Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 705/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Dosar nr-
Format vechi nr.5865/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.705/
Ședința publică din data de 09 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-reclamantă - " " -, împotriva sentinței civile nr.3953 din data de 13.05.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.39517/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât - "acțiune în răspundere patrimonială - plată sumă".
La apelul nominal făcut în ședință publică, cauza fiind luată la ordine, la ora 09,36 răspuns: intimatul-pârât, prin apărătorul său ales, d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 11 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 11.12.2009, lipsind recurenta-reclamantă - " " -.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a citat recurenta-reclamantă - " " - cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a avocatului care a semnat cererea de recurs, așa cum prevăd dispozițiile art.161 Cod proc. civ.
Curtea, ca și chestiune prealabilă, constată faptul că la fila 70 din dosarul de fond, există o împuternicire avocațială pentru d-na avocat.
În baza acestei împuterniciri și-a îndeplinit atribuțiile la instanța de fond.
Fiind nemulțumită de sentința pronunțată de către instanța de fond, aceasta a declarat recurs, care l-a și motivat, fără însă a depune la dosar cauzei împuternicire avocațială pentru redactarea căii de atac și reprezentare în fața instanței de recurs.
Având în vedere situația expusă, dată fiind lipsa părții recurente la strigarea pricinii la ordine, Curtea, pune în discuția părții intimate necesitatea lăsării cauzei la a doua strigare.
Intimatul-pârât, prin avocat, având cuvântul, arată că din cunoștințele sale, d-na avocat nu mai reprezintă interesele societății recurente. Cât privește lăsarea cauzei la a doua strigare, față de lipsa părții recurente, arată că nu este de acord ca pricina să fie reluată a doua strigare pentru a se prezenta avocatul recurentei-reclamante, în opinia sa, neexistând un temei în acest sens.
Curtea, din oficiu, pune în discuția intimatului-pârât, excepția lipsei calității de reprezentant pentru persoana care a redactat și semnat cererea de recurs.
Intimatul-reclamant prin avocat, având cuvântul asupra excepției invocate din oficiu, solicită admiterea acesteia, întrucât avocatul părții recurente care a avut împuternicire avocațială în ciclul procesual anterior, la Tribunalul București, nu are o împuternicire și pentru calea de atac exercitată, respectiv pentru a promova și formula cererea de recurs.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului ales al recurentei-reclamante - " " -, respectiv a d-nei avocat.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, recurenta - -, prin avocat, a formulat calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr.3953/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39517/3/LM/2008.
Prin același suport scriptic al înscrisului conținând manifestarea de voință a declarării recursului, respectiv prin cererea de recurs, recurenta, prin același avocat, a motivat recursul declarat, susținând că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a comis următoarele erori:
În mod greșit tribunalul a reținut în considerentele sentinței că nu au fost respectate prevederile art.287 din Codul muncii, deoarece au fost depuse de către angajator la dosarul cauzei documente din care rezultă culpa salariatului.
De asemenea, tot în mod greșit s-a reținut că nu s-a precizat consumul normal lunar și că nu se poate face o asemenea precizare deoarece consumul de motorină este în funcție de km efectuați și nu se poate ști la începutul unei luni calendaristice câți km se vor efectua cu autovehiculul respectiv în acea lună.
În ceea ce privește înregistrarea consumurilor de motorină în contabilitate și efectuarea de scăzăminte, precizează recurenta că s-au înregistrat în contabilitate alimentările efectuate conform fișelor limită trecute pe costuri în perioada aprilie 2005 - decembrie 2007 și că întreaga cantitate alimentată pentru care nu a existat justificare conform km echivalenți efectuați a fost înregistrată în contabilitate pentru a fi recuperată, iar cererea de chemare în judecată s-a introdus tocmai în vederea recuperării debitului corespunzător cantității de 804 litri motorină.
Precizează recurenta că față de cantitățile alimentate și trecute pe cost s-a constatat conform o depășire față de fișele de alimentare de 804 litri și că fișele limite de motorină sunt semnate de pârât.
Pentru considerentele arătate, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata sumei de 3635,68 lei, contravaloarea a 804 litri motorină pe care nu i-a putut justifica.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În ziua primului termen de judecată stabilit pentru data de 15.12.2009, recurenta a depus la dosarul de recurs, prin fax, o cerere prin care solicita acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător, solicitând și judecata în lipsă.
La termenul de judecată din data de 15.12.2009, Curtea, luând act despre această solicitare a recurentei, a apreciat-o ca fiind întemeiată, acordând în cauză un nou termen de judecată pentru data de 09.02.2010 și dispunând citarea recurentei-reclamante cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a avocatului care a semnat cererea de recurs, mențiune care se regăsește înscrisă în procesul-verbal care atestă îndeplinirea legală cu recurenta-reclamantă a procedurii de citare pentru termenul din 09.02.2010.
Solicitarea instanței de recurs cu privire la dovedirea calității de reprezentant a avocatului care a semnat cererea de recurs nu a fost întâmplătoare, ci a urmărit să dea eficiență dispozițiilor art.161 alin.1 Cod pr.civilă și să creeze premisele procedurale corecte pentru aplicarea sancțiunii prevăzută de art.161 alin.2 Cod pr.civilă în caz de neconformare.
În cauză, în fața instanței de fond recurenta-reclamantă a fost reprezentată de d-na avocat în baza contractului de asistență juridică nr.80973/18.12.2008. Potrivit mențiunilor din împuternicirea avocațială (fila 70 dosar recurs) acestui avocat i s-a conferit dreptul de a reprezenta clientul în fața Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39517/3/LM/2008.
