Acțiune posesorie. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1630/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.76
Ședința publică de la 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Andrei Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR - MARI
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-intervenient MUNICIPIUL DE VEDE PRIN PRIMAR și de către recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.100 din 20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - prin reprezentant legal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07 ianuarie 2010 fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14 ianuarie 2010 și apoi la data de 21 ianuarie 2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria de Vede la data de 8 iulie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la a-i lăsa în liniștită posesie terenul situat în municipiului de Vede,-, județul T, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC SRL a formulat în cauză întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat a municipiului de Vede, prin Primar și, ca prin sentința ce se va pronunța, să se constituie o servitute de trecere în favoarea sa pe o suprafață de cca. 280 mp. din terenul proprietatea reclamantei, și anume: 4. lățime pe spatele și laterala magaziei aparținând pârâtei, iar în față, pe o lățime de 15. pe toată lungimea cca. 13. până la str. - pe durata contractului de concesiune. A solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta invocă în speță excepția inadmisibilității acțiunii posesorii, considerând că la momentul punerii în posesie a reclamantului, 15 iunie 2007, aceasta ocupa și folosea aceeași suprafață de teren ca și în prezent, iar acțiunea este introdusă peste termenul de 1 an prevăzut de art.674 alin.1 pct.1 Cod procedura civila.
Reclamantul a formulat întâmpinare față de cererea reconvențională solicitând respingerea acesteia și invocând totodată excepția lipsei calității procesuale active pentru SC SRL în formularea unei cereri având ca obiect servitute de trecere precum și excepția lipsei de interes a Primăriei municipiului de Vede pentru a fi intervenient forțat.
În motivarea întâmpinării formulate, arată că în raportul juridic dedus judecății, pârâta SC SRL nu are calitatea de proprietar al fondului vecin pentru a putea cere instituirea unei servituți de trecere, încălcând dispozițiile art.616 Cod civil.
Pe de altă parte, Primăria municipiului de Vede nu se află în raporturi juridice cu, există raporturi din contract de concesiune doar între primărie și SC SRL; primăria nu este în măsură să pretindă aceleași drepturi ca și SC SRL pentru că a fost instituită o servitute de trecere convențională, în favoarea proprietarului fondului vecin, respectiv Primăria municipiului de Vede.
La termenul de judecată din data de 1 septembrie 2008, instanța a încuviințat în principiu cererea de introducere în cauză, în calitate de intervenient, a municipiului de Vede, conform dispozițiilor art. 52 Cod procedura civila.
Citat în această calitate în cauză, municipiului de Vede a formulat în cauză întâmpinare, arătând că nu pretinde nici un drept asupra fondului aservit, solicitând ca instanța să constate lipsa de interes în cauză.
Mai mult, municipiului de Vede arată că prin notificarea nr.18366/9.09.2008 a propus SC SRL rezilierea prinmutuum consensusa contractului de concesiune nr.23800/20.11.2003 care are ca obiect terenul în suprafață de 100 mp. situat în municipiului de Vede,-, iar în cazul în care se va rezilia acest contract de concesiune, cererea reconvențională va rămâne fără obiect.
Prin încheierea de ședință din data de 06.10.2008, instanța a unit cu fondul cauzei excepția invocată de pârâta SC SRL - R, privind inadmisibilitatea acțiunii posesorii, formulată de către reclamantul, a respins excepția invocată de pârâta SC SRL - R privind lipsa calității procesuale active a reclamantului pentru cererea având ca obiect acțiune posesorie, a admis excepția invocată de către reclamantul privind lipsa calității procesuale active a pârâtei SC SRL - pentru cererea având ca obiect servitute de trecere și a admis excepția invocată de către intervenientul Municipiul de Vede și de către reclamantul privind lipsa de interes a Municipiului de Vede.
Prin sentința civilă nr.1717 din 10.11.2008, Judecătoria de Vede a respins excepția inadmisibilității acțiunii principale, invocată de către pârâta SC SRL, privind stabilirea obiectului cererii de chemare în judecată, a respins excepția inadmisibilității acțiunii principale, invocat de către pârâta SC SRL de Vede, privind temeiul de drept, a respins excepția inadmisibilității acțiunii principale, invocată de către pârâta SC SRL de Vede privind condițiile impuse se art. 674 Cod procedură civilă, a admis cererea principală, având ca obiect acțiune posesorie, formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SRL-prin reprezentant legal, a obligat pe pârâta SC SRL de Vede să lase reclamantului în liniștită posesiune terenul situat în municipiul de Vede,-, județul T și a respins cererea reconvențională având ca obiect servitute de trecere, formulată de către pârâta SC SRL de Vede.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că potrivit sentinței civile nr.472/11.04.2007, pronunțată de Judecătoria de Vede, reclamantul este proprietar pe imobilul teren situat în municipiului de Vede,-. Deși inițial instanța a stabilit că suprafața este de 5749,25 mp, ulterior, prin încheierea de îndreptare eroare materială, rămasă definitivă la data de 4 octombrie 2007, s-a menționat suprafața de 2926,89 mp.
Reclamanta a intrat efectiv în posesia terenului prin încheierea unui proces verbal de predare a amplasamentului, având nr.15444/15 iunie 2007, se menționează astfel că parcela nr.1 poartă nr.77, pe str. - și constituie proprietatea reclamantului, conform actului de proprietate și dispoziției cu nr.1019/18 septembrie 2007.
Potrivit contractului de concesiune cu nr.97/20 noiembrie 2003, Municipiul de Vede a concesionat către SC SRL o suprafață de 100 mp, care îi aparține și care este situată la aceeași adresă, în-, poziționată ca amplasament în cuprinsul proprietății reclamantului.
S-a mai reținut, totodată, că pârâta are ca obiect de activitate comercializarea buteliilor și, având nevoie de spațiu în acest sens, a fost instituită o servitute de trecere convențională în favoarea proprietarului terenului, respectiv Municipiul de Vede, servitute înscrisă în cartea funciară, conform actelor dosarului și care privește o suprafață totală de 39,44 mp.
Din probele administrate în cauză, instanța a apreciat că momentul la care s-a realizat tulburarea prin violență a posesiei reclamantului este în luna septembrie 2007 și de la această dată curge termenul de un an, prevăzut de art.674 alin.1 pct.1 Cod procedura civila; acest moment se ia în considerație la analiza excepției inadmisibilității acțiunii posesorii; pentru motivele de mai sus, instanța a unit cu fondul excepția invocată întrucât instanța a apreciat că, în stabilirea adevărului, trebuie să ceară părților să facă probe.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a respins în primul rând excepția inadmisibilității acțiunii principale, invocată de către pârâta SC SRL, privind stabilirea obiectului cererii de chemare în judecată.
Deși pârâta consideră că nu este individualizat terenul în litigiu, instanța a apreciat că la dosar există suficiente elemente de identificare; reclamantul a precizat fără echivoc terenul din-, identificat ca amplasament, vecinătăți și număr prin schițe cadastrale și plan de amplasament, menționat în hotărârile judecătorești și în contractele de dezmembrare. De altfel, în speță nu este vorba despre o revendicare pentru ca terenul să fie identificat prin alte elemente.
Pe de altă parte, o altă excepție invocată de pârâtă, în sensul că acțiunea posesorie nu este întemeiată în drept, comportă de asemenea o soluție de respingere.
Era de datoria instanței de a califica în drept o cerere de chemare în judecată, în baza motivelor de fapt invocate, în caz contrar cererea nu poate fi calificată ca inadmisibilă așa cum susține pârâta prin avocat.
În speță, reclamantul a promovat o acțiune posesorie în condițiile art.674-676 Cod procedura civila, cu scopul apărării posesiei sale ca stare de fapt, tulburarea producându-se prin violență.
Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii principale, invocată de către pârâta SC SRL de Vede privind condițiile impuse de art.674 Cod procedura civila, întrucât din toamna anului 2007 și până la data de 8 iulie 2008, când reclamantul a promovat acțiunea în instanță nu a trecut termenul de 1 an, prevăzut de art. 674 alin.1 pct. 1 Cod procedura civilă.
Pe fondul cauzei, în baza ansamblului probator administrat în cauză, instanța a considerat că utilizarea acțiunii posesorii de către reclamant, care este chiar proprietar al imobilului, este justificată, reclamantul a dovedit posesia și tulburarea prin violență, astfel, pârâta a fost obligată să lase reclamantului în liniștită posesiune terenul situat în municipiului de Vede,-, județul
Cererea reconvențională a pârâtei, având ca obiect servitute de trecere a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a SC SRL.
La data de 29 decembrie 2008, pârâta-reclamantă SC "" SRL a declarat apel împotriva sentinței civile nr.1717/10.11.2008 a Judecătoriei de Vede precum și a încheierii de ședință din 6 octombrie 2008, criticându-le ca nelegale și netemeinice.
Apelanta a solicitat admiterea apelului, desființarea lor cu trimitere spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat schimbarea sentinței și a încheierii în sensul admiterii excepțiilor și respingerii acțiunii.
Prin primul motiv de apel instanța de fond a respins excepția privind lipsei calității procesuale active a reclamantei deoarece prin acțiunea principală reclamantul a solicitat ca apelanta să-i lase în pașnică posesiune terenul situat în de Vede,- fără a preciza suprafața despre care este vorba (în sensul că nu se arată ce suprafață s-ar pretinde că se ocupă) și deci înțelegându-se întreaga suprafață de 2926,89 mp. așa cum reiese din actele depuse de reclamant.
Ulterior acesta a depus la dosarul cauzei o copie a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1568/27 mai 2008 prin care reclamantul a vândut din cei 2926,89 mp. suprafața de 410 mp. numitului și ca urmare pentru această suprafață de teren reclamantul nu se mai legitimează activ nemaifiind proprietar la data introducerii acțiunii și anume la 8 iulie 2008. pe cale de consecință excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la cei 410 mp. trebuia admisă și nu respinsă.
Prin motivul al doilea de apel, se invocă admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtei referitor la capătul de cerere privind constituirea unei servituți de trecere în contradictoriu cu Municipiul de Vede precum și excepția lipsei de interes (care de fapt este excepția lipsei calității procesuale datorate lipsei de interes-unul dintre elementele esențiale ce stau la baza calității procesuale).
Instanța a apreciat că legea ocrotește posesia independent de existența unui drept real care ar trebui să se afle la baza ei și potrivit art. 616 cod civil numai proprietarul locului înfundat este îndreptățit a pretinde un astfel de drept. Pentru a trage aceste concluzii instanța uită cu desăvârșire că posesia este o stare de fapt și de drept,jus posidendifiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate și la rândul său fiind un drept real ce are la bază proprietatea posesorului sau a altei persoane ce a încredințat posesia.
Ca titular al unui drept real - dezmembrământ al dreptului real de proprietate și în baza dispozițiilor contractuale prin care Municipiul este obligat să pună la dispoziție apelantei bunul concesionat și să garanteze pentru executarea în bune condiții și împotriva eventualelor tulburări atât din fapta proprie cât și pentru faptele terților, apelanta solicitând pe calea unei cereri reconvenționale constituirea unei servituți de trecere pe terenul reclamantului având în vedere că terenul concesionat se află în mijlocul terenului ce ulterior a fost retrocedat, pe durata contractului de concesiune, chemând în garanție și Municipiul de Vede dar instanța a considerat că acesta este lipsit de interes neavând în vedere și caracterul subrogatoriu al acestei acțiuni.
Prin motivul al treilea de apel se arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii principale raportat la dispozițiile art.674 alin1 pct. 1 Cod civil reținând în același timp că reclamantul ar fi fost pus în posesie la data de 15.06.2007 prin procesul verbal nr.15444, acțiunea fiind introdusă la data de 8 iulie 2008.
De fapt reclamantul nu a fost pus efectiv în posesia acestei suprafețe de teren, pe care o deține în acte deoarece încă de la început de la încheierea contractului de concesiune dintre apelantă și Municipiul de Vede au folosit o suprafață mai mare decât cei 100 mp. concesionați depunând diligențe în sensul concesionării și diferenței de teren, numai că în acest timp terenul a fost retrocedat reclamantului, iar cei 100 mp. concesionați de apelantă, pe care se găsește magazia de butelii au rămas în mijlocul celor cca. 2900 mp. ai reclamantului.
Instanța a reținut că de fapt tulburarea de posesie s-ar fi săvârșit cu violență în sensul că în luna septembrie 2007 și ulterior în luna ianuarie 2008 s-ar fi împiedicat de către paznicii societății accesul reclamantului pe terenul proprietatea sa, ori din probele administrate în cauză rezultă că de fapt s-a întâmplat invers în cursul lunii septembrie 2007 reclamantul împreună cu procuratorul (martor în cauza de față ) au încercat să sudeze porțile ce făceau accesul pe terenul reclamantului către cei 100 mp concesionați de apelantă blocând astfel activitatea societății prin închiderea singurei căi de acces legale pe teren.
De asemenea, instanța a mai reținut că reclamantul a constituit o servitute convențională pe 39,44 mp. ori la baza oricărei convenții știm că stă acordul de voință iar aici este vorba numai de voința reclamantului care a creat printr-o porțiune de teren ce este inaccesibilă mijloacelor de transport, prin demolarea gardului de beton ce constituie proprietatea consiliului local dar și trecând peste domeniul public (trotuarul pietonal și spațiul ) fără a avea vreo aprobare în acest sens o cale de acces de 3 lățime.
Prin motivul patru de apel se arată că în mod greșit instanța de judecată a acordat cheltuieli de judecată în cuantum de 3019,3 RON nerespectând astfel dispozițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă în sensul că putea să se raporteze la valoarea pricinii și la munca îndeplinită de avocat cenzurând onorariul avocatului.
Totodată instanța nu a avut în vedere faptul că chiar prin întâmpinarea formulată în cauza pârâta a recunoscut că folosește numai o mică parte din terenul reclamantului.
În data de 31.03.2009, intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingere apelului ca nefondat din următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic că are calitate procesuală activă deoarece a făcut dovada certă că este proprietarul de drept al suprafețelor de teren acuzați în mod abuziv de apelantă.
Faptul că reclamantul a înstrăinat o suprafață de 410 mp din suprafața de 2926,89 mp, nu are relevanță juridică asupra calității procesuale active a acestuia, întrucât prin cererea de chemare în judecată formulată la instanța de fond, acesta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige apelanta-pârâtă să îi lase în liniștită posesiune terenul situat în Municipiul de Vede,-, județul T, iar existența identității între titularul dreptului afirmat și persoana reclamantului a fost făcută fără putință de tăgadă îndeplinind sub aspectul calității procesuale condiția exercitării acțiunii civile.
Pe calea acțiunii în justiție, reclamantul a solicitat instanței apărarea elementuluijus utendial dreptului de proprietate, atribut care presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa, direct și nemijlocit prin putere proprie și interes propriu.
Uzul fiind prerogativa cea mai directă a dreptului de proprietate, manifestarea concretă a contractului direct al proprietarului cu bunul formează obiectul dreptului său.
Potrivit art.616 Cod civil "Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici-o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
În interpretarea dispozițiilor art.616 Cod civil, apelanta SC SRL, în raportul juridic dedus judecății nu are calitatea de proprietar al fondului vecin pentru a putea cere instituirea unei servituți de trecere.
Apelanta SC SRL, este titulara unui contract de concesiune încheiat cu proprietara fondului vecin, iar prin natura contractului de concesiune, apelanta ocupă temporar suprafața de teren care face parte din domeniul public, vecin cu terenul apelantei care face parte din proprietatea privată.
După cum prevede art.47 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.54/2006, privind regimul contractelor de concesiune a bunurilor proprietate publice, pe durata contractului concesionarul are dreptul de a folosi bunul concesionat și de a-i culege fructele, potrivit naturii acestuia și a scopului stabilit de părți prin contract. El are însă obligația să asigure exploatarea eficientă, în regim de continuitate și permanență, a bunurilor proprietate publică ce fac obiectul concesiunii potrivit art.48 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.54/2006, privind regimul contractelor de concesiune a bunurilor proprietate publice.
Din aceste dispoziții legale rezultă că, pe temeiul contractului de concesiune, concesionarul va dobândi asupra bunului concesionat un drept real, opozabilerga omnes, în limitele respectării clauzelor contractuale, acest drept fiind opozabil și concedentului.
Dreptul real al apelantei, SC SRL înscris în cartea funciară este opozabil erga omnes cu privire la exercitarea prerogativelor de a poseda bunul și de a-l folosi în scopul stabilit de părți prin contract și de a-i culege fructele, nefiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate publică.
Sub aspectul prerogativelor, dreptul de concesiune conferă concesionarului numai dreptul de a poseda bunul, de a-l folosi în scopul stabilit de părți prin contract și de a-i culege fructele, în cest sens dreptul de concesiune fiind un drept real, temporar și inalienabil.
Având în obiectul cererii reconvenționale formulată de apelantă și calitate de concesionar al terenului vecin cu reclamantul, învederează instanței faptul că servitutea, în funcție de natura ei are un caracter perpetuu având aceeași durată ca și dreptul de proprietate, iar concesiunea este o ocupare temporară a domeniului public, iar pe cale de consecință apelanta, SC SRL nu poate formula cerere reconvențională având ca obiect constituirea unei servituți ca sarcină a terenului proprietatea reclamantului.
În motivul trei de apel, apelanta a invocat inadmisibilitatea acțiunii posesorii invocând tardivitatea acesteia conform prevederilor art. 674 alin. 1 Cod procedură civilă.
Această susținere a apelantei este nefondată și este de natură a induce instanța de judecată în eroare întrucât nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare deoarece reclamantul încă de la punerea în posesie conform procesului-verbal de predare amplasament teren intravilan nr.15444 din 15.06.2007, a stăpânit liniștit terenul în suprafață de 2926,89 mp, mai puțin suprafața de 39,44 mp pe care apelanta o folosea cu titlu de cale de acces către calea publică.
Dovada posesiei efective a terenului în suprafață de 2926,89 mp este dovedită de contractul de închiriere nr. 4 din data de 13.06.2007 și înregistrat DGFP T sub nr.3089/15.06.2007, contract de închiriere prin care reclamantul a închiriat pe o perioadă de un an, o suprafață de 400 mp. SC SRL.
Față de cele afirmate mai sus, reclamantul consideră că sunt întrunite condițiile art.674 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, în sensul că a posedat efectiv terenul, iar de la tulburare nu a trecut mai mult de un an, având în vedere faptul că deposedarea, tulburarea s-a produs prin violență în sensul că administratorul SC SRL, a procedat la aplicarea unui lacăt și la sudarea porților de acces ce permit accesul pe proprietatea reclamantului restrângându-și abuziv accesul pe proprietatea sa, apelanta extinzându-și activitatea societății respectiv centrul de butelii, nepermițându-i accesul pe proprietatea sa, împiedicându-l în acest sens să ducă la îndeplinire Autorizația de Desființare nr. 09.05.2008, conform art.674 alin.2 Cod procedură civilă nu mai trebuie să facă dovada cerințelor art. 674 alin.1 pct. 2 și 3 deși a făcut ceastă dovadă fără echivoc, iar în urma probatoriului administrat, instanța a reținut în mod legal și temeinic faptul că din declarațiile martorilor a rezultat violența exercitată de apelantă pentru a-l deposeda și pentru ca aceasta să își păstreze posesia obținută prin violență.
În ultimul motiv de apel, apelanta a criticat sentința instanței de fond sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, pe care îl consideră ca fiind nejustificat, iar instanța de fond trebuia să cenzureze onorariul avocatului.
Conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 914 din 11.06.1996, onorariul unui avocat nu poate fi stânjenit sau îngrădit de nici un organ al statului, prin urmare nici de instanța de judecată și prin urmare la baza acordării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Consideră reclamantul că la stabilirea onorariului de avocat au fost respectate dispozițiile art.132-135 ale Statutului Profesiei de Avocat, instanța a acordat în mod corect cheltuielile de judecată fără a le cenzura, având în vedere că la baza stabilirii onorariului de avocat s-au avut în vedere deplasările de la B la de Vede la cele 12 termen la care reprezentantul legal al reclamantului a fost prezent precum și complexitatea cauzei care a necesitat modificarea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Municipiului de Vede prin primar, precum și a numeroaselor excepții procesuale invocate de părți.
Prin decizia civilă nr.100 A din 20.05.2009, Tribunalul Teleorman a admis apelul declarat de pârâta SC SRL prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr.1717 din 10 noiembrie 2008 și a încheierii de ședință din 6 octombrie 2008, pronunțate de Judecătoria de Vede în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant cu domiciliul în B, sector 2,-,.46 bis,.4,.10 și intimatul intervenientul Municipiul de Vede - prin primar, a desființat, în parte, sentința atacată și încheierea și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe numai cu privire la cererea reconvențională și cererea de intervenție, menținând celelalte dispoziții.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin primul motiv de apel se critică greșita admitere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active a intimatului reclamant.
Motivul de apel este neîntemeiat, intimatul fiind titularul dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu.
Dreptul de proprietate conferă titularului său trei atribute printre care și atributul de a folosi bunul ca atare, intimatul având calitate procesuală activă în executarea unei acțiuni posesorie.
Aspectul că, din întreaga suprafață aflată în proprietate, 2926,89 mp, intimatul a înstrăinat 410 mp. este lipsit de relevanță, întrucât nu suntem în situația unei acțiuni în revendicare.
Acțiunea posesorie privește doar suprafața a cărei liniștită posesie a intimatului este tulburată de apelant, in speță, cele 250 -300 mp, recunoscute de apelant ca necesare pentru buna funcționare a activității societății.
Prin motivul al treilea de apel se critică greșita respingere a excepției admisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 674 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Motivul de apel este neîntemeiat.
Din probele administrate în cauză rezultă că tulburarea posesiei s-a realizat prin violență și că nu a trecut mai mult de un an de la această tulburare.
Aspectele invocate de către apelant în sensul că intimatul nu a fost niciodată pus în posesie cu întreaga suprafață reconstituită în baza L 10/2001, deoarece el a folosit 200-300 mp pentru acces la suprafață de 100 mp concesionată, sunt nerelevante.
Intimatul a fost pus în posesie de către Primăria Municipiului de Vede, în baza Legii nr.10/2001 cu întreaga suprafață de 2926,89 mp. suprafață asupra căreia își poate exercita direct și nemijlocit dreptul de proprietate.
În cazul acțiunii posesorii speciale (reintegranda) nu se cere decât întrunirea unei singure condiții: să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare.
Nu se cere ca reclamantul să facă dovada că, înainte de data tulburării sau a deposedării a posedat bunul cel puțin un an.
Ca atare, în mod corect instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii posesorii și a obligat apelanta să lase intimatului în liniștită posesie terenul situat în de Vede,-, județul
Prin motivul al doilea de apel se critică greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale a apelantei privind capătul de cerere referitor la constituirea unei servituți de trecere în contradictoriu cu intimatul Municipiul de Vede și excepția lipsei de interes.
Motivul de apel este întemeiat pentru următoarele considerente.
în judecată a altor persoane, ca formă de intervenție forțată, este reglementată de art. 57-59 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 57 alin.1 Cod procedură civilă, oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.
Prin cererea reconvențională, apelantul a solicitat constituirea unei servituți de trecere, drept pe care-l poate solicita și intimatul Municipiul de Vede.
De vreme de intimatul Municipiul de Vede, terț, nu a devenit parte în proces din proprie inițiativă, în persoana lui nu trebuia analizată calitatea procesuală activă, care presupune și un interes a Municipiului de Vede.
în proces prin voința apelantei - pârâte-reclamante SC "" SRL și ca atare nu se pune problema admisibilității în principiu pentru a se vedea legătura cu cererea principală.
Ca atare, în mod greșit instanța de fond a admis în principiu cererea de introducere în cauză a Municipiului de Vede prin încheierea din 01.09.2008 (fila 93 dosar fond).
