Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 6731/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3325/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6731R
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul, împotriva sentinței civile nr.720 din data de 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6412/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații - - și R, având ca obiect-acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, și intimata - - prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.32125/2008, lipsind intimatul R.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii, arătând că în contractul de muncă încheiat în anul 2000 și in actele adiționale nu există clauză referitoare la funcția și atribuțiile de gestionar, existând doar un proces verbal de predare-primire care nu echivalează cu asumarea atribuțiilor de gestionar, astfel încât nu poate fi angajată răspunderea contractuală.La dosar a fost depusă o fișă a postului care este de fapt un tipizat din februarie 2005 nesemnată de recurent.De asemenea, mai arată recurentul, la dosar a fost depus un tabel din care rezultă că s-a adus la cunoștința angajaților fișele postului,existând o diferență de 4 luni de la data emiterii tipizatului și acel tabel cu semnături, încă un motiv, în opinia recurentului, că nu există legătură de cauzalitate între minusurile constatate și recurent.
Mai arată recurentul că în octombrie 2005 s-a efectuat un inventar cu care se dorește a se dovedi intrări scriptice în stocuri a bunurilor din 2002,2003 și 2004, dar pentru cel de-al doilea inventar nu există aceste liste de inventar.De asemenea nu există nici fișele de magazie.
Cu privire la raportul de expertiză arată că acesta este o copie a concluziilor inventarelor 1 și 2, dar nu se stabilește perioada de referință.Depune concluzii schise, fără cheltuieli de judecată.
Intimata - -, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că la data promovării recurentului în funcția de șef sector comercial 15 s-a încheiat un act adițional la contract și a fost efectuat un inventar pentru a se asigura predarea-primirea bunurilor.De asemenea arată că la dosar există fișa postului și un tabel în care recurentul a semnat de luare la cunoștință a conținutului fișei postului.Mai arată intimata că în anul 2004 în urma unui inventar parțial s-au constatat lipsuri ce au fost imputate recurentului, acesta le-a recunoscut și plătit.În anul 2005 cu ocazia preluării gestiunii de la vânzătorul angajat s-a făcut un proces verbal prin care se constata un alt minus ce a fost plătit de recurent.Învederează că inventarul parțial este acel inventar făcut bunurilor ce au rulaj mai mare, lipsa fiind de 500 milioane lei.După inventarul parțial s-a efectuat un inventar total.
Cu privire la criticile recurentului aduse raportului de expertiză, intimata arată că acesta nu a făcut obiecțiuni, cu toate că a fost asistat și la judecata în fond a cauzei.Depune concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.720 din data de 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6412/3/LM/2007, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâții și R, au fost obligați pârâții la plata sumei de 147.008,89 lei și R, la plata sumei de 120.231,41 lei, reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâtul a fost salariatul reclamantei în baza contractului individual de muncă nr.11128/26.10.2000 în funcția de încărcător-descărcător, iar ulterior prin decizia nr.47/14.02.2003 a fost trecut în funcția de șef al sectorului comercial 15. În aceasta calitate, acesta a exercitat în fapt și atribuții de gestionar, iar prin decizia nr.22/19.01.2006 societatea angajatoare i-a desfăcut contractul individual de muncă, în temeiul art.61 lit.a muncii, ca urmare a exercitării defectuoase a funcției încredințate.
De asemenea, pârâtul Raf ost salariatul reclamantei în baza contractului individual de muncă nr.1103/19.05.2003 in funcția de încărcător-descărcător, iar ulterior prin actul adițional nr.31/01.02.2005 acestuia i s-a modificat funcția în cea de vânzător la sectorul comercial nr.15, și prin decizia nr.23/19.01.2006 societatea angajatoare i-a desfăcut contractul individual de muncă, în temeiul art.61 lit.a muncii, ca urmare a exercitării defectuoase a funcției încredințate.
Deși cei doi pârâți, potrivit contractelor individuale de muncă și actelor adiționale, îndeplineau funcțiile de șef sector comercial și respectiv vânzător în cadrul sectorului comercial, aceștia exercitau în realitate și atribuții de gestionari.
