Anulare act. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 104/2008
Ședința publică de la 21 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.182/A din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu pârâții intimați CONSILIUL LOCAL, " A FRUCT" SA, BANCA COMERCIALĂ A, " " și " "
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar s-au depus concluzii scrise din partea reclamanților recurenți, și.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 14 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin Sentința civilă nr.133/2004 a Judecătoriei Câmpeni, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Consiliul Local Câmpeni, SC A Fruct SA, Banca Comercială A, SC SA Câmpeni și SC SA D pentru constatarea nulității declarației de donație și evacuare.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, așa cum reiese din înscrisurile depuse de reclamanți la dosar antecesorul lor a donat prin actul autentic nr.546 din 18 iulie 1979 întregul său drept de proprietate asupra imobilului înscris în CF 594 nr.ord.nr.top.539 de sub și B 11 din CF 1238 cu nr.ord.nr.ord.528/1 de sub B6, B7,în favoarea statului, prin declarație antecesorului reclamanților renunțând la dreptul lui de proprietate. Anterior acestei declarații autentificate, antecesorul reclamanților a dat în fața președintelui Consiliului Popular al orașului Câmpeni, la 31 august 1977 "Declarație Consimțământ" prin care a arătat că donează statului terenul cu condiția să i se dea în schimb un alt teren cu categorie fânaț în suprafață echivalentă.
Prin încheierea de CF donatarul Statul Român s-a întabulat, în baza adresei de acceptare a donației 763/1979 a Consiliului Popular.
Așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați, G și, antecesorul reclamanților a donat statului terenul în cauză fiind forțați prin aceea că au fost deportați n împreună cu copiii lor minori în două rânduri.
Donația autentificată sub nr.546/18.06.1979 a fostului notariat de Stat întrunește toate condițiile de valabilitate prev.de art.800 și urm.din codul civil.
Cele invocate de către reclamanți în sensul că înscrisul autentificat nu consemnează întreaga voință a donatorului care reiese din "Declarația consimțământ", dată în fața Consiliului Popular în august 1977 anterior încheierii actului autentic nu pot îndreptăți pe reclamant să ceară constatarea nulității actului juridic civil, nulitatea putând fi invocată doar în legătură cu cauzele care sunt concomitente actului.
O eventuală simulație și astfel anularea actului autentic nu poate fi primită, în acest caz dovada fiind admisibilă doar dacă declarația consimțământ anterioară declarației autentice în care antecesorul reclamanților arată că donează terenul în schimbul unul alt teren, ar fi fost autentică donația putându-se face doar prin act autentic astfel că și declarația consimțământ ar trebui să aibă dovada autentică.
Cele invocate în cerere de către reclamanți și dovedite prin declarațiile martorilor audiați pot îndreptăți pe reclamanți la o acțiune în anulare pentru viciu de consimțământ potrivit art.948 pct.2 și 955 și urm. cod civil, iar nu la acțiunea în constatarea nulității absolute a actului juridic, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au arătat în cerere că ar invoca drept motiv de nulitate relativă consimțământul smuls prin violență.
Cât privește capătul de cerere pentru evacuarea pârâtei SC SA, se reține ca neîntemeiat față de dispozițiile art.480 cod civil în condițiile în care reclamanții nu sunt în prezent proprietari ai imobilului în litigiu, iar pârâta a dovedit (depunând în acest sens un certificat de atestare a dreptului de proprietate) că folosește imobilul cu titlu valabil, titlu de altfel necontestat de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.
În expunerea de motive arată că hotărârea primei instanțe se fundamentează pe o greșită interpretare a legii în condițiile în care au făcut dovada că înscrisul întitulat "Declarație" nu reprezintă adevărata voință a declarantului.
Susține apelanții că instanța de fond nu a reținut voința reală antecesorului acestora, exprimată în "Declarația consimțământ" și potrivit căreia renunțarea la dreptul de proprietate pe care acesta îl deținea asupra imobilelor înscrise în CF.594 și 1223 Câmpeni a fost condiționată de primirea în schimb a altui teren în suprafață echivalentă și de categorie fânaț.
