Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5124/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3529/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5124/
Ședința Publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.984 din data de 09.02.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.44612/3/, în contradictoriu intimata-reclamantă Bank SA - având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta-pârâtă personal și asistată de apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 14 dosar recurs și intimata-reclamantă Bank SA prin consilier juridic d-nul cu delegație aflată la fila 15 dosar recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 10.07.2009 de către intimata-reclamantă Bank SA întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar.
Recurenta-pârâtă prin avocat, arată că înțelege să depună la dosar un înscris ce emană din partea instituției intimate, reprezentând o ofertă de salarizare, înscris care este prezentat și intimatei-reclamante prin consilier juridic.
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă prin avocat, având cuvântul, și pe cale de consecință, să se constate că actul adițional încheiat la data de 07.01.2008 este nevalid, ilicit și imoral.
În ceea ce privește afirmația potrivit cu care actul adițional încheiat este nevalid, recurenta-pârâtă prin avocat solicită a se constata faptul că actul adițional a fost încheiat cu o zi înainte de încheierea contractului individual de muncă, care a fost înregistrat la ITM la data de 08.01.2008, și nicidecum la data de 07.01.2008, cum menționează reclamanta.
Mai mult, prin întâmpinarea formulată în cauză, se specifică faptul că, contractul a fost încheiat în acea zi, respectiv la 07.01.2008, or, din conținutul lui nu rezultă acest lucru, salariatul începându-și activitatea la data de 07.01.2008.
Așa fiind, recurenta-pârâtă consideră că acest act nu poate produce efecte juridice, decât de la data înregistrării sale, respectiv de la 08.01.2008.
De asemenea, solicită a se constata faptul că nici pe fond pretențiile intimatei nu erau întemeiate și nu corespund realității, întrucât prin acest act adițional nu s-a dorit remunerarea în plus a salariatului cu 400 lei, în schimbul respectării clauzei de fidelitate, ci practic prin includerea lui în salariul brut s-a ajuns la o diminuare a acestuia.
Ca atare firesc era ca salariul brut să fi crescut cu suma de 400 lei, or, nu este aceasta realitatea, în raport de contractul de muncă încheiat unde se precizează salariul tarifar în cuantum de 2.100 lei.
a contrario, dacă salariul nu a crescut, rezultă fără putință de tăgadă faptul că acest act adițional nu a făcut altceva decât să fie ilicit și imoral, prin scăderea salariului de la 2100 lei cu 400 lei.
Referitor la daunele interese pe care recurenta le-a solicitat, solicită a se constata faptul că, atâta vreme cât nu există un prejudiciu cauzat reclamantei, nu există nici daune interese.
Față de aceste considerente, față de cele înserate în cuprinsul motivelor de recurs, recurenta-pârâtă prin avocat, concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris, cu consecința modificării hotărârii judecătorești recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei,ca neîntemeiate.
Fără cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă Bank SA prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte, potrivit cu care actul adițional încheiat ar fi ilicit, solicită a se constata faptul că, contractul individual de muncă a fost încheiat la data de 07.01.2008, dovada fiind confirmată și de înregistrarea efectuată în cartea de muncă, iar această înregistrare fiind certificată ca fiind valabilă la Camera de Muncă la 08.01.2008.
Referitor la susținerea recurentei-pârâte, potrivit cu care părțile au convenit ca suma de 400 lei să fie inclusă în salariul tarifar, ca bonus de fidelitate, intimata-reclamantă prin consilier juridic, solicită a se constata faptul că salariul tarifar include și acest bonus.
Cât privește daunele interese, intimata-reclamantă prin consilier juridic, solicită a se constata faptul că prejudiciul este dovedit, având în vedere că recurenta nu a respectat clauza de fidelitate, și a determinat încetarea raporturilor de muncă, instituția intimată neputând beneficia de activitatea acesteia.
Față de aceste considerente, față de apărările invocate pe cale de întâmpinare, intimata-reclamantă Bank SA, prin consilier juridic, concluzionează în sensul respingerii recursului, ca neîntemeiat.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 984/09.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulata de reclamanta Bank SA împotriva pârâtei -; a obligat pârâta la plata sumei de 3200 lei reprezentând bonus de fidelitate încasat pentru perioada februarie 2008 - septembrie 2008, precum și la plata sumei de 2000 Euro cu titlu de daune interese.
