Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 59
Ședința publică din data de 16 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta Romsilva - Direcția Silvică Tr.S, împotriva sentinței civile nr.838/03.07.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, A și, având ca obiect, acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat depunând împuternicirea avocațială, chitanță onorariu avocat și bonuri transport pentru intimații pârâți, A și, precum și avocat pentru intimații pârâți și, depunând chitanță onorariu avocat, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat pentru intimații pârâți, A și, arătând că prin acțiune s-a cerut obligarea părților la plata prejudiciului care reprezintă diferențe de preț produse prin declasarea bușteanului, lemnul de cherestea și furnir fiind clasificat ca lemn de foc, considerând că -ul cuprinde o evaluare estimativă, cantitatea și calitatea materialului lemnos și valoarea acestuia rezultând în urma procesării și precizând că nu există nici lipsuri cantitative și valorice, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, cu obligarea la plata onorariului de avocat și a cheltuielilor de transport.
Avocat pentru intimații pârâți și, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Mehedinți ca temeinică și legală, pârâții neavând atribuții de urmărire a contractelor de procesare și nu au făcut parte din contract, iar raportul de expertiză stabilind că reclamanta a obținut și beneficiu.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 08.01.2007 sub nr- reclamanta Romsilva - Direcția Silvică Tr.S, a chemat în judecată pârâții, A, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați în solidar la plata sumei de 26342,2 lei ce reprezintă c/val.pagubelor provocate.
În motivarea acțiunii au arătat că în urma analizei gestionare efectuată de către revizorul contabil și inginer șef G s-a constatat că pârâții au înregistrat pierderi din fasonarea lemnului rotund cu diametrul ai mare de 24 cm datorită încălcării procedurii instituite prin Ordinul 2535/15.03.2005.
s-au înregistrat în partida nr.692, UP V, iar ua 58 la specia fag, precum și în partida 820 UP V ua 57, la specia ulm fiind înregistrată pierdere în partida 820 au 57.
Pârâții și au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
De asemenea prin întâmpinare formulată de, și A, au arătat că în zona în care sunt situate partizele este o zonă muntoasă, materialul lemnos pe picior, din cauza terenului stâncos și a lipsei de precipitații prezintă frecvente defecțiuni, defecțiuni generate și de incendiile de mari proporții cu au avut loc în zonă.
Pârâții au mai arătat că nu au avut atribuții de serviciu în ceea ce privește valorificarea masei lemnoase și în consecință nu se fac vinovați de crearea prejudiciului.
La dosarul cauzei s-au depus acte și la cererea pârâților s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice.
A fost desemnat expert, care concluzionat că în cauză nu există prejudiciu și că prin sortarea masei lemnoase și valorificarea la prețuri superioare s-a obținut un beneficiu.
Tribunalul Mehedinți -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința nr.838 din 03.07.2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Direcția Silvică M și a obligat reclamanta la 1000 RON cheltuieli de judecată față de pârâtul și la 800 RON față de pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art.270 (1) CM salariații răspund patrimonial în temeiul Normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor.
În speță s-au constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Pârâții deși au calitatea de salariați în cadrul unității reclamante nu au avut atribuții în ceea ce privește exploatarea și valorificarea masei lemnoase în partizele menționate în acțiune.
Reclamanta a încheiat un contract de prestări servicii cu SC SRL pentru procesarea masei lemnose prin tăierea și sortarea acesteia și valorificarea la prețuri superioare.
Prin raportul de expertiză întocmit de ing. se concluzionează faptul că masa lemnoasă din partizele 692 și 820 fost de slabă calitate, și este consecința condițiilor staționale grele mai ales a pantelor mari și secetă prelungită, declasările majore sunt consecința incendiilor devastatoare repetate în perioada 1946-1952.
De asemenea expertiza a concluzionat că în cauză nu există prejudiciu, iar prin sortarea atentă a masei lemnoase din lemnul de foc și cea a crăcilor în lemn de celuloză și prin valorificarea la prețuri superioare celor scontate, s-a obținut un beneficiu de plus 12013,29 lei pentru partida 692 și de plus 3703,04 lei pentru partida 820.
Față de faptul că pârâții nu au cauzat prejudiciu în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-a constatat că acțiunea reclamantei este nefondată și a fost respinsă.
Reclamanta Direcția Silvică Dr.Tr.S a formulat recurs împotriva sentinței nr.838/2007 a Tribunalului Mehedinți, pe care o consideră nelegală solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sau casarea și completarea probatorului prin refacerea expertizei tehnice.
Critică sentința în principal pentru însușirea nejustificată concluziilor raportului de expertiză de către instanța de fond, întrucât expertul și-a depășit competențele stabilite prin obiectivele precizate de instanță, deoarece a procedat la o compensare a lipsei cantității de masă lemnoase cu lobdele rezultate de la alte parchete.
Susține că nici nu era posibil tehnic, ca din crăci și lemne cu diametrul sub 5 cm să rezulte lobde de 10- 20 cm, deși la obiecțiunile sale expertul își menține concluziile.
