Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 6185/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3144/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6185/
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-reclamantă - "" - împotriva sentinței civile nr.339 din data de 16.01.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13489/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât - având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta-reclamantă - "" - prin consilier juridic d-na cu împuternicire de reprezentare juridică la fila 20 dosar recurs și intimatul-pârât prin apărător d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 40 dosar fond emisă în baza contractului de asistență juridică nr.23856 din 19.09.2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-reclamantă - "" - prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor reprezentând c/valoarea cheltuielilor de școlarizare cât și a celorlalte cheltuieli suportate de societate pentru formarea profesională a acestuia precum și a bonusului de stabilitate în societate și daune acordate bonus.
Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât prin avocat, având cuvântul, arată că prin motivele de recurs se critică aspectul referitor la capătul de cerere privind daunele, însă, atâta vreme cât acest capăt de cerere a fost disjuns, nu vede relevanța declarării prezentei căi de atac motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 11.05.2009, recurenta - - a criticat sentința civilă nr.339/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, susținând că în mod greșit instanța de fond a disjuns judecata privind cheltuielile de școlarizare, rămânând investită doar cu soluționarea capătului de cerere având ca obiect plata cursurilor de formare profesională și a bonusului încasat în perioada august 2006-octombrie 2007.
Recurenta a mai arătat că în urma disjungerii nu s-a mai putut avea în vedere că salariatul și-a însușit prin semnătură cele două acte adiționale ale contractului individual de muncă și faptul că cheltuielile efective de școlarizare, ca și bonusul de salariu reprezintă paguba unității.
Recurenta a concluzionat că prin disjungerea cauzei instanța de fond a anulat posibilitatea judecării și analizării pretențiilor luate în ansamblu și în interdependența lor, spiritul legii și al fiind încălcat.
În drept, recursul nu a fost întemeiat pe dispozițiile legale ce reglementează calea de atac a recursului.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
nemotivarea în drept a recursului, Curtea apreciază că motivele de recurs dezvoltate în cerere pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă raportate la situația de fapt și de drept ce rezultă din cauză, având în vedere și prevederile art.3041Cod pr.civilă.
Din această perspectivă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 07.04.2008, recurenta-reclamantă a formulat în contradictoriu cu și două capete de cerere, solicitând obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând taxă de școlarizare și bursă studii aferente anilor 2000-2005, contravaloare cursuri de salarizare, bonus încasat în perioada august 2006-octombrie 2007, precum și daune acordare bonus.
La termenul de judecată din 07.11.2008, instanța de fond a pus în discuție excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare de către cei doi intimați-pârâți, dispunând disjungerea primului capăt de cerere și formarea unui nou dosar în care urma a se pronunța asupra excepției pusă în discuția părților, rămânând investită în prezentul dosar doar cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect contravaloarea cheltuielilor de școlarizare, bonus încasat pentru perioada august 2006-octombrie 2007 și contravaloare daune pentru acordarea bonusului.
La data de 16.01.2009, prin sentința civilă nr.339 Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei-recurente, reținând, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.195 alin.1 din Legea nr.53/2003, salariații neputând renunța la drepturile lor recunoscute prin lege conform dispozițiilor art.38 din legea nr.53/2003.
În privința bonusului, instanța de fond a reținut confuzia pe care reclamanta o face între noțiunile de bonus, clauză de stabilitate și durată de stabilitate și crearea unei noțiuni hibride de bonus de stabilitate, căreia i-a conferit un alt înțeles decât acela din dreptul muncii, care este înțelesul de adaos la salariu pentru răsplătirea fidelității și statorniciei salariatului față de angajator.
Tribunalul Bucureștia apreciat că clauza art.8 (1) din Hotărârea Consiliului de Administrație devenită parte integrantă din actul adițional nr.6 la contractul individual de muncă al reclamanților este nulă, întrucât contravine dispozițiilor art.3 al.3 și art.38 din Legea nr.53/2003, restituirea bonusurilor de stabilitate, precum și plata unei despăgubiri în cuantum de 5.000 Euro în cazul demisiei "înlăuntrul duratei normate de stabilitate", reprezentând o încălcare și o constrângere financiară serioasă pentru salariatul care dorește să își caute un alt loc de muncă, ce constituie dreptul fundamental al oricărui salariat.
