Obligație de a face. Decizia 273/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 273/2008

Ședința publică din data de 20 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu

- - - vicepreședinte Curtea de Apel

- - - JUDECĂTOR 3: Maria Ofelia Creța

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. - pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant lipsind restul părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care recurentul depune la dosar concluzii scrise.

Nefiind formulate cereri prealabile, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului pentru motivele invocate.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea civila înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâții SC SA C și Casa Județeană de Pensii A, a solicitat ca prin sentința civilă care urmează a fi pronunțată, să se dispună obligarea pârâtei SC SA C la recunoașterea sporului pentru condiții vătămătoare, iar pârâta Casa Județeană de Pensii A să fie obligată la recalcularea pensiei lunare.

În motivarea în fapt a acțiunii civile sa arătat de către reclamant faptul că a fost angajatul pârâtei SC SA C în funcția de sudor, activitate cu grad ridicat de vătămare a stării de sănătate, fără ca pârâta să-i acorde sporul procentual.

Prin precizarea acțiunii civile, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 7 februarie 2007 fila 23, reclamantul a învederat faptul că înțelege să renunțe la acțiunea civilă față de pârâta Casa Județeană de Pensii A solicitând a se constata că în perioada 1.04.1978-11.04.1991 a prestat activitate la pârâta de ordin 1 în condiții de vătămare a sănătății.

Pârâta, SC SA C, prin întâmpinarea a solicitat respingerea acțiunii civile ca netemeinică și nelegală, menționând faptul că din data de 01.04.1978 până în data de 01.01.1991 reclamantul a fost încadrat ca sudor, beneficiind de grupa a II-a de muncă. S-a mai arătat că în perioada 1978-1991 reclamantul nu a beneficiat de spor de condiții grele și alte sporuri în afara celor menționate în adeverința eliberată.

Prin concluziile scrise fila 66-67, pârâta a arătat că locul de munca în care reclamantul și-a desfășurat activitatea nu se încadra în condiții deosebite care să justifice acordarea sporului solicitat.

Prin încheierea de ședință din data de 10.10.2007, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la acordarea sporului de condiții deosebite pentru perioada 1978-1991 si a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la cererea privind evidențierea sporului de condiții speciale si emiterea adeverinței corespunzătoare.

Prin sentința nr.1249/2007 Tribunalul Albaa respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârât SC SA și a luat act de renunțarea reclamantului la acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin Sentința civila nr. 346/2007 pronunțata în dosar civil nr- Tribunalul Albaa admis acțiunea civilă formulată de reclamant și a obligat pârâta SC Sa să elibereze adeverința privind sporurile cuvenite reclamantului corespunzător perioadei 1.04.1978 -1.01.1991,corespondente perioadei desfășurate în grupa a II a de munca.

Prin Decizia civila nr.722/2007 pronunțată în dosar civil nr- Curtea de APEL ALBA IULIAa casat sentința primei instanțe si a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, schimbând obiectul cauzei, întrucât reclamantul a solicitat doar să se constate că a desfășurat activitate în condiții cu grad ridicat de vătămare a sănătății.

Așa după cum rezultă din scriptele depuse la dosarul cauzei în probatoriu, precum și din susținerile și recunoașterile părților, reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei, aceasta conform și mențiunilor din carnetul de muncă fila 17, dar și a fișelor individuale fila 25-33.

În perioada 01.04.1978-01.01.1991, așa după cum chiar pârâta a învederat instanței de judecată, reclamantul și-a desfășurat activitatea profesională în funcția de sudor, sens în care, conform și mențiunilor din procesul - verbal 143/1991 fila 34 și a adeverinței 1757/2007 fila 35, reclamantului i-a fost recunoscută și valorificată grupa II de muncă, fiindu-i de asemenea recunoscută acordarea sporului de vechime în muncă și a sporului de noapte.

Din declarațiile martorilor audiați în cauza, Coroiu și, a rezultat că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în cadrul atelierului de întreținere în condiții normale. Uneori prin natura obligațiilor de serviciu efectua operațiuni de sudura la înălțime sau în hala cu emanații de gaze provenite din lacurile folosite.

Conform procesului verbal nr.143/1991 încheiat intre parata SC SA si Sindicatul Liber 22 1989, în conformitate cu prevederile OG.50/1990, reclamantul a beneficiat de acordarea grupei a II a de munca.

În ce privește sporul pentru condiții vătămătoare de muncă conform nr. 1051/1999 si nr. 81/1996 așa cum a solicitat reclamantul, instanța reține că din probele dosarului nu rezultă că acesta a beneficiat de un astfel de spor și nici că activitatea desfășurată a fost prestată în condiții speciale.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul susține că deși a făcut dovada prestării activității de sudor unitatea refuză să-i elibereze o adeverință din care să rezulte că a beneficiat de spor pentru activitatea desfășurată în grupa a doua de muncă în perioada 1978- 1991.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului motivat de faptul că soluția instanței de fond este legală și temeinică întrucât reclamantul nu a beneficiat niciodată de un spor pentru condiții deosebite de muncă, iar adeverința eliberată acestuia este legală.

Deliberând recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din codul d e procedură civilă Curtea reține următoarele:

Astfel cum rezultă din actele dosarului pârâta a eliberat reclamantului la data de 06 11 2007 o adeverință care atestă sporurile de care acesta a beneficiat în perioada 10 12 1970 - 01 01 1991. Printre acestea nu este și sporul pentru condiții deosebite de muncă. Unitatea a susținut că reclamantul nu a beneficiat niciodată de un astfel de spor și în consecință nu poate să ateste că i l-ar fi acordat. De altfel, prin însăși cererea introductivă reclamantul arătat și el că nu i-a fost acordat acest spor de către angajator.

În condițiile în care prin eliberarea unei adeverințe se face o certificare a unor drepturi efectiv încasate și cum acest drept, la sporul de condiții vătămătoare, nu a fost niciodată acordat reclamantului în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la emiterea unei adeverințe prin care să se constate că a beneficiat de sporul pretins.

Față de cele ce preced Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1249/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.

Tehnored. /2ex/26.03.2008.

,

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Maria Ofelia Creța

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 273/2008. Curtea de Apel Alba Iulia