Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 602/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurari sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 602/R/2009 | |
Ședința publică 17 martie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan | - - - |
JUDECĂTORI: Dana Cristina Gîrbovan, Sergiu Diaconescu Laura | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1037 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâtul având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente - SRL, avocat, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 martie 2009, prin registratura instanței, doamna avocat a depus la dosar un script prin care arată că în baza art 98.pr.civ. notifică schimbarea domiciliul procesual ales al pârâtului intimat și solicită a fi citat de la adresa din C,-, - 10,. 2,. 19, jud.
De asemenea, se constată că pârâtul intimat a fost citat de la adresa din C,-, - 10,. 2,. 19, jud. D, unde i-au și fost comunicate motivele de recurs.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente - SRL solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea administrării de probe, iar în subsidiar rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță așa cum a fost formulată și precizată, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1037 din 5 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a respins acțiunea formulată și precizată de către reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect pretenții.
S-a respins cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant reconvențional în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională - SRL, având ca obiect constatarea clauzei de neconcurență din actul adițional la contractul individual de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, reclamanta și pârâtul au încheiat contractul individual de muncă înregistrat la. sub nr.45021/11.10.2006 prin care pârâtul a fost angajat în funcția de manager zonă, pe o perioadă nedeterminată.
La acest contract individual de muncă părțile au încheiat actul adițional nr.296/30.09.2006 prin care au stabilit o clauză de neconcurență care cuprinde următoarele:
Părțile convin să completeze contractul individual de muncă și cu o clauză de neconcurență prin care angajatul se obligă să nu desfășoare direct sau indirect activități concurențiale cu ale angajatorului pe întreaga perioadă a derulării raporturilor de muncă precum și pe o perioadă de 2 ani (doi ani) de la data încetării (indiferent de motiv) a contractului individual de muncă, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență.
Indemnizația de neconcurență este de 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă, sau in cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
Indemnizația lunară va putea fi încasată numai personal de către angajat în numerar prin casieria - SRL sau conform înștiințărilor comunicate în scris angajatului de către angajator.
Angajatul se obligă de a informa în scris lunar (nu mai târziu de data ridicării indemnizației lunare de la casieria angajatorului) angajatorul despre activitatea sa în cadrul locului de muncă respectiv funcția unde își desfășoară activitatea.
Prin activități concurențiale se înțeleg:
1.activități comerciale desfășurate direct sau prin interpușiîn cadrul sau în afara orelor de program de către angajat și care sunt de aceeași natură cu activitățile comerciale desfășurate de către angajator.
2.divulgarea secretului de serviciu unor firme concurente sau altor persoane interesate, folosirea în interes propriusau în interesul unei alte persoane asecretelor de serviciuși a informațiilor referitoare la angajator precum șiorice altă activitate care aduce sau poate aduce atingere desfășurării activității angajatorului.
geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul este teritoriul țării: România, și terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității sunt toți dealerii, subdealerii și operatorii rețelelor, /, și Romtelecom precum și firmele distribuitoare și de vânzare a telefoanelor mobile/serviciilor preplătite precum și a accesoriilor. Totodată, angajatului îi este interzis înființarea unei firme proprii cu același obiect de activitate pe care îl are firma - SRL.
Nerespectarea acestei clauze de neconcurență poate duce la desfacerea imediată a contractului individual de muncă al angajatului conform art.61 lit.a Codul muncii (în cazul în care acesta mai este angajat al societății) precum și la angajarea răspunderii materiale a angajatului în vederea recuperării prejudiciului suferit de către societate dacă prejudiciul este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcate prevederile prezentului act adițional.
Angajatul, indiferent dacă contractul de muncă cu angajatorul a încetat sau nu, este obligat la plata unei penalități fixe de 10.000 USD (zecemii USD, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății) în favoarea angajatorului dacă prejudiciul, este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcate prevederile prezentului act adițional.
La această sumă se adaugă prejudiciul suferit de către angajator, dacă prejudiciul este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcate prevederile prezentului act adițional.
Raporturile de muncă au durat până la data de 05.07.2007, când contractul de muncă a încetat prin desfacere disciplinară.
În prezent, pârâtul este angajatul - România, societate despre care reclamanta susține că este în concurență.
Potrivit prevederilor art.21 alin.2 din Legea nr.53/2003, clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării raporturilor de muncă, cuantumul indemnizației de neconcurență lunară, perioada pentru care își produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.
În cazul de față, clauza de neconcurență stabilește terții și aria georgrafică și nu stabilește concret activitățile interzise, situație în care nu este valabilă, deoarece lezează principiul libertății muncii.
De asemenea, clauza de neconcurență stabilită în actul adițional este lipsită de eficacitate, deoarece scopul acesteia este reparator și nu preventiv.
Pentru a fi valabilă, așa cum prevede textul art.21 din Legea nr.53/2003, clauza de neconcurență trebuie să cuprindă cuantumul indemnizației de neconcurență lunară.
În speță, clauza nu cuprinde acest cuantum.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a respins ca nefondată cererea reclamantei - SRL C-N împotriva pârâtului, având ca obiect plata sumei de 10.000 USD, reprezentând prejudiciu cauzat.
Cererea reconvențională a fost respinsă, deoarece constatarea nulității clauzei de neconcurență se poate face pe toată durata contractului.
În speță, contractul individual de muncă al pârâtului a încetat la data de 05.07.2007.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamanta -, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea administrării de probe.
În motivarea recursului sa arătat, în esență, motivarea hotărârii cuprinde doar considerente care nu au legătură cu obiectul pricinii iar hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
De asemenea, instanța de fond a respins cererea în probațiune - interogator și declarații de martor - astfel încât a făcut imposibilă apărarea reclamantei și dovedirea temeiniciei pretențiilor sale.
Întrucât în contract a fost inserată o clauză penală, reclamanta trebuia să dovedească doar faptul neexecutării sau executării defectuoase a prestației asumate de către pârât.
Or, instanța de fond nu a verificat acest lucru, ci s-a mulțumit ca în motivare să copieze textual actul adițional încheiat între părți în ceea ce privește clauza de neconcurență.
În drept au fost invocate prevederile art.304 pct. 7,8 și 9 din pr.civilă.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod corect instanța de fond a reținut în cauză aplicabilitatea prevederilor art.21 alin.2 din Legea nr.53/2003, clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării raporturilor de muncă, cuantumul indemnizației de neconcurență lunară, perioada pentru care își produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.
Instanța de fond a procedat însă la o analiză greșită a celor cinci condiții de valabilitate ale clauzei de concurență, stabilind că întrucât nu sunt stabilite concret activitățile interzise, aceasta nu este valabilă, deoarece în contract se arată în mod explicit că prin activități concurențiale se înțeleg: activități comerciale desfășurate direct sau prin interpuși în cadrul sau în afara orelor de program de către angajat șicare sunt de aceeași natură cu activitățile comerciale desfășurate de către angajatorprecum și divulgarea secretului de serviciu unor firme concurente sau altor persoane interesate,folosirea în interes propriu sau în interesul unei alte persoane a secretelor de serviciu și a informațiilor referitoare la angajatorprecum și orice altă activitate care aduce sau poate aduce atingere desfășurării activității angajatorului.
Or, în această situație, pe baza de probe, instanța de fond trebuia să stabilească dacă, în speța dedusă judecății, pârâtul a exercitat sau nu activități de genul celor amintite mai sus.
În plus, în mod greșit instanța a concluzionat că clauza de neconcurență nu cuprinde cuantumul indemnizației de neconcurență lunară, fiind încălcat art.21 din Legea nr.53/2003, în cuprinsul contractului este stabilită obligația de plată a unei indemnizații de neconcurență lunare, pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență, iar cuantumul acesteia este determinabil, respectiv 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă, sau in cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
De asemenea, părțile au stabilit și o clauză penală, astfel încât rolul instanței se limita la a stabili îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile contractuale, respectiv neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare, în mod culpabil, de către pârât a prevederilor actului adițional litigios.
Întrucât instanța de fond nu a administrat nici un fel de probă pentru lămurirea acestor aspecte, iar administrarea acestora nu se poate face direct în fața instanței de recurs, Curtea constată că hotărârea atacată este nelegală și față de prevederile art. 312.pr.civilă, va admite recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1037 din 05.06.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa în parte sub aspectul acțiunii principale pe care o va trimite spre rejudecare primei instanțe, în vederea administrării de probe potrivit celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1037 din 05.06.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte sub aspectul acțiunii principale pe care o trimite spre rejudecare primei instanțe. Menține dispoziția de respingere a cererii reconvenționale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - -
Red.G/Dact.
3 ex./01.04.2009
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Sergiu Diaconescu Laura