Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 77/R-CM
Ședința publică din 22 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare pentru pronunțare, recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.741 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 20 ianuarie 2009 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să o oblige pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2554,53 lei, cu titlu de pagube produse societății, din vina și în legătură cu munca sa, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta a fost angajata societății, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.167/08 ianuarie 2004 la. V și și-a desfășurat activitatea pe perioadă nedeterminată la punctul de lucru Magazin Romanești, în calitate de gestionar, sens în care a constituit o garanție materială în sumă de 3850 lei, reprezentând bunuri proprietatea sa și 1410 lei, reprezentând numerar. Începând cu data de 10 ianuarie 2007, raporturile juridice de muncă cu pârâta au încetat, la cererea reclamantei și cu această ocazie s-a încheiat un proces - verbal de inventariere și control prin care s-au constatat daunele produse societății: o lipsă gestiune în sumă de 13.499,18 la inventarul din 06 noiembrie 2006, pe care pârâta a acoperit-o parțial și o lipsă în gestiune în sumă de 782,50 lei la inventarul din data de 08 ianuarie 2007.
Reclamanta a mai arătat că această lipsă în gestiune are următoarele cauze: eliberarea mărfurilor din gestiune pe propria răspundere către diverși cetățeni, sustragerile repetate din gestiune de valori materiale și bănești de către gestionară și existența unor mărfuri degradate și cu termen de garanție depășit, de aprovizionarea cărora s-a ocupat în exclusivitate pârâta. Deși a solicitat aprovizionarea cu aceste mărfuri, nu a luat nici un fel de măsură pentru a le comercializa în termenele de valabilitate, astfel încât s-a realizat o pierdere peste norme și i se impută pârâtei și suma de 1672,35 lei.
S-a precizat că din acest prejudiciu total de 15.954,03 lei, pârâta a acoperit suma de 13.399,50 lei, rămânând o diferență de 2.554,53 lei, sens în care și-a luat un angajament de plată până la data de 05 februarie 2007.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că prejudiciul evaluat de reclamantă ca fiind în cuantum total de 15.954,03 lei (14.281,68 lei lipsă în gestiune și 1672,35 lei mărfuri degradate), nu corespunde realității, așa cum o dovedesc listele de inventar, procesele-verbale de ridicare a mărfurilor degradate și fișele de scăzământ. Marfa degradată nu i-a fost imputată ca o lipsă în gestiune cu ocazia inventarului, dovadă fiind și fișa de scăzământ din data de 07 noiembrie 2006, prin care i s-a aprobat scăderea din gestiune a sumei de 906,45 lei.
Pârâta a mai arătat că și cu ocazia inventarului din 05 ianuarie 2007, în lista de inventar au fost identificate mărfuri degradate în cuantum de 443,76 lei, sumă ce a fost scăzută din gestiune. A mai precizat pârâta că s-a aflat în concediu medical și ca atare unitatea nu a funcționat în perioada 08 noiembrie 2006- 21 noiembrie 2006, perioadă în care reclamanta nu a desemnat o persoană care să preia atribuțiile pârâtei.
De asemenea, pârâta a arătat că a acoperit în întregime lipsa în gestiune, prin achitarea sumei de 13.399,50 lei, iar prin fișa de scăzământ întocmită la data de 07 noiembrie 2007 i s-au scăzut următoarele sume: 425 marfă degradată și 500 lei o amendă. Cât timp reclamanta îi datorează suma de 925 lei menționată, iar pârâta îi datorează reclamantei o diferență de 882,18 lei pentru lipsa în gestiune, sumele trebuiau compensate.
Prin sentința civilă nr.741/15 septembrie 2008 fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2554,53 lei, contravaloarea prejudiciului, precum și suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr.167/08 ianuarie 2004 la. V, între pârâtă și reclamantă s-au încheiat raporturi juridice de muncă pe o perioadă nedeterminată, raporturi în cadrul cărora prima parte a deținut funcția de lucrător - gestionar, prin exercitarea atribuțiilor prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă.
Prin Decizia nr.3 din data de 08 ianuarie 2007 emisă de reclamantă au încetat raporturile de muncă în baza art.79 Codul muncii și s-a dispus efectuarea unei inventarieri a mărfurilor aflate la Magazinul Romanești, unde era gestionară pârâta.
În speță instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, lucrarea fiind întocmită de economist
Expertul a verificat rapoartele de gestiune în perioada 30 noiembrie 2005- 08 ianuarie 2007 și pentru inventarul faptic din data de 07 noiembrie 2006 a constatat o lipsă în gestiune în sumă de 13.499,19 lei, lipsă justificată de pârâtă urmare a înstrăinării mărfurilor pe credit, fără a fi recuperate sumele respective. Ulterior, prin garanția în numerar constituită la data de 31 decembrie 2006, în valoare de 1440 lei și prin diversele sume de bani achitate de pârâtă la sediul societății, s-a acoperit parțial această lipsă în gestiune, rămânând de recuperat suma de 648,19 lei.
Pentru inventarul faptic din data de 08 ianuarie 2007, expertul contabil a stabilit că rezultă o lipsă în gestiune în sumă de 782,17 lei, datorată de pârâtă, așa cum reiese și din nota explicativă luată acesteia, prin care a precizat că această lipsă provine fie din eventualele diferențe de preț de la inventarul precedent și actualul inventar, fie urmare a expirării termenului de garanție pentru diverse mărfuri, notă explicativă în cadrul căreia și-a asumat angajamentul de a acoperi în întregime această pagubă.
Din verificările registrelor de inventar, respectiv total intrări și ieșiri, în perioada 01 decembrie 2005- 05 ianuarie 2007, expertul contabil a statuat că din suma totală de 1430,36 lei (reprezentând 648,19 lei rămas de recuperat din inventarul faptic din data de 07 noiembrie 2006 și 782,17 lei, lipsă în gestiune constatată pentru inventarul din data de 08 ianuarie 2007), pârâta a achitat un total de 616,55 lei și a mai rămas de recuperat suma de 813,81 lei. Același expert contabil a mai concluzionat că pârâta a produs societății reclamante și un prejudiciu în valoare de 1740,72 lei, constând în marfă degradată și alte cheltuieli neaprobate, astfel încât rezultă o lipsă în gestiune totală de 2554,53 lei.
A mai reținut tribunalul că, potrivit dispozițiilor art.270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Așadar, pentru a se antrena răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa salariatului.
Instanța a considerat că primele patru cerințe ale răspunderii patrimoniale sunt îndeplinite, speța necomportând discuții, însă a analizat distinct vinovăția salariatei pârâte, în raport de apărările acesteia, conform cărora în gestiune nu i se datorează, există o fișă de scăzământ din data de 07 noiembrie 2006, prin care i s-au redus din evidența sa mai multe mărfuri expirate, în valoare de 906,45 lei, fișă de scăzământ neînregistrată în evidențele contabile ale societății.
Sarcina dovedirii culpei revine angajatorului, potrivit dispozițiilor art.287 din Codul muncii, însă de la această regulă există unele excepții în cazurile în care se aplică prezumția relativă de vinovăție și împrejurarea cea mai frecventă în care operează această prezumție se referă la în gestiune. În acest sens, s-a reținut că în cazurile când se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumție de culpă pe care acesta o poate răsturna făcând dovada contrară, prin acte legale care probează inexistența lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective legate de condițiile precare de depozitare a mărfurilor.
A constatat instanța că în literatura de specialitate și în practică s-a reținut că, dacă lipsa la inventar depășește cota de perisabilitate a mărfurilor, s-a considerat că ea este consecința vinovăției gestionarului, acesta putând face însă dovada nevinovăției sale. De fapt, aceste statuări decurg din prevederile art.24 și 25 din Legea nr.22/1969.
