Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 9151/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIA Nr. 9151
Ședința publică de la 22 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL B, împotriva sentinței civile nr.4507/29.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect, acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta reclamantă avocat care depune chitanțe onorariu, iar pentru intimata pârâtă avocat -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților.
Avocat pentru recurenta reclamantă, criticând soluția Tribunalului Dolj care nu a administrat probe, solicită analizarea cauzei sub toate aspectele, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Avocat - pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinare și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, situația reclamată fiind cunoscută când în vigoare era Legea nr.10/19972, iar potrivit ei acțiunea era prescrisă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 14.02.2007, pe rolul Tribunalului Dolj -secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale,reclamanta - SRL Bac hemat in judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce e va pronunța,să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 16412,65 lei, actualizată cu 9ndicele de devalorizare a monedei naționale de la 18.12.2002 până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a îndeplinit funcția de șef al punctului de lucru din C până la 13.01.2003 când i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă,calitate in care a deținut gestiunea, a emis facturi și a încasat bani în numele societății.
A mai arătat că ulterior controlului efectuat la data de 08.12.2002 privind verificarea activității și îndeplinirii sarcinilor salariaților de la acest punct de lucru,observându-se clienții conform facturilor ce urmau a fi încasate, s-a constatat că în ziua controlului a fost emisă factura nr. - către - SRL cu valoarea de 164 126 585 ROL reprezentând contravaloarea unor hotărâri comercializate de reclamantă.
A menționat reclamanta că în urma verificărilor, s-a constatat că societatea menționată mai sus fusese radiată din 02.04.2002, iar pârâtul avusese calitatea de asociat al acesteia motiv pentru care a formulat plângere penală împotriva sa în urma căreia s-a apreciat că răspunderea lui poate fi numai de natură civilă pentru repararea prejudiciului.
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 270 din codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar prin apărător, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei invocând pe cale de excepție, necompetență materială a Tribunalului Dolj - Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale deoarece obiectul acțiunii privește raporturi comerciale dintre două societăți și nu raporturi de muncă, și anume o livrare de baterii auto între - AUTO SRL și - SRL în baza facturii nr. - / 18.12.2002, competentă în cauză fiind Judecătoria Craiova - Secția Comercială.
Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, învederând că nu a fost niciodată angajatul reclamantei - SRL, fiind șef punct de lucru din C în cadrul - AUTO SRL B până la data de 19 12 2002, neavând raporturi de muncă cu societatea reclamantă.
Tot pe cale de excepție, pârâtul a invocat prescripția dreptului la acțiune, menționând că suma pretinsă ca prejudiciu ca datorie către - s-a constituit la 18 12 2002, iar termenul legal de 3 ani a expirat la 18 12 2005, acțiunea de față fiind prescrisă.
Pe fond, pârâtul a învederat că nu a săvârșit nici o faptă ilegală împotriva societății angajatoare neavând nici o legătură cu pretinsul prejudiciu solicitat,nefiind îndeplinite condițiile asigurării răspunderii sale patrimoniale.
La termenul din 04.04.2007, reclamanta a depus răspuns la excepțiile invocate de pârât, arătând că litigiul de față nu e comercial, neavând loc nici o livrare de acumulatori, ci factura a fost întocmită de pârât în calitate de angajat cu contract de muncă al societății reclamante,în scopul de a ascunde o lipsă în gestiune fiind astfel, o cauză întemeiată pe dispozițiile art. 270 alin 1 codul muncii de competența Tribunalului Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, solicitând pentru aceste motive,respingerea excepțiilor de competentă materială și cea a lipsei procesuale pasive a pârâtului,ca nefondate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a menționat că este nefondată,cu actele depuse devenind că societatea comercială AUTO SRL și-a schimbat denumirea în - SRL.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanta a învederat că, în interiorul termenului de prescripție de 3 ani a formulat plângere penală împotriva pârâtului la 14 09 2004 pentru infracțiunile de înșelăciune și delapidare, fapt ce a dus la întreruperea cursului prescripției extinctive conform art. 16 lit. b 167/1958,excepția fiind neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 04.04.2007, instanța a respins excepția invocată de pârât privind necompetența materială a instanței, iar prin încheierea de ședință din 23.05.2007 a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active a societății reclamante și pasive a pârâtului, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune, motivele fiind consemnate în aceste încheieri.
