Drepturi salariale (banesti). Decizia 490/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 490
Ședința publică din data de 9 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
: - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 78 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul în,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta pârâtă SC SA reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la 9 aprilie 2008 și intimata reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică nr. 22 din 8 aprilie 2008.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs înregistrată de compartimentul registratură al acestei instanțe sub numărul 3951 din 3 aprilie 2008.
Avocat depune la dosar în copie, adresa nr. 6576 din 12 noiembrie 2007 a SC SA - Departamentul Resurse Umane înregistrată de Direcția Corporative sub numărul 2919 din 12 noiembrie 2007 și adresa 6942 din 28 noiembrie 2007 SC SA comunicată doamnei expert contabil, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Avocat depune la dosar pentru intimata reclamantă concluzii scrise și având la rândul său cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta pârâtă SC SA, solicită admiterea recursului așa cum fost formulat în motivele depuse în scris la dosarul cauzei, arătând în esență, că un prim motiv de recurs ar fi acela că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris.
Pe fondul cauzei al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de susținerile societății în sensul că aceste sume solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, deși din lectura art. 168 alin. 2 al contractelor colective de muncă pe anii 2003 și 2004 rezultă că primele de Paști și de au fost incluse în salariul de bază al fiecărui angajat.
Față de acest motiv de recurs, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiuni ca nefondată.
În cazul în care instanța nu va reține motivele de recurs invocate anterior, recurenta solicită admiterea recursului în parte, în sensul acordării drepturilor salariale solicitate în conformitate cu adresa 6576 din 12 noiembrie 2007 SC SA - Departamentul Resurse Umane, înregistrată de Direcția Corporative sub numărul 2919 din 12 noiembrie 2007.
Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.
Avocat având cuvântul pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 78 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondat, pentru considerentele formulate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei și solicită instanței să ia act de eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinței recurate, în sensul că apărătorul reclamantei a fost avocat conform contractului de asistență juridică nr. 28 din 22 noiembrie 2007 aflat la fila 34 dosar fond și nu avocat cum greșit s-a reținut de instanța de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, in baza lucrărilor dosarului retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata sumelor de: 7480 lei reprezentând drepturi salariale suplimentare cuvenite și neacordate în anii 2004-2006 cu titlu de prime de C și Paște și reactualizarea cu indicele de inflație în valoare de 533,52 lei, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost salariată a societății pârâte în funcția de laborantă între anii 1978-2007 la Sucursala, fiind disponibilizată la data de 11 ianuarie 2007, când raporturile de muncă au încetat; că în această calitate nu a primit suplimentările salariale echivalente unui salariu de bază brut, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C în perioada 2004-2006, deși acestea erau prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanta a depus la dosar în extras copia contractului colectiv de muncă pe anul 2004-2006 (filele 17-21) copia carnetului său de muncă (filele 3-15) adresele nr. 1666/2003 și nr.313/25 ian.2005 (filele 23-24) si copia sentinței civile nr.806/2007 a Tribunalului C-S pe care a invocat-o drept practică judiciară (filele 25-31).
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 44-46) prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii și a solicitat respingerea acțiunii ca prescrise, în principal iar în fondul cauzei, pârâta a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații, inclusiv de aceasta.
Pârâta a depus înscrisuri (filele 47-78) iar reclamanta a formulat concluzii scrise (filele 41-42).
Prin sentința civilă nr.78 pronunțată la 8 ianuarie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția invocată ca neîntemeiată, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 8013,52 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare primelor de 2004-2006 și de Paște 2005-2006, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație, așa cum a solicitat reclamanta prin acțiunea formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003, primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamantei însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei cerute de reclamantă: de 8013,52 lei reprezentând prime de C pentru anii 2004, 2005 și 2006 și prime de Paște pentru anii 2005 și 2006- actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).
Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat succint de către instanța de fond.
Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamanta primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.
S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul unui salariu de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar în subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamantă a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP iar nu la cel al unui salariu mediu brut.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului si menținerea hotărârii instanței de fond (filele 9-11)precum și concluzii scrise.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse,a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamantă îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Din înscrisurile aflate în dosar-inclusiv cele depuse în recurs (filele 10-11) rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantei-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.
Cu toate acestea, sentința urmează a fi modificată în parte, ca efect al admiterii recursului, deoarece sumele acordate de tribunal cu titlu de prime pentru C 2004, 2005, 2006 și respectiv Paște 2005, 2006 contravin art.168 alin.2 din contractele colective de muncă negociate si semnate de reprezentanții sindicatelor. In conformitate cu acestea, salariații au dreptul să primească prime de Paște si C echivalente cu un salariu de bază mediu pe SNP.
Stabilind cuantumul sumelor, prima instanță a luat greșit în calcul salariul mediu brut. În realitate, respectând clauzele contractului colectiv de muncă, drepturile reclamantei însumează salariul de bază mediu/ de 799 lei-corespunzător primei de C 2004, 927 lei - C 2005, 1160 - C 2006 și respectiv 850 lei pentru prima de Paște 2005 și 1047 lei pentru prima de Paște- 2006, așa cum acestea reies din înscrisul depus în recurs la filele 14-15 dosar, în total 4783 lei.
Această sumă urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume, la plata efectivă.
Pentru considerentele care preced, Curtea va admite recursul exercitat de pârâtă, în temeiul art.312 rap.la art.304 alin.1 pct.9 cod pr.civ., va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul reducerii cuantumului sumei la care este îndreptățită reclamanta de la 8013,52 lei la 4783 lei-sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 78 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul în,-, jud.
Modifică sentința în parte în sensul că admiterii în parte acțiunii și reducerii cuantumului sumei acordate reclamantei de la 8013,52 lei, la4783lei reprezentând prime: Paști 2005 - 850 lei, Paște 2006 - 1047 lei, C 2004 - 799 lei, C 2005 - 927 lei, C 2006 - 1160 lei, sume reactualizate cu coeficientul de inflație de la data scadentă fiecărei prime la plata fiecăreia.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie, 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored.
2 ex./22.04.2008
Dosar fond - al Trib.
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera