Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 8689/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8689
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG J, împotriva sentinței civile nr. 854 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata pârâtă lipsind recurentul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea prin care recurentul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG Jas olicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 cod. proc. civ Cât și faptul că intimata pârâtă a depus întâmpinare, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursului
Avocat, pentru intimata pârâtă, a considerat că hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Gorj și înregistrată sub nr-, petentul Spitalul Județean Tg.J a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata, să fie obligată aceasta la plata sumei de 1.256 lei reprezentând contravaloarea sporului de 50% la salariul de bază încasat în mod necuvenit în perioada 01.07.2005-31.12.2005, actualizată cu indicele de inflație până la data efectivă a plății și să se dispună rectificarea cu efect retroactiv a înscrierilor efectuate în carnetul de muncă în sensul eliminării sporului de 50% și încadrarea intimatei în Secția chirurgie I, începând cu data de 01.01.2006.
In motivarea acțiunii, petentul a arătat că intimata ocupă funcția de asistent medical principal în cadrul Secției chirurgie I, iar în perioada 01.07.2005-31.12.2005 a beneficiat în mod necuvenit de drepturi salariale reprezentând spor de 50% prin aplicarea incorectă a Anexei nr.2 pct.D(4) din Regulamentul de acordare a sporurilor aprobat prin nr.721/2005, ținând seama de faptul că la nivelul Spitalului Județean Tg.J nu au existat și nu există nici în fapt, nici în drept, blocuri operatorii, iar petenta și-a desfășurat activitatea în sala de operații.
A mai arătat petentul că, potrivit Ordinului nr.1443/2005, blocul operator reprezintă o structură de sine stătătoare nominalizată în structura organizatorică a unității sanitare cu paturi, cu personalitate juridică, sălile de operații care compun blocul operator fiind utilizate în program continuu 24 de ore din 24 și coordonate de un medic desemnat de conducerea unității.
In drept, petentul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.164 alin.2 și 272 alin.2 din Codul munci i și art.992-997 din codul civil.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosar Ordinul nr.305/2003 privind aprobarea structurii organizatorice a unităților sanitare din județul G, însoțit de anexa nr.1, adresa MS nr.55.526/12.12.2005, adresa DSP nr.313/16.02.2006, înregistrată la nr.2876/20.02.2006, adresa nr.592/13.01.2006, adresa nr.5893/04.04.2006, Ordinul nr.713/2004 privind aprobarea normelor de autorizare sanitară a unităților sanitare cu paturi, Ordinul nr.1443/2005 privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator și Ordinul nr.1727/20.12.2006 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Județean Tg.J.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a invocat excepția privind autoritatea de lucru judecat, arătând că prin sentința civilă nr.349/20.02.2007 a Tribunalului Gorja fost obligat Spitalul Județean Tg.J să-i acorde sporul de 50% la salariul de bază începând cu data de 01.01.2006 și până la zi, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că acest spor se regăsește și în anexa nr.4 indice 2 din CCM nr.2678/12.12.2005 la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007.
Prin sentinta civila nr.672/03.04.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată și a fost respinsă acțiunea formulată de petent.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, iar prin decizia nr.1963/14.09.2007, Curtea de APEL CRAIOVAa casat sentința nr.672/03.04.2007 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei pronunțată de instanța de recurs s-a decis ca, cu ocazia rejudecării, să se stabilească dacă în incinta recurentului a funcționat bloc operator în condițiile tehnico-normative aplicabile în perioada de timp pentru care se solicită restituirea drepturilor salariale respective; dacă reclamanta a desfășurat efectiv în perioada respectivă activități în blocul operator și specifice acestuia.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- și s-a dispus citarea părților.
La solicitarea intimatei, în cauză a fost încuviințată proba cu martori și a fost audiat martorul a cărui declarație se află la fila 7.
Prin sentința nr.854/ 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulata de petentul Spitalul Județean Tg.J, cu sediul în Tg.J,-, județul G, împotriva intimatei, cu domiciliul în Tg.J, str.-,.6,.1,.18, județul
A fost bligat petentul la plata către intimată a sumei de 900 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că intimata este salariata petentului Spitalul Județean Tg.J în funcția de asistent medical principal în cadrul Secției chirurgie, iar în perioada 01.07.2005-31.12.2005 a beneficiat de sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de Anexa 2 lit.D pct.4 din Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.13 din UG. nr.115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005.
Conform declarației martorului audiat în cauză, există o specializare și o fișă a postului pentru asistentul medical care deservește blocul operator, în mod diferit de asistentul medical care îngrijește bolnavul la pat, iar intimata lucrează doar în sala de operații.
Petentul solicită restituirea sumelor încasate cu titlu de spor de 50%, precum și rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă al intimatei, cu motivarea că, la nivelul Spitalului Județean G nu au existat și nu există, nici în fapt, nici în drept, blocuri operatorii, astfel încât intimata a încasat în mod necuvenit sumele respective și a fost greșit încadrată.
Condițiile de acordare a sporului pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50% din salariul de bază sunt prevăzute de UG. nr.115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005 și de Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază și au în vedere,personalul mediu sanitar și auxiliar sanittar încadrat în blocul operator., condiții pe care intimata le îndeplinea în perioada 01.07.2005-31.12.2005.
Potrivit at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi, blocul operator grupează toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale. În spitalele generale, profilurile medicale care utilizează blocul operator sunt: chirurgia generală, ortopedia, traumatologia și arsii, cardiologia, gastroenterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, oftalmologia, pediatria, oncologia, și serviciul de urgenta.", iar potrivit art.1 din Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, publicat în Monitorul Oficial nr.12/06.01.2006,Blocul operator reprezintă o structură de sine stătătoare, ce este nominalizată în structura organizatorică a unității sanitare cu paturi, cu personalitate juridică."
Se reține, astfel, că, doar începând cu data intrării în vigoare a Ordinului nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, deci, după perioada 01.07.2005-31.12.2005, blocul operator a devenit, din punct de vedere legal și administrativ o structură distinctă, de sine stătătoare, cu personalitate juridică, în cadrul unităților sanitare,
Până la intrarea în vigoare a Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, blocul operator nu a reprezentat o structură de sine stătătoare în cadrul unităților sanitare, ci exista ca o structură sui generis care grupa,toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale", în condițiile at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unităților sanitare cu paturi.
Ca atare, este neîntemeiată susținerea petentului în sensul că, la nivelul Spitalului Județean G nu au existat nici în fapt, nici în drept, blocuri operatorii.
Bloc operator a existat și continuă să existe în fapt, în condițiile art.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unităților sanitare cu paturi, iar după intrarea în vigoare a Ordinului nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, au fost inițiate prin adresa nr.592/13.01.2006 și se află în curs de derulare demersurile administrative pentru înființarea, în drept, a două blocuri operatorii în cadrul Spitalului Județean Tg.
S-a reținut că, pentru perioada 01.07.2005-31.07.2005, intimata a fost îndreptățită la acordare sporului pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50% din salariul de bază, îndeplinind condițiile prevăzute de actele incidente în cauză.
Potrivit art.272 alin.1 din Codul muncii, singurul act normativ care reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
In cazul de față, intimata nu a încasat de la angajator o sumă nedatorată, astfel încât, având în vedere prevederile legale menționate mai sus, instanța va respinge acțiunea formulată de petent ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, determinată de o greșită interpretare a dispozițiilor legale precum și a stării de fapt deduse judecății.
Deși prima instanță reține definiția blocului operator prev. de art.46 din Ordinul 713/2004 și art.1 din ordinul 1443/2005, odată cu intrarea în vigoare a ordinului 1443/2005 instanța enumeră condițiile legale ce trebuie întrunite în blocul operator, ca structură distinctă de sine stătătoare cu personalitate juridică, în cadrul unităților sanitare, în mod nelegal, instanța a apreciat că deși locul de muncă al pârâtului nu întrunește cerințele legii, acesta trebuie încadrat în categoria blocului operator, locul de muncă beneficiind de sporul prevăzut de lege.
Se mai arată că se realizează o confuzie de către prima instanță între blocul operator și sala de operație, locul de muncă analizat intrând în această ultimă categorie, nefiind unitate de sine stătătoare astfel cum este cerută de lege, cu personalitate juridică.
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond se constată că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art.312 Cod pr.civilă urmează a-l respinge.
Starea de fapt reținută de către prima instanță este în acord cu probatoriile administrate, de asemenea dispozițiilor legale incidente li se dă eficiența juridică corespunzătoare.
Pârâtul este salariat al Spitalului Județean Tg.J în funcția de asistent medical principal în cadrul Secției chirurgie 1
În perioada 1.07.2005-31.12.2005, așa cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă, acesta a beneficiat de sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase, astfel cum este prevăzut de art.13 din OG nr.115/2004 aprobată prin Legea nr.125/2005, locul de muncă având inclusă mențiunea bloc operator.
Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 1443 din 23.12.2005 al Ministerului Sănătății se cere pentru blocul operator atât din punct de vedere legal cât și administrativ, existența unei structuri distincte, de sine stătătoare, cu personalitate juridică în cadrul unităților sanitare, autoritățile unității spitalicești fiind obligate potrivit legii la întreprinderea măsurilor legale cerute de respectivul ordin.
Și cum aceste măsuri nu au fost întreprinse de către angajator, nefiind înființat un bloc operator cu personalitate juridică, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat pârâtul nu a mai beneficiat de sporul de bloc operator.
Se constată astfel că până la această dată blocul operator așa cum era definit de lege nu reprezenta o structură de sine stătătoare în cadrul unităților sanitare, din punct de vedere juridic, ci exista ca o structură exprimată generic care grupa " toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale", în condițiile art.46 din Ordinul 713/2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea a normelor de autorizare sanitare a unităților sanitare cu paturi.
Dacă aceasta este evoluția legislativă în ceea ce privește definirea blocului operator, în ceea ce privește starea de fapt, se constată că aceasta nu a suferit modificări în perioada analizată, locul de muncă al intimatului îl reprezintă secția de chirurgie 2, secție ce include sală de operații și salon aseptic.
Aceleași condiții de muncă au determinat încadrarea locului de muncă al pârâtului în categoria blocului operator sub imperiul Ordinului 713/2004 pentru ca ulterior același loc de muncă să fie apreciat că nu intră în categoria blocului operator ca urmare a incidenței Ordinului 721/2005, condițiile de muncă aferente postului nepresupunând nici o modificare în fapt.
Aceste modificări însă urmează a fi raportate la definirea locului de muncă astfel cum este ea reglementată de Codul muncii, știut fiind faptul că locul muncii este element esențial al contractului de muncă, potrivit art.10 Codul muncii.
Potrivit Legii 76/2002 locul de muncă este definit ca fiind " cadrul în care se desfășoară o activitate din care se obține un venit și în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu", iar ppotrivuit art.2 din OUG 96/2003 locul de muncă este definit ca fiind " zona delimitată în spațiu, în funcție de specificul muncii, înzestrată cu mijloacele și cu materialele necesare muncii, în vederea realizării unei operații, lucrări sau pentru îndeplinirea unei activități de către unul ori mai mulți executanți, cu pregătirea și îndemânarea lor, în condiții tehnice, organizatorice și de protecția muncii corespunzătoare, din care se obține un venit în baza unui raport de muncă ori de serviciu, un angajator".
Locul muncii alături de felul muncii constituie unul din elementele esențiale ale contractului de muncă, așa cum am arătat care nu poate fi modificat ulterior decât prin acordul părților și în condițiile stabilite de lege.
Ori, atâta timp cât locul de muncă, datorită caracteristicilor sale intră în categoria celor definite de blocul operator, astfel cum este el definit în condițiile activității medicale - blocul operator fiind o concentrare a mai multor săli de operație, din motive economice, al asigurării condițiilor igenico-sanitare și de asepsie - este fără îndoială că în cauză atâta timp cât vom vorbi de o sală de operație din cadrul unei secții cu activitățile medicale desfășurate în aceasta ne aflăm în fața unui bloc operator, astfel cum este el definit de dispozițiile ce reglementează activitatea medicală.
Împrejurarea că motive economice sau de altă natură fac necesară organizarea sălilor de operații, astfel încât unitatea spitalicească că asigure o cât mai bună utilizare a resurselor economice și financiare, nu este de natură a modifica caracterele, între care și cele juridice ale unui loc de muncă, activitatea desfășurată în sala de operație fiind activitatea ce se circumscrie blocului operator.
Rămâne obligația angajatorului de a-și organiza activitatea în condiții de rentabilitate și în condițiile cerute de lege pentru conturarea blocului operator cu personalitate juridică.
Iar atâta timp cât aceasta nu este îndeplinită din culpa exclusivă a angajatorului, inactivitatea celui din urmă nu poate fi imputată angajatului ce lucrează în condiții de bloc operator, și care urmează să beneficieze de drepturile legale.
Curtea apreciază că prima instanță a asigurat o corectă aplicare a dispozițiilor legale pronunțând o soluție temeinică și legală ce urmează a fi menținută în totalitate, pe cale de consecință se va respinge recursul promovat în cauză, ca nefondat.
Văzând și art.274 Cod pr.civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG J, împotriva sentinței civile nr. 854 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn.2 ex/
28.10.2008
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Tamara Carmen