Pe de altă parte, pentru a se stabili că cel chemat în judecată poate pretinde sau nu aceleași drepturi ca și reclamantul, era necesara, in prealabil, o cercetare a fondului raportului juridic dedus judecății, pentru că numai astfel se putea determina, în ce măsură cererea de intervenție este sau nu fondată. În alte cuvinte, problema calității procesuale a intervenientului se confundă cu problema temeiniciei cererii prin care a devenit parte în proces.
Ca atare, în mod greșit instanța de fond, prin încheierea din 6 octombrie 2008 analizat calitatea procesuală a celui chemat în judecată în condițiile art. 57 Cod procedură civilă pe calea excepției lipsei de interes.
Instanța de fond trebuia să dea dovadă de rol activ, conform art. 129 Cod procedură civilă și să pună în vedere apelantei să-și motiveze cererea de intervenție.
Oricum, instanța trebuia să ia act de depunerea cererii și să o soluționeze împreună cu cererea principală.
Potrivit art. 58 Cod procedură civilă, cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.
Trecând peste aceste încălcări ale dispozițiilor procedurale care atrag nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul reține că în mod greșit s-a stabilit că intimatul Municipiul de Vede nu are interes în constituirea unei servituți de trecere care să permită desfășurarea activității de către apelanta SC "" SRL.
Intimatul Municipiul de Vede este parte în contractul de concesiune și trebuie să-și execute obligațiile asumate cu bună credință, inclusiv prin, exercitarea dreptului său de a solicita instanței constituirea unei servituți de trecere. Chiar dacă a motivat apelantei intenția de a rezilia contractul de concesiune, intimatul Municipiul de Vede este dator să asigure concesionarului SC "" SRL condițiile necesare pentru folosirea suprafeței concesionate.
De asemenea, respingerea unei cereri reconvenționale pe calea excepției, lipsa calității procesuale active, este greșită.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.616 din Codul Civil, numai proprietarul locului înfundat poate formula o acțiune pentru stabilirea unei servituți de trecere.
Municipiul de Vede are calitate de proprietar a suprafeței de 100 mp. concesionați apelantei, dispunând și de calitatea procesuală activă de a formula o acțiune pentru stabilirea unei servituți de trecere, alta decât cea stabilită pe cale convențională.
Procedând la încheierea unui contract de concesiune, intimata Municipiul de Vede a transmis apelantei două din atributele dreptului de proprietate și anume: de a folosi bunul (jus utendi) și de a-i culege fructele (jus frutendi).
Ca atare, apelantul are calitate procesuală activă de a solicita intimatului Municipiul de Vede să formuleze o acțiune pentru constituirea unei servituți de trecere pe toată perioada existenței contractului de concesiune.
Acest drept de servitute de trecere, sub aspectul atributelor "jus utendi"și"jus frutendi" va profita, în situația admiterii acțiunii, apelantei, în temeiul contractului de concesiune.
că intimatul Municipiul de Vede păstrează atributul de a dispune de bun ( jus abutendi).
Având în vedere că, în mod greșit instanța de fond a rezolvat procesul (pe calea excepției, fără a intra în cercetarea fondului) în temeiul art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de apel a admis apelul, a desființat, în parte, sentința și încheierea atacată, trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, numai cu privire la cererea reconvențională și cererea de intervenție, dispunând, totodată, menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs intervenientul Municipiul de Vede și reclamantul.
Recurentul-intervenient Municipiul de Vede a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei pronunțată în apel, în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii pronunțate de instanța de apel ca fiind temeinică și legală sub toate aspectele.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-intervenient a arătat că pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat o servitute de trecere în favoarea sa din terenul proprietatea reclamantului și, de asemenea și introducerea în cauză a Municipiului de Vede ca intervenient forțat, fără însa a motiva sub nici un aspect această ultimă solicitare.
A rezultat, indirect din modul în care a fost soluționată cauza pe fond, faptul că aceasta cerere de intervenție forțată a fost inițial formulată de către pârâtă pe considerentul faptului că Municipiul de Vede este proprietarul terenului vecin, în primul rând, procedând astfel, pârâta s-a contrazis în pretenții și apărări, dat fiind că inițial a pretins că dreptul său real rezultat din contractul de cesiune îi justifică o calitate procesuală activă în ceea ce privește solicitarea sa din cererea reconvențională referitoare la servitutea de trecere. de faptul că susținerile sale nu puteau fi admise de instanță, pârâta a chemat în judecată și Municipiul de Vede printr-o cerere de intervenție forțată, considerând în același timp că recurentul este proprietarul fondului vecin și, ca atare, are calitatea procesuală activă de a solicita această servitute de trecere în contradictoriu cu reclamantul. Având în vedere că a formulat de îndată în fața instanței de fond o întâmpinare prin intermediul căreia a arătat că nu sunt interesați în a solicita o astfel de servitute, instanța de fond a admis în mod legal, excepția de interes pe care a invocat-o atât recurentul cât și reclamantul. Arată recurentul că această excepție este întemeiată pe două considerente și anume: primul a constat în aceea că nu pierde un drept de servitute asupra fondului vecin, proprietatea reclamantului, iar cel de-al doilea aspect s-a referit la faptul că înaintase deja pârâtei o adresă prin care s-a notificat rezilierea prin mutuum consensus, a contractului de cesiune.
Instanța de fond a soluționat în mod corect excepția lipsei de interes a intervenientului în ceea ce privește cererea de intervenție forțată reținând că Municipiul de Vede nu are interes în obținerea, în folosul său, a unei servituți de trecere, cu atât mai mult cu cât a notificat pârâtei rezilierea contractului de concesiune. Ca titular al dreptului de proprietate, intervenientul are posibilitatea alegerii momentului în care să manifeste un interes în obținerea servituții de trecere și nu există un interes născut și actual.
Instanța de fond nu a analizat niciodată excepția calității procesuale active a intervenientului forțat, Municipiul de Vede, așa cum în mod eronat reține instanța de apel.
Prin urmare, recurentul - intervenient arată că instanța de fond a admis excepția lipsei de interes pe care a invocat-o, în mod legal, fapt ce conduce la respingerea susținerilor contrare ale instanței de apel pe același aspect.