În speță, pârâta nu a dovedit că această lipsă în gestiune, astfel cum a fost cuantificată de către expertul contabil, s-a datorat unor cauze obiective, independente de voința sa, care ar exonera-o de răspundere patrimonială. De altfel aceasta a acoperit în mare măsură prejudiciul constatat, fiind implicit o recunoaștere tacită a culpei sale, astfel încât a fost obligată la recuperarea în întregime a pagubei. Nu poate fi scăzută suma consemnată în fișa de scăzământ din data de 07 noiembrie 2006, din valoarea totală a prejudiciului, întrucât este vizibil că acest înscris a fost efectuat pro-cauza și expertul contabil nu a identificat originalul acestui act în evidența contabilă a societății reclamante.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea și în baza art.270 Codul munciia obligat pârâta la plata sumei de 2554,53 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauza reclamantei.
În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.
În termen legal pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă după cum urmează:
În mod greșit instanța de fond a apreciat că nu poate fi valorificată suma de 1831,45 lei înscrisă în fișa de scăzământ din 7.11.2006, cu motivarea că înscrisul a fost constituit pro cauza și că expertul nu a identificat originalul acestui act în evidența contabilă a societății. Apreciază recurenta că, pe de o parte, în speță nu s-a făcut o verificare de scripte a acestui înscris, iar pe de altă parte neevidențierea în contabilitate a acestei fișe nu înseamnă inexistența acesteia.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a reținut culpa sa în producerea prejudiciului, cu toate că recurenta-pârâtă a răsturnat prezumția de culpă, administrând probe în acest sens. Susține recurenta că suma de 443,76 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor degradate la inventarul din 5.01.2007, a fost scăzută din gestiune, nefiind menționată ca o lipsă la inventar și a fost evidențiată ca sold faptic, iar nu scriptic. De asemenea, în lista de inventar din 7.11.2006 este înscrisă suma de 906,45 lei reprezentând mărfuri degradate, iar această sumă a fost expres scăzută din gestiune, nefiindu-i imputată recurentei. Rezultă că însăși comisia de inventariere a scăzut contravaloarea mărfii degradate în cuantum de 906,45 lei, practic culpa pârâtei fiind înlăturată expres prin însuși actul de constatare a lipsei în gestiune.
Ca acte doveditoare a lipsei de vinovăție recurenta a mai invocat actele medicale din care rezultă că s-a aflat în concediu medical în perioada 8.11.2006 - 21.11.2006, perioadă în care în mod obiectiv nu a mai comercializat mărfuri, iar unitatea reclamantă nu a luat măsuri pentru înlocuirea recurentei.
Mai susține recurenta că o parte din marfa perisabilă a fost ridicată de reprezentanții reclamantei în vederea redistribuirii.
În altă ordine de idei, reclamanta este cea care i-a impus pârâtei să facă săptămânal comenzi, dar să nu vândă pe datorie, însă recurenta a fost nevoită să vândă pe credit pentru a putea să valorifice marfa. De altfel în câteva săptămâni a reușit să colecteze banii de la toți cei care cumpăraseră pe datorie, acoperind lipsa din gestiune.
Concluzionează recurenta că nu îi poate fi imputată contravaloarea mărfurilor degradate și perisabile în sumă de 1740,72 lei, întrucât degradarea s-a produs din motive independente de voința sa, iar suma de 813,81 lei trebuie scăzută conform fișei din 7.11.2006.
Analizând sentința recurată, în raport de critica formulată, curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește valoarea prejudiciului reținut în sarcina recurentei-pârâte, acesta este, conform instanței de fond (care a avut la bază expertiza contabilă), în sumă de 2554,53 lei, compus din următoarele sume: 1740,72 lei reprezentând marfă degradată și 813,81 lei reprezentând prejudiciul neacoperit de către pârâtă (diferența dintre prejudiciul total stabilit în urma inventarierilor și suma achitată de către pârâtă).
