Acțiune posesorie. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 434/
Ședința publică din data de 7 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, cu sediul la D,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 264/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, județul C, și, domiciliați în comuna, județul C, și, domiciliați în C,-, județul C, având ca obiect acțiune posesorie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentul reclamant consilier juridic, în baza delegației nr. 1971/7.12.2009, pe care o depune la dosar, pentru intimații pârâți și se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 81933 din 26.10.2009, depusă la dosar, intimata pârâtă, personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții, care a fost comunicată tuturor intimaților pârâți, după care:
Întrebate fiind, părțile prezente susțin că nu mai au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de susținerile acestora, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii posesorii, astfel cum a fost formulată. Arată că în anul 1961 le-a fost repartizat un teren, în vederea construirii unui complex comercial pentru desfășurarea unor activități comerciale și că C are calitate procesuală activă, demonstrată prin Decizia nr. 193/1961 și autorizația de construire nr. 21136/A/1962. Referitor la interesul general obștesc, pe care consideră că pârâții nu l-au respectat, arată că România este un stat al Uniunii Europene și având acest statut, în fața magazinelor trebuie să existe spații verzi, arbori ornamentali, alei cu. Învederează că după încheierea actelor de vânzare-cumpărare, în plin litigiu privind terenul în cauză, în anul 2006, pârâtul, fără a avea autorizație de demolare sau de construire a pătruns cu buldozerul și a distrus spațiile verzi, pomi ornamentali, alei cu, gard, chioșcuri cu răcoritoare din fața magazinului aparținând magazinului, ridicând un zid de beton înalt de 2, chiar în fața magazinului lor și o construcție - magazin propriu, care blocau accesul recurentului la magazin. Precizează că pârâtul a obținut autorizația de construire ulterior cu complicitatea primarului localității. Apreciază că pătrunderea pârâtului pe terenul, care avea un drept de administrare asupra acestuia, a fost violentă și astfel consideră că au fost nesocotite dispozițiile art. 674 Cod procedură civilă și că sunt întrunite condițiile legale pentru a păstra terenul. În ceea ce privește dreptul de superficie, menționează că terenul în litigiu fiind proprietate de stat este deținut în baza unei decizii emise de organul județean și se află legal în posesia lor.
Apărătorul intimaților pârâți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Arată că în mod legal și temeinic instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că pârâții au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului pe care au edificat construcția cu respectarea dispozițiilor legale în materie, astfel că ei au devenit și proprietarii construcției și nu pot fi obligați la demolarea acesteia, fiind constructori de bună credință. Referitor la dreptul de servitute, prevăzut de art. 674 și art. 676 Cod procedură civilă, arată că ambele instanțe au reținut că recurentul nu are calitate de titular al unui drept de superficie asupra terenului, ci un drept de administrare și astfel apreciază că nu poate fi admisă cererea, prin care se tinde în realitate la transformarea dreptului de administrare într-un drept de superficie. Mai arată că pârâții au un titlu de proprietate pentru suprafața de 1.239. în litigiu, din suprafața totală de 3.200. care se afla în fața magazinului universal și a fost înstrăinată de cei care au revendicat în baza sentinței civile nr. 6521/19.05.1997 către aceștia, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la.. Învederează că instanța de apel a apreciat în mod corect probele administrate și a constatat că nu sunt întrunite condițiile acțiunii posesorii, având în vedere că posesia nu a existat și implicit nefiind utilă, în condițiile în care chiar reclamantul nu s-a prevalat de o pretinsă deposedare prin violență.
Intimata pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că terenul este deținut în mod legal de intimații pârâți și că aceștia nu au încălcat legea.
Curtea rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la 6.03.2006 și precizată ulterior la 22.05.2006 - filele 51 și 69, reclamanta Cas olicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei, -G și să se constate că are un drept de superficie legală asupra terenului atribuit prin decizia nr. 193/27.03.1961 a Sfatului Popular al Regiunii D situat în comuna între clădirea Complexului Comercial și șoseaua Hârșova - C, iar pârâții să fie obligați să-i lase în liniștită posesie acest teren.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul -G a fost pus în posesie în baza Legii nr. 10/2001 asupra terenului în cauză, cu nesocotirea drepturilor reclamantei.
Prin întâmpinarea înregistrată la 7.04.2006, pârâții -G și au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a lor și lipsa de interes, întrucât nu au nicio legătură cu raportul juridic dedus judecății.
Prin întâmpinarea înregistrată la 13.04.2006, pârâtul Primarul comunei a solicitat respingerea cererii, întrucât prin punerea în posesie a celorlalți pârâți s-a executat sentința civilă nr. 6521/19.05.1997 a Judecătoriei Constanța.
Prin cerere înregistrată la 8.05.2006, pârâții -G și au solicitat suspendarea judecății în baza art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 455/2006 al Judecătoriei Constanța, instanța încuviințând această cerere prin încheierea din 26.06.2006.
Prin decizia civilă nr. 824/10.08.2006 a Tribunalului Constanțaa fost modificată încheierea din 26.06.2006 în sensul respingerii cererii de suspendare a judecății, dosarul fiind trimis primei instanțe pentru continuarea judecății.
Față de considerentele deciziei Tribunalului Constanța, reclamanta a reiterat la 30.10.2006 precizarea capătului al doilea al cererii ca fiind o acțiune posesorie, iar nu în revendicare.
Prin cerere înregistrată la 25.10.2006, pârâții -G și au solicitat din nou suspendarea judecății până la soluționarea plângerilor penale trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța prin sentințele penale nr. 1528/13.07.2006 și nr. 1698/10.08.2006, instanța respingând ca neîntemeiată această cerere prin încheierea din 11.12.2006, pentru motivele acolo arătate.
Prin cererea înregistrată la 11.12.2006, pârâții -G și au reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a lor, întrucât terenul aflat în posesia reclamantei nu coincide cu cel al pârâților. Prin cerere înregistrată la 5.02.2007, aceiași pârâți au mai arătat în susținerea excepției că au înstrăinat terenul care face obiectul acțiunii către.
Prin cererea înregistrată la 24.04.2007, reclamanta a introdus în cauză în calitate de pârâți pe și, care au cumpărat terenul în litigiu de la pârâții -G și. Cu aceeași ocazie a fost atașat dosarul nr- cuprinzând această cerere (calificată inițial de reclamantă ca o cerere de chemare în judecată a altor persoane), înregistrat greșit ca dosar separat.
Prin încheierea din 5.06.2007, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților -G și, pentru motivele acolo arătate, în esență pentru că aceștia au transmis terenul litigios către pârâții și, cu tot cu atributul posesiei, și astfel nu contestă în prezent cu nimic drepturile și împrejurările de fapt invocate de reclamantă în susținerea cererii sale de chemare în judecată.
Față de această împrejurare, instanța nu a mai soluționat distinct și excepția lipsei de interes invocată de aceiași pârâți la 7.04.2006, mai ales că excepția în cauză privește tot calitatea procesuală pasivă, fiind motivată prin lipsa oricărei legături cu terenul aflat în litigiu - fila 23.
Prin sentința civilă nr. 16414/2008 instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî în acest fel a reținut instanța de fond că prin decizia nr. 193/27.03.1961 a Sfatului Popular al Regiunii D s-a transmis din administrarea Sfatului Popular al comunei, în administrarea D (autoarea reclamantei) un teren în suprafață de 2.100. învecinat la est cu dispensarul, la vest cu G, la nord cu drumul comunal și, la sud cu drumul național C-Hârșova, identificat printr-un plan de situație care face parte integrantă din decizie.
Acest plan de situație nu a fost prezentat instanței.
Prin sentința civilă nr. 6521/19.05.1997 a Judecătoriei Constanțaa fost admisă acțiunea reclamantului G și cererile de intervenție formulate de și împotriva Consiliului Local al comunei, acesta fiind obligat să lase reclamantului și intervenienților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în comuna format din teren în suprafață de 3200 mp și construcție formată din două camere.
Nici această sentință civilă nu este însoțită de un plan de situație, dar a fost pusă în executare prin procesul-verbal de punere în posesie din 14.02.2006, către -G, și.
Aceștia au vândut prin contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar întregul teren către mai multe persoane, dintre care terenul pretins de reclamantă către pârâții și.
Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de către expertul, terenul dat în administrarea reclamantei prin decizia nr. 193/1961 se suprapune parțial peste terenul cumpărat de pârâții și în porțiunea hașurată din schița anexă la raport. Magazinul reclamantei, construit potrivit autorizațiilor depuse la dosar, nu se află pe acest teren.
Chiar dacă se reține această suprapunere, acțiunea reclamantei nu poate fi admisă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul capăt de cerere, reclamanta nu are calitatea de titular al unui drept de superficie asupra terenului, ci un drept de administrare, diferit ca natură juridică. Dreptul de superficie presupune proprietatea asupra unei construcții și dreptul real de folosință asupra terenului aferent, acest drept de folosință fiind legat de existența construcției, astfel încât la data ridicării construcției, dreptul de superficie asupra terenului încetează. Dreptul de administrare al reclamantei nu este condiționat de existența unei construcții, născându-se prin decizia Sfatului popular înainte de construirea magazinului, necondiționat de construire și fără ca existența construcției să împiedice retragerea dreptului de administrare.