Totodată, arată recurentul, că în mod greșit instanța de fond a analizat calitatea procesuală a celui chemat în judecată în condițiile art. 57 Cod procedură civilă, pe calea excepției lipsei de interes.
În primul rând, instanța de apel contopește două din condițiile principale ale oricărei acțiuni civile: calitatea procesuală și interesul.
Este adevărat că, în cazul cererii de intervenție forțată, calitatea procesuală a terțului chemat în judecată de către una din părți nu poate fi analizată de instanță, dat fiind că terțul nu a devenit parte în proces din inițiativa sa.
Însă acest lucru, așa cum s-a arătat și mai sus, nu interzice terțului intervenit în proces să își facă propriile apareri. Excepția lipsei de interes este o instituție juridica absolut distinctă de excepția lipsei calității procesuale. În cauza de față, instanța de apel nu face această distincție, apreciind că instanța de fond a analizat calitatea procesuală pe calea excepției lipsei de interes.
C din urmă motiv de recurs constă în faptul că, instanța de apel a considerat că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei de interes a intervenientului, întrucât acesta ar fi fost obligat în temeiul contractului de concesiune să exercite dreptul de a solicita instanței constituirea unei servituți.
Recurentul-intervenient arată că, contractul de concesiune dă naștere la drepturi și obligații distincte, care pot fi exercitate numai între părțile contractante. Dacă pârâta SC "" SRL era nemulțumită de modul în care se execută obligațiile rezultate din contractul de cesiune, avea oricând la îndemână o acțiune distinctă, prin care putea solicita instanței să fie obligate la exercitarea corespunzătoare a acestor obligații.
Mai arată recurentul în motivarea recursului că instanța de apel reține în considerentele hotărârii, că apelantul ere calitate procesuala activă de a solicita intimatului, Municipiului de Vede, sa formuleze o acțiune pentru constituirea unei servituți de trecere pe toata perioada existenței contractului de concesiune.
Consideră că această opinie a instanței de apel este vădit nelegală dat fiind că în situația imaginată de instanță s-ar fi încălcat în mod grav principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, dar și dreptul său de proprietate.
În al doilea rând, ca titular al dreptului de proprietate recurentul este singurul în măsură să decidă dacă o astfel de solicitare - privind constituirea unei servituți de trecere, este sau nu în interesul acestuia.
Procedând astfel, instanța de apel a încălcat și principiul autonomiei locale, întrucât instanța nu se poate substitui voinței și interesului public, general, doar pentru a crea pârâtei - apelanta un cadru procesual forțat în vederea admiterii cererii sale privind servitutea de trecere. Atât timp cât instanța de fond a avut la dosarul cauzei intenția autorității publice de a rezilia contractul de concesiune, este evident ca nu poate fi obligat sub nici o formă, de către nici o instanță, sa solicite servitute de trecere care este contrară interesului public, respectiv interesului autorității publice locale. Aceste aspecte se stabilesc la nivel decizional, iar nu de către instanța, în mod contrar fiind vorba despre o gravă ingerința în autonomia publică locală din partea instanței de judecată - putere judecătorească - obligate prin lege să protejeze deopotrivă și în mod imparțial inclusiv interesele publice, deopotrivă cu cele private. însă în limitele impuse de lege.
Prin recursul declarat, recurentul - reclamant, solicită admiterea căii de atac formulate, modificarea hotărârii apelate, în sensul respingerii în tot a cererii de apel cu menținerea hotărârii de primă instanță și în consecință, obligarea apelantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant arată că întrucât hotărârea încalcă principiul disponibilității părților, deoarece extinde în mod neprocedural cadrul procesual și obligă părțile în proces altele decât apelantul să aibă o conduită și apărări contrare voinței lor în plan de drept material, sens în care prin hotărârea apelată, instanța de apel obligă intimatul, MUNICIPIULUI DE VEDE, să formuleze pretenții noi și care ar da naștere la raporturi juridice de drept material care nu existau la momentul introducerii acțiunii de către reclamant și cu atât mai mult la momentul la care-apelantul a obținut un drept de concesiune în favoarea sa.
Practic prin hotărârea de apel, se încearcă, pe de o parte, modificarea raporturilor juridice dintre apelant și intimatul MUNICIPIUL DE VEDE cu privire la concesiune, precum și instituirea unei servituți, dincolo de voința proprietarului dominant și a proprietarului care are fondul aservit, încălcând astfel principiul disponibilității părților.
Recurentul-reclamant apreciază că apelanta C SRL, are calitate de terț și nu poate constrânge părțile raportului juridice privind servitutea de trecere, să modifice drepturile lor potrivit voinței și interesului economic al apelantului.
Sub acest aspect, hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală și netemeinică întrucât ne aflăm în fața unui act de imixtiune al puterii judecătorești într-un raport de drept material pe care părțile nu le-au dedus judecății și pe care instanța de apel dorește să îl modifice printr-un act de părtinire în favoarea unui terț, în speță apelanta.
Recurentul - reclamant consideră că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a depășit limitele puterii judecătorești, încălcând drepturile procesuale ale părților litigante, întrucât prin cererea principală, acesta în calitate de reclamant a cerut pe calea acțiunii în justiție încetarea tulburării de posesie și restrângerea apelantei pe suprafața de teren concesionată de la intimatul Municipiul de Vede, iar apelantul a formulat în plan procesual o cerere reconvențională solicitând stabilirea unui drept de servitute, introducând în proces în calitate de intervenient forțat intimatul Municipiul de Vede.
Sub acest aspect instanța de apel nu a cenzurat exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și nu a avut în vedere faptul că dreptul de servitute nu este un drept absolut care există prin el însuși, ci este un drept accesoriu dreptului de proprietate, cererea reconvențională și introducerea ca intervenient forțat a intimatului MUNICIPIUL DE VEDE fiind pur provocatorii.