S-a constatat că prin decizia nr.318/29.09.2005 s-a dispus inventarierea gestiunii, aparținând pârâților, fiind numită comisia de inventariere.
Inventarierea s-a făcut în prezența pârâților, fiind semnate de către aceștia declarația de inventariere, declarația de sfârșit de inventariere și toate actele inventarului. Rezultatul inventarului s-a concretizat în procesul-verbal de inventariere din data de 29.11.2005, care a constatat un prejudiciu de 57.560,61 lei, lipsa în gestiune, rezultat dintr-un plus de inventar de 9.424,14 lei și un minus inventar de 48.565,05 lei, compensate valoric.
S-a menționat că prin decizia nr.405/09.12.2005 s-a dispus inventarierea totală a gestiunii 15, în scopul predării-primirii gestiunii. Rezultatul inventarului s-a materializat în procesul-verbal din data de 28.12.2005, care a constatat un minus în valoare de 234.778,54 lei, rezultat dintr-un plus de inventar de 31.813,03 lei și un minus inventar de 201.322,87 lei, compensate valoric.
Astfel, cele două inventarieri au fost independente, inventarierea totală de predare primire din perioada 15-23.12.2005 s-a efectuat având la baza un stoc de referință regularizat prin înregistrarea diferențelor constatate cu ocazia inventarului din 21-23.10.2005, astfel încât decizia de imputare nr.424/29.12.2005 cuprinde atât prejudiciul constatat la inventarul anual (57.560,61 lei) cât și prejudiciul constatat la inventarul de predare-primire (235.778,54 lei), totalizând suma de 293.339,15 lei.
La data de 06.01.2006, pârâții au încheiat fiecare câte un angajament de plată, recunoscând prejudiciul și obligându-se să achite integral suma imputată.
S-a menționat că așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert pe baza proceselor verbale și listelor de inventariere și situațiilor stocurilor a rezultat un prejudiciu în valoare de 147.008,89 lei, de care se face vinovat pârâtul și de 120.231,41 lei de care se face vinovat pârâtul R.
Ca urmare a stabilirii acestor sume, reclamanta și-a precizat acțiunea arătând ca solicită obligarea pârâților la plata sumelor stabilite prin raportul de expertiză.
Potrivit art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor.
În cauză s-a făcut dovada existenței raporturilor juridice de muncă, dintre salariați și angajatorul păgubit, potrivit contractelor de muncă și actelor adiționale la acestea.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a celor doi pârâți trebuie analizate și celelalte elemente ale răspunderii civile contractuale: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate și vinovăția.
De asemenea, în cauza s-a făcut dovada existentei unui prejudiciul total în valoare 267.240,30 lei reprezentând contravaloarea bunurilor lipsă evidențiate în listele de inventariere.
Acesta s-a produs prin fapta celor doi gestionari, care, potrivit contractului individual de muncă, actelor adiționale și fișelor postului, aveau obligația de a răspunde de produsele care li s-au predat, fără pierderi sau deteriorări. Cei doi pârâți au cunoscut obligațiile ce le reveneau și au fost de acord să exercite în fapt atribuții de gestionari, știind ca vor trebui să răspundă integral pentru orice pagube aduse angajatorului.
Prejudiciul constatat cu ocazia inventarierii a fost înregistrat în contabilitatea societății reclamante sub forma soldului debitor și este în strânsă legătură cu fapta gestionarilor.
Potrivit art.23-25 din Legea 22/1969, încălcarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea bunurilor atrage răspunderea materială, disciplinară, administrativă, penală sau civilă, după caz.
răspund material, potrivit codului muncii și prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiuni.
răspund integral față de angajator pentru pagubele pe care le-au cauzat în gestiune, în privința acestora aplicându-se prezumția de vinovăție, pe care aceștia nu au răsturnat-
Sub acest aspect, instanța a reținut că unul dintre pârâți, R, deși legal citat, nu s-a prezentat niciodată în fața instanței, nu a solicitat probe în apărare, nu a depus întâmpinare și nu a făcut obiecțiuni față de raportul de expertiză administrat în cauză.
