Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4405/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.6687/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4405/
Ședința Publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta-reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr.5226 din data de 25.06.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1276/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât - având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns recurenta-reclamantă - SRL și intimatul-pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a citat recurenta-reclamantă - SRL cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ. obligație procesuală neîndeplinită până la acest termen de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția nulității recursului pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului care-a semnat recursul.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5226/25.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta - SRL - HOUSE, în contradictoriu cu pârâtul; a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 1800 lei, cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că actul adițional nr. 377/09.09.2007, a fost încheiat ulterior perioadei în care pârâtul a urmat cursuri de formare profesională și înregistrat la ITM la data de 25.10.2007, aceasta fiind data de la care își produce efectele.
Din acest punct de vedere, se poate aprecia că s-a încheiat un act adițional la Contractul individual de muncă, care nu mai era în ființă la data de 25.10.2007, întrucât la data de 15.10.2007, conform deciziei nr. 384/22.10.2007 au încetat raporturile de muncă între reclamantă și pârâta.
Pe de altă parte, instanța a reținut că furnizorul de formare profesională Business & SRL, a fost autorizat la data de 16.03.2007, conform deciziei nr. 1349 din 16.03.2007, deci după data la care se pretinde că pârâtul a urmat cursurile de formare profesională.
Ca atare, reclamanta a plătit un curs de formare profesională în perioada 18.08-19.12.2006, unei societăți care nu era abilitată să desfășoare asemenea activități.
Chiar dacă prin actul constitutiv al societății respective se prevede în obiectul secundar de activitate "alte forme de învățământ" această activitate nu poate fi desfășurată fără avizarea de către organele abilitate în acest sens.
Drept urmare, în lipsa autorizării furnizorului de formare profesională, la data la care reclamanta susține că s-au efectuat cursuri de formare profesională la care a participat și pârâtul, instanța nu poate reține susținerile reclamantei cu privire la legalitatea participării salariaților la asemenea cursuri.
În același timp, instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu cert care a fost produs de către pârât, în sensul individualizării sumei cheltuite pentru formarea profesionalei a acestuia, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, așa cum prevăd dispozițiile art. 195 alin 3 din Codul muncii.
în actul adițional la contractul individual de muncă, a mențiunii conform căreia salariatul se obligă să restituie suma de 1000 euro, fără a se face dovada cu documente fiscale că, într-adevăr, atât s-a plătit pentru cursurile de formare profesională, nu poate fi luată în considerare de instanță, pe de o parte pentru că acel act adițional nu produce efecte retroactiv, iar pe de altă parte, suma respectivă nu este dovedită ca fiind cheltuită pentru pârât.
În acest context, tribunalul constată că în speță nu sunt întrunite elementele răspunderii patrimoniale, prevăzute de dispozițiile art. 270 alin. 1 din Codul muncii, împrejurarea față de care nu poate fi antrenată răspunderea în sarcina pârâtului.
Față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul textelor menționate, a respins cererea, ca neîntemeiată.
În baza dispozițiilor art. 274 pr. civ. reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtului suma de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs - SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că așa cum a susținut prin cererea de chemare în judecată, între în calitate de angajator și pârâtul în calitate de salariat au existat raporturi de muncă prin încheierea contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă cu nr.4632/23.08.2006.
În temeiul acestui raport contractual, cu respectarea dispozițiilor legale, părțile au înțeles să încheie actul adițional nr.377/09.09.2007, privind clauza specială de formare profesională a salariatului.
Potrivit lit. a) din acest act adițional, salariatul se obligă față de angajatorul să nu aibă inițiativa încetării raporturilor de muncă pentru o perioadă de 3 ani de la data absolvirii cursurilor de formare profesională, organizate și plătite de angajator. În situația în care salariatul nu-și respectă această obligație, va achita angajatorului în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data notificării intenției de încetare a raporturilor de muncă (demisie).
de formare profesională la care intimatul a participat în calitatea sa de Agent Imobiliar în cadrul Departamentului "Terenuri", a fost organizat de către recurentă împreuna cu Business & (), în perioada 18.08.2006-19.12.2006.