Considerentele instanței de apel prin care aceasta reține faptul că respingerea unei cereri reconvenționale pe calea excepției lipsei calității procesuale active este greșită, iar intimatul MUNICIPIUL I DE VEDE, procedând la încheierea contractului de concesiune trebuie să își execute obligațiile asumate cu buna-credință, inclusiv prin exercitarea dreptului său de a solicita instanței constituirea unei servituți de trecere, fiind dator să asigure concesionarului SC SRL condițiile necesare pentru folosirea suprafeței concesionate sunt nelegale întrucât prin asigurarea SC SRL condițiile necesare pentru, folosirea suprafeței concesionate, se aduce o gravă atingere dreptului de proprietate al recurentului asupra terenului învecinat cu cel concesionat de intimat.
În lumina dispozițiilor art.618 și 634 cod civil rezultă că la constituirea unui drept de servitute trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează să suporte consecințele ei și nu să se ia în considerare în mod precumpănitor și exclusiv, interesul celui care urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Instanța de apel prin motivarea că hotărârii sub aspectul datoriei intimatului Municipiul de Vede, să asigure concesionarului condițiile necesare pentru folosirea suprafeței concesionate, confundă interesul civil al servituții de trecere cu interesul comercial al acesteia în desfășurarea activității de comercializare a buteliilor de gaz sub presiune.
Conform art. 61 din contractul de concesiune "concesionarul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa terenul ce face obiectul prezentului contract, respectând destinația pentru care a fost acordat", iar apelanta a știut chiar la momentul încheierii contractului de concesiune faptul în eventualitatea în care exploatarea terenului concesionat nu se va face conform contractului, riscul și răspunderea va aparține apelantei.
Încă de la momentul încheierii contractului de concesiune, apelanta a cunoscut suprafața de teren care a făcut obiectul contractului de concesiune, respectiv 100 mp. iar aceasta dacă consideră că suprafața de teren concesionată nu corespunde desfășurării normale a activității sale putea să solicite o suprafață de teren mai mare sau să nu încheie contractul de concesiune
Faptul că activitatea economică desfășurată de apelantă reclamă o folosință a unei suprafețe de teren mai mare, nu trebuie să ducă la aservirea autorității judecătorești în înfăptuirea actului de justiție, iar instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, întrucât apelanta nu este lipsită de servitute de trecere, ci situația juridică prezentă nu mai corespunde interesului său economic.
Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză de recurentul-intervenient, solicitând admiterea acestuia și reiterând, în esență, pe această cale argumentele expuse în motivarea propriului recurs.
Nu s-au administrat alte probe în recurs, respectiv înscrisuri noi, conform art. 305.proc.civilă.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Sunt întemeiate criticile ambilor recurenți referitoare la soluționarea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale a intimatei-pârâte în privința demersului său judiciar vizând instituirea unui drept de trecere pe terenul proprietate a recurentului-reclamant, critici comune ce se impune a fi analizate din perspectiva motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 proc.civilă.
Curtea constată astfel că pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat o servitute de trecere în favoarea sa din terenul proprietatea reclamantului și, de asemenea și introducerea în cauză a Municipiului de Vede ca "intervenient forțat", o extindere cadrului procesual solicitată nemotivat, dar vizând în mod evident susținerea demersului său pentru recunoașterea servituții.
Art. 576 din Codul civil definește servitutea ca fiind o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar.
Prin urmare, servitutea este un drept real asupra lucrului altuia, constituindu-se deci ca sarcină asupra fondului aservit, sarcină ce are un caracter perpetuu, întrucât în lipsa unei convenții contrare încheiată de proprietarii celor două imobile, durează cât timp aceste imobile vor și se va menține situația din care a rezultat.
Potrivit art. 616 din Codul civil care reglementează servitutea de trecere, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici-o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Rezultă că acțiunea privind servitutea de trecere aparține proprietarului terenului înfundat și este îndreptată împotriva proprietarului fondului aservit.
Prin decizia recurată tribunalul a reținut însă, contrar dispozițiilor exprese privind servitutea de trecere, că nu numai proprietarul locului înfundat poate reclama constituirea unei servituți de trecere, dar și titularul unui drept de concesiune asupra acelui imobil, pe perioada existenței contractului de concesiune, principalele argumente reținute în acest sens fiind faptul că acestuia din urmă i s-ar fi transmis două din atributele dreptului de proprietate - dreptul de a folosi bunul și dreptul de a-i culege fructele - și servitutea i-ar profita.
Curtea constată că o asemenea interpretare a prevederilor legale incidente în cauză sus-menționate, chiar dacă are o finalitate incontestabilă, aceea de a da eficiență executării obligațiilor contractuale ce intră în conținutul raportului de concesiune, nu poate fi primită, neputându-se admite ca titularul unui drept născut din contract să solicite instanței constituirea, cu caracter temporar, a unui drept de trecere pe terenul unui proprietar vecin.
Modul în care Municipiul de Vede, în calitate de concedent, își respectă obligațiile decurgând din contractul de concesiune sau imposibilitatea exercitării corespunzătoare a dreptului de concesiune deținut în temeiul aceluiași contract de societatea concesionară sunt aspecte lipsite de relevanță în ceea ce privește legitimarea procesuală activă într-o atare acțiune de constituire a servituții, aceste împrejurări putând fi puse în discuție și analizate, exclusiv în plan contractual și numai între părțile contractante, prin prisma dispozițiilor art. 969 Cod civil și art. 973 Cod civil.
Sunt deci de neprimit în cauză considerentele instanței de apel privind modul în care recurentul Municipiul de Vede înțelege să-și execute obligațiile contractuale, buna sau reaua sa credință în acest context putând fi analizată numai în cadrul unei acțiuni întemeiată pe răspunderea contractuală ce nu face însă obiectul prezentei cauze și, cu atât mai mult, nu poate reprezenta o justificare a cerinței interesului propriu de a pretinde instituirea unei servituți de trecere în favoarea fondului său imobiliar.
Curtea reține în contextul expus chiar susținerile recurentului-intervenient care arată că, în calitate de titular al dreptului de proprietate, este singurul în măsură să decidă dacă o astfel de solicitare - privind constituirea unei servituți de trecere, este sau nu în interesul său.
Sunt deci pe deplin întemeiate în acest context și susținerile recurentului-reclamant privind analiza a unui raport de drept material pe care părțile nu l-au dedus judecății - în același cadru procesual obiectiv (nefiind încălcat principiul disponibilității, conform art. 129 alin.6 proc.civilă, criticile sub acest aspect, precum și cele privind încălcarea în acest mod a atribuțiilor puterii judecătorești neputând fi primite).