Apreciază curtea că în mod greșit instanța de fond a reținut culpa recurentei-pârâte în producerea prejudiciului în sumă de 1740,72 lei, deși nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că marfa degradată nu poate fi imputată acesteia. Dimpotrivă, instanța constată că pârâta a încercat să vândă marfa cu orice preț, vânzând chiar și pe datorie cetățenilor din comună8 de la care a și recuperat de altfel marfa). Faptul că produsele alterabile au ieșit din termenul de garanție și ca atare nu au putut fi vândute este independent de orice culpă a pârâtei. Ca atare, în nici un caz nu i se poate imputa recurentei că nu a făcut toate demersurile posibile pentru a înstrăina marfa. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin contractul de muncă încheiat pârâta nu și-a a asumat obligația de a vinde o anumită cantitate de marfă.
În ceea ce privește cea de a doua sumă, de 813,81 lei, ea reprezintă diferența dintre lipsa totală din gestiune și suma restituită de către recurentă.
Astfel, din concluziile expertizei (filele 81-84), rezultă că la inventarul din 7.11.2006 a rezultat o lipsă de gestiune în sumă de 13.499,19 lei, din care s-a acoperit până la data de 31.12.1006 suma de 12.851 lei, rămânând nerecuperată suma de 648,19 lei. La inventarul din 8.01.2007 a rezultat o lipsă în gestiune de 782,17 lei, la aceasta adăugându-se cea rămasă neacoperită anterior de 648,19 lei, rezultând un total de 1430,36 lei. Din acest prejudiciu total s-a recuperat până la data de 5.04.2007 suma de 616,55 lei, expertul concluzionând că ar mai fi un prejudiciu neacoperit de 813,81 lei (1430,36 lei - 616,55 lei).
Curtea apreciază că nici această sumă nu poate fi imputată recurentei-pârâte care a invocat în apărarea sa fișa de scăzământ întocmită la data de 7.11.2006 (filele 40 și 121).
Din această fișă rezultă că au fost scăzute din evidența gestionarei, printre altele, suma de 500 lei reprezentând o amendă și suma de 425 lei ce rezultă din procesul-verbal din data de 22.03.2006. Acest proces-verbal (fila 41) cuprinde anumite mărfuri care se scad din gestiunea pârâtei.
În legătură cu forța probatorie a înscrisului intitulat "fișă de scăzământ", curtea reține că societatea reclamantă a formulat în legătură cu acesta o plângere penală împotriva pârâtei pentru săvârșirea infracțiunii de fals, plângere care nu a fost încă soluționată. Reclamanta, în ședința publică din data de 20.01.2009, a arătat în fața curții, că nu apreciază că s-ar impune suspendarea respectivului proces până la soluționarea plângerii penale. De asemenea, în aceeași ședință reprezentanta reclamantei a arătat că nu înțelege să se înscrie în fals împotriva acestui înscris.
În aceste condiții, înscrisul nefiind declarat fals, nu există nici un motiv pentru a înlătura forța sa probatorie, ceea ce înseamnă că el va fi avut în vedere de către instanță la soluționarea cauzei.
De asemenea, curtea apreciază că nu are nici o relevanță faptul că acest înscris nu se regăsește în contabilitatea societății pârâte, acest aspect nefiind de natură a duce la înlăturarea efectelor pe care înscrisul le produce.
Din cuprinsul fișei de scăzământ rezultă că reclamanta, în data de 7.11.2006, a fost de acord să scadă din evidența pârâtei suma de 925 lei și, întrucât suma rămasă neacoperită este, conform expertului, de 813,81 lei, rezultă că pârâta nu mai datorează nici o sumă reclamantei.
Concluzionând, curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, în ceea ce o privește pe recurenta-pârâtă, situație față de care, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă va obliga pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în dosarul de fond și în cel de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.741 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - SOCIETATE COOPERATIVĂ.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta - Societate Cooperativă, împotriva pârâtei.
Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - ---
Grefier,
Red.
Tehnored. /4 ex./26.01.2009
Jud. fond:.
.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