Celalalt pârât, a depus întâmpinare prin care a arătat că minusurile și plusurile din gestiune se datorează inversării mărfurilor pe teren sau unui furt bine organizat, însă nu a făcut dovada că ar fi sesizat societatea anterior producerii prejudiciului cu privire la modalitatea în care se făceau acele inversiuni ale mărfurilor sau a cauzelor acestora și nici cu privire la eventuale furturi comise de persoane din cadrul societății sau din afara acesteia. Totodată, acesta nu a formulat nici obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauza și nici nu a invocat alte împrejurări exoneratoare de răspundere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că cererea de chemare in judecata face vorbire despre Decizia 318/30.09.1999 prin care ar fi fost numit in funcția de Sef Sector Comercial, Decizie care nu a fost niciodată atașata la dosar. Este evident ca o astfel de Decizie nu exista intrucat abia la nivelul anului 2000 fost incheiat un contract individual de munca, pe o durata determinata (1 luna), recurentul fiind angajat in funcția de incarcator - descarcator.
In anul 2003 societatea emite Decizia 47/14.02.2003 prin care recurentul a fost transferat la Sectorul Comercial 15, ca sef serviciu.
Arată recurentul că nu a avut niciodată incheiat un contract de munca cu societatea sau un act adițional, prin care sa fie numit in funcția de gestionar al Serviciului Comercial 15 si nu a existat niciun alt act prin care sa fi fost insarcinat cu răspunderea pentru o astfel de gestiune.
Întrucât contractul de munca prin care sa fi fost angajat gestionar nu exista, nu au fost stabilite nici obligațiile si drepturile sale față de responsabilitățile pe care societatea susține ca le-ar fi avut.
In acest sens, precizează recurentul că nu i-a fost supusa spre semnare fisa postului din care sa rezulte ca i-a fost incredințată gestiunea Comercial 15, neputând fi reținută din punct de vedere juridic răspunderea convențională, în baza dreptului muncii, pentru așa zisul prejudiciu cauzat societății, in urma lipsurilor in gestiune constatate la sfârșitul anului 2005.
Există la dosar depus un tipizat intitulat fisa a postului pentru gestionar, datând din februarie 2005, care insa nu a fost niciodată semnata de el si deci niciodată asumata conventional.
Arată recurentul că nu a deținut funcția de gestionar al societății, neexistand niciun act prin care sa-mi fi asumat convențional o astfel de sarcina de serviciu, cu obligațiile si drepturile ce ar fi decurs din aceasta. Menționează recurentul că simpla constituire a garanției, conform contractelor de garanție, nu atrage aceasta răspundere, in acestea nefiind stipulate obligații exprese in sensul răspunderii pentru funcția de gestionar.
Gestiunea presupune primirea sub semnătura a stocului la data preluării funcției si de asemenea, orice intrare ulterioara făcuta pe stoc trebuie asumata prin semnarea de catre cel care răspunde pentru gestiune. În cauza de față nu există niciun inventar care să fi fost făcut înainte de așa zisa preluare a gestiunii și, mai mult decât atât, nu s-a făcut dovada că stocul inventariat a intrat in gestiunea sa, neexistand in acest sens vreo semnătura, care sa-i aparțină pentru astfel de intrări de mărfuri.
S-a ajuns practic in situația în care societatea a prezentat niște evidente scriptice ale unor mărfuri, iar minusurile au fost calificate drept lipsuri in gestiune, desi anterior nu este făcuta dovada intrării efective in gestiune si asumării acestei gestiuni de catre recurent.
În legătura cu expertiza dispusă în cauză, arată recurentul că aceasta a fost efectuata având la baza o convocare la care nu a putut participa din motive obiective - suferise o intervenție chirurgicala, motiv pentru care consideră ca expertul trebuia sa reia convocarea pârtilor, astfel incat sa fie respectat dreptul său de a participa la efectuarea acesteia. Pe de alta parte, in realitate, expertul nu a efectuat o lucrare de specialitate, pentru care fusese de altfel, desemnat. Acesta s-a mulțumit sa copieze in cuprinsul raportului rezultatele comparative ale inventarelor realizate de catre societate, reducând doar adaosul de 10%, celelalte rezultate nefiind verifcate.
