Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 645/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - acțiune în răspundere patrimonială -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.645
Ședința publică din 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 243 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul recurent și avocat - pentru pârâta intimată ""
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reclamantul recurent, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat - pentru intimată, a pus concluzii de respingere a recursului declarat de reclamant ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani - Secția civilă și înregistrată la data de 23.06.2008, precizată ulterior, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta "" B, a solicitat obligarea pârâtei la plata: - sumei de 4074 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate în perioada 15.09.2005 - 6.12.2005, mai 2006 - decembrie 2006, ianuarie 2007 - 5 mai 2007;
- unei contribuții lunare de 450 lei, ca urmare a vătămării iremediabile a capacității de muncă prin accidentul de muncă pe care l-ar fi suferit la data de 6.12.2005;
- sumei de 500 lei, reprezentând daune materiale determinate de cheltuielile cu spitalizarea, cu tratamentele ulterior și cu fizioterapia efectuate ulterior accidentului;
- sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale pentru șocul emoțional și suferința psihică ulterioare accidentului.
Totodată, reclamantul a precizat că obiectul acțiunii sale nu-l formează o contestație împotriva deciziei de încetare a raporturilor de muncă ci pretenții bănești în temeiul art.269 din Codul muncii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza contractului individual de muncă nr.122/15.09.2005, a prestat activitate la pârâtă în calitate de paznic, cu un volum de muncă de 170 de ore pe lună. Cu toate acestea, în perioada 15.09.2005 - 6.12.2005 a efectuat ore suplimentare care nu au fost remunerate corespunzător conform contractului susmenționat și art.117, 119, 155 și 161 din Codul muncii.
Reclamantul a susținut și că la data de 6.12.2005 ar fi suferit un accident de muncă în timp ce descărca un suport de cărat țevi în greutate de 600 kg. Urmare a acestui accident a fost internat în spital și a primit mai întâi la data de 9.12.2005 și apoi la data de 20.04.2007 recomandări de repaus de 154 zile și respectiv cel puțin 6 luni. Deoarece accidentul suferit ar fi fost încadrat ca și accident de muncă iar capacitatea sa fizică a fost iremediabil vătămată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri lunare de 450 lei, conform art.269 din Codul muncii.
Întrucât cheltuielile ulterioare accidentului, efectuate cu spitalizarea, tratamente și fizioterapie nu au fost suportate de angajator, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune materiale de 500 lei. Astfel, reclamantul a arătat că suma de 500 lei se compune din 150 lei - contravaloarea transportului la control medical de 2 ori pe lună, de la la B, 300 lei - contravaloarea produselor și a alimentației speciale pe perioada de spitalizare și 50 lei - contravaloarea medicației (56). Totodată, a apreciat că angajatorul îi datorează și daune morale în sumă de 10.000 lei pentru șocul emoțional și suferința psihică ulterioare accidentului precum și pentru trauma psihică la care a fost supus de conducerea unității până când a fost nevoit să renunțe la post.
În apărare, pârâta a arătat că a plătit contravaloarea tuturor orelor suplimentare efectuate de reclamant, conform înscrisurilor anexate, așa încât această pretenție trebuie respinsă ca rămasă fără obiect.
Cât privește celelalte pretenții - 450 lei lunar, daune materiale de 500 lei și daune morale de 10.000 lei - pârâta a susținut că și Parchetul B au stabilit accidentul suferit de reclamant nu constituie accident de muncă, astfel încât nu-i revine obligația de plată a acestor sume.
Prin sentința nr. 243 din 16.02.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, s-a admis în parte, acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ""
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 543 lei, cu titlu de diferențe drepturi salariale pentru orele de muncă prestate suplimentar.
S-au respins ca nefondate, celelalte capete de cerere.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sus-menționatei sentințe civile, reclamantul a declarat recurs.
În motivarea acestei căi de atac, care poate fi încadrată în prevederile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a reiterat și dezvoltat susținerile din acțiunea adresată instanței de fond.
Examinând recursul de față, curtea îl constată neîntemeiat.
Astfel, în baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei "" SA la plata sumei de 4074 lei, reprezentând drepturile bănești cuvenite (salariu și spor la salariu) pentru munca suplimentară efectuată în perioada 15 septembrie 2005 - 6 decembrie 2005, mai 2006 - decembrie 2006 și ianuarie 2007 - 5 mai 2007.
