Anulare act. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 113

Ședința publică de la 18 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de intervenientul principal Statul Român,reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile numărul 699 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentul Statul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor și consilier juridic pentru intimata Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru I,lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al treilea termen de judecată,se solicită judecata în lipsă.

La interpelarea instanței,consilier juridic pentru recurentul Statul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor și consilier juridic pentru intimata Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru susțin că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic pentru recurentul Statul Român,reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor având cuvântul,solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.

Consilier juridic pentru intimata Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru I având cuvântul,solicită admiterea recursului formulat de Statul Român,reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor,desființarea deciziei pronunțată de Tribunalul Iași și menținerea sentinței Judecătoriei Hârlău ca fiind legală și temeinică.

Solicită a se avea în vedere că s-a vândut un bun aparținând domeniului public al statului,iar actul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută conform art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al bunurilor proprietatea statului.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Prin sentința civilă nr.367/8 aprilie 2008, Judecătoria Hîrlău respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune ca fiind rămasă fără obiect.

Admite excepția lipsei calității procesuale active și în consecință:

Respinge acțiunea restrânsă promovată de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru I, prin reprezentanți legali, în contradictoriu cu pârâții SC SRL cu sediul în sat, comuna, județul I și, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Admite în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de Statul Român, prin reprezentantul său legal - Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.

Constată nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.963 din 27.07.2006 la Biroul Notarilor Publici Asociați " și -" și a încheierii de rectificare nr.1520 din 9.08.2006, cu privire la bunul imobil denumit C1-hală de depozitare cu suprafața construită de 591,91. situată în corpul de proprietate cu numărul cadastral 210 din extravilan, 2 (724/2) și dispune restituirea bunului în proprietatea Statului Român.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că nu ne aflăm în prezența unui litigiu privind dreptul de administrare, când reclamanta ar fi putut sta în instanță în nume propriu, ci în situația unui litigiu referitor la dreptul de proprietate. Reclamanta a arătat instanței cine este titularul dreptului de proprietate - Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, care a și formulat cerere de intervenție în interes propriu, astfel că Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Inuputea solicita în nume propriu anularea contractului de vânzare-cumpărare, ci numai în numele Statului Român, prin reprezentanții legali, ca proprietar al bunurilor pretinse.

Singurul bun dintre cele cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare și încheierea de rectificare nr.1520/9.08.2006 care face parte din proprietatea publică a statului este imobilul denumit hala de depozitare cu suprafața de 591,91. situat în corpul de proprietate 210, parcela P2. Toate celelalte imobile se regăsesc în evidența contabilă a reclamantei, conform constatărilor expertului și nu fac parte din proprietatea publică a statului.

Ca atare reclamanta nu putea introduce acțiune în nume propriu ci numai în numele proprietarului, și instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor instanța a admis-o în parte, reținând că hala de depozitare este proprietatea publică a statului, iar cu privire la acest bun, contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut.

Împotriva sentinței civile nr.367/8.04.2008 a Judecătoriei Hîrlău au formulat apel " " SRL, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și pârâta.

Prin decizia civilă nr.699/27 octombrie 2008, Tribunalului Iași admite apelul declarat de pârâta SC " " SRL împotriva sentinței civile nr. 367/8.04.2008 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Respinge cererea de intervenție principală formulată de Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.

celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

Respinge apelul declarat de intervenientul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva aceleiași sentințe.

Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iașia reținut că cererii de apel formulată de îi sunt aplicabile dispozițiile art.20 alin.3 din Legea 146/1997.

Apelanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 2576,8 RON și timbru judiciar de 3 RON, obligație legală ce nu a fost respectată de aceasta.

În ce privește cererea de apel formulată de pârâta SC " " este fondată, deoarece Ordinul nr.41/16.02.2001 emis de Prefectul județului I prin care s-a dispus atribuirea în fizic către pârâta-apelantă este anterior HG1711/2004.

Din momentul atribuirii prin ordin a suprafeței de 62100. către în patrimoniul acesteia a intrat și șopronul multifuncțional în puterea accesiunii reglementată de art.492 Cod civil.

Dobândind dreptul de proprietate asupra șopronului multifuncțional în litigiu la chiar data emiterii Ordinului din 16.02.2001, pârâtei - nu-i poate fi opus de către Statul Român dreptul său de proprietate publică.

În speță, fără ca în discuție să fie uzul sau interesul public al șopronului multifuncțional, se perpetuase deja în patrimoniul apelantei - în puterea dispozițiilor art.492 cod civil la chiar data emiterii Ordinului Prefectului nr.41/16.02.2001.

dreptului de proprietate al apelantei - are întâietate față de dreptul de proprietate publică invocat de Statul Român.

Împotriva deciziei civile nr.699/27 octombrie 2008 Tribunalului Iașia formulat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Se critică decizia recurată pentru următoarele motive:

- prin Ordinul nr.41/16.02.2001 emis de Prefectul județului I s-a dispus atribuirea în fizic către pârâtă a conacului situat în sat, comuna, județul I, a anexei, a bucătăriei, a garajului și a grajdurilor cu suprafața aferentă de 62.100. aflat la acea dată în administrarea I - Ferma. Ulterior a fost eliberat titlul de proprietate la data de 12.04.2006. Legalitatea titlului a făcut obiect al analizei instanțelor judecătorești.

- potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, bunul în litigiu denumit șopron multifuncțional nu a făcut obiectul atribuirii în fizic;

- instanța reține greșit că la data emiterii nr.HG1711, respectiv la 4.11.2004, dreptul de proprietate asupra șopronului multifuncțional se perpetuase deja în patrimoniul apelantei -, în puterea dispozițiilor art.492 Cod civil, această dispoziție legală nefiind o condiție pentru recunoașterea dreptului de proprietate;

- ca efect al Legii 213/1998 și al Legii 215/2001 - art.136 din Constituție se face distincție între dreptul de proprietate ce aparține statului și dreptul de proprietate publică ce aparține unităților administrativ-teritoriale. Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile așa cum prevede art.136 alin.4 din Constituția României și art.11 din Legea 213/1998.

- în cauză primează caracterul de bun ce aparține domeniului public al statului.

Se solicită admiterea recursului, admiterea apelului și admiterea cererii de intervenție principală.

Recursul formulat este întemeiat.

Prin Ordinul 41/16 februarie 2001 emis de Prefectul județului I în baza prevederilor Legii 1/2000 și a HG180/2000s-a dispus atribuirea în fizic pârâtei apelante - a conacului situat în sat, comuna, județul I, a anexei, bucătăriei, garajului și grajdurilor cu suprafața aferentă de 62100. teren aflat în administrarea - Ferma.

Prin decizia civilă nr.669/21 mai 2003 Curții de APEL IAȘIs-a menținut Ordinul nr.41/16 februarie 2001 emis de Prefectul județului.

Prin hotărârea judecătorească mai sus menționată (irevocabilă) s-a reținut de instanța de recurscă imobilele - clădiri ce au fost restituite reclamantei - prin Ordinul 41/16 februarie 2001 nu reprezintă construcțiile ce au fost edificate de către.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.963 din 27.07.2006 la. Asociați și - -pârâta - vinde SC SRL imobilul proprietatea sa format din, 15 anexe gospodărești în suprafață construită de 2359. și terenul aferent acestora, imobilul fiind dobândit de vânzătoarea - prin Ordinul 41/16.02.2001 și ulterior titlul de proprietate eliberat sub nr.23200/12.04.2004. Acest contract de vânzare-cumpărare se încheie la data de 27 iulie 2006.

Ulteriornumai la cererea cumpărătorului " ", biroul Notarilor Publici Asociați și rectifică prin două încheieri din 31 iulie 2006 și apoi din 9 august 2006 alineatul 2 al contractului de vânzare-cumpărare nr.963/27 iulie 2006, inserându-se și hala de depozitare construită de 591,91.

Prin cererea de intervenție în interes propriu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub nr.963/27.07.2006 și încheierea de rectificare nr.1520/9.08.2006 pentru imobilul denumit hală de depozitare în suprafață construită de 591,91.

La instanța de fond, Judecătoria Hîrlău, prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert,s-a concluzionat că șopronul multifuncțional (ce figurează ca imobil C1 în anexa 2 la Monitorul Oficial nr.172/4.11.2004 în domeniul public al statului) este același cu cel vândut și nominalizat prin încheierea de rectificare nr.1520/9.08.2006.

Totodată s-a mai reținut de expertiză că acestșopron multifuncțional a fost edificat de I și dat în folosință (în administrare) în anul 1985.

Acest aspect nu a fost contestat de vreuna din părțile din cauză.

Așa fiind, reține instanța de recurs că hala de depozitare (șopronul multifuncțional) nu a constituit obiectul restituirii în fizic apelantei-pârâte prin Ordinul nr.41/2001 (aspect reținut și prin hotărârea irevocabilă 669/21 mai 2003 Curții de APEL IAȘI ), este o construcție edificată de I în anul 1985 și prin HG1711/2004 este un bun proprietate publică a statului având un număr de inventar - și cod de clasificare 8.29.06.

Potrivit art.11 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia al.1 "Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile", iar potrivit art.3 al aceluiași articol "Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin.1 privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută".

Prin urmare, bunul înstrăinat face parte din domeniul public al statului și ca atare contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut cu privire la acest bun.

Dispozițiile art.492 Cod civil - proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor și art.494 Cod civil ce reglementează drepturile ce se din ridicarea unor construcții de către un terț au fost greșit interpretate de instanța de apel, nefiind aplicabile în cauză; bunul înstrăinat este scos din circuitul civil, este inalienabil și nu poate constitui obiect al vânzării (art.1310 Cod civil).

Motivele de recurs formulate se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7, pct.9 Cod procedură civilă.

În temeiul art.312 Cod procedură civilă se va admite recursul formulat de intervenientul principal Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și va modifica în parte decizia nr.699/27 octombrie 2008 Tribunalului Iași, cu respingerea apelului formulat de " " SRL cu păstrarea sentinței primei instanțe.

Judecătoria Hîrlău în mod legal a admis numai în parte cererea de intervenție în nume propriu și nu în totalitate, formulată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât s-a constatat nul absolut parțial contractul de vânzare-cumpărare și încheierea de rectificare numai pentru bunul imobil proprietate publică, și nu și cu privire la celelalte bunuri.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul formulat de intervenientul principal Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile nr.699 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o modifică în parte, în sensul că:

Respinge apelul formulat de pârâta " " SRL împotriva sentinței civile nr.367 din 8.04.2008 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care o păstrează.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

-

Judecătoria Hîrlău:

-

24.III.2009.-

2 ex.-

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Cristina Văleanu, Viorica Olariu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Iasi