Cum raportul juridic de administrare este diferit de cel de superficie, rezultă că nu poate fi încuviințată cererea reclamantei prin care tinde în realitate la transformarea dreptului de administrare într-un drept de superficie.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, se observă de la început că este în contradicție cu primul, întrucât un superficiar nu poate fi și posesor. cunoaște și afirmă calitatea de proprietar asupra terenului și nu se comportă ca și cum terenul i-ar aparține, ci respectă dreptul de proprietate al proprietarului terenului, care i-a transmis dreptul de superficie asupra terenului printr-un act juridic.
Dimpotrivă, posesorul se comportă ca și cum el ar fi proprietar, în detrimentul proprietarului adevărat, ceea ce exclude orice acord cu acesta cu privire la folosirea bunului. În speță, reclamanta se legitimează ca titular al dreptului de administrare, nicidecum ca un posesor, deci are calitatea unui detentor precar.
Astfel, nu sunt întrunite cerințele acțiunii posesorii prevăzute de art. 674 Cod procedură civilă, posesia neexistând și implicit nefiind utilă, în condițiile în care reclamanta nici nu s-a prevalat de o pretinsă deposedare prin violență.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut recurenta că:
- instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, dreptul de administrare al reclamantei este născut în temeiul unor acte normative speciale și anume Legea nr. 109/1996, Legea nr. 1/2005 și Legea nr. 10/2001, deci legi speciale care derogă de la dreptul comun și care garantează acest drept al său. În mod contrar, în lipsa unei garanții a dreptului exclusiv de folosință, cooperația de consum nu ar fi investit sume importante pentru o astfel de construcție, care, după construire, să nu mai poată fi utilizată decât de către Stat și Primar;
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.
A arătat recurenta că a insistat ca expertul desemnat să compare vecinătățile terenului acordat prin decizia nr. 193/1961 și aflat în folosința sa, cu cel din sentința civilă nr. 6521/19.05.1997 și care nu este opozabilă nici și nici Comunei, ci numai Consiliului Local al acestei comune, care pierduse dreptul de administrare în favoarea C;
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșita a legii. A subliniat recurenta împrejurarea că odată executată investiția, respectiv construcția, se naște obligația oricărei persoane de a-i respecta dreptul de folosință asupra terenului, pe întreaga durată a existenței construcției și a utilizării acesteia, conform legilor în vigoare.
Prin întâmpinare (fila 51) intimații -G și au învederat instanței că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece au vândut terenul la data de 15.03.2006.
Deși legal citați, ceilalți intimați pârâți nu s-au prezentat, nu au depus întâmpinare și nu au administrat probe în apărare.
În ședința publică din data de 16.04.2009 instanța, având în vedere obiectul litigiului, așa cum a fost acesta precizat în fața instanței de fond la data de 30.10.2006, respectiv acțiune posesorie, instanța a calificat drept apel calea de atac ce se exercită în cauză, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civilă nr. 264 din 16 aprilie 2009, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă C împotriva sentinței civile nr. 16414 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că Legea nr. 109/1996 reglementează dreptul de folosință al organizațiilor cooperației de consum asupra terenurilor pe care și-au edificat construcții și că aceasta se menține pe toată durata existenței supraedificatelor, fără posibilitatea ca acesta să fie convertit într-un drept de superficie.
Deci legea interzice transformarea dreptului de folosință în drept de superficie.
În speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 676 Cod procedură civilă pentru a fi admisă acțiunea posesorie.
Terenul pe care reclamanta solicită a-i fi lăsat în posesie se suprapune parțial peste terenul cumpărat de pârâții.
Nu poate fi admisă acțiunea posesorie împotriva proprietarului și împotriva unuia care i-a dat în administrare terenul.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 264 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, a declarat recurs reclamanta C, ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivează recursul arătând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia cu referire special că terenul în litigiu le-a fost atribuit în folosință pentru toată durata existenței construcției.
În mod greșit instanța de apel a reținut că dreptul de administrare al terenului nu este condiționat de existența construcției, deși acest teren a fost dat în administrare tocmai în vederea ridicării construcției.
Expertiza efectuată în cauză nu se coroborează cu probele existente la dosar.
De asemenea, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal - a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Au fost nesocotite prevederile art. 674 Cod procedură civilă, au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 109/1996, Legii nr. 1/2005 și legii nr. 10/2001 și dispozițiile art. 371 și 399 Cod procedură civilă.
Pentru cele menționate mai sus, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței apelate și pe fond - admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Analizând decizie recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
1. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Instanța de apel, soluționând apelul, a analizat, interpretat și a aplicat în mod temeinic și legal prevederile avute în vedere la soluționarea cererii, raportând textele de lege prevăzute la art. 674, 676 Cod procedură civilă la probatoriul administrat, ncă din primul ciclu procesual, sens în care a constatat în mod corect împrejurarea că, în speță soții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care au început edificarea unei construcții cu respectarea dispozițiilor legale în materie, astfel că în conformitate cu art. 494 Cod civil, devin și proprietarii construcției și nu pot fi obligați la demolarea construcțiilor edificate pe terenul lor, fiind un constructori de bună credință.
În ceea ce privește dreptul de servitute, instanța de fond, cât și instanța de apel a reținut că reclamantul nu are calitatea de titular al unui drept de superfcie asupra terenului, ci un drept de administrare, diferit ca natură juridică. Dreptul de superfcie presupune proprietatea asupra unei construcții și dreptul real de folosință asupra terenului aferent, acest drept de folosință fiind legat de existența construcției, astfel încât la data ridicării construcției, dreptul de superfcie asupra terenului încetează. Dreptul de administrare al reclamantei nu este condiționat de existența unei construcții, născându-se prin decizia Sfatului Popular înainte de construirea magazinului, necondiționat de construire i fără ca existența construcției să împiedice retragerea dreptului de administrare.
De altfel, potrivit art. 187 din Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum "terenurile transmise în folosință, pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste".
Actul normativ special reglementează dreptul de folosință al organizațiilor cooperației de consum asupra terenurilor interzice transformarea dreptului de administrare în drept de superficie, fapt reținut și de către instanța de apel.
În concluzie, raportul juridic al dreptului de a administra este diferit de cel al dreptului de superficie.
n ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, solicită să se observe că un superficiar nu poate fi și posesor. cunoaște și afirmă calitatea de proprietar asupra terenului și nu se comportă, ca și cum terenul -ar aparține, ci respectă dreptul de proprietate al proprietarul terenului, care -a transmis dreptul de superficie asupra terenului printr-un act juridic.
n speță, reclamanta se legitimează ca titular al dreptului de administrare, nicidecum ca un posesor, deci având calitatea de detentor precar.
Astfel, pe terenul amplasat n fața magazinului universal aparținând C, în baza sentinței civile nr. 6521/19.05.1997 pronunțată în dosarul nr. 6210/1996 rămasă definitivă i irevocabilă, s-a recunoscut dreptul de proprietate numiților -, și, pentru terenul în suprafață de 3.200.
Suprafața de 1.239. din suprafața totală de 3.200. se află în fața magazinului universal i a fost nstrăinată, de către cei care au revendicat în baza sentinței civile nr. 6521/19.05.1997, către pârâții prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 411/15.03.2006 la.
.
Prin urmare, soții dețin titlu de proprietate asupra suprafeței de teren de 1.239. aflată în fața magazinului, iar în baza autorizației de construire nr. 19/10.11.2006 au început edificarea unui imobil în suprafață construită de 227,2. și împrejmuire beton înaltă de 2,20. cu lungimea de 43,44. către magazinul universal.
Recurentul-reclamant se află într-o eroare. Soții au achiziționat suprafața de teren de 1.239. de la adevărații proprietari ai terenului, după cum a reieșit din cadrul sentinței civile nr. 6521/19.05.1997, iar în prezenta cauză argumentul invocat prin indicarea art. 187 al Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, nu are nicio relevanță juridică.
S-au legitimat ca proprietari ai terenului respectiv, cumpărători de bună credință ai terenului în suprafață de 1.239. achiziționat de la adevărații proprietari ai terenului.
Articolul 187 al Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, ar fi trebuit invocat la momentul soluționării cauzei nr. 8210/1996 prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate numiților -G, și, pentru terenul în suprafață de 3.200. și nu în cauza de față care are ca obiect acțiunea posesorie.
De asemenea, recurenta critică soluția instanței de apel, susținând că au fost nesocotite dispozițiile art. 674 Cod procedură civilă, întrucât deposedarea a fost violentă.
Instanța de apel, privitor la acest capăt de cerere, a analizat, interpretat și aplicat în mod temeinic și legal prevederile avute în vedere la soluționarea cererii, raportând textele de lege prevăzute la art. 674, 676 Cod procedură civilă la probatoriul administrat, reținând faptul că nu sunt întrunite cerințele acțiunii posesorii, având în vedere că posesia nu a existat și implicit nefiind utilă, în condițiile în care chiar recurenta nu s-a prevalat de o pretinsă deposedare prin violență.
De altfel, nu poate fi primită acțiunea posesorie împotriva proprietarului imobilului și împotriva unuia care i-a dat în administrare terenul. Nefiind îndeplinite condițiile legale, în mod corect a fost respins acest capăt de cerere.
Pentru considerentele expuse, curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta către intimata la 1.190 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, cu sediul la D,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 264/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, județul C, și, domiciliați în comuna, județul C, și, domiciliați în C,-, județul
Obligă recurentul către intimata la 1.190 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond. -
Jud.apel. /
Red.dec.jud. / 8.01.2010.
gref.
2 ex./ 12.01.2010.
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Daniela Petrovici