Efectuarea acestei munci suplimentare de către reclamant este dovedită de probele cu înscrisuri depuse de părți - respectiv procesele -verbale de predare - primire postului, extrasele din statele de plată și adresele B nr.3504/15.07.2007 și 5483/27.07.2007 - precum și de raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză (89 - 100) și necontestat de părți.
Cât privește plata corespunzătoare a acestei munci suplimentare - conform art.117, art.119 și art.120 din Codul muncii, art. 40 alin. 3 lit. c din pe anii 2005 - 2006, art.41 alin. 3 lit. c din pe anii 2007 - 2010 și art.57 alin.4 din CCM la nivel de unitate - prin raportul de expertiză s-a stabilit că pârâta și-a îndeplinit parțial obligația de plată a acesteia rămânând de achitat cu acest titlu suma de 543 lei. Prin concluziile orale formulate astăzi în instanță, avocatul pârâtei a arătat că societatea este de acord să plătească această sumă reclamantului.
S-a observat, corect de asemenea că deși reclamantul a contestat că suma brută de 1821 lei, respectiv suma netă de 1285 lei încasată în iunie 2007 ar reprezenta spor pentru ore suplimentare, acest caracter al sumei rezultă atât din extrasul statului de plată pentru luna iunie 2007, statul de plată pentru aceeași lună, lista pentru plăți parțiale reprezentând "Diferențe ore suplimentare" pe luna iunie 2007 și cererea reclamantului nr.3101/29.06.2007 (47 - 50) cât și din adresele B nr.3504/15.05.2007 și nr.5483/27.07.2007 (104 - 103) precum și din raportul de expertiză contabilă judiciară.
Ca atare, în temeiul art.281 din Codul muncii și a prevederilor legale și contractuale sus-menționate corect instanța de fond a admis în parte acest capăt de cerere din acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să- plătească acestuia suma de 542 lei, reprezentând diferențe de drepturi salariale pentru munca suplimentară.
S-a mai reținut și că reclamantul a solicitat a solicitat obligarea societății pârâte și la plata unor despăgubiri lunare de 450 lei precum și a unor despăgubiri de 500 lei pentru prejudiciul material și de 10.000 lei pentru prejudiciul moral, toate suferite în urma accidentului de muncă care ar fi avut loc la data de 6.12.2005.
Potrivit art.269 alin.1 din Codul muncii - text de lege pe care reclamantul și-a întemeiat aceste pretenții - angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Așadar, angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei implică întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile contractuale, prima dintre ele fiind existența faptei ilicite a angajatorului.
Într-adevăr, cazurile tipice pentru răspunderea patrimonială a angajatorului sunt cele privind accidentele de muncă și bolile profesionale - însă atât potrivit art.46 alin.1 din legea nr.90/1996 privind protecția muncii (în vigoare la data de 6.12.2005) cât și conform art.44 din legea securității și sănătății în muncă (ce a abrogat Legea nr.90/1996), în aceste situații răspunderea angajatorului are caracter subsidiar și complementar, adică numai "în măsura în care daunele nu sunt acoperite prin prestațiile asigurărilor sociale de stat".
Drept urmare, dacă evenimentul din 6.12.2005 în care a fost implicat reclamantul ar fi fost calificat ca accident de muncă, reclamantul putea solicita despăgubiri de la angajator doar în măsura în care daunele suferite nu erau acoperite integral prin prestațiile de asigurări sociale.
În cauză, însă, acesta solicită despăgubiri integrale de la societatea pârâtă, deși nu a dovedit că ar fi fost vorba de un accident de muncă.
Aceasta întrucât, atât prin răspunderile nr. 5483/27.07.2007 și nr. 7851/17.07.2007 trimise reclamantului (103 - 104) cât și prin adresa nr. 9342/24.11.2008 trimisă instanței, ITM Baa rătat că din cercetările efectuate "nu a rezultat nici un indiciu care să confirme faptul că evenimentul în urma căruia acesta (reclamantul - ) a suferit o fractură la nivelul piciorului drept s-a produs la locul de muncă "(83).
În acest context, instanța de fond a constatat că atât din Lege anr.90/1996 cât și Legea nr. 319/2006 prevăd că în cazul accidentelor care produc invaliditate" - cum susține reclamantul că ar fi cazul său - cercetarea evenimentelor cu o asemenea consecință este de competența inspectoratelor teritoriale de muncă.
Față de cele de mai sus și cum sentința este legală, curtea, având în vedere prevederile art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 243 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Jud:
Tehnored.
Ex.2/17.06.2009
Președinte:Gheorghiu NicolaeJudecători:Gheorghiu Nicolae, Maierean Ana, Andronic Tatiana