În considerente a reținut că între părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat cu nr. 14/I/C/8.01.2008, pe durată nedeterminată, prin care pârâta a fost angajată pe postul de administrator credite, urmând să înceapă activitatea de la data de 07.01.2008.
Prin actul adițional încheiat la data de 7.01.2008 s-a convenit ca salariatul să nu determine încetarea contractului prin demisie sau acord, pe o perioada de 2 ani, încasând în schimbul respectării acestei clauze un bonus de fidelitate de 400 lei brut, inclus în salariul brut lunar ce se va plăti salariatului, pe o perioadă de 2 ani cât operează clauza de fidelitate. Încălcarea clauzei atrage obligația salariatului de a restitui suma încasată cu titlu de bonus de fidelitate precum și plata daunelor interese în cuantum de maxim 3000 Euro, ecestui act adițional și data încetării contractului de muncă, după tabelul prevăzut în cuprinsul actului adițional.
La data de 10.10.2008, pârâta își prezintă demisia, de care s-a luat act prin decizia nr. 224/13.10.2008.
Instanța a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei, în condițiile în care actul adițional a fost semnat de pârâtă care nu i-a contestat niciodată valabilitatea. Pârâta a încasat suma stabilită de comun acord, prin includere în salariul de bază, astfel încât, cu toate că nu a fost menționată distinct nu ne poate conduce la concluzia că nu a fost achitată. Majorarea salariului de încadrare prin acte adiționale ulterioare nu atrage inaplicabilitatea clauzei de fidelitate care nu a fost revocată în mod expres și nu rezultă voința tacită neîndoielnică a părților în acest sens.
Cât privește plata sumei reprezentând daune interese, având în vedere că acestea au fost stabilite printr-o clauză care îndeplinește cerințele de validitate a unei convenții prevăzute de art. 948 și urm. Cod civ.a admis-
Apărarea pârâtei în sensul că reclamanta nu a dovedit vreun prejudiciu nu este întemeiată, întrucât clauza convenită de părți are caracterul unei clauze penale, aplicabilă și în cazul raporturilor de muncă în absența unei interdicții exprese și față de prevederile art. 295 Codul muncii, prin care părțile au stabilit anticipat valoarea prejudiciului suferit de una dintre ele cauzate de neexecutarea obligației de cealaltă parte. Or, în speță, pârâta nu a respectat obligația asumată de a nu determina încetarea contractului pe o perioadă de 2 ani.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că recurenta a fost angajat al BANK, în postul de administrator de credite, începând cu data de 08.01.2008, conform contractului individual de muncă înregistrat la B sub nr. 14/I/C/08.01.2008.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr. 44612/3/24.10.2008, reclamanta BANK a chemat în judecată pe recurentă, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 3200 de lei, reprezentând bonus de fidelitate, pe care reclamanta, în mod neîntemeiat, așa cum urmează a demonstra în cele ce urmează, pretinde că l-ar fi încasat, în perioada februarie 2008 - septembrie 2008 și, totodată, să plătească și suma de 2000 de euro, daune interese.
Prin actul adițional încheiat de părți la data de, nota, 07.01.2008 (!), dată la care contractul de muncă nu exista, având, așadar, de-a face cu un act adițional la un contract inexistent, a fost convenită o clauză de fidelitate, prin care salariata se obligă să nu determine încetarea contractului de muncă pe o perioada de 2 ani de la semnarea actului adițional. Prin aceeași clauză, angajatorul se obligă să plătească lunar suma de 400 de lei, cu titlu de bonus de fidelitate, pe această perioadă de 2 ani, iar încălcarea clauzei de către salariat îl obligă să restituie angajatorului suma încasată cu titlu de bonus (de fidelitate) și daune interese de cel mult 3000 de euro.
La data de 14.10.2008, recurenta și-a dat demisia, fapt pe care reclamanta l-a considerat o nesocotire a clauzei de fidelitate.
