Anulare act. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 115 R

Ședința publică din data de 7.02.2008

PREȘEDINTE: Elena Romila

JUDECĂTOR 2: Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul domiciliat în G, micr. 13 B -B. 44, împotriva deciziei civile nr. 389 din 29.06.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimații domiciliat în G- și domiciliată în G-, în acțiunea civilă având ca obiect anulare act.

La apelul nominal răspuns intimatul personal, lipsă fiind contestatorul și intimata.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus la dosar taxa de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Intimatul solicită respingerea contestației.

CURTEA

Asupra contestației în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 474/R/2.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și solicitând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.620/16.03.1999 și restabilirea situației anterioare, prin revenirea imobilului ce a făcut obiectul vânzării, în patrimoniul reclamantului.

În motivarea cererii a arătat că împreună cu soția sa, au semnat contractul de vânzare-cumpărare al imobilului crezând că semnează un contract pentru montarea de apometre.

Având și probleme grave de sănătate, reclamantul a susținut că nu și-a dat seama ce semnează, iar de această situație a aflat după decesul soției sale, când a achitat impozitul pentru casă, care era proprietatea pârâților.

Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr. 2054/07.03.2007, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că în cauză nu s-a dovedit nici o împrejurare arătată în acțiune din care să se deducă lipsa consimțământului valabil exprimat de reclamant la semnarea actului și nici instanța nu a constatat existența vreunei cauze de nulitate sau de desființare a contractului de vânzare-cumpărare, nefiind îndeplinite cerințele prev.de art.970 și urm. cod civil invocate de reclamant ca temei de drept al acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, în sensul că instanța de fond a apreciat eronat probele administrate ( declarațiile martorilor audiați în cauză).

A mai susținut în aceleași motive că soția sa nu a semnat contractul de vânzare cumpărare și că prețul stipulat este derizoriu, ceea ce atrage nulitatea contractului încheiat.

Tribunalul Galați prin decizia civilă nr. 389/29.06.2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul cu motivarea că prima instanță a interpretat corect probele administrate în cauză și a aplicat dispozițiile legale în materie.

Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă că pârâții nu și-ar fi respectat obligația asumată prin contract, respectiv aceea de întreținere a vânzătorilor după posibilități și nevoi.

Faptul că unele declarații ale martorilor nu sunt sincere, după cum a susținut reclamantul în apel atât timp cât instanța nu a fost sesizată cu săvârșirea vreunei fapte de mărturie mincinoasă, în mod corect acestea au fost avute în vedere de instanța de fond coroborate cu celelalte probe administrate.

Lipsa semnăturii soției reclamantului nu a fost reținut ca motiv de apel atât timp cât partea nu a mai trecut și o altă semnătură cum au procedat celelalte părți.

Prețul vânzării nu poate fi considerat necesar în condițiile în care părțile de comun acord au convenit asupra lui și li s-au pus în vedere și dispozițiile art. 1303 cod civil referitoare la seriozitatea prețului, cum rezultă de altfel din contract.

Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma motivelor prev.de art.304 pct.6,8,10 și 11 cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul invocă greșita interpretare a înscrisurilor depuse la dosar, instanța de fond și apel înlăturându-i nejustificat susținerile referitoare la condițiile în care s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare în speță. Susține recurentul că, în respingerea acțiunii în anulare act, instanțele au speculat incapacitatea sa juridică, precum și a martorilor audiați în cauză.

Că, din adeverințele medicale eliberate de către medicul de familie, rezultă cu certitudine că în perioada încheierii contractului de vânzare-cumpărare, diagnosticul prezentat de el - etilism cronic, conducea la pierderea discernământului.

Curtea de APEL GALAȚI, prin decizia civilă nr. 474/R/2.10.2007 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant cu motivarea că nu a făcut dovada lipsei consimțământului său valabil exprimat la încheierea actului respectiv, eventual cu efectuarea unei expertize medico-legale de specialitate, astfel că în mod corect ambele instanțe nu au reținut susținerea acestuia că nu a avut reprezentarea consecințelor actului încheiat.

De altfel, instanța de apel a aplicat corect textul de lege incident în cauză, motivând argumentat de ce acesta trebuie menținut ca atare.

Împotriva deciziei civile nr. 474/R/2007 a Curții de APEL GALAȚI, a formulat contestația în anulare susținând următoarele;

- lipsa capacității de a discerne între semnarea unui contract de montare apometre și semnarea pentru vânzarea locuinței sale;

- a fost defavorizat de instanțe deoarece s-a aflat în imposibilitatea de a-și angaja un apărător care să-i reprezinte interesele;

- instanțele au interpretat eronat probele administrate în cauză.

Pentru motivele invocate, consideră că actul dedus judecății este nul solicitând participarea la judecată a procurorului și a reprezentantului Camerei Notarilor Publici.

Analizând și verificând decizia civilă atacată prin prisma dispozițiilor art. 317 și 318 cod proc.civ. și a motivelor invocate se reține că, contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente;

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă excesiv pentru situațiile de la art. 317 cod proc.civ.( necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art.318 cod proc.civ. ( greșeala materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) iar nu pentru greșita apreciere a probelor și aplicarea greșită a legii care sunt motive de reformare a hotărârii.

Față de dispozițiile mai sus menționare se reține că susținerile contestatorului în ceea ce privește, aprecierea greșită a probelor administrate, faptul că a fost în imposibilitate de a angaja un apărător, nu pot fi analizate și îndreptate pe calea contestației în anulare prin retractarea propriei sale hotărâri ci numai de către instanțele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Cum în speță criticile invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din aspectele strict prevăzute de art. 317 și 318 cod proc.civ. instanța urmează să respingă ca nefondată contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul domiciliat în G, micr. 13 B -B. 44, împotriva deciziei civile nr. 389 din 29.06.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimații domiciliat în G- și domiciliată în G-, în acțiunea civilă având ca obiect anulare act.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 7.02.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.ER/4.03.2008

Dact.IS/5.03.2008/2ex.

Fond.

Apel.

Recurs.

Președinte:Elena Romila
Judecători:Elena Romila, Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Galati