Recurenta a precizat că, atunci când a menționat că acest curs de formare profesională a fost organizat împreună cu furnizorul de formare profesionala, s-a referit la faptul că recurenta nu doar a achitat contravaloarea acestora, dar a și pus la dispoziție spațiul necesar pentru desfășurarea cursurilor, precum și toată logistica necesară.
La data de 15.10.2007, pârâtul debitor a solicitat recurentei încetarea raporturilor de muncă prin demisie ce a fost înregistrată sub nr.384/15.10.2007 și aprobată, conform deciziei nr.384/22.10.2007.
Astfel, au devenit incidente temeiurile juridice invocate mai sus, așa încât s-a născut obligația pârâtului de a restitui toate cheltuielile efectuate de angajator, cu pregătirea sa profesională.
Față de probatoriul administrat, cât și de temeiurile juridice invocate, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Astfel, unul din motivele de respingere a acțiunii recurentei, invocat de instanța de fond este acela că actul adițional privind formarea profesionala a fost încheiat ulterior perioadei în care pârâtul a urmat cursul de formare profesionala și înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Cu privire la acest aspect, recurenta a învederat instanței de recurs faptul că nici o dispoziție legala nu interzice ca un act adițional privind clauza de formare profesională să fie încheiat ulterior absolvirii acestui curs.
În privința datei la care își produce efectele un astfel de act adițional, recurenta a învederat instanței că, în lipsă de prevedere legală, el își produce efecte din momentul încheierii sale (în speța de față 09.09.2007) și nu de la data înregistrării sale la Inspectoratul Teritorial d e Muncă. În acest sens recurenta arată că prevederile Legii nr.130/1999 republicată - privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, este de stricta interpretare și aplicare.
Astfel, art.1 din acest act normativ stabilește în mod clar, fără nici un fel de dubiu, faptul că numai contractele individuale de muncă încheiate de angajatori vor fi înregistrate, în termen de 20 de zile de la data încheierii lor, la inspectoratele teritoriale de muncă, iar potrivit alin.2 al art.2, angajatorii sunt obligați să depună la inspectoratele teritoriale de muncă la care se păstrează și se completează carnetele de muncă ale salariaților actele privind executarea, suspendarea, modificarea și încetarea contractelor individuale de muncă, în termen de 5 zile de la perfectarea acestora.
Deci, înregistrarea la ITM a actului adițional privind formarea profesionala este facultativă și nu obligatorie, cerința legii nefiind ceruta ad validitatem. Dovadă în acest sens stă și faptul că solicitarea înregistrării nu a fost respinsa de ITM, și că recurenta, amendată contravențional de Inspecția pentru înregistrarea tardivă a acestui act adițional.
Din aceste prevederi legale rezultă că numai în cazul contractelor individuale de muncă există obligativitatea înregistrării lor la ITM, nu și în cazul actelor adiționale privind formarea profesională. În al doilea rând, obligativitatea prevăzută în sarcina angajatorilor de a depune actele privind executarea, suspendarea, modificarea și încetarea contractelor individuale de muncă, într-un termen de 5 zile de la perfecționarea acestora, subzistă numai pentru aceste cazuri expres prevăzute, nu și pentru clauzele speciale de formare profesionala, mai ales când angajatorul este autorizat de ITM pentru a păstra și completa carnetele de muncă, așa cum este cazul recurentei.
Față de cele învederate, motivarea instanței de fond că "actul adițional nr.377/09.09.2007 a fost încheiat ulterior perioadei în care pârâtul a urmat cursuri de formare profesionala și înregistrat la ITM la data de 25.10.2007, aceasta fiind data la care își produce efectele", nu numai că este lipsită de temei legal (instanța nefăcând trimitere la nici o prevedere legală), dar este și pe deplin eronată, instanța de fond făcând o aplicare greșită a legii.
Un alt motiv invocat de instanța de fond în sprijinul respingerii acțiunii a fost acela că furnizorul de formare profesionala Business & () a fost autorizat la data de 16.03.2007, adică ulterior datei lac are intimatul a urmat cursul de formare profesionala, astfel încât, recurenta ar fi plătit un curs unei societăți care nu era abilitată să desfășoare asemenea activități.