În esența, motivele pentru care hotărârea instanței de fond este netemeinică sunt următoarele:
Contractul individual de muncă, prin care a fost angajata, a fost înregistrat la B sub nr. 14/I/C, la data de 08.01.2008, neavând nicidecum data de 07.01.2008, cum, în mod greșit, specifică reclamanta. În același timp, actul adițional, care cuprinde așa-zisa clauză de fidelitate, poartă data de 07.01.2008, fiind, așadar, act adițional la un contract inexistent, întrucât contractul individual de muncă are data de 08.01.2008.
Admiterea ca valabil a unui act adițional la un contract care nu există la data semnării acestuia (adică a actului adițional) ar duce la o situație juridică fără precedent, în care un act adițional, chiar semnat de către recurentă, ar fi valabil chiar dacă lipsește obiectul la care se aplică, în speță, contractul individual de muncă.
Instanța de fond, dacă ar fi analizat cu atenție actele dosarului și ar fi acționat în virtutea rolului său activ, ar fi constatat că actul adițional din data de 07.01.2008, prin care a fost inserată clauza de fidelitate și plata bonusului de 400 de lei, nu își poate produce efecte juridice, fiind dată cu o zi înainte de încheierea contractului de muncă nr. 14/I/C din 08.01.2008, pe care dorește să-l modifice.
Pe de alta parte, actul adițional nu are număr de înregistrare, nu a fost înregistrat la și nu a fost trecut în carnetul de muncă.
Daca instanța va trece peste această apărare vizând valabilitatea actului adițional, fără număr, din 07.01.2008, recurenta solicită instanței să observe că acesta este ilicit și imoral, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 2 din actul adițional "în schimbul respectării de către salariat a clauzei de fidelitate, stipulate la art. 1 al prezentului act adițional, Bank se obligă la plata unei sume de 400 RON brut, denumită în cele ce urmează Bonus de fidelitate, inclusă în salariul brut lunar -"
Așa cum este formulată, această clauză arată că, la salariul brut, de 2100 de lei, stabilit în Contractul de muncă, se adaugă acest bonus de fidelitate de 400 de lei, care ar fi majorat salariul brut la 2500 de lei (fiind inclus în acesta, după afirmația reclamantei). Conform înregistrărilor din carnetul de muncă, salariul brut nu s-a majorat însă, cu 400 de lei, ci a rămas același, de 2100 de lei.
Așadar, prin acest act adițional încheiat în 07.01.2008, nu s-a dorit remunerarea în plus a salariatului cu 400 de lei, în schimbul respectării clauzei de fidelitate, ci, practic, prin includerea în salariul brut (de 2100 de lei), s-a ajuns la diminuarea acestuia la 1700 de lei (2100 - 400), ceea ce contravine ofertei încheiate în aceeași zi, de 07.01.2008, prin care se oferă salariatului un salariu tarifar de încadrare de 2100 de lei.
În consecința, afirmația ca "bonusul este inclus în salariul tarifar", nu poate fi reținută, pe de o parte, pentru bonus înseamnă ceva peste, ceva în plus, iar, pe de alta parte, așa cum recurenta a arătat mai sus, ar însemna, practic, o măsură ilegala și imorală de diminuare a salariului oferit la încadrare.
În concluzie, bonusul de fidelitate, de 400 de lei, nu a fost plătit niciodată salariatei, întrucât, așa cum rezultă din contractul de muncă și înscrierile din carnetul de muncă, aceasta a avut un salariu tarifar de 2100 de lei, fără sporuri, indemnizații sau alte adaosuri, iar afirmația că bonusul a fost inclus în salariul tarifar nu poate fi reținută, întrucât ar fi însemnat, practic, diminuarea acestuia, față de suma de 2100 de lei, ofertată și inclusă în contractul de muncă, faptă ilegală, imorală și reprobabilă.
Cu privire la daunele interese, prin care reclamanta a solicitat plata sumei de 2000 de euro, nu poate fi reținută motivația instanței de fond, conform căreia cererea este admisibilă, întrucât acestea au fost stabilite printr-o clauză care îndeplinește cerințele de validitate a unei convenții prevăzute de art. 948 și urm. civ.