Apreciază că declarația autentificată care nu cuprinde în întregime adevărata voință a declarantului este lovită de nulitate absolută, neputând produce efecte juridice.
Apelanții și-au completat motivele de apel (67 dosar - al Curții de APEL ALBA IULIA ) în sensul de a se avea în vedere pe lângă dispozițiile legale invocate inițial și prevederile art.9 din HG nr.498/2003 de aprobare a Normelor de aplicare a Legii 10/2001 precum și prevederile art.10 ale aceluiași act normativ, potrivit cărora, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia cui se află, inclusiv terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii de după data de 01.01.1990, construcții ușoare sau demontabile.
Prin decizia civilă nr.182/A/5 octombrie 2007 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr- apelul reclamanților a fost respins, iar aceștia au fost obligați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că:
Întemeiată pe dispozițiile art.480 cod civil, cererea reclamanților are caracterul unei acțiuni în revendicarea imobilului preluat de stat, imobil de natura celor menționate la art.2 al.1 lit.c din Legea nr.10/2001.
De altfel chiar apelanții recunosc că regimul juridic al imobilului în litigiu este reglementat de dispozițiile acestui act normativ câtă vreme ei își invocă în completarea motivelor de apel articole din Legea nr.10/2001.
Dispozițiile art.480 și 948 cod civil invocate inițial de apelanți în acțiunea formulată în fața instanței de fond nu mai pot servi ca temei în cazul cererilor având ca obiect imobile pretinse a fi fost trecute abuziv în proprietatea statului după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, această reglementare cu caracter special din lege oferind cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent.
Prin urmare, câtă vreme Legea nr.10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat și de imediată aplicare, iar dispozițiile Codului civil au caracter general, prevederile codului civil nu sunt aplicabile acțiunilor de natura celei formulate de apelanți,introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, o atare interpretare fiind impusă și de reglementarea dată prin art.6 al.2 al Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, potrivit căruia, bunurile preluate de stat fără titlu valabil (în speță, în baza declarației autentificate aparținând antecesorului apelanților, apreciată de însuși apelanți ca fiind nulă absolut) pot fi revendicate de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Admițând că foștii proprietari s-ar putea prevala de dispozițiile codului civil sub aspectul retrocedării imobilelor preluate abuziv, ar însemna să nu mai recunoaștem caracterul de lege specială a Legii nr.10/2001 și să admitem că adoptarea acesteia a fost superfluă.
Câtă vreme apelanții reclamanți au avut la îndemână legea specială care reglementează restituirea imobilului de natura celui în litigiu, acțiunea de față fundamentată pe reglementări legale de drept comun, nu poate fi analizată în sensul celor invocate de reclamanți, corect fiind respinsă de prima instanță.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate, fără a indica temeiul de drept prev.de art.304 cod pr.civilă, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii în condițiile în care a fost formulată.
În motivarea recursului, au susținut în esență că în mod greșit a fost catalogată acțiunea ca fiind una în revendicare, străină de dispozițiile Legii nr.10/2001, deși prin constatarea nulității declarației de donație prin care Statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, se tindea tocmai la obținerea de măsuri reparatorii. Că instanța a omis să observe că au adresat nenumărate cererii pentru restituire în natură sau echivalent.
Mai arată că instanța trebuia să se pronunțe asupra cauzelor de nulitate a declarației și de fapt li s-a promis un schimb de terenuri care nu s-a realizat și că acest consimțământ a fost luat prin violență.
În fine mai arată că donația a fost făcută cu încălcarea art.4 din nr-478/1954, care prevedea în toate cazurile în care este vorba de terenuri agricole, trebuia cerut avizul Ministerului Agriculturii, care în speță lipsește.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în baza art.306 al.2 cod pr.civilă, se constată că instanțele de fond și apel au pronunțat hotărâri nelegale în limitele de mai jos.
Prin înscrisul intitulat, "Declarație Consimțământ" (17 dosar fond), antecesorul reclamanților a declarat că donează în favoarea Statului Român imobilele înscrise în CF 1238 Câmpeni nr.top.582/1 în suprafață 3269 mp și CF 594 Câmpeni nr.top.530 în suprafață de 2633 mp ambele având ram de cultură fânaț, cu condiția să i se dea în schimb un alt fânaț în aceeași suprafață și pe un alt amplasament. Înscrisul a fost întocmit la 31 august 1977.
Ulterior, la 18 iulie 1979, antecesorul reclamanților a mai dat o declarație autentificată (42, dosar fond) în condițiile art.60 din Legea nr.115/1938,prin care a renunțat la dreptul său de proprietate.
Ulterior, Statul Român, își întabulează dreptul de proprietate asupra acestor imobile cu titlu de renunțare (19 verso), respectiv la data de 19 iulie 1979 și cu drept de administrare în favoarea Întreprinderii de Fructe Câmpeni.
Aceasta apare ca o donație indirectă. Donațiile indirecte sunt acte juridice, încheiate cu intenția de a gratifica, dar înfăptuite pe calea unui act juridic diferit de contractele de donație.
Renunțarea la drept nu este, prin ea însăși, o liberalitate,întrucât poate fi și cu titlu oneros. Dar dacă renunțarea este făcută ex animo donande, atunci are ca rezultat facerea unei liberalități supusă condițiilor de fond ale donațiilor.
În speță, prin declarația de renunțare la dreptul de proprietate făcută de antecesorul reclamanților, s-a realizat o donație indirectă în favoarea statului, care și-a întabulat dreptul de proprietate în CF.
Într-adevăr renunțarea la drept este prevăzută de dispozițiile art.80 din 115/1938, însă aceste dispoziții nu exclud donația indirectă.
Este de necontestat faptul că această declarație a fost făcută în considerarea intenției de a gratifica statul, cu teama proprietarului de a nu i se fixa pentru a doua oară domiciliu forțat în (unde fusese anterior fixat împreună cu familia în satul ).
Prim urmare în mod greșit instanțele de fond și apel au respins capătul de cerere prin care se cerea constatarea nulității declarației, pentru că este ilicită și imorală cauza, fiind nulă absolut conform cu dispozițiile art.968 Cod civil.
Prin invocarea caracterului ilicit și imoral, reclamanții nu invocă propria culpă, întrucât, pe de o parte acest caracter se analizează în contextul social politic din România anului 1979, iar pe de altă parte, dreptul de proprietate este ocrotit de art.480 cod civil, Constituția României și Declarația Universală a drepturilor omului, recunoscută și de România Comunistă.
Reclamanții au interesul practic de a solicita constatarea nulității donației indirecte, întrucât potrivit art.2 lit.c din Legea 10/2001, prin imobilele preluate în mod abuziv și după care se acordă măsuri reparatorii, ce cuprind imobilele donate statului în perioada 1945- 22 decembrie 1989.
Față de aceste considerente, recursul se privește a fi întemeiat, urmând ca în baza art.312 alin.1 și 3 cod procedură civilă să fie admis, să fie modificată decizia atacată și sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii numai cu privire la constatarea nulității declarației, respingând celelalte capete de cerere privind anularea încheierilor de întabulare și rectificare de CF.
Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le-a acordat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva Deciziei civile nr.182/A din 5 octombrie 2007 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr- și în consecință:
Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamanții, și împotriva Sentinței civile nr.133/2004 a Judecătoriei Câmpeni pronunțată în dosar nr.2430/2003 pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului Consiliul local Câmpeni și în consecință:
Constată nulitatea absolută a înscrisului intitulat "Declarație" autentificat sub nr.546/18 iulie 1979 Notariatului de Stat Câmpeni.
(continuarea deciziei civile nr.104/2008)
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.2ex/24 Martie 2008
Jud..
Jud.fond
Președinte:Augustin MândrocJudecători:Augustin Mândroc, Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