Curtea constată totodată cu privire la celelalte aspecte invocate de recurentul-reclamant privind împrejurarea că intimata-pârâtă știa situația terenului concesionat și incidența art. 61 din contractul de concesiune privind exploatarea în mod direct, pe riscul și pe răspunderea concesionarului a terenului, cu respectarea destinației sale, nu pot fi reținute în condițiile în care obiectul prezentei analize îl constituie exclusiv legitimarea procesuală a acestei intimate în acțiunea sa reconvențională, ce face necesară doar stabilirea identității între persoana care pretinde recunoașterea și valorificarea unui drept și persoana care este titulară a dreptului pretins.
De asemenea, Curtea apreciază, pentru aceleași rațiuni, că nu se mai impune analizarea distinctă a susținerilor recurentului-intervenient privind încălcarea de către instanța de apel a principiului autonomiei locale și posibila incompatibilitate dintre constituirea servituții de trecere și apărarea interesului public, scop urmărit de autoritatea publică locală, aceste susțineri nefiind relevante asupra soluționării corecte a excepției procesuale examinate.
Curtea constată că sunt fondate, în raport de prevederile art. 304 pct.9 proc.civilă, și criticile aduse de ambii recurenți soluției de trimitere spre rejudecare a cererii de intervenție, pentru argumentele ce succed.
Introducerea unui terț în proces solicitată, fără nicio motivare în fapt și în drept, de pârâtă odată cu cererea reconvențională a fost calificată atât de prima instanță, cât și de instanța de apel ca fiind o cerere de chemare în judecată a altor persoane, în condițiile art. 57 și următoarele proc.civilă, calificare necontestată ulterior de intimata-pârâtă.
Chiar dacă o asemenea cerere vizând lărgirea cadrului procesual nu presupune conform dispozițiilor legale ce reglementează acest caz de intervenție forțată o examinare prealabilă a admisibilității, similară procedurii de încuviințare în principiu a intervenției voluntare, instanța de fond admițând greșit această cerere în principiu - cum corect s-a reținut și de tribunal - Curtea apreciază că nu se poate omite faptul că poziția terțului chemat în judecată este tot aceea a unui intervenient care dobândește, din momentul introducerii în cauză, o deplină independență procesuală.
Astfel, cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, adică urmează să-și valorifice propriile drepturi în contradictoriu cu părțile originare, preluând procedura în stadiul în care se găsește la momentul chemării lui în judecată prin cererea de intervenție forțată și având aceeași poziție ca un intervenient principal, hotărârea pronunțată fiindu-i opozabilă.
Curtea constată în acest context că se impune totuși o analiză a calității procesuale a intervenientului sau, după caz, a interesului său, nu în raport de voința reclamantei ca hotărârea să le fie opozabilă acestora, voință exprimată deja prin formularea cererii de chemare în judecată a altor persoane, conform art. 57.proc.civilă, cerere ce a determinat extinderea cadrului procesual stabilit inițial - hotărârea judecătorească cuprinzându-i în sfera efectelor autorității lucrului judecat și fiindu-le ca atare opozabilă ca părți în procesul soluționat astfel -, ci în raport de obiectul acțiunii și deci, a posibilității acestei persoane, devenită intervenient în cauză, de a pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta.
Este adevărat că o asemenea analiză, în cele mai multe situații, este subsumată examinării temeiniciei cererii de chemare în judecată a altor persoane, dar împrejurarea că prima instanță a înțeles să o realizeze separat, apreciind asupra interesului valorificării dreptului propriu al intervenientului pe calea unei excepții procesuale nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii apelate, în condițiile dispozițiilor art. 105 alin.2 proc.civilă - cum s-a considerat de către tribunal - condiții ce nu se regăsesc în speță, întrucât apelanta pârâtă-reclamantă nu a probat propria vătămare decurgând exclusiv din modalitatea procedurală de soluționare a cererii sale, iar intimatul intervenient a achiesat la soluția judecătoriei, neînțelegând să declare apel împotriva sentinței, susținând în plus că nici nu înțelege să reclame o servitute de trecere în sensul dorit de apelantă.
Pe de altă parte, este evident că valorificarea unui drept propriu de către terțul intervenient nu poate depinde numai de voința părții care a solicitat introducerea sa în cauză.
Curtea trebuie să remarce și strânsa legătură dintre cererea reconvențională și cererea de intervenție - o cerere vizând tocmai poziția intimatei-pârâte de reclamantă în cadrul acestei cereri incidentale având ca obiect pretenții proprii împotriva reclamantului din acțiunea principală, aspect important în speță, în condițiile în care s-a reținut anterior lipsa calității procesuale active a pârâtei-reclamante în exercitarea demersului său având ca finalitate recunoașterea unei servituți de trecere, situație în care rejudecare separată a unei cereri de intervenție formulată de pârâta-reclamantă rămâne oricum fără finalitate în limitele cadrului procesual corect stabilit.
In consecință, în baza art. 312 alin.1 proc.civilă, Curtea va admite recursurile declarate în cauză și va modifica decizia recurată în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă și menținerii în totalitate a sentinței civile apelate.
Văzând și dispozițiile art. 274.proc.civilă rap. la art. 316 și art. 298.proc.civilă, va fi obligată intimata-pârâtă să plătească recurentului suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată pretinse și dovedite de acesta, având în vedere culpa procesuală reținută în calea de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul-intervenient MUNICIPIUL DE VEDE PRIN PRIMAR și de către recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.100 din 20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă "" - prin reprezentant legal.
Modifică decizia recurată în sensul că:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă "" prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr.1717 din 10.11.2008 pronunțată de Judecătoria de Vede.
Obligă intimata-pârâtă "" la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către recurentul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- --- - - MARI
GREFIER,
Red.MA.NG.
Tehnodact.
Ex.2/22.03.2010
Tribunalul Teleorman -
-
Jud. de Vede -
Președinte:Mihai Andrei Negoescu GândacJudecători:Mihai Andrei Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan
