Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 494/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 494
Ședința publică din data de 9 aprilie 2008 PREȘEDINTE: Marilena Panait JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
: - - Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta Direcția Silvică Targoviște, cu sediul în municipiul Targoviște, Bulevardul I, nr. 68, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 197 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în P, str. -, bloc 3A, etaj. 2,. 8, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul pârât reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița, conform contractului de asistență juridică încheiat la 9 aprilie 2008, lipsind recurenta reclamantă Direcția Silvică Targoviște.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta reclamantă Direcția Silvică Targoviște, prin motivele de recurs formulate, a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său legal.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul pârât, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului formulat de reclamanta Direcția Silvică Târgoviște împotriva sentinței civile nr. 197 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat.
Se arată, în esență, că expertiza întocmită în cauză a evidențiat faptul că s-au recepționat 573,8 mc cu bon de lucru de fasonat plus 418,6 mc, care s-au demarcat și 113,4 mc imputați, care au rămas pe picior, valoarea lor fiind de 3104 lei, iar pentru a ajunge la această sumă, expertul a avut în vedere faptul că reclamanta a calculat prejudiciul la valoarea sortimentelor în fază de, or lipsa este material lemnos pe picior, valoarea prejudiciului în acest caz fiind mai mică.
Se arată de asemenea, că instanța de fond în mod corect a respins cererea reconvențională, întrucât reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât în baza unui titlu executor, așa cum prevăd dispozițiile art. 164 din Codul muncii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta Direcția Silvică Târgoviște a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2697,61 lei, ce reprezintă daune ocazionate reclamantei prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a îndeplinit funcția de șef formație exploatare în cadrul Ocolului Silvic P, primind spre exploatare partida 403 P și a semnat autorizația de exploatare și procesul verbal de predare a parchetului, iar în situația gestionară întocmită cu ocazia predării la finele exploatării, s-a constatat o lipsă în gestiune la partida menționată, în valoare totală de 4276,31 lei, sumă propusă a fi imputată, pârâtul recunoscând prin nota de relații 6096/06.09.2005 lipsa constatată dându-și acordul să acopere prejudiciul, semnând procesul-verbal nr.8146/10.11.2005.
A mai susținut reclamanta că începând cu data de 19.06.2006 pârâtul nu s-a mai prezentat la unitate și mai figura în evidențele contabile la acel moment cu un debit în valoare de 3106,61 lei, din totalul pagubei înregistrate, pârâtul mai având de achitat în prezent suma de 2697,61 lei, motiv pentru care a fost formulată acțiunea de față, gestionarul răspunzând integral pentru pagubele produse în gestiune în temeiul Legii nr.22/1969, a Codului muncii și în virtutea obligațiilor stabilite prin fișa postului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.270 din Codul muncii.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că există neconcordanță între inventarul efectuat și actul de punere în valoare, cele două acte neputându-se suplini unul pe altul, acestea fiind diferite și obligatorii.
A mai susținut pârâtul că s-a efectuat la data de 29.04.2005 un inventar, constatându-se o lipsă de 1,6. și din situația gestionară comparativă întocmită la data de 15.08.2005 rezultă un plus de 69,3. la sortimentul.
De asemenea, pârâtul a mai învederat că a fost în concediu medical 3 săptămâni și nicio persoană nu a fost numită să gestioneze în lipsa sa, exploatându-se și livrându-se în perioada respectivă peste 100. material lemnos.
În ceea ce privește împrejurarea că a achitat o parte din pagubă, pârâtul a arătat că nu plătit de bună-voie, ci i s-a oprit din salariu, oprindu-i-se și garanția depusă la preluarea gestiunii, iar ultimul salariu nu i s-a mai acordat, cerându-se pe calea cererii reconvenționale obligarea reclamantei la restituirea acestor sume.
La termenul din 19.09.2007 pârâtul a depus la dosar precizări arătând că suma pe care o solicită prin cererea reconvențională este de 1578,2 lei, aceasta compunându-se din 153,2 lei, reprezentând garanția depusă la data de 02.11.2005 și din alte sume, ce au fost expres indicate (fila 99 dosar fond).