Prin sentința civilă nr.4507 din 29 octombrie 2007, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâtul a fost salariatul unității reclamante B în funcția de, șef punct de lucru", începând cu data de 01.09.1995, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 40837/18.01.1995. Părți ale acestui contract sunt B - în calitate de angajator și pârâtul. Prin actul adițional al societății cu răspundere limitată AUTO a fost modificată denumirea acestei societăți, conform Hotărârii Adunării Generale a Asociaților din 03.03.2005, în
Fapta considerată de către reclamantă a fi săvârșită de pârât și care ar atrage astfel, răspunderea patrimonială a acestuia, în condițiile art. 270 codul muncii, constă în întocmirea facturii nr. -/18.12.2002 în scopul de a acoperi lipsa în gestiune a acumulatorilor enumerați în această factură.
Conform fișei postului (filele 88-90), pârâtul avea în atribuțiile de serviciu, organizarea, conducerea și controlul, în conformitate cu prevederile legale, a activității de aprovizionare cu baterii, materiale și piese pentru acestea, vânzarea acestora pe piața internă stabilită, precum și activități de marketing și tehnoprezentare a produselor.
La data de 18.12.2002, conducerea societății reclamante a efectuat un control la punctul de lucru coordonat de pârât, în gestiune fiind găsite mărfuri ce nu aparțineau firmei, aspect ce a fost consemnat în procesul-verbal încheiat cu această ocazie.
Ulterior, s-a efectuat și o verificare a clienților, pe baza facturilor ce urmau a fi încasate. S-a constatat că în aceiași zi a controlului, 18.12.2002, a fost emisă factura nr.- către cu valoarea de 164.126.585 ROL, reprezentând contravaloarea mai multor baterii, ce nu a fost achitată până în prezent. Această societate era radiată din Registrul Comerțului de la data de 02.04.2002 și avusese doi asociați, unul dintre aceștia fiind pârâtul, conform adresei nr. 4263/11.03.2003 emisă de Oficiul Registrului Comerțului, la solicitarea reclamantei. Deși radiată, această societate a continuat să efectueze activități comerciale, inclusiv cu statul, în luna martie 2003 efectuând operațiuni de decontarea a taxei pe valoarea adăugată ( fila 30). Cele două societăți au avut raporturi comerciale după această dată, conform facturilor încheiate(filele 46-50) și registrul de casă al societății reclamante(filele 68 și 69).
Ca urmare a controlului efectuat la 18.12.2002, societatea reclamantă a concediat mai mulți angajați, între care și pârâtul, contractul individual de muncă al acestuia încetând la data de 13.01.2003, în temeiul art. 130 lit. i din Legea nr. 10/1972, reținându-se că acesta a introdus în incinta magazinului produse, spre vânzare, fără înregistrare în evidențele contabile și a absentat, nemotivat, mai mult de 3 zile consecutiv.
Reclamanta a formulat la data de 24.05.2005 plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și înșelăciune, prin Rezoluția nr. 7819/P/21.04.2004 Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova fiind dispusă neînceperea urmăririi penale față de pârât.
S-a constatat că operațiunea de vânzarea a acumulatorilor pentru care s-a încheiat factura fiscală nr.-/18.12.2002 a avut loc anterior efectuării controlului și a fost înregistrată în contabilitatea societății cumpărătoare Ca urmare, nu s-a putut reține că pârâtul a încheiat această factură pentru acoperirea lipsei în gestiune, contravaloarea bunurilor livrate putând fi recuperate prin promovarea unei acțiuni în fața instanțelor civile. Soluția Parchetului a fost menținută de instanțele judecătorești, în acest sens fiind sentința penală nr. 1453/28.03.2006 pronunțată de Judecătoria Craiova și decizia penală nr. 1077/14.11.2006 a Tribunalului Dolj.
Față de situația de fapt reținută, instanța a constatat următoarele:
Fapta ilicită reclamată în speță, constă în livrarea de către pârât a unor produse aparținând reclamantei către o societate despre care pârâtul avea cunoștință că este dizolvată de drept și radiată din Registrul Comerțului, întocmind în acest sens factura fiscală nr.-/18.12.2002 pentru a-și ascunde lipsa în gestiune.
