Actiune pauliana sau revocatorie. Jurisprudenta. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.7/
Ședința publică din 17 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct.7 Cod procedură civilă, de revizuientul, domiciliat în B, Bulevardul G, nr.12,.3,.91, sector 4, cu privire la decizia civilă nr.570/R din 16 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, la sentința civilă nr.966 din 6.11.2006 și la încheierea camerei de consiliu din data de 17.11.2006, pronunțate de Judecătoria Curtea d Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata -. asistată de avocat și de avocat, în baza delegațiilor de la dosar, care răspund și pentru intimatul lipsă, lipsind revizuientul G și intimații și.
Procedura este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este legal timbrată, potrivit chitanței de la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul de registratură, din partea revizuientului, memorii și un set de acte.
Avocat, având cuvântul pentru intimații și -. solicită a se lua act că revizuientul și-a precizat cererea de revizuire, în sensul că hotărârile potrivnice, în raport de care a indicat motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, sunt: decizia civilă nr.570/R din 16 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, sentința civilă nr.966 din 6.11.2006 și încheierea camerei de consiliu din data de 17.11.2006, pronunțate de Judecătoria Curtea d Argeș.
Curtea ia act de aceste precizări și, din oficiu, pune în discuția părților excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire.
Avocat și avocat, având cuvântul pe rând, pentru intimații și -. solicită admiterea excepției și respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată, întrucât ultima decizie a fost pronunțată la data de 17.11.2006, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 9.10.2007, deci mult peste termenul prevăzut de lege, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra cererii de față:
Constată că, prin cererea promovată la data de 9.10.2007, Gas olicitat în contradictoriu cu intimații, și -. revizuirea deciziei civile nr.570/R/16.04.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2 Cod procedură civilă și art.322 pct.7 Cod procedură civilă, revizuientul a arătat că, prin analize imparțiale, instanțele au favorizat pe intimații, și -. încălcând grav legile specifice transferurilor de proprietate și ale cadastrului.
A mai arătat revizuientul că aceleași părți sunt de rea credință, iar actele pe care acestea le-au obținut, încalcă legile specifice aplicabile speței.
Prin întâmpinare, intimații și au invocat cu prioritate, excepția tardivității formulării cererii de revizuire.
La dosar s-au depus actele de care părțile au înțeles să se folosească în soluționarea cauzei.
Prin decizia civilă nr.13/R/8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de revizuire a deciziei civile nr.570/R/16.04.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș și declinată competența materială a soluționării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, în favoarea Curții de APEL PITEȘTI.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut că, potrivit art.322 pct.7 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceași calitate.
Nu a precizat revizuientul hotărârile judecătorești, în raport de care a invocat motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, dar având în vedere că acest motiv de revizuire presupune existența unor hotărâri definitive, se apreciază că în speță au acest caracter, deciziile civile nr.115/R/2007 (filele 21-22), nr.676/R/27.04.2007 (filele 40-41) ambele pronunțate de Tribunalul Argeș.
Având în vedere și că, în conformitate cu dispozițiile art.323 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul art.322 pct.7 cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai are în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice, în speță Curtea de APEL PITEȘTI, cauza a fost declinată în favoarea acestei instanțe, pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr-.
La termenul de judecată din data de 18 februarie 2008, Curtea a pus în vedere revizuientului să lămurească obiectul cererii de revizuire, în sensul indicării deciziilor potrivnice ce fac obiectul cererii de revizuire, iar pentru termenul de judecată din data de 17 martie 2008, cererea a fost precizată în sensul că hotărârile ce fac obiectul acesteia sunt: sentința civilă nr.966 din 16.11.2006, încheierea Camerei de consiliu din data de 17.11.2006, pronunțate de Judecătoria Curtea d Argeș și decizia nr.570/R/16 aprilie 2007a Tribunalului Argeș.
În motivarea cererii precizate, revizuientul a arătat că prin hotărârile susmenționate instanța s-a pronunțat asupra unei acțiuni pauliene formulate de și G și a reiterat practic apărările făcute pe parcursul acelei judecăți, cu trimitere la dispozițiile art.975 Cod civil.
În susținerea cererii s-au depus la dosar înscrisuri (filele 25-42 și 45-81).
La același termen de judecată, 17.03.2008, din oficiu, față de precizările depuse la dosar, Curtea a invocat excepția de tardivitate a cererii de revizuire.
Intimații, prin apărător, au solicitat admiterea excepției și pe cale de consecință, respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată.
Analizând cu prioritate această excepție, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiată, urmând a fi admisă.
Astfel, calea extraordinară de atac a revizuirii unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere pentru motivul prevăzut de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, dispozițiile aplicându-se și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.
Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în conformitate cu dispozițiile art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct.7 alin.2, de la pronunțarea ultimei hotărâri.
În speță, se constată că ultima hotărâre ce face obiectul cererii de revizuire, decizia civilă nr.570/R, a fost pronunțată în recurs de Tribunalul Argeș la data de 16 aprilie 2007, dată de la care, cererea de revizuire formulată la 9.10.2007 apare ca fiind tardivă, prin prisma dispozițiilor art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Față de cele reținute mai sus, instanța va admite excepția invocată din oficiu și în temeiul art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, raportat la art.322 pct.7 alin.2 teza I Cod procedură civilă, va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuientul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în B, Bulevardul G, nr.12,.3,.91, sector 4, cu privire la decizia civilă nr.570/R din 16 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, la sentința civilă nr.966 din 6.11.2006 și la încheierea camerei de consiliu din data de 17.11.2006, pronunțate de Judecătoria Curtea d Argeș, intimați fiind, domiciliat în C,- A, județul C (B, sector 4,.1, 6), domiciliat în comuna, județul A ( Danului nr.266, județul A), și GH., domiciliați în Câmpulung, str.- -. nr.12 A, -.9,.A,.2, județul A,
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./19.03.2008/ GM/7 ex.
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada