Anulare act. Decizia 1016/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1016/2009-
Ședința publică din 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de pârâții în nume propriu și în calitate de moștenitoare a recurentului pârât, și ambii în calitate de moștenitori ai recurentului pârât toți domiciliați în O,-, județul B, respectiv de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin mandatar domiciliat în O, str. -, nr. 4, - 70,. 1, județul B și intimatul pârât STATUL ROMÂN, prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O cu sediul în O, nr. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 292 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1255 din 26 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 10723/2002, având ca obiect: anularea contractului de vânzare - cumpărare.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 19 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 26 mai 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 1255/26.02.2004 Judecătoria Oradeaa admis acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâților, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului O și Administrația Imobiliar
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.620/25.09.1996 încheiat de fostul O cu pârâții și, având ca obiect imobilul din O-,.1. fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, imobilul cu nr. top 305/4 înscris inițial în 294, a constituit proprietatea numiților și soția sa, intabulați sub 9-10, antecesori ai reclamantului.
Prin încheierea nr.78/11.01.1969 acest imobil a fost transcris în 1240, unde asupra sa și-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de comasare Agricolă de Producție " - ".
Prin încheierea nr.4649/01.12.1969 imobilul cu nr. top 305/4 a fost transcris în 1259 în favoarea aceluiași CAP " - " și a numiților și cota de 2100/9442 parte din teren, notându-se sub 4 existența unei case de locuit.
Din corespondența dintre fosta CAP, CAS O, Dr. - și O s-a reținut că, imobilul în litigiu din O- a reprezentat o casă colectivă cu mai multe apartamente, predat la 27.11.1959 de CAS O către Dr., ocupat de 4 chiriași, notă internă nr.1685/21.04.1966.
Deși imobilul a fost înregistrat la mijloc fix în evidența Întreprinderii de Locuințe și Localuri O, ca fiind proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare prin Decretul 92/1950 - poz.173 din anexă - preluat de la antecesorii reclamantului, acest drept nu a fost niciodată operat în evidența, respectiv în 1259, unde din data de 11.01.1969 proprietar tabular figura și în prezent CAP " -".
Conform art.17 din Decretul-Lege 115/1938, numai intabularea în F, este constitutivă a dreptului de proprietate. Pentru a putea fi considerat proprietar al imobilului în litigiu, Statul Român avea obligația să efectueze înscrierea în pentru a dobândi și exercita dreptul de proprietate asupra imobilului preluat în temeiul decretului 92/1950, întrucât nu și-a îndeplinit această obligație, dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost dobândit de stat, fiind astfel în prezența unei preluări fără titlu valabil.
Astfel, conform art.1 din Legea 112/1995 și art.1 din Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi, imobilul în litigiu nu a putut face obiectul vânzării către pârâții, câtă vreme Statul Român nu l-a preluat cu titlu valabil și nu l-a deținut în proprietate.
Vânzătorul RAGCL Oaî ncheiat contractul de vânzare cumpărare nr.620/1996 în calitate de reprezentant al Statului Român și nu al fostului CAP, intabulat ca proprietar tabular și care are un regim juridic distinct.
Potrivit art.46, al.2 din Legea 10/2001, actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
La încheierea contractului de vânzare cumpărare nr.620/1996, nici vânzătorul - Statul Român nu a fost de bună credință întrucât imobilul vândut nu i-a aparținut în proprietate, dar nici cumpărătorii, respectiv pârâții nu au întrunit această condiție, câtă vreme cu minime diligențe prin simpla verificare a situației de la momentul tranzacției ar fi putut să constate că Statul Român nu a fost intabulat ca proprietar și prin urmare nu a avut calitatea de a se obliga la transferul unui drept ce nu i-a aparținut.
Astfel, în temeiul art.46, al.2 din Legea 10/2001, instanța a admis ca întemeiată acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.620/1996 conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe în termen legal la data de 19.04.2004 pârâții și au declarat apel, solicitând instanței a desființa în totalitate sentința atacată și pe cale de consecință a respinge acțiunea așa cum a fost precizată ca fiind nelegală și netemeinică,cu cheltuieli de judecată.
A învederat instanței faptul că, instanța a admis acțiunea precizată și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, având în vedere faptul că Statul Român nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin intabulare în, fiind astfel în prezența preluării fără titlu valabil.
De asemenea, a arătat că instanța a reținut reaua credință în sarcina Statului Român cât și a subsemnaților apelanți la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
A precizat că, la data intabulării în nu exista notată nici o construcție deoarece aceasta s-a realizat ulterior, în cursul lunii decembrie 1969 conform încheierii 4649/01.12.1969, iar ulterior datorită incidentelor de ordin administrativ și juridic între reprezentanta Statului Român () și Stațiunea Agricolă și CAP " " - s-a purtat o bogată corespondență care trebuia să aibă ca rezultat clarificarea situației imobilului din litigiu.
Ca urmare a acestei situații, a precizat că, CAP " nu avea un titlu valabil pentru exercitarea dreptului de proprietate asupra clădirii de pe-, iar la data de 02.04.1975 prin încheierea nr.1684/1975 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în O- în favoarea Statului Român.
Dintr-o eroare materială în loc de nr. top 305/4 a fost indicat ca element de identificare 305 căruia îi corespunde un alt nr. top, respectiv 437, nr. ce face parte în prezent din teritoriul localității, deci unde la mare distanță de O -.
Față de aceste aspecte învederate a considerat că nu sunt în prezența unei preluări fără titlu valabil și de aceea se impune a fi înlăturată reaua credință a Statului Român care se constituie proprietar de la data încheierii actului.
A arătat că, reaua credință nu poate fi reținută nici cu privire la modalitatea încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.620/1996 încheiat între RAGCL și apelanți, act care nu era indicat ca și element de identificare a imobilului decât adresa acestuia, respectiv-, adresă ce coincide cu cea de pe adresa de la data de 01.04.1976 la Judecătoria Oradea în baza căreia s-a eliberat încheierea nr.1684/1975.
Pentru toate aceste motive, a considerat că, se impune admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Apelul a fost comunicat cu toate părțile din cauză.
La data de 28.06.2004 Oad epus la dosar motive de apel ca urmare a apelului său înregistrat la 15.04.2004.
Prin motivele de apel a arătat că, sentința apelată este nelegală și netemeinică, deoarece Statul Român a preluat imobilul cu titlul legal și l-a posedat ca un proprietar închiriindu-l apoi locatarilor, iar la data la care s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare Statul Român era proprietar.
La data intrării în vigoare a Legii 112/1995, cumpărătorii erau chiriași și ca atare această lege le-a permis să cumpere apartamentele în care locuiau, aceștia fiind de bună credință, în sensul că au așteptat expirarea termenului de 6 luni prev. de art.14 din lege pentru depunerea cererilor de măsuri reparatorii nefiind notificați să nu cumpere.
De asemenea au mai învederat că în baza Legii 112/1995, apartamentele nu puteau fi restituite în natură pentru că nu erau îndeplinite condițiile prev. de art. 5-6 din lege, respectiv nu era locuit de fostul proprietari sau moștenitorii acestuia, ci era locuit de chiriași, iar art.18, lit. d și art. 46, al.1 din Legea 10/2001, ocrotesc actele juridice de înstrăinarea locuințelor în favoarea chiriașilor dacă au fost vândute cu respectarea legilor la data intrării în vigoare.
Consiliul Local al Municipiului Oad eclarat apel la data de 15.04.2004, iar pentru termenul din 26.06.2004 a depus la dosar motivele de apel, învederând instanței faptul că, hotărârea pronunțată de instanța de fond cu nr.1255/2004 este nelegală și netemeinică, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, desființarea acesteia în totalitate, respectiv respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele motive.
A precizat că nu corespunde adevărului faptul că, Statul Român și cumpărătorii au fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare, precum și aspectul că Statul Român nu ar fi dobândit nicicând un drept de proprietate asupra imobilului, preluarea fiind considerată ca fiind făcută fără titlu valabil.
Din listele anexate la Decretul 91/1950, rezultă fără tăgadă faptul că imobilul a fost naționalizat în favoarea Statului Român la poz.173 de la proprietarul, iar acesta a fost trecut la stat în baza unui titlu valabil operând astfel prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate a titlului deținut de stat.
Faptul că în la vremea respectivă apărea doar teren iar nu și construcții, rezultă că actul de comasare privea doar terenul deoarece CAP nu avea cum să aibă un titlu valabil acestui imobil de vreme ce prin încheierea 1684/1975 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea statului, iar dintr-o eroare materială nr. top 305/45 a fost menționat 305, și căruia îi corespunde un alt nr. top.
Cu privire la reaua credință a arătat că, aceasta nu poate fi reținută întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului și nu se poate aprecia că a fost vândut de un non proprietar, iar pe de altă parte Legea 112/1995 a dat dreptul persoanelor care locuiau în imobil la data apariției legii să cumpere aceste imobile.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
La data de 03.09.2004, reclamantul a depus la dosar întâmpinare și a solicitat respingerea apelurilor declarate împotriva sentinței civile 1255/2004 pronunțată de Judecătoria Oradea ca fiind legală și temeinică.
A învederat instanței faptul că, Statul Român în calitate de vânzător nu a fost niciodată proprietar de drept al imobilului vândut, iar apelanții în calitate de cumpărători puteau să știe acest amănunt chiar în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare contestat de reclamanții intimați.
A mai arătat că, toți apelanții încearcă să ignore faptul că, Statul Român care a vândut imobilul din cauză nu s-a intabulat niciodată ca proprietar al acestei case, cu toate că în mod evident și abuziv a deposedat antecesorii săi de atributul de dispoziție asupra imobilului.
În condiția în care imobilul nu a fost trecut niciodată în patrimoniul statului, a considerat că vânzarea acestuia în baza Legii 112/1995 prin contractul 620/1996 este în mod evident lovit de nulitate absolută fiind făcut de un non dominus cu încălcarea flagrantă a principiilor legale ale dreptului, inclusiv a disp.art.1 din Legea 112/1995.
A învederat faptul că, hotărârea pronunțată la fond este legală și temeinică, iar instanța a făcut o aplicare corectă a legii constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare pentru următoarele:
Statul Român nu a preluat niciodată terenul și construcțiile aferente, iar invocarea disp.art.645 din cod civil sunt lipsite de relevanță. Imobilul în cauză nu a fost trecut în proprietatea statului niciodată, nefiind intabulat în, iar la data încheierii contractului contestat, nici vânzătorul și nici cumpărătorul nu a fost de bună credință, deoarece a vândut ceva ce nu-i aparținea.
În acest context a arătat că nu s-au respectat dispozițiile legale în vigoare art.17 din Decretul 115/1938 la data încheierii contractului și ca atare acesta este lovit de nulitate absolută.
Pentru aceste considerente a solicitat respingerea tuturor apelurilor declarate în această cauză.
Întâmpinarea a fost comunicată cu toate părțile din cauză.
Pentru termenul din 15.11.2004, apelanții au făcut o precizare de acțiune și au solicitat instanței următoarele:
- să se constate că pe nr. top 305/4 există o casă de locuit formată din 2 apartamente, să se constate că această construcție a fost edificată de numitul; să se dispună notarea acesteia în 1259 pe nr.top 305/4 pe numele lui; să se constate dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului reprezentând în natură casă situată în O- compusă din 2 apartamente cu nr. top 305/4 înscris în 1259, dobândit cu titlu de naționalizare în temeiul Decretului 92/1950; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în 1259; să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra celor două apartamente din imobilul situat în O- prin defalcare; să se constate că subsemnații au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.1 din imobilul situat în O- cu nr. top 305/4 înscris în 1259 în baza contractului de vânzare cumpărare nr.620/25.09.1996; să se dispună intabularea în favoarea subsemnaților a dreptului de proprietate astfel dobândit în 1259, precizarea fiind comunicată cu toate părțile din cauză.
În ședința publică din 06.12.2004, Curtea de apel Oradea în baza art.244, pct.1 din Codul d e procedură civilă a suspendat cauza deoarece dezlegarea pricinii atârnă de soluția ce urmează a se pronunța în dosarul 4770/2004 a Judecătoriei Oradea.
La data de 14.09.2005 Curtea de apel Oradea ca urmare a aprobării OUG138/2000 privind modificarea și completarea Codului d e procedură civilă, prin Legea 219/2005 în baza art.2, al.2, pct.2 din Codul d e procedură civilă coroborat cu art. II, pct.2 și 4 din Legea 219/2005 a înaintat dosarul 2224/2004 pe cale administrativă la Tribunalul Bihor.
La data de 14.09.2005 intimatul a formulat o cerere pentru repunerea pe rol a dosarului suspendat, invocând instanței faptul că, motivul suspendării a încetat și în cauză s-a depus decizia civilă 1175/R/2007 pronunțată de Curtea de apel Oradea la data de 01.11.2007.
De asemenea s-au mai depus la dosar decizia civilă 233/2007 din 20.03. pronunțată de Tribunalul Bihor și sentința civilă 543/30.01.2006 a Judecătoriei Oradea.
În ședința publică din 12.05.2008 prezente părțile au învederat instanței că nu au alte acte sau cereri de formulat și au solicitat cuvântul în apel.
Prin decizia civilă nr.292/A din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelanții și, ambii din O-, Consiliul local O, O în contradictoriu cu intimatul din O-, -70,.1 împotriva sentinței civile 1255/26.02.2004 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
A obligat partea apelantă să plătească părții intimate suma de 200 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Criticile aduse sentinței apelate de apelanții amintiți mai sus au fost apreciate de instanță ca fiind nefondate, deoarece din actele și lucrările dosarului, a rezultat că imobilul din litigiu cu nr. top 305/4 înscris inițial în 294 (fila 4-5) a constituit proprietatea numiților și soția, intabulat sub 9-10, fiind antecesorii reclamantului.
Ulterior prin încheierea nr.78/11.01.1969 imobilul s-a transcris în 1240 fila 6 - intabulându-și dreptul de proprietate cu titlu de comasare CAP - -, iar prin încheierea nr.4649/1969 imobilul cu nr. top 305/4 s-a transcris în 1259 în favoarea aceluiași CAP și a numiților și, iar cota de 2100/944/2 din teren notându-se sub 4 existența unei case de locuit.
Astfel, din ansamblul probatoriului administrat rezultă că, între fosta CP O, Dr. - și O, imobilul din litigiu situat pe- din O, reprezintă o casă colectivă cu mai multe apartamente, imobil predat la 27.11.1959 de O către Dr. -, fiind ocupat de 4 chiriași conform proceselor verbale aflate la dosar și nota internă nr.1685/21.04.1966.
S-a reținut că este evident faptul că acest imobil, respectiv drept nu a fost niciodată operat în evidența, respectiv 1259, unde începând cu data de 11.01.1969 proprietar tabular figurează și în prezent CAP -.
Conform art.17 din Decretul-Lege 115/1938, numai intabularea în este constitutivă a dreptului de proprietate și pentru a putea fi considerat proprietar al imobilului din litigiu, Statul Român avea obligația să efectueze înscrierea în pentru a dobândi și exercita dreptul de proprietate asupra imobilului preluat în temeiul Decretului 92/1950.
Astfel, neîndeplinindu-și această obligație, dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost dobândit de Statul Român, el fiind astfel în prezența preluării fără titlu valabil al imobilului.
În atare situație conform art.1 din Legea 112/1995 și art.1 din Normele metodologice pentru a aplicarea acestei legi, imobilul nu putea face obiectul vânzării către apelanții și, deoarece Statul Român nu l-a luat cu titlu valabil și nu l-a deținut în proprietate.
S-a observat că, vânzătorul la acea data RAGCL Oaî ncheiat contractul de vânzare cumpărare nr.620/1996 în calitate de reprezentant al Statului Român și nu al fostului CAP care era intabulat ca proprietar tabular și care are astfel un regim juridic distinct.
Conform art.46, al.2 din Legea 10/2001, actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare care au ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Referitor la buna credință cu privire la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr.620/1996, s-a constatat că nici vânzătorul Statul Român nu a fost de bună credință, întrucât imobilul vândut nu i-a aparținut în proprietate, dar nici cumpărătorii, respectiv apelanții nu au îndeplinit această condiție, deoarece nu au făcut verificările situației imobilului în la momentul tranzacției, situație în care ar fi putut constata faptul că, Statul Român nu este proprietar și ca urmare, nu avea calitatea de a se obliga la transferul unui drept ce nu-i aparține.
Această situație arătată mai sus rezultă și din hotărârile civile depuse la dosar după suspendarea cauzei, motiv pentru care instanța a respins ca nefondate toate apelurile civile declarate împotriva sentinței civile 1255/26.02.2004 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
În baza art.274 din Cod procedură civilă instanța a obligat apelanții să plătească părții intimate suma de 200 lei cheltuieli de judecată fiind găsiți în culpă procesuală.
Împotriva acestei decizii, în termen au declarat recurs pârâții - recurenți și, solicitând în principal casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că Statul Român nu și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, făcând abstracție de încheierea de CF. 3882 din 1976, cu atât mai mult cu cât în anul 1996 înscrierea dreptului de proprietate era pentru opozabilitate.
Statul Român a deținut valabil imobilul în litigiu, în baza Decretului 92/1950, o lege perfect valabilă, cu privire la care nu a fost invocată și nici soluționată nici o excepție de neconstituționalitate.
Mai arată că instanța de apel a îngrădit dreptul la apărare al apelantului prin respingerea probei cu martori, cu care se urmărea a se dovedi buna credință a acestora la achiziționarea imobilului.
Totodată instanța a dat dovadă de superficialitate în aprecierea probelor, prin faptul că nu a avut în vedere înscrisurile depuse în ședința din 12.05.2008, din care rezultă neechivoc faptul că în forma adoptată de vânzătoare, imobilul era identificat doar prin adresă și nu prin număr topografic.
Concluzionând se arată că motivul invocat de intimat de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nu se încadrează în motivele prevăzute de lege pentru o astfel de sancțiune, sancțiunea pentru vânzarea lucrului altuia fiind nulitatea relativă, raportat la care acțiunea este prescrisă.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, art. 480 Cod civil.
Recurs a declarat și Consiliul Local al Municipiului O - Administrația Imobiliară O, solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului, iar în fond respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului se arată că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului 92/1950, naționalizarea constituind un mod original de dobândire a proprietății, astfel că în consecință prevederile Legii 115/1938 nu-i sunt aplicabile pentru constituirea dreptului de proprietate al statului, înscrierea în CF. nefiind obligatorie.
Chiar și în situația în care intrarea imobilului în proprietatea statului nu s-ar fi făcut corect, fostul proprietar putea acționa pentru restituirea imobilului, cel mai târziu în termen de 2 ani de la data trecerii în posesia statului.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Pe parcursul procesului - urmare a decesului recurentului, au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia și, conform certificatului de calitate de moștenitor nr.29 din 16 februarie 2009 (fila 36 dosar recurs), aceștia arătând că înțeleg să continue acțiunea pornită de antecesorul lor.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Imobilul în litigiu a fost înscris inițial în coala de CF. 294, nr. top. 305/4 ca proprietate a numiților și, antecesorii reclamantului din prezenta cauză.
Prin încheierea nr.78/1968 imobilul a fost transcris în CF. 1240, întabulându-se dreptul de proprietate prin comasare în favoarea, același imobil fiind apoi transcris prin încheierea nr.4649/1969 în CF. 1259, cu situația neschimbată.
Este adevărat că imobilul situat în O,- cu datele de identificare topografică de mai sus a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, însă Statul Român nu a făcut demersurile pentru întabulare decât începând cu anul 1969, când imobilul a fost deja transcris în CF. 1259, în favoarea CAP., cu titlu de comasare.
Cert este că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare în litigiu, proprietar al imobilului era CAP., astfel că Statul Român - prin RAGCL. O - nu putea vinde un bun pe care nu-l avea în proprietate.
Este adevărat de asemenea că potrivit art. 645 Cod civil, legea constituie o modalitate de dobândire a proprietății, însă acest lucru nu dispensează statul de obligația de întabulare care este constitutivă de drepturi în sistem de carte funciară, ori statul nu și-a îndeplinit această obligație.
Pe de altă parte, temeiurile invocate de Statul Român pentru legitimarea dobândirii imobilului în litigiu - Decretul 218/1960 și Decretul 712/1966 sunt contrare însăși prevederilor Constituției din perioada respectivă și ale Codului civil privitoare la proprietate, fapt de altfel reținut și prin sentința civilă nr. 543/2006 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă, prin care s-a respins cererea formulată de intimații - recurenți pentru întabularea dreptului de proprietate al Statului Român.
Referitor la buna credință, în mod corect au reținut instanțele de apel și fond că nici vânzătorul și nici cumpărătorii nu au fost de bună credință, aceștia din urmă nefăcând verificările necesare la cartea funciară, din care ar fi putut constata că Statul Român nu are calitatea de proprietar.
Faptul că în contractul de vânzare cumpărare imobilul în litigiu nu a fost identificat topografic este irelevant și în orice caz nu dispensa părțile de obligația de a verifica situația proprietății, știut fiind că în sistemul de CF. fiecare imobil are o astfel de identificare ce putea fi obținută de la vânzător.
Referitor la cererea de casare a hotărârii cu trimitere pentru rejudecare pe temeiul neadministrării de către instanța de apel a unor probe pentru dovedirea bunei credințe a cumpărătorilor (declarații de martori, înscrisuri etc.) aceasta este nefondată, probele solicitate fiind inutile raportat la situația de carte funciară.
Nefondată este și excepția de prescripție invocată de recurenții, în cauză nefiind în discuție un caz de nulitate relativă (pentru vânzarea bunului altuia) ci unul de nulitate absolută întemeiat pe dispozițiile art. 46 alin.2 din Legea 10/2001, acțiunea fiind în acest caz imprescriptibilă.
În final, Legea 1/2009 invocată de aceeași recurenți este inaplicabilă în cauză, pe de o parte pentru că este o lege ulterioară promovării acțiunii, ea neavând putere retroactivă, iar pe de altă parte pentru că vizează numai contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea condițiilor impuse de lege, ori prezentul contract nu îndeplinește aceste cerințe.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să-i oblige pe recurenți la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarat de pârâții și, continuat de și toți domiciliați în O,-, județul B, respectiv de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin mandatar domiciliat în O, str. -, nr. 4, - 70,. 1, județul B și intimatul pârât STATUL ROMÂN, prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O cu sediul în O, nr. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 292/A din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă părțile recurente să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.- /17.06.2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./22.06.2009
Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