Privitor la acest aspect a făcut următoarele precizări:
- a fost constituită la data de 26.03.2003, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului B, conform mențiunii din pag.12 a actului constitutiv depus la dosarul cauzei;
- Ulterior, și-a schimbat sediul social în B, conform mențiunii din încheierea nr.3637/10.10.2006 pronunțată de Tribunalul Brăila. Astfel, susținerea intimatului-pârât, că a fost constituită la data de 12.10.2006, este total eronată.
- Niciodată recurenta nu a susținut că aceste cursuri de formare profesională au o recunoaștere națională. Astfel, până la data autorizării, 16.03.2007, a organizat cursuri de formare profesională fără recunoaștere națională, finalizate cu documente proprii de absolvire. Acest fapt nu înseamnă că nu era abilitata să desfășoare astfel de cursuri, prevederile art. 11 din nr.HG522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților fiind cât se poate de edificatoare "Potrivit art. 18 alin. 1 din ordonanță, sunt supuși autorizării numai furnizorii de formare profesională care doresc să elibereze certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională. Ceilalți furnizori de formare profesională pot organiza programe de formare profesională finalizate cu documente de absolvire proprii, care nu sunt însă certificate cu recunoaștere națională".
Astfel, numai la solicitarea expresă a instanței de fond a depus la dosarul cauzei autorizările din data de 16.03.2007, înscrisuri care nu au nici un fel de aplicabilitate cu privire la cursul de formare profesională organizat în perioada 18.08.2006 - 19.12.2006.
Din punct de vedere al răspunderii patrimoniale, nu are nici o relevanță juridică dacă cursurile de formare profesionala au sau nu o recunoaștere naționala din moment ce însuși legiuitorul a delimitat clar cele două situații.
Astfel, susținerea instanței de fond că deși prin actul constitutiv al societății se prevede în obiectul secundar de activitate "alte forme de învățământ" aceasta activitate nu poate fi desfășurată fără avizarea de către organele abilitate în acest sens, este, de asemenea, greșită, lipsa autorizării exprese pentru cursuri de formare profesională cu recunoaștere națională, neputând pune la îndoială Iegalitatea participării salariatului la asemenea cursuri, cât timp niciodată nu s-a susținut că aceste cursuri erau la acea dată recunoscute la nivel național, avându-se în vedere litera legii", sunt supuși autorizării numai furnizorii de formare profesională care doresc să elibereze certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională".
Organigrama cursurilor, precum și materia parcursă de salariați, era pe deplin compatibilă cu pretențiile profesionale ale recurentei, fiind la acea dată singurul furnizor de formare profesionala care putea oferi acest gen de cursuri, indiferent de faptul că acestea erau recunoscute la nivel național sau nu, singura cerința fiind capacitatea (de folosință și de exercițiu) a de a desfășura acest tip de cursuri, reflectată în obiectul său de activitate.
Ultimul motiv invocat de instanța de fond în susținerea respingerii acțiunii este acela că recurenta nu ar fi făcut dovada existenței unui prejudiciu cert, în sensul individualizării sumei cheltuite pentru formarea profesionala a intimatului-pârât, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită.
Și acest argument invocat în sprijinul respingerii acțiunii introductive de instanța este greșit, instanța de fond necercetând cu atenție probele din dosar.
Astfel, la dosarul cauzei recurenta a depus următoarele facturi fiscale:
- -/23.08.2006 - suma 6.283,20 lei;
--/25.08.2006 - suma 6.283,20 lei;
- -/05.09.2006 - suma 6.283,20 lei;
- -/13.09.2006 - suma 6.265,35 lei;
- -/20.09.2006 - suma 6.265,35 lei;
- -/18.10.2006-suma 6.247,50 lei;
--/07.11.2006 - suma 6.265,35 lei;
--/14.11.2006 - suma 6.265,35 lei;
- -/20.11.2006 - suma 6.229,65 lei;
- -/27.11.2006-suma 6.229,65 lei;
- -/05.12.2006 - suma 6.122,55 lei;
- -/12.12.2006 - suma 6.122,55 lei;
--/18.12.2006 - suma 6.104,70 lei.