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că nu există nicio neconcordanță între actele întocmite, făcându-se dovada și cu actele emise de pârât și cu semnătura pe actele gestionare ale acestuia.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri, interogatoriile părților și expertiză tehnică judiciară de specialitate administrate în cauză, prin sentința civilă nr.197 din 8 februarie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâtul la plata sumei de 3104 lei către aceasta.
Prin aceeași sentință, s-a admis cererea reconvențională a pârâtului, iar reclamanta a fost obligată la restituirea către acesta a sumei de 1578,2 lei, respingându-se capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 4276,31 lei reprezentând daune ocazionate unității prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, iar pârâtul, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat restituirea sumelor încasate de reclamantă.
S-a mai reținut că pentru rezolvarea acestei situații, s-a admis efectuarea unei expertize tehnice de specialitate silvică, care a ajuns la concluzia că s-au recepționat 573,8. cu bon de lucru de fasonat plus 418,6. care s-au demarcat (au rămas pe picior) și 113,4. imputați, care au rămas pe picior, valoarea lor fiind de 3104 lei, cu TVA inclus.
S-a arătat că pentru a ajunge la această sumă expertul a avut în vedere că reclamanta a calculat prejudiciul la valoarea sortimentelor din faza, lipsa fiind însă la material lemnos pe picior, valoarea prejudiciului fiind mai mică.
A mai reținut prima instanță că în perioada concediului medical pârâtul nu a fost înlocuit de nimeni, iar din actele de la dosar rezultă un singur caz când pădurarul, la data de 08.07.2005, a expediat 97. material lemnos, restul actelor fiind semnate de către pârât, pe perioada cât a fost angajatul reclamantei.
În raport de cele reținute, instanța de fond a concluzionat că pârâtul se face vinovat în parte de producerea prejudiciului, conform Legii nr.22/1969, fiind obligat la plata sumei de 3104 lei către reclamantă, reprezentând pagubă cauzată acesteia.
Cu privire la cererea reconvențională, prima instanță a apreciat-o ca întemeiată, întrucât conform art.164 din Codul muncii reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar în speță, reclamanta a reținut pârâtului suma de 1578,2 lei, fără a avea un titlu executoriu.
Cu privire la solicitarea pârâtului, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost respinsă întrucât potrivit art.276 Cod procedură civilă s-a reținut că fiind admise ambele cereri, cheltuielile de judecată fiind reciproce, se vor compensa.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Direcția Silvică Târgoviște, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că soluția primei instanțe, de obligare a intimatului la plata sumei stabilită în varianta a II- a raportului de expertiză, are la bază un calcul eronat, iar suma reprezentând prejudiciul produs prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu este de 4276,31 lei.
Se mai învederează de către recurentă că a susținut prin obiecțiunile la raportul de expertiză că expertul a refăcut calculul celor 113,4. stabiliți de ocolul silvic arătând că a calculat prejudiciul la valoarea sortimentelor din faza, or lipsa este material lemnos pe picior, astfel că valoarea prejudiciului este mai mică.
Arată recurenta că în gestiunea pârâtului lipsa a constat în sortimentele recepționate, care au înglobat cheltuieli cu doborârea, secționarea, curățarea de crăci, potrivit bonurilor de lucru întocmite de gestionar, ce au fost ignorate de către expert, care a realizat în mod greșit calculul ca în cazul tăierilor ilegale de arbori.
Într-un alt motiv de recurs se susține că obligarea recurentei la restituirea sumei de 1578,2 lei către intimatul-pârât constituie o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, instanța neținând cont de particularitățile răspunderii patrimoniale a gestionarilor, reglementată de Legea nr.22/1969, ce prevede la art.10 alin.1 obligația gestionarului de a constitui, la încheierea contractului de muncă, o garanție în numerar, în scopul de a facilita recuperarea unui eventual prejudiciu.
Dacă gestionarul produce angajatorului un prejudiciu material, arată recurenta, acesta va putea să-l acopere utilizând garanția, intimatul ocupând funcția de gestionar în cadrul Ocolului Silvic Târgoviște.
Se susține în continuare că nu există niciun obstacol legal ca prin învoiala părților sau prin angajamentul de plată, salariatul să se oblige de bunăvoie să plătească sumele respective, până la acoperirea integrală a pagubei, iar procesul verbal din data de 10.11.2005, aflat la dosarul cauzei, reprezintă o asemenea învoială.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și obligarea pârâtului la plata sumei de 4276,31 lei, cu respingerea cererii reconvenționale, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamantei, însă reprezentat fiind în instanță la termenul din 9 aprilie 2008, prin apărător ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Pentru justa soluționare a cauzei, prima instanță a dispus efectuarea în cauză a unei expertize silvice, cu obiectivele fixate prin încheierea de ședință de la termenul din 17.10.2007, stabilite la solicitarea ambelor părți, lucrare întocmită de expert tehnic judiciar, specialitatea silvicultură - inginer.
Prin raportul întocmit, expertul a răspuns pe larg obiectivelor stabilite, cu argumente pertinente, ce au fost corect însușite de instanța de fond, concluzionând în mod justificat că valoarea prejudiciului pe sortimentele găsite lipsă, în volum de 113,4. este de 3104 lei, indicând concret calculul efectuat, prețurile fiind stabilite în baza Ordinului Ministerului Agriculturii și Pădurilor nr.537/18.11.2002.
Expertul tehnic-judiciar a răspuns și obiecțiunilor aduse de recurenta-reclamantă raportului inițial de expertiză întocmit arătând, printre altele, că a fost făcută de către Ocolul Silvic P compensarea masei lemnoase, pe baza căreia s-a făcut și imputația, iar în legătură cu bonurile de lucru invocate de recurenta-reclamantă, s-a răspuns pe larg de către expert, în mod argumentat, că cei 113,4. lipsă se găsesc pe picior, cantitatea respectivă fiind evaluată la prețul de 23 lei/, respectiv valoarea masei lemnoase pe picior.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, prin care se critică soluția de admitere a cererii reconvenționale și obligare a recurentei reclamante la restituirea sumei de 1578,2 lei către pârât, se reține că această sumă se compune din suma de 153,2 lei, reprezentând garanția depusă de pârât, iar diferența o reprezintă sumele de bani reținute intimatului de către recurentă din salariu și ultimul salariu al acestuia.
Garanția de 153,2 lei a fost constituită de intimatul-pârât, în calitate de gestionar, în conformitate cu art.10 alin.1 din Legea nr.22/1969, astfel că dacă gestionarul a produs angajatorului un prejudiciu material, acesta poate să-l acopere utilizând garanția.
Prin urmare, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, iar pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 3104 lei, reprezentând prejudiciu cauzat acesteia, soluția de obligare a reclamantei la restituirea către pârât și a sumei de 153,2 lei reprezentând garanție apare ca fiind greșită, justificându-se numai admiterea în parte a cererii reconvenționale, în sensul obligării reclamantei la restituirea către pârât a sumei de 1425 lei, în loc de 1578,2 lei.
În legătură cu diferența de 1425 lei, este neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia nu poate fi obligată la restituirea acestei sume către pârât, în condițiile în care, așa cum corect a reținut și instanța de fond, în conformitate cu art.164 alin.2 din Codul muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, reclamanta reținând suma respectivă fără a avea un titlu executoriu.
În raport de aceste prevederi legale, procesul verbal nr.8146/10.11.2005, de care se prevalează recurenta, nu poate justifica respingerea în totalitate a cererii reconvenționale a pârâtului, așa cum pretinde nejustificat recurenta.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul de față ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va admite, în cauză fiind incident motivul de modificare a sentinței prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod procedură civilă va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte cererea reconvențională obligând reclamanta să restituie pârâtului suma de 1425 lei, în loc de 1578,2 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Silvică Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, Bulevardul I, nr. 68, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 197 din 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în P, str. -, bloc 3A, etaj. 2,. 8, jud. D și în consecință:
Modifică în parte sentința primei instanțe și admite în parte cererea reconvențională în sensul că obligă reclamanta să restituie pârâtului suma de 1425 lei, în loc de 1578,2 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./07.05.2008
/
dos.fond nr- Trib.
jud. fond
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
