coroborate ale art. 270 și art. 271 din Codul muncii, răspunderea patrimonială a salariaților față de angajatori este o răspundere personală și individuală, iar nu după cum fără temei susține recurenta că aceasta ar fi o răspundere solidară; în acest sens sunt dispoz.art. 270 al.1 din Codul muncii ce stabilesc natura juridică a răspunderii patrimoniale ca fiind răspundere contractuală, aceasta din urmă fiind o răspundere conjunctă precum și dispozițiile art. 271 al.2 din Codul muncii, interpretate gramatical ce prevăd că răspunderea fiecărui salariat se stabilește proporțional cu salariul acestuia de la momentul producerii pagubei, deci în mod conjunct.
Pe de altă parte, în condițiile în care prin imposibilitatea administrării probei cu expertiză judiciară contabilă și în condițiile în care prin procesul verbal de control al gestiunii nu s-a stabilit întinderea despăgubirilor datorate de fiecare intimat, raportat la salariul său net la momentul producerii pagubei ori la măsura în care a contribuit la paguba produsă, în mod corect a reținut instanța fondului faptul că recurenta nu a dovedit în condițiile prevăzute de art. 287 din Codul muncii întinderea prejudiciului și repartizarea sa pe fiecare intimat, nefiind fondate susținerile potrivit cărora prejudiciul ar reprezenta o simplă însumare a unor sume de bani.
Curtea mai reține și faptul că intimatul, prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe a contestat existența și întinderea prejudiciului pretins de recurentă prin cererea de chemare în judecată(fila 26 din dosarul primei instanțe) susținând că acesta nu este cert, real și exigibil, astfel încât se impunea în mod evident în cauză administrarea probei cu expertiză judiciară contabilă pentru determinarea cuantumului prejudiciului și a repartizării sale în privința intimaților, probă ce nu a putut fi administrată însă datorită refuzului recurentei consemnat în încheierea de dezbateri, astfel încât nu pot fi primite susținerile acestuia privind încălcarea de către prima instanță a rolului său activ prin neadministrarea probei în discuție din oficiu, căci nu îi este nimănui permis a-și invoca propria culpă.
Chiar dacă procesul verbal nr. 1219/21.03.2006 întocmit de Curtea de Conturi în procedura verificării gestiunii economico-financiară și a modului de administrare a patrimoniului, constituie un înscris întocmit de autoritatea statului, Curtea apreciază că acesta are valoare probatorie a unui simplu înscris, respectiv a unui act fiscal întocmit de o autoritate fiscală desemnată potrivit art. 140 alin.1 din Constituția României să exercite controlul fiscal al modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului.
Or, în aceste condiții era necesară coroborarea acestui înscris cu proba expertizei judiciare contabilă, care să determine certitudinea prejudiciului sub aspectul întinderii și repartizării acestuia între intimați,după cum corect a reținut instanța fondului și contrar susținerilor recurentei ce apar ca nefondate.
Curtea apreciază ca nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora ar fi încălcat dispoz.art. 129 al.5 Cod pr.civilă și art. 201 al.1 Cod pr.civilă, deoarece, după cum s-a reținut și mai sus, instanța fondului a pus în discuție utilitatea acestui mijloc de probă la administrarea căruia recurenta s-a opus.
Nefondate sunt și susținerile recurentei potrivit cărora expertiza judiciară contabilă nu ar fi fost pertinentă câtă vreme obiectul probațiunii îl constituiau aspectele mai sus reținute iar nu dispozițiile art. 23 al.3 din Legea nr. 41/1994,încălcarea acestora făcând doar dovada faptei ilicite a intimaților.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE împotriva sentinței civile nr.7076 din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19915/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații, G, .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2ex/07.07.2009
Jud.fond-
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