Nu este făcuta o analiza pe perioada de referința contabila, pentru a se raporta de la ce data fixa s-au luat in calcul stocurile, cu verificarea rezultatelor inventarelor precedente, pentru a se putea astfel compara intrările ulterioare.
Se vorbește in cauza de doua inventare, primul care ar fi fost anual, iar cel de al doilea total, având drept finalitate predarea - primirea întregii gestiuni ( fara a se specifica care gestiune totala).
Expertul si de altfel nici instanța nu au verificat si nu au obligat reclamanta sa specifice care sunt perioadele de referința, la ce stoc inital se raportează primul inventar si de asemenea cel de-al doilea.
Trebuiau verifcate de catre expert actele financiar contabile ale societății, pentru ca in funcție de acestea, lunar sa se stabilească intrările, raportate la o data fixa de început care sa fi reprezentat stocul inital.
Ulterior, prin raportare la acest stoc inițial de la care s-a plecat, trebuiau identificate ieșirile si astfel verificat si mai ales identificat, in concret, prejudiciul, in sensul de a se specifica ce reprezenta acesta si cum a fost înregistrat in actele financiar-contabile ale societății. In aceasta ordine de idei, expertul trebuia sa analizeze daca debitul imputat recurentului apare înregistrat contabil si ce reprezintă. De asemenea, expertul trebuia sa verifice daca mărfurile inventariate conform primului inventar au mai fost incluse si in cel de-al doilea, si daca da, sa analizeze daca s-au făcut compensările necesare.
Si instanța si expertul vorbesc despre vinovăția sa in cauzarea acestui prejudiciu, fara a se face vreo mențiune in ce consta legătura de cauzalitate intre valoarea imputata si vreo acțiune sau inacțiune a noastră.
Consideră recurentul ca trebuia cenzurat daca pentru bunurile din liste s-au operat doar mențiuni ale intrărilor scriptice si daca exista si dovezi prin care sa se fi preluat efectiv in gestiune bunurile de către el.In consecința, in virtutea principiului aflării adevărului care guvernează dreptul procesul civil, consideră că se impune efectuarea unui alt raport de expertiza contabila, astfel incat aceasta proba sa-si atingă finalitatea pentru care a fost dispusa si sa stabilească in mod obiectiv, daca exista vreun prejudiciu adus societății si in ce consta acesta.
Intimata - -, legal citată, depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate și de temiurile de drept invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentul a fost salariatul reclamantei în baza contractului individual de muncă nr.11128/26.10.2000 în funcția de încărcător-descărcător, iar ulterior prin decizia nr. 140/14.06.2004 a fost trecut în funcția de șef al sectorului comercial 15 -, sens in care a fost incheiat si actul aditional nr. 148/30.06.2004. Raporturile de muncă au incetat prin decizia nr.22/19.01.2006 emisă în temeiul art.61 lit.a muncii, ca urmare a exercitării defectuoase a funcției încredințate.
De asemenea, angajatorul a întocmit și o fișă a postului, potrivit căreia recurentul avea atribuții specifice in legatura cu primirea, depozitarea, vanzarea/eliberarea marfurilor din sectorul comercial.
Totodată, la dosar există și un tabel cu semnăturile de luare la cunoștință a fiselor postului aparținând mai multor salariați, printre aceștia fiind și numele și semnătura recurentului.
Afirmația recurentului în sensul că nu există o decizie de atribuire a sarcinilor de gestionar si o fișa a postului adusă la cunoștință nu este reală, fiind contrazisă de actele depuse la dosar, insusi recurentul semnand in calitate de gestionar declaratia de inventar (45-46 dosar recurs). Tabelul de aducere la cunoștință a fiselor postului face dovadă deplină în acest sens, rezultând din preambulul său motivul întocmirii, iar aplicarea semnăturilor pe acesta nu a fost contestată din punctul de vedere al autenticității. Prin urmare, semnând acel tabel, recurentul a confirmat că a cunoscut fișa postului. De altfel, niciodată pe parcursul derulării raporturilor de muncă, acesta nu a contestat că ar fi avut calitatea de gestionar. Dimpotrivă, recurentul a semnat în această calitate toate documentele legate de efectuarea inventarului, fără a susține că nu a fost numit într-o funcție ce presupune atribuții de gestionar.