Mai precizează că reprezentanții legali ai Ocolului Silvic O erau obligați să întocmească procese verbale de sortimentație cu procesatorul, încălcând astfel prevederile contractuale cu procesatorii iar procedura de declasare a fost încălcată pentru că șeful Ocolului Silvic O nici nu a participat în comisia de declasare și propunerile comisiei trebuiau înaintate și aprobate de Direcția Silvică Dr.Tr.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală și va fi casată.
Criticile privind însușirea concluziilor raportului de expertiză de către instanța de fond fără a fi avute în vedere susținerile și obiecțiunile reclamantei cât și documentația depusă de aceasta sunt întemeiate întrucât toată documentația întocmită de reclamantă prin specialiști săi a fost ignorată, nefiind urmărite și elucidate, răspunderile fiecăruia dintre pârâți, în raport de funcția sa așa cum sunt reglementate și de Legea nr.22/1969.
Este însă de observat și modul deficitar de formulare a prezentei acțiuni, neurmărirea riguroasă a derulării procesului cât și formularea recursului, reclamanta mulțumindu-se să depună la dosar numeroase înscrisuri pentru care nu se face nici o vorbire de rolul acestora în dovedirea acțiunii.
Deși se arată prin acțiune că pârâții au avut diferite funcții și responsabilități în exploatarea unor sectoare de pădure, la materialul lemnos existând contracte de procesare cu terți, din fișele postului și diferite adrese emisă de reclamanta către Ocolul Silvic O, unde funcționează pârâții și s-a făcut exploatarea, nu s-a făcut o distincție și precizări cu privire la fiecare pârât, ce atribuțiuni a încălcat și în ce măsură încălcarea acestor atribuțiuni a dus la procedura pagubei.
Nu s-a precizat care dintre pârâți a avut funcții de gestiune și dovada în acest sens, pentru că din referatele și notele de constatare rezultă numeroase nereguli constatate, atenționări și responsabilități și nici nu se face trimitere la prevederile Lg.nr.22/1969, cea care reglementează răspunderea gestionarea cât și răspunderea celorlalte persoane pentru neîndeplinirea atribuțiunilor conform fișei postului, potrivit aceleiași legi.
Instanța a intervenit la reclamantă conform încheierii din 13.02.2007 ca aceasta să aducă precizări și a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice, efectuată numai pe baza obiectivelor formulate de pârâți reclamanta neformulând și nici instanța nu le-a fixat, expertul constatând inexistența unei pagube, reclamanta formulând doar obiecțiuni la care expertul a răspuns menținându-și concluziile, iar instanța nu a mai verificat dacă expertiza a urmărit și lămurit cauza și persoanele responsabile de pagubă.
Din actele de control, notele de constatare și analizele gestionare efectuate chiar de pârâți, au rezultat lipsuri cantitative și calitative însemnate în operațiunea de procesare a partizilor în discuție (nota de constatare din 20.02.2006, 29.06.2005, 06.04.2006, analizele gestionare și sortimentația realizată), rezultă multe deficiențe în derularea procesului, de exploatare, fiind stabilite chiar măsuri și persoane responsabile să stabilească răspundere persoanelor vinovate.
Prin obiecțiuni reclamanta a precizat obligația pârâților de a stabili cu procesatorul prin procesele-verbale sortimentele de realizat, să depună toată documentația și să solicite aprobarea reclamantei pentru declasarea materialului pentru a antrena răspunderea procesatorului pentru astfel de lipsuri prin declasare existând diferențe între și cantitățile rezultate.
Pentru a eluda aceste neconcordanțe, expertul a procedat la compensări valorice, inventând motive pentru lipsurile existente, cum ar fi amplasamentul pădurilor, secete și incendii invocând mai mult decât nerealist, incendiile din anii 1946-1952, cu peste 50 ani în urmă iar instanța a preluat și acceptat aceste concluzii nereale.
Instanța era datoare mai întâi să impună reclamantei să-și precizeze acțiunea în sensul de a arăta obligațiile și răspunsurile fiecărui pârât cât și modalitatea încălcării acestor obligații prin faptele concrete săvârșite sau omisiunile comise de fiecare, în raport de fișa postului fiecăruia și dispozițiile legale primite iar la expertiză să formuleze obiective precise în raport de responsabilitatea fiecărui pârât, spre a nu lăsa posibilitate expertului să denatureze expertiza.
În raport de natura litigiului, instanța era datoare să verifice dacă se impunea efectuarea unei expertize contabile având în vedere elemente majore de gestionare a partizilor exploatate, să stabilească gestionarul și răspunderea sa conform art.23 și urm. din Lg.22/1969 cât și răspunderea celorlalți pârâți potrivit art.27 și urm. din aceeași lege iar expertiza să răspundă motivat acestor obiective.
Neprocedând astfel, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, pe care Curtea, în baza art.312 pr.civ. o va casa, cu trimitere spre rejudecare, pentru că a soluționat procesul fără să cerceteze fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Romsilva - Direcția Silvică Tr.S, împotriva sentinței civile nr.838/03.07.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, A și.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 ianuarie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.jud.
Ex.4//15.02.2008
Jud.fond.
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Corneliu Maria, Florica Diaconescu