Motivele pentru care acest capăt de cerere este neîntemeiat sunt următoarele:
- pe situația de fapt, recurenta solicită instanței să constate, așa cum tocmai a arătat, ca nu a beneficiat de niciun spor de fidelitate și, în consecința, nu datorez daune - interese;
- pe drept comun, clauza de fidelitate ar fi fost valabilă numai în condițiile inserării acesteia într-un act adițional valabil încheiat, și nu a unui act adițional care poartă o dată anterioara încheierii contractului principal (contractul individual de muncă) la care este adițional, venind, deci, să completeze un act principal, care încă nu există la momentul încheierii actului adițional. Așadar, se încalcă principiul logico - juridic, statuat în Codul civil, care prevede că actul accesoriu urmează soarta juridică a actului principal, accesorium sequitur principale;
- pe drept special, în conformitate cu dispozițiile art. 164 din Codul muncii, daunele cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă este dovedit un prejudiciu pe care l-ar fi cauzat reclamantei. Argumentarea instanței de fond, în sensul că este suficientă existența unei clauze penale, pentru a cere daune-interese, fără a mai fi necesară dovedirea existenței unui prejudiciu, este contrară și nu poate fi acceptată, contrazicând principiile generale de drept civil privind răspunderea contractuală, aplicabilă, în acest caz și în dreptul muncii. Rolul clauzei penale este să stabilească anticipat valoarea prejudiciului, nu și existența acestuia, care trebuie dovedită de către reclamant (onus probandi incumbit actori).
Pentru toate aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, respingerea ca neîntemeiată și nedovedită acțiunii reclamantei.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, motivul referitor la nulitatea clauzei de confidențialitate convenite anterior încheierii contractului individual de muncă, nu este întemeiat, întrucât data actului adițional nu afectează încheierea lui valabilă, dacă toate condițiile, de fond și de formă, prevăzute pentru valabilitatea unui contract sunt îndeplinite, ci amână numai data de la care această clauză va produce efecte, anume de la data la care va începe executarea contractului individual de muncă, în speță necerându-se sancționarea obligațiilor rezultate din actul adițional anterior intrării în vigoare a contractului la care acesta se aplică.
De asemenea, valabilitatea actului adițional nu ține de înregistrarea acestuia la ITM sau în carnetul individual de muncă, ci el ia naștere valabil de îndată ce părțile și-au exprimat consimțământul în forma prescrisă de lege, condițiile de dovadă sau opozabilitate fiind subsecvente și neantamând valabilitatea manifestării concordante de voință.
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia salariata nu a beneficiat de niciun spor de fidelitate, Curtea constată că nu pot fi primite susținerile recurentei dincolo de termenii clari și neechivoci ai înțelegerii, în sensul că indemnizația de fidelitate este inclusă în salariu, ceea ce evident semnifică că este parte valorii brute a acestuia, iar nu că se adaugă la ea.
În fine, nici argumentul referitor la imposibilitatea de a solicita și acorda daune-interese, în absența dovezii existenței și întinderii prejudiciului, nu este întemeiat, întrucât nicio dispoziție a Codului muncii nu interzice încheierea unei clauze penale prin care să fie evaluat anticipat prejudiciul constând în neîndeplinirea obligaților asumate, ca o aplicare a principiului general al reparării prejudiciului prin înțelegerea părților, incident și în materia raporturilor de muncă, mai ales dacă în schimbul asumării acestor obligații, părțile au convenit și angajatul a primit un spor salarial; se reține totodată că invocarea prevederilor art. 164 din Codul muncii este nepertinentă în cauză, întrucât acestea fac referire la reținerile salariale, iar nu la situația în care angajatul (fostul angajat) datorează daune-interese asumate prin convenție pentru neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau conform legii sau contractului.
Rezultă, pe baza celor expuse, că hotărârea primei instanțe e temeinică și pronunțată cu aplicarea corectă a legii, prin raportare la care recursul este nefondat și se va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă, cu domiciliul în B --,. 108,. 3,. 8,. 93 împotriva sentinței civile nr.984 din data de 09.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.44612/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Bank SA, cu sediul în B - str. -. -, nr. 11, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.07. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored:
2 EX./03.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