Pornind de la această realitate juridică ce a conferit dreptul de reprezentare (respectiv mandatul judiciar) pentru d-na avocat în fața Tribunalului București, Curtea constată că asemenea calitate nu se mai justifică în fața instanței de recurs.
Curtea face precizarea că este necesar a se distinge între dreptul procesual de a declara calea de atac și obligația procedurală de motivare a căii de atac declarată.
Potrivit dispozițiilor art.69 alin.2 Cod pr.civilă avocatul care a asistat, respectiv reprezentat, o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp.
Același avocat, chiar și în absența mandatului, poate să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date, în acest din urmă caz toate actele de procedură urmând a fi îndeplinite numai față de partea însăși.
Articolul precizat arată că avocatul, fără mandat, poate exercita orice act pentru păstrarea unui drept pentru care legea a defipt un termen. Declararea căii de atac, în speța de față declararea recursului, constituie una dintre concretizările drepturilor apărătorului, fără mandat, de a exercita orice act (înțeles ca activitate procesuală) pentru păstrarea dreptului reclamantului, adică a declarării, în interiorul termenului legal de 10 zile de la comunicarea sentinței, recurs.
Dreptul de a declara recurs nu se confundă cu obligația motivării recursului, câtă vreme nu subzistă obligativitatea motivării recursului la momentul declarării recursului, acest aspect rămânând la alegerea recurentului, cu singura limitare procesuală rezultată din coroborarea textelor art.303 alin.1 Cod pr.civilă și art.301 Cod pr.civilă.
Reținând distincția dintre dreptul de a declara recurs și obligația motivării acestuia, Curtea apreciază că, față de conținutul dispozițiilor art.69 alin.2 Cod pr.civilă, limita în care avocatul fără mandat poate acționa în numele părții pe care a reprezentat-o este strict declararea în termen legal a căii de atac a recursului. Pentru motivarea căii de atac, respectivul avocat are nevoie de un mandat judiciar expres întrucât, așa cum Curtea sublinia, motivarea nu este un drept, ci o obligație și constituie, în concret, una din modalitățile în care un apărător își reprezintă clientul în fața instanței de recurs.
După epuizarea momentului declarării recursului, se poate aprecia că respectiva pricină se află în cursul judecății recursului (chiar și în ipoteza în care primul termen de judecată nu a fost stabilit), iar pentru orice activitate legată de etapa judecății recursului, inclusiv pentru motivarea recursului, este necesar să subziste pentru apărător un mandat din partea recurentului în numele căruia a motivat recursul declarat.
scriptic al înscrisului ce conține cererea de recurs exprimă din punct de vedere juridic două aspecte: pe de o parte constituie dovada materială a declarării recursului, iar pe de altă parte cuprinde motivarea demersului procedural întreprins.
Pentru primul aspect, d-na avocata a acționat în deplină conformitate cu dispozițiile art.69 alin.2 Cod pr.civilă, pentru cel de-al doilea, în raport de argumentele ce preced, același avocat nu își mai justifică, din punct de vedere procedural, calitatea de reprezentant judiciar convențional. Astfel, se poate constata că recursul este motivat, dar nu se poate proba calitatea de reprezentant a persoanei care a semnat pentru conținutul motivării.
Această concluzie este susținută și de conduita procesuală a recurentei care în chiar ziua primului termen de judecată a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător, împrejurare ce demonstrează, odată în plus că avocatul care a redactat motivele de recurs nu și-a reînnoit contractul de asistență juridică în baza căruia a acționat în fața Tribunalului București în calitate de reprezentant.
Nimic nu a împiedicat recurenta să probeze contrariul până la termenul de judecată acordat eventual prin depunerea unei copii de pe contractul de asistență juridică încheiat cu d-na avocat din care să fi rezultat acordarea mandatului expres pentru aceasta din urmă până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauză. Un astfel de înscris prin care se putea face dovada calității de reprezentant a dnei avocat și în privința motivării recursului nu a fost depus la dosarul cauzei, deși recurenta a dispus de suficient timp pentru a proba, în conformitate cu dispozițiile art.161 alin.1 Cod pr.civilă, calitatea de reprezentant a avocatului care i-a asigurat apărare în fața instanței de fond. Nu constituia obligația Curții să indice modalitatea concretă prin care recurenta trebuia să realizeze proba calității de reprezentant a dnei avocat pentru motivarea recursului, pentru că, dacă ar fi adoptat o astfel de conduită, Curtea ar fi încălcat principiul imparțialității.
Rolul activ a fost exercitat de C prin acordarea unui termen până la care i-a fost pusă recurentei în vedere în mod expres, prin chiar procedura de citare, obligația prevăzută de art.161 alin.1 Cod pr.civilă. Nicio persoană nu se poate prevala de necunoașterea legii, prin urmare recurenta nu ar putea susține că nu a cunoscut dispozițiile art.161 alin.1 și 2 Cod pr.civilă.
Pe cale de consecință, reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.161 alin.2 Cod pr.civilă, va admite excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului în ceea ce privește redactarea și semnarea motivelor de recurs și va constata nul recursul, nu ca efect al nemotivării sale, ci ca efect al nedovedirii calității de reprezentant pentru avocatul redactor și semnatar al motivelor de recurs.
Având în vedere că prin soluția instanței de recurs recurenta a căzut în pretenții față de intimat, aflându-se în culpă procesuală pentru nedovedirea calității de reprezentant a avocatului care a redactat și semnat motivele recursului, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă și va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 1000 Ron cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului pentru redactarea și semnarea motivelor de recurs.
Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă - " " -, împotriva sentinței civile nr.3953 din data de 13.05.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.39517/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât .
Obligă recurenta la 1000 lei/Ron cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./26.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Petre Magdalena, Zeca Dorina
