Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3940/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1791/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3940R
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.3529 din data de 23.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43341/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, având ca obiect-drepturi bănești despăgubiri de 900 Ron.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare, având în vedere că recurentul a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3529 din data de 23.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43341/3/LM/2007, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții:, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI, au fost obligați pârâții la 500 lei despăgubiri față de fiecare reclamant, reactualizate în raport cu indicele de inflație, de la data scadenței dreptului și până la data plății efective, și a dobânzii legale aferentă sumei de 500 lei, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din Ministerul Justiției, repartizarea acestuia făcându-se în baza unor Norme Interne aprobate prin Ordin al Ministrului Justiției.
A mai reținut prima instanță că stimulentele nu se confundă cu salariul și nu reprezintă un drept conferit de lege cu caracter absolut, acordarea acestora depinzând de o multitudine de factori.
De asemenea, a fost avută în vedere Hotărârea nr.15/23.01.2006, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că acordarea stimulentelor, în baza Ordinului nr.1921/C/2005, numai judecătorilor cu o vechime în 0 și 3 ani, reprezintă o discriminare indirectă, față de prevederile art.2 alin.2 din OG nr.137/2000, prima instanță apreciind că reclamanții sunt îndreptățiți la plata unei despăgubiri în cuantum de 500 lei, suma prevăzută în Ordinul nr. 1921/C/15 decembrie 2005 pentru personalul contractual.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.312 pr.civ. recurentul Ministerul Justiției a arătat că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, repartizarea făcându-se, conform art.5 alin.3 din Legea nr.146/1997, în baza unor norme interne, aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul ministrului justiției nr.2404/C/2004.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în norme, rezultă că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției.
Fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor în vederea stimulării personalului din justiție, conform art.1 din Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.2404/C/2004.
A mai arătat recurentul că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Prin urmare, ordonatorii pot aprecia ca, în funcție de ordinea îndeplinirii obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colectate potrivit art.25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp ori în același cuantum.
Cu privire la Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, recurentul a arătat că aceasta nu vizează categoria profesională din care fac parte reclamanții, iar soluțiile pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțe, acestea din urmă fiind suverane în aprecierea legalității și temeiniciei acțiunii.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Se reține că, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare în sumă de 1.700 lei pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor, respectiv pentru judecătorii cu o vechime în funcție între 0-3 ani, 1.700 RON, funcționari publici 900 RON, personal contractual 500RON.
Pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nu au fost acordate stimulente, fără ca ordinul sus menționat să fie motivat, în sensul precizării criteriilor obiective, conforme cu Normele interne pentru stimularea personalului din sistemul justiției, pentru care s-a apreciat că în luna decembrie 2005 se justifică a fi stimulate numai categoriile de personal, respectiv de magistrați, sus menționate.
Deși aceste stimulente nu au natura unor drepturi salariale, nefiind obligatoriu să fie acordate tuturor categoriilor de personal din cadrul Ministerului Justiției sau instanțelor judecătorești, nu se poate admite că aceste premii pot fi acordate arbitrar și discriminatoriu, fără respectarea criteriilor prevăzute pentru repartizarea acestor sume cu caracter premial și, mai mult chiar, fără ca Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 să facă vreo referire la aceste criterii.
Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu vizează categoria profesională din care fac parte reclamanții, respectiv categoria personalului auxiliar de specialitate, instanța de fond făcând referire în mod eronat la aceasta, însă, potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
De asemenea, potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Însă, în speță, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, s-a operat o selecție arbitrară în acordarea acestor stimulente, în condițiile în care singura motivare se referă la "sărbătorile de iarnă" din decembrie 2005. Este adevărat că prin decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, au fost declarate neconstituționale, însă în considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În speță, nu este vorba despre aplicarea unui act normativ cu putere de lege, ci despre un Ordin al Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, vădit discriminatoriu, ordin cu caracter intern care nu intră în sfera de reglementare a deciziei mai sus amintite.
Față de cele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.3529 din data de 23.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43341/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
16.06.2009
Jud. fond.:,
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