Toate aceste facturi fiscale au fost emise de furnizorul de formare profesionala pentru sesiunea de cursuri organizate în perioada 18.08.2006 -19.12.2006, la care a participat și intimatul-pârât, alături de alți salariați din cadrul recurentei.
De asemenea, la dosar se regăsesc și două tabele de livrare cursuri, unde intimatul-pârât figurează la pozițiile 16, respectiv 17, în dreptul cărora acesta a semnat, în calitate de participant.
De altfel, intimatul-pârât a recunoscut în cadrul probei cu interogatoriu faptul că a participat la aceste cursuri și că participarea sa a presupus scoaterea din activitate pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a programului normal de lucru.
Deci, așa cum se poate observa, la sesiunea de cursuri organizată în perioada 18.08.2006-19.12.2006 au participat din partea recurentei un număr mediu de 22-23 de salariați. Pentru acest motiv, furnizorul a emis către recurentă facturi colective pentru fiecare curs în parte efectuat, nefiind justificată, din nici un punct de vedere, emiterea facturilor în mod individual pentru fiecare cursant în parte.
Astfel, adunând sumele din facturile enumerate mai sus rezultă o suma totala de 80.967,60 lei, pentru toate cursurile desfășurate în perioada 18.08.2006-19.12.2006.
Această sumă împărțita la un număr de aproximativ 22 de salariați participanți la curs dă o sumă de 3.680,34 lei/cursant.
Astfel, suma ce a fost suportata exclusiv de recurentă pentru fiecare salariat în parte, participant la aceasta sesiune de cursuri de formare profesionala, este de 3.680,34 lei, adică o medie de aprox. 1.000 euro.
Aceasta este suma cheltuită de către recurentă în mod individual, pentru fiecare salariat participant la curs, inclusiv pentru intimatul-pârât și pentru care a fost încheiat, ulterior, de comun acord, actul adițional nr.377/09.09.2007.
Față de cele precizate, rezultă că prejudiciul produs de către pârât nu numai că este dovedit, dar este și cert, fiind individualizat pentru fiecare salariat în parte, inclusiv pentru intimatul.
Pe cale de consecința, argumentele invocate de instanța de fond, în sensul că recurenta nu a făcut dovada unui prejudiciu cert și că nu au fost depuse la dosarul cauzei documente fiscale din care să rezulte cheltuielile efectuate, se impun respinse de instanța de recurs, ca nefondate.
Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate și, pe fond, admiterea acțiunii recurentei.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că la termenul de judecată din 16.06.2009 a reținut cauza în pronunțare asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului care a declarat recurs în numele părții.
Într-adevăr, s- constatat că deși la termenul din 05.05.2009, instanța a acordat termen pentru ca partea, prin reprezentant legal, să semneze recursul ori să facă dovada calității de reprezentant a avocatului care l-a declarat, împuternicit cu formularea căii de atac, lipsurile sesizate nu au fost complinite până la data fixată, situație în care devin incidente dispozițiile art. 133 și 161 pr. civ. care sancționează cu nulitate cererea care nu cuprinde semnătura ori pentru care nu se face dovada calității de reprezentant a celui care-o semnează în numele titularului.
Se mai reține și că, deși art. 69 alin. 2 pr. civ. permite avocatului care a asistat partea la judecată în fond, situația în speță, să facă acte pentru păstrarea drepturilor, chiar fără mandat, inclusiv să exercite căile de atac, dispoziția este edictată în scopul unic și expres enunțat de același text, anume pentru împiedicarea pierderii drepturilor supuse unui termen și neexercitate la timp.
Ulterior însă, partea trebuie să-și însușească forma procedurală efectuată fără mandat sau să-l ratifice, cu efecte retroactive, în caz contrar operând excepția lipsei calității de reprezentant. În același sens, art. 69 alin. 2 teza finală pr. civ. dispune că toate actele de procedură se vor îndeplini numai de partea însăși, neputându-se așadar constata calitatea de reprezentant a celui care face acte de procedură fără mandat.
În consecință, potrivit celor expuse, în absența dovezii sale de reprezentant și în aplicarea textelor legale anterior menționate, Curtea va admite excepția și va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr.5226 din data de 25.06.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1276/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./27.07.2009
Jud. fond:
P
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