Răspunderea materială instituită de Legea nr. 10/1972 prevedea posibilitatea recuperării pagubei cauzate angajatorului de către salariat, dacă aceasta era constatată și stabilită, în cel mult 3 ani de la data producerii ei", în acest sens fiind emisă o decizie de imputare în cel mult 60 zile,de la data când cel în drept să emită decizia a luat cunoștință de producerea pagubei" ( art. 108 alin.1 și 2).
Referatele încheiate la data de 18.12.2002 și 24.12.2002 ( filele 25, 26) de persoana împuternicită de către conducerea societății reclamante să efectueze un control la punctul de lucru gestionat de pârât, privesc alte fapte constatate a fi produse de către acesta din urmă și anume depozitarea și comercializarea unor produse ce nu aparțineau reclamantei.Ca urmare, instanța nu va reține apărarea pârâtului în sensul că data luării la cunoștință a săvârșirii faptei este data încheierii referatului din 24.12.2002.
La data întocmirii facturii fiscale nr.-/18.12.2002, prin care au fost comercializate produsele reclamantei către, în vigoare era vechiul cod al muncii, Legea nr. 10/1972, însă reclamanta a avut reprezentarea faptei reținute în sarcina pârâtului la data emiterii adresei nr. 4263/11.03.2003 de către Oficiul Registrului Comerțului, luând astfel la cunoștință că această societate fusese radiată.
Instanța va reține astfel, că data de 11.03.2003 a fost data luării la cunoștință de producerea prejudiciului și, în temeiul dispozițiilor vechiului cod al muncii, de la această dată angajatorul ar fi avut la dispoziție 60 zile pentru emiterea deciziei de imputare. Noul cod al muncii - Legea nr. 53/2003 - aplicabil la această dată, a înlăturat însă această cale de recuperare prejudiciului, prin introducerea instituției răspunderii patrimoniale reglementată de art.270 și urm. ca posibilitate de recuperare a unui prejudiciu produs de către salariat angajatorului său. Reținând că la data intrării în vigoare a noului cod al muncii termenul în care se putea emite decizia de imputare nu expirase, în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile noi, este admisibilă o acțiune în răspundere patrimonială întemeiată pe dispozițiile art. 270 din Legea nr. 53/2003.
Pentru a exista răspundere patrimonială, conform prevederilor art. 270 alin. 1 codul muncii trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: persoana ce a produs prejudiciul să aibă calitatea de salariat al angajatorului păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului să fi fost săvârșită în legătură cu munca sa, să existe un prejudiciu în patrimoniul angajatorului, un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpa salariatului.
Dacă prima condiție este îndeplinită, pârâtul fiind salariatul reclamantei la data de 18.12.2002, în ceea ce privește cea de-a doua condiție, instanța constată că una din sarcinile ce îi reveneau pârâtului, conform fișei postului, era aceea de organizare, conducere și control a vânzărilor de produse ale societății reclamante pe piața internă stabilită. Ca urmare, livrarea mărfurilor către cu întocmirea corespunzătoare a unei facturi fiscale, s-a realizat tocmai în exercitarea acestor atribuții.
Supoziția reclamantei asupra scopului urmărit de pârât și anume ascunderea unei lipse în gestiune nu poate fi reținută, în condițiile în care factura fiscală nr.-/18.12.2002 se regăsește înregistrată în contabilitatea, iar marfa a fost livrată efectiv către această societate.
De altfel, prin sentința penală nr. 1453/14.11.2006, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că prin întocmirea acestei facturi nu s-a urmărit acoperirea lipsei în gestiune. Între cele două societăți existaseră raporturi comerciale privind livrarea, respectiv achiziționarea de mărfuri în perioada cuprinsă între 02.04.2002 ( data radierii ) și 18.12.2002 ( data emiterii facturii în litigiu).
Prejudiciul creat în patrimoniul societății reclamante prin neonorarea acestei facturi fiscale are la baza raporturile contractuale comerciale existente între cele două societăți și nu poate fi imputat angajatului care a încheiat factura fiscală, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În consecință, instanța a constatat că fapta pârâtului de a livra marfă către o altă societate încheind factura fiscală corespunzătoare în acest sens, a constituit o obligație de serviciu, specifică funcției ocupate și, în lipsa caracterului ilicit al faptei, nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a acestuia.