Recurenta susține că măsura disjungerii a prejudiciat grav judecata pricinii, instanța de fond nemaiavând în vedere actele adiționale la contractul individual de muncă pe care pârâtul le-a semnat și pe care și le-a însușit.
Susținerea este eronată pentru că lectura considerentelor sentinței arată că instanța de fond a făcut referiri la actele adiționale, subliniind că anumite clauze ale acestora sunt nule de drept pentru că ele încalcă dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2003. Prin urmare, aceste acte au fost avute în vedere de Tribunalul București care le-a interpretat efectele, sau mai exact spus lipsa de efecte, prin prisma dispozițiilor art.195 al.1, art.3 alin.3, art.38 din Legea nr.53/2003 cu referire la prevederile art.57 alin.4 din același act normativ care reglementează situația în care clauzele unui contractul individual de muncă (sau act adițional) sunt apreciate ca fiind nule.
Cât privește măsura disjungerii, aceasta reprezintă o măsură de bună administrare a justiției, lăsată la aprecierea judecătorului. În prezenta cauză, cele două capete de cerere nu stabilesc între ele un raport de accesorialitate pentru a exista obligația judecării lor împreună. Dimpotrivă, pretențiile ce formează obiectul celor două capete de cerere sunt de sine-stătătoare, având la bază temeiuri juridice distincte.
În măsura în care pentru unele din aceste pretenții Tribunalul București nu era competent material, această chestiune prealabilă era obligatoriu de observat și de soluționat de către instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art.158 alin.1-3 Cod pr.civilă.
În acest context, măsura disjungerii era singura posibilitate de a respecta atât dispozițiile art.158 alin.1 Cod pr.civilă cât și de a rezolva pe fond pretențiile pentru care Tribunalul București avea competență materială. Chiar dacă dispozițiile art.165, art.120 alin.2, art.55, art.63 alin.2 Cod pr.civilă se referă doar la posibilitatea disjungerii unor cereri, iar nu a unor capete de cerere, având în vedere că cele două capete de cerere ce au format obiectul acțiunii inițiale atrag competențele materiale a unor instanțe judecătorești distincte, măsura disjungerii a fost singura soluție pentru a asigura competenta soluționare a tuturor pretențiilor formulate de reclamanta-recurentă.
În nici un caz măsura disjungerii nu a afectat judecarea capătului al doilea al acțiunii pentru că, așa cum Curtea a subliniat, între pretențiile ce au format obiectul capetelor de cerere distincte nu există un raport de accesorialitate, iar instanța de fond a avut posibilitatea deplină, pe care și-a exercitat-o în mod corespunzător, de a analiza întregul probatoriu pe care recurenta și-a întemeiat pretențiile reprezentând contravaloarea cheltuielilor de școlarizare, bonus și despăgubire pentru acordare bonus.
În privința fondului pretențiilor analizate de instanța de fond, Curtea apreciază ca fondate considerentele pe care Tribunalul și-a sprijinit soluția.
Într-adevăr, pentru a putea fi obligat intimatul să restituie contravaloarea cheltuielilor de perfecționare, trebuie ca dispozițiile art.195 alin.1 din Legea nr.53/2003 să fie respectate. Potrivit acestor dispoziții (în forma în vigoare a Legii nr.53/2003 la data semnării actului adițional nr.14/12.05.2005), pentru ca prevederile art.195 alin.3 din Legea nr.53/2003 să fie aplicabile este necesar ca durata stagiului de pregătire să fie mai mare de 60 de zile, ceea ce în speță nu a fost cazul.
Este irelevant că salariatul și-a asumat obligația de a-și continua raportul de serviciu cu recurenta cel puțin 3 ani de la momentul absolvirii cursurilor întrucât dispozițiile art.195 alin.1 din Legea nr.53/2003 au un caracter imperativ, stabilind un drept în favoarea salariatului, de la care acesta nu poate renunța, așa cum a arătat și instanța de judecată prin trimiterea la dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2003.