Având atribuții de gestionar, recurentul răspunde pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestor îndatoriri, conform Legii nr. 22/1969 și codului muncii.
Art. 23 si 24 din Legea nr. 22/1969 prevede că "incălcarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea bunurilor atrage răspunderea materială, disciplinară, administrativă, penală sau civilă, după caz. răspund material, potrivit codului muncii și prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiuni".
Acestea se coroborează cu prevederile art. 270 alin 1 Codul muncii, potrivit cărora salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor.
După cum rezultă cu claritate din dispozițiile art. 270 din Codul muncii si Legii nr. 22/1969, răspunderea salariaților pentru pagubele cauzate angajatorului din vina și în legătură cu munca lor are o natură contractuală, fiind întemeiată pe raporturile contractuale stabilite între salariat și angajator prin încheierea contractului individual de muncă, în cazul recurentului fiind făcută dovada existenței raporturilor de muncă.
Angajarea răspunderii civile a salariatului presupune întrunirea cumulativă a mai multor elemente, și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate și culpa, elemente care sunt probate, după cum a reținut și tribunalul.
Pentru că salariații răspund în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, așa cum prevede art. 270 alin1 din Codul muncii, acestea pervederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 1082 și urm. din Codul civil, care prevăd că "debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Codul civil prezumă existența culpei debitorului obligației, în speță, recurentul, acesta fiind cel obligat să probeze că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale dintr-o cauză străină. Or, recurentul nu a făcut o astfel de dovadă.
Intimata angajatoare a dovedit existența prejudiciului, prin procesele verbale de inventar și expertiza contabilă efectuată, recurentul semnând actele legate de realizarea inventarului fără obiecțiuni și neformulând obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă. Totodată, recurentul și-a asumat obligația de a despăgubi societatea angajatoare prin semnarea unor angajamente de plată, care sunt acte juridice unilaterale, producătoare de efecte juridice, prin întocmirea cărora recurentul a recunoscut prejudicierea angajatorului.
Intimata a dovedit că recurentul avea obligația de a raspunde pentru marfurile aflate in gestiune. Potrivit regulilor răspunderii civile contractuale și regulilor în materie de probe, debitorului îi revine sarcina probei îndeplinirii obligațiilor, pentru că angajatorului nu i se poate cere efectuarea unei probe negative, aceea ca salariatul nu a executat îndatoririle de serviciu. Or, recurentul nu a dovedit că minusurile identificate în gestiune au o altă cauză decât neexecutarea din partea sa a obligațiilor contractuale.
cauzală rezultă din faptul că recurentul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu, în lipsa dovedirii altei cauze a prejudiciului.
În ceea ce privește efectuarea expertizei contabile, Curtea constată că aceasta s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor procedurale, recurentul fiind convocat în mod legal, însă nu s-a prezentat pe motiv că este în imposibilitate de a se prezenta, nedovedind acest lucru. Totodata, nu a comunicat instantei de judecata acest fapt, nu a pus in discutie valabilitatea raportului de expertiza din acest punct de vedere, iar cf. art. 108 alin 3 Cpc, neregularitatea actelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de infatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate si inainte de a pune concluzii in fond, in speta nefiind vorba de o nulitate de ordine publica. Astfel, si acest motiv de recurs
este nefondat, dreptul la apărare fiind respectat.
Referior la modul de efectuare a expertizei contabile, retinem ca expertul a avut in vedere documentele puse la dispozitie de angajator, facand o apreciere proprie.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile artr.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.720 din data de 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6412/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații - - și R, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
ta
GREFIER
Red.:
Dact.: /5ex.
07.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