Reclamanta - SRL Baf ormulat recurs împotriva sentinței nr.4507/2007 a Tribunalului Dolj, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Critică sentința pentru lipsa rolului activ al instanței de a administra toate probele ce au fost solicitate de reclamantă, dar și pentru aplicarea greșită a legii, considerând că în cauză sunt aplicabile prev.art.270 alin.1
Susține că greșit a apreciat instanța lipsa caracterului ilicit al faptei, deoarece, în cunoștință de cauză, pârâtul a întocmit facturile -/18.12.2002 și nr.-/18.12.2002 pentru a ascunde existența prejudiciului creat de el în patrimoniul reclamantei prin gestionarea cu rea credință a bunurilor din gestiune, în favoarea unor societăți al căror asociat este el.
Întrucât instanța nu a stabilit existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, era necesar să fie audiați martorii propuși, cât și proba cu interogatoriu și înscrisuri, probe pe care le-a solicitat chiar pârâtul, și au fost încuviințate în ședința din 06.06.2007, dar nu au fost administrate, deși aveau importanță deosebită.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală și va fi casată, avându-se în vedere și prev.art.3041pr.civ.
Sunt neîntemeiate criticile privind lipsa rolului activ al instanței și aflarea adevărului, deoarece deși au fost solicitate de părți, atât de reclamantă cât și de pârât, probele necesare soluționării cauzei, la termenele din 23 mai și 6 iunie 2007, încuviințate de instanță, acestea au fost administrate parțial, limitându-se doar la răspunsurile la interogatoriu.
În speță este vorba de răspunderea patrimonială a unui gestionar, fiind incidente și prevederile Legii nr.22/1969, ce reglementează activitatea gestionară, atât pentru gestionarii cu atribuții speciale prevăzute în această lege (art.1 și urm.) dar și pentru alți angajați care au atribuțiuni și răspunderi privind gestionarea bunurilor.
În acest sens, era necesar a se stabili cu exactitate ce atribuțiuni a avut pârâtul și ce atribuțiuni a exercitat în cadrul societății reclamante, deoarece din contractul său de muncă rezultă că avea funcția de inginer electronist, iar din fișa postului rezultă atribuțiuni de conducere, organizare și control, activitatea reclamantei recurente, prevederile Legii nr.22/1969 instituind responsabilități și pentru angajații cu astfel de răspunderi și atribuțiuni.
De asemenea, instanța de fond a constatat, fără să administreze probe, că pârâtul a livrat mărfuri unor terți tocmai în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și deci nu a putut produce pagube în patrimoniul recurentei reclamante, deși nu s-a preocupat să stabilească dacă a existat prejudiciu și cine l-a provocat.
Se impunea să pună în discuția părților și să dispune efectuarea unei expertize contabile, care, în baza dispoz.Lg.nr.22/1969 să verifice evidențele contabile ale reclamantei recurente și să stabilească dacă în patrimoniul reclamantei s-a produs un prejudiciu și dacă intimatul pârât a încălcat atribuțiunile de serviciu, singur sau împreună cu alții, cine a gestionat efectiv mărfurile a căror lipsă a constatat-o recurenta reclamantă și modalitatea producerii pagubei, dacă există.
Constatarea în cadrul cercetării penale, că emiterea unei facturi (-/2002) nu întrunește elementele unei infracțiuni, nu constituie un motiv de respingere a acțiunii în răspundere patrimonială, instituită în cadrul general de art.27, ci, așa cum s-a precizat și în Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, cauza trebuie cercetată în cadrul procesual civil, cu verificarea amplă a condițiilor de antrenează această răspundere, condiții enunțate teoretic de instanță, existența prejudiciului, persoana ce l-a produs în legătură cu atribuțiunile sale și culpa în exercitarea atribuțiunilor și raportul de cauzalitate, elemente ce nu au fost temeinic analizate.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond a soluționat pricina fără să cerceteze fondul cauzei și în baza art.312(5) pr.civ. va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL B, împotriva sentinței civile nr.4507/29.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect, acțiune în răspundere patrimonială.
Casează sentința, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
20.11.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Marian Lungu, Corneliu Maria