Dreptul la care salariatul nu poate să renunțe, era dreptul de a înceta unilateral raporturile sale de muncă prin demisie oricând, în situația în care cursurile de perfecționare au avut o durată mai mică de 60 de zile.
Interpretarea dată instanței de fond situațieide fapt legată de desfășurarea și cuantumul cheltuielilor de perfecționare raportat la dreptul salariatului de a-și da oricând demisia este conformă cu dispozițiile legale mai sus amintite, instanța de fond având posibilitatea de a aprecia asupra nulității clauzei din actele adiționale nr.14/1033/12.05.2005 și nr.14/1062/20.04.2006 care impuneau continuarea raporturilor de muncă încă trei ani, chiar și în ipoteza în care o astfel de nulitate nu a fost invocată de salariat.
Raportat la dispozițiile art.195 alin.1 din Legea nr.53/2003, stabilirea termenului de 3 ani și înscrierea în actul adițional anterior evocat reprezintă o tranzacție prin care se urmărește limitarea dreptului salariatului de a-și da oricând demisia, tranzacție lovită de nulitate în conformitate cu prevederile art.38 din Legea nr.53/2003.
În privința sumelor solicitate cu titlu de bonus și despăgubiri pentru acordare bonus, Curtea consideră că analiza instanței de fond a realizat o justă apreciere asupra manierei intenționat defectuoase în care Consiliul de Administrație al societății recurente a stabilit prin Hotărârea nr.2297/ 10.08.2006 acordarea de bonusuri salariaților săi.
Într-adevăr, raportat la dispozițiile Legii nr.53/2003, în forma în vigoare la data semnării de către angajator și angajat a actului adițional nr.6 la contractul individual de muncă nr. 1034/17.03.2005, Curtea reține, similar instanței de fond, că angajatorul putea stabili doar bonusuri pentru fidelitate, răsplătind salariații care optau pentru continuitatea raportului de muncă cu societatea. O astfel de măsură care, în principiu, trebuia să stimuleze această continuitate nu poate afecta dreptul fundamental al oricărui salariat de a-și alege în mod liber locul de muncă sau de a schimba acest loc de muncă, prin efectul demisiei, dacă apreciază că o asemenea opțiune îl avantajează.
În alți termeni, prin hotărâre, Consiliul de Administrație putea opta pentru răsplătirea unor salariați care, având o anumită vechime la locul de muncă oferit de societate, optau pentru continuitatea raporturilor de muncă, dar angajatorul nu putea condiționa această opțiune de restituirea bonusurilor și de plata unor despăgubiri pentru că în acest fel încălca dreptul salariatului de a-și alege singur locul de muncă și de a-și prezenta demisia atunci când dorește încetarea raporturilor de muncă.
dispozițiilor înscrise în art.38 din Legea nr.53/2003, art.3 alin.4 din Legea nr.53/2003 prevede și sancțiunea în cazul în care acest drept al salariatului este încălcat sau limitat, respectiv nulitatea de drept a contractului încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art.3 alin.3 din Legea nr.53/2003.
Cum între părți a fost încheiat actul adițional nr.6 la contractul individual de muncă nr.1034/17.03.2005, iar așa-zisa perioadă de stabilitate este nulă întrucât încalcă dreptul salariatului de a-și alege locul de muncă și de a-l schimba atunci când apreciază necesar, aceeași nulitate de drept lipsește de orice efect juridic atât obligația restituirii contravalorii bonusului încasat, cât și contravaloarea despăgubirilor.
În măsura în care toate aceste aspecte ar fi fost cunoscute și respectate de către angajator la momentul la care a semnat cele trei acte adiționale pe care și-a întemeiat pretențiile celui de-al doilea capăt al cererii și dacă ar fi conștientizat că semnarea celor trei acte nu îl obligă în vreun fel pe salariat pentru că potrivit dispozițiilor art.38 din Legea nr.53/2003, el nu poate renunța la drepturi recunoscute și ocrotite prin lege, ar fi fost evitată consecința nulității de drept a clauzelor care încalcă legea.
Apreciind că prin soluția pronunțată, instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale situației de fapt reținute, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă - "" - împotriva sentinței civile nr.339 din data de 16.01.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13489/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./03.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
