Anulare act. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.106

Ședința publică din 9 februarie 2009

PREȘEDINTE: Daniela Calai

JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă

JUDECĂTOR 3: Maria Petria

GREFIER:

S- luat în examinare cererea de revizuire formulată de petentul împotriva deciziei civile nr.114/2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții ausner

, Consiliul Local Comunei și Primăria Comunei prin Primar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru revizuientul avocat, iar pentru intimata se prezintă avocat R, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea de revizuire a fost declarată în termen și este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta revizuientului depune la dosar dovada citării prin publicitate intimatului.

Curtea, din oficiu, în virtutea rolului activ al instanței în raport cu art.322 alin.1 pr.civ. pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire și acordă cuvântul în susținerea cererii.

Reprezentanta revizuientei consideră că cererea de revizuire formulată în cauză este admisibilă și că hotărârea atacată s-a pronunțată pe fondul cauzei; pe fond solicită admiterea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției inadmisibilității invocată în cauză, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată:

Prin cererea înregistrată la nr- la Curtea de Apel Timișoara, petentul a solicitat revizuirea deciziei civile nr.1114 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.

Cererea de revizuire este întemeiată pe prev.art.322 pct.2 pr.civ. și petentul solicită admiterea cererii sale, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii recursului său și pe fond respingerea cererii formulate de intimata.

In dezvoltarea motivelor cererii de revizuire se arată că petentul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.94/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul C- în dosar cu nr.unic -, solicitând a se constata, că nu a avut și nu are calitate de persoană vătămată în sensul acceptat de prev.art.24 alin.1 pr.penală.

Intrucât ea nu a suferit nici o urmare a faptelor reținute în sarcina altor persoane, printre care figurează și petentul.

Prin decizia civilă nr.534/CEA/R/27.04.2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Comercială și de contencios administrativ, s-a admis contestația în anulare și rejudecându-se recursul pârâților, acesta a fost admis, casându-se sentința civilă 2145/13.07.2004 pronunțată de Tribunalul C- în dosarul nr.520/CA/2004, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare la Judecătoria Reșița, pe care Curtea de Apel Timișoaraa găsit-o competentă din punct de vedere material să soluționeze cererea.

Prin decizia civilă nr.1829/12.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția civilă în dosar nr- a fost respins recursul pârâtului îndreptat împotriva deciziei civile nr.129/15.06.2006 a Tribunalului C-S, prin care a fost admis apelul apelantei împotriva sentinței civile nr.14/2006 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr.2930/2005, sentință apelată fiind desființată și cauza trimisă spre rejudecare la Judecătoria Reșița, deoarece această instanță a pășit la soluționarea cauzei fără citarea corectă a pârâtului.

După rejudecare, la Judecătoria Reșița a fost pronunțată sentința civilă nr.3179/13.12.2007 prin care a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții, ausner

, Consiliul Local Comunei și Primăria Comunei prin Primar și s-a dispus anularea art.7 din Hotărârea nr.2/25.03.2000 adoptată de pârâtul Consiliul Local al Comunei, care are următorul cuprins: "Se aprobă cu o abținere sistarea indiviziunii referitor la imobilul cu nr.62. S-a aprobat ca partajul să se facă potrivit hotărârii inițiale a consiliului, când imobilul a fost atribuit lui și împuternicește Primăria să facă la notariat ieșirea din indiviziune în acest sens".

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat drept apel d e tribunal pârâtul, care a fost respins de tribunal prin decizia civilă nr.94/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, reținându-se că, reclamanta are calitate procesuală activă în acel proces și pe fond a respins apelul, cu motivarea că actul atacat, respectiv hotărârea Consiliului Local poate fi atacată doar de emitent și nu de reclamanta.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, invocând faptul că în mod greșit a fost reținută calitatea procesuală activă a reclamantei și că simpla formulare a unei plângeri penale de către aceasta nu-i conferă calitatea procesuală pentru promovarea cererii ce este analizată în prezentul litigiu, deoarece nu a suferit nici o vătămare, și mai mult de atât nu justifică interes în cauză, neavând nici o legătură cu imobilul vizat de hotărârea Consiliului Local.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.1114/12.11.2008 a respins recursul pârâtului și a menținut decizia civilă nr.94/2008 a Tribunalului C-S ca fiind temeinică și legală.

Impotriva acestei decizii a fost formulată o cerere de revizuire, întemeiată pe prev.art.322 pct.2 pr.civ., arătându-se că instanța de judecată, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-au pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv asupra calității procesuale active a reclamantei, asupra competenței materiale în soluționarea cauzei.

Din oficiu, instanța a pus în discuția părților inadmisibilitatea acestei cereri de revizuire, prin prisma prev.art.322 alin.1 pr.civ. excepție cu care reprezentanta revizuientului nu a fost de acord.

Inainte de a păși la analizarea cererii de revizuire, în conformitate cu prev.art.137 pr.civ. instanța este datorare să analizeze excepțiile ridicate în cauză din oficiu sau de părțile împricinate.

Față de excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocate din oficiu, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.322 alin.1 pr.civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere în anumite cazuri prevăzute de lege.

De aici se deduce că revizuirea este o cale extraordinară de atac, care este admisibilă numai în cazuri limitativ prevăzute de lege, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Observând decizia a cărei revizuire se solicită, Curtea constată că prin această decizie nu a fost evocat fondul litigiului, fiind respins doar recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.94/2008 a Tribunalului C-

Cum prin decizia civilă nr.1114/2008 a Curții de Apel Timișoara nu a fost evocat fondul, cerință ce este imperativ impusă de alin.1 al art.322 pr.civ., nu se poate păși la analizarea pe fond a cererii de revizuire, nefiind întrunită cerința legală instituită de textul mai sus indicat, care stabilește că pot fi revizuite numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției dedusă judecății.

Urmează ca, cererea de revizuire formulată de revizuientul să fie respinsă ca inadmisibilă, și această excepție fiind analizată și fiind admisă de instanță, nu se va păși la soluționarea pe fond a cererii de revizuire.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată și nici nu există dovedite la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul împotriva deciziei civile nr.114/2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER

Red./6.03.2009

Dact.GK/2 ex./6.03.2009

Președinte:Daniela Calai
Judecători:Daniela Calai, Marinela Giurgincă, Maria Petria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Timisoara