Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.80/
Ședința publică din 30.01.2008
PREȘEDINTE: Simona Bacșin
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Luminița Șolea
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul, domiciliat în B,--57 împotriva deciziei civile nr.134/31.08.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul civil nr-.
La apelul nominal au răspuns pentru recurentul pârât lipsă, av. în baza delegației nr.15/28.01.2008 de substituire a apărătorului ales al recurentului av., intimata-reclamantă () personal și asistată de av..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul intimatei depune la dosar un act de la Consiliul Local al mun.B și precizează că i-a înmânat și recurentului un exemplar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul recurentului av. precizează că s-a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.134/31.08.2007 a Tribunalului Brăila întrucât instanța de apel a respins ca nefondată cererea reconvențională de constatare a calității de bun propriu al imobilului, stabilind că este un bun comun ori așa cum se arată și în dosarul de fond prin precizările depuse de pârât - filele 26-27, s-a făcut dovada și cu martori audiați în instanță că mama recurentului a fost cea a ajutat material părțile să subziste, că însăși din declarația scrisă și semnată de reclamantă aceasta recunoaște că mama recurentului a fost cea care a cumpărat apartamentul proprietatea acestora. Instanța de apel interpretând în mod eronat recunoașterea făcută de reclamantă consideră că se impune aplicarea disp.art.1176 cod civil care nu are nici o legătură cu mărturisirea extrajudiciară dată în cauză iar din întâmpinarea formulată de intimat la instanța de apel se impun a fi aplicate disp.art.1206 cod civil care reglementează mărturisirea extrajudiciară scrisă (fila 65 dosar) se arată că recunoaște această declarație întrucât a fost amenințat, dacă s-ar corobora 1170 cu 1206 cod civil, analiza făcută de Tribunalul Brăila potrivit disp.art.1176 cod civil nu ar întruni elementele prev. de lege, condiție în care s-a recunoscut calitatea de bun propriu. Cu banii obținuți din vânzarea apartamentului s-a cumpărat imobilul din discuție au fost aplicate disp.art.31 lit.p din codul familiei, s-a arătat că s-a făcut dovada probei că a plătit acele rate, s-a făcut dovada că mama era pensionară, avea ajutoare de la stat (era înscrisă la handicapați),că a girat apartamentul nu poate fi contestat. Se mai arată în decizia Tribunalului Brăila că nu poate fi răsturnată prezumția de comunitate ori în decizia nr.2141/1985 pronunțată de Tribunalul Suprem se arată că prezumția legală de comunitate de bunuri instituită prin art.30 al.1 din fam. are caracter relativ, din probele din dosar se arată că această prezumție a fost răsturnată, că bunul reprezintă un bun propriu drept pentru care solicită admiterea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond așa cum a fost pronunțată. In ce privește cheltuielile de judecată menționează că nu are mandat.
Apărătorul intimatei av. având cuvântul solicită așa cum a expus pe larg situația în întâmpinarea depusă la dosar - respingerea recursului sub două aspecte, hotărârea este lipsită de temei legal pentru că nu se face decât o analiză a probelor ori disp.art.304 pct.7, 9 sunt clare în sensul că în recurs nu se poate invoca decât nelegalitatea. Cu privire la înscrisul intitulat declarație din iunie 1994 corect instanța de apel reținut că nu este de natură să înlăture prezumția de comunitate - cf.disp.art.30 fam. întrucât acest înscris este în afara realității, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune și orice convenție contrară, făcută în timpul căsătoriei este nulă. Consideră că instanța de apel a depus eforturi să afle adevărul în această cauză și solicită potrivit disp.art.312 al.1 pr.civilă respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii Tribunalului Brăila ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanțelor nr.-/10.12.2007 și nr.-/16.11.2007 pe care le depune la dosar.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.6819/22.12.2005 a Judecătoriei Brăila (dosar 10968/2004) s-a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului.
Prin aceeași sentință s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul împotriva reclamantei și s-a constatat că imobilul situat în G,--57, identificat cadastral sub nr.5336, format din teren însuprafață de 822,06 mp. și locuință compusă din 4 camere, bucătărie și grup sanitar (lotul nr.1( este bunul propriu al pârâtului reclamant.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond reținut următoarele:
Prin acțiune, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că imobilul din B--57 este bun comun, dobândit în timpul căsătoriei cu pârâtul, prin contribuție egală, să se dispună ieșirea din indiviziune prin formarea a două loturi și plata eventualelor sulte.
Pârâtul prin cerere reconvențională a solicitat, la rândul său, să se constate că imobilul în litigiu este bunul său personal, provenit din vânzarea unui alt imobil pe care mama sa l-a cumpărat numai pentru el.
Instanța, pe baza probelor de la dosar (acte, declarații de martori, răspunsuri la interogatorii, expertiză tehnică) a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 27 nov.1985, iar prin sentința civilă nr.7725/4.11.1999 a Judecătoriei Brăilas -a declarat desfăcută căsătoria lor. Imobilul în litigiu a fost cumpărat de cei doi foști soți prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3315/10 dec.1997 de. Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare nr.1213/17.07.2007 al, părțile au vândut către și o parte din imobilul de mai sus și anume: lotul 2 compus din teren în suprafață de 244,84 mp. astfel că în litigiu este doar ceea ce a rămas din imobil după ultima înstrăinare.
Cu privire la regimul juridic al imobilului litigios, Judecătoria Brăilaa reținut că, deși a fost cumpărat în timpul căsătoriei, nu are calitatea de bun comun, ci de bun personal al pârâtului pentru următoarele motive. Imobilul a fost achiziționat cu o parte din banii obținuți din vânzarea altui imobil al părților (situat în B, str.R -.6,.2,.4,.35). Acest din urmă apartament fusese primit de foștii soți cu titlu de chirie, de la.B iar mai târziu cumpărat în condițiile legii. Prețul plătit către Baf ost achitat integral de mama pârâtului -. Instanța de fond și-a bazat concluzia pe înscrisul sub semnătură privată (122), prin care reclamanta declarat că apartamentul 35 din blocul 6 str. este cumpărat de soacra, începând de la comision, întrucât a dorit ca imobilul să fie al fiului său. La interogatoriu, reclamanta a recunoscut că a semnat declarația, dar a arătat că a dat-o sub amenințare, fiind și lovită. Actul sub semnătură privată a fost semnat de martorii și. Audiată, declarat că nu a fost prezentă la întocmirea actului, dar își recunoaște semnătura. A fost solicitată de mama pârâtului, cu care era vecină. Atunci a văzut-o pe reclamantă, nu era emoționată în mod deosebit. Mai era prezentă o persoană pe nume. Martorii și știu că prețul apartamentului părților a fost achitat de mama pârâtului, pentru că la solicitarea acesteia au împrumutat-o cu diverse sume de bani sau au însoțit-o la A pentru a face plățile respective. Veniturile realizate de părți în perioada în care au plătit apartamentul au fost modice: reclamanta a lucrat ca zilieră și fără carte de muncă a prestat muncă în folosul unei persoane vârstnice, iar pârâtul a lucrat la SC B până la 06.1994, când a intrat în șomaj, până în ianuarie 1995. Mai mult, datorită acestei situații financiare precare, foștii soți aveau și restanțe la plata cheltuielilor de întreținere.
Impotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critică adusă sentinței apelate se referă la aprecierea eronată a probelor. Instanța de fond a dat valoare absolută mărturisirii extrajudiciare a reclamantei, în detrimentul celorlalte probe și-n același timp nu a analizat corect nici conținutul și nici împrejurările în care reclamanta a semnat declarația.
In realitate înscrisul nu s-a întocmit în prezența martorilor care l-au semnat și nu conține informații demne de a fi luate în considerare. Aceasta pentru că la data de 29.06.1994 (data actului) a declarat că soacra sa - a plătit integral c/val. apartamentului 35 din Blocul 6, deși pe bază de acte s-a constatat, fără dubiu, că prețul a fost plătit integral abia în materie 1996.
Instanța a ignorat o probă indubitabilă cu acte prin care pârâtul reclamant a calificat imobilul din str.- ca bun comun. Este vorba de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1213 din 17 iulie 2001 de la. (6 dosar fond) prin care, împreună cu fosta soție (după divorț) a vândut o parte din terenul aferent locuinței din B, str.-.
Al doilea motiv de apel vizează lipsa de dovezi privind posibilitățile materiale ale lui -. Reținând că părțile au fost lipsite de mijloace materiale, instanța trebuia să se bazeze pe probe, pentru demonstra că mama pârâtului a dispus de bani pentru a plăti apartamentul 35 din blocul C6 în vederea gratificării fiului.
Prin decizia civilă nr.134/2007 a Tribunalului Brăila s-a admis apelul, s-a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii. S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție egală imobilul din B,--57 în valoare de 35.900 lei RON. S-a dispus partajarea imobilului prin atribuirea lui către și-l obligă pe acesta să plătească lui suma de 17.950 lei cu titlu de sultă. S-a respins ca nefondată cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această decizia s-au reținut următoarele:
Reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul la data de 27 nov.1985. Din căsătoria lor au rezultat doi copii. Prin sentința civilă nr.7725/04 nov.1999 a Judecătoriei Brăila (5 fond) s-a desfăcut căsătoria din vina ambilor soți.
Prin contractul de închiriere nr.239/07.05.1986 (98 dosar fond), a primit pentru el și familia sa formată din soție și un copil la acea dată cu chirie locuința situată în B, str. -.6.2,.4,.35. Din fișa suprafeței locative (99) rezultă că ulterior a fost trecut și cel de-al doilea copil ca membri au familiei lui.
In baza Decretului-Lege 61/1990 prin contractul de vânzare-cumpărare nr.699/1994, împreună cu soția sa, au cumpărat apartamentul 35 din Blocul 6. Prețul apartamentului a fost de 104.712 lei și a fost plătit astfel: avans în numerar - 8900 lei cu chitanța nr.3338/16.03.1994, iar diferența de 94.241 lei+dobânda de 2% (1885lei) în rate lunare - până la 31 martie 1996, înființate pe salariul lui la SC SA La data cumpărării s-a mai plătit și comisionul de 1,5 %, în valoare de 1571 lei, cu chitanța nr.33973/24.02.1994.
pentru plata sumei de 94.241 lei a fost - (mama pârâtului).
Atât comisionul, cât și avansul au fost suportate de cei doi proprietari ai apartamentului.
Cu adresa nr.193/23.02.2005, SC SA face cunoscut instanței că în perioada: aprilie 1994-iunie 1994 s-a reținut din salariul lui suma de 4006 lei/lună, reprezentând locuință personală.
Incepând cu data de 2 iunie 1994 și până la data de 22 ianuarie 1995, a fost în șomaj, încasând ajutorul prevăzut de lege.
() nu a fost încadrată în muncă în perioada 1994-1996, dar a prestat activitate ca muncitor zilier la SC SA B în perioada aprilie-august 1995, realizând venituri între 11.000 lei și 26.000 lei. Martorii și au declarat că în perioada 1995-1996 () mai realiza venituri și din activitatea de îngrijitoare la scările de bloc, acordând îngrijire unei bătrâne (pentru care a fost plătită cu 4.000.000 lei lunar) sau făcând menaj la domiciliul unor persoane fizice.
Tot în această perioadă - (mama lui ) realiza venituri din pensie între 16.000 lei și 186.000 lei.
Pe 29 aprilie 1994 s- întocmit "Declarația" prin care "aduce la cunoștință" că soacra sa, - a cumpărat apartamentul 35 din Blocul 6 "începând de la comision și până la achitare". Valoarea juridică a acestui înscris nu este însă egală cu cea a unui act autentic sau a unui act oficial, întrucât nu îndeplinește condițiile prev. de art.1176 cod civil, respectiv nu este recunoscut de apelantă și nu conține celelalte elemente obligatorii prev. de lege (suma plătită, număr de exemplare, etc.).
Inscrisul intitulat "declarație" are caracterul unei mărturisiri extrajudiciare, prin care unul din soți, în speță apelanta, renunță la comunitatea de bunuri cu privire la imobil, mărturisire care vine în contradicție cu dispozițiile art.30 alin.2 Cod fam. care stipulează:
"Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricine dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Orice convenție contrară este nulă".
In speță textul citat se impune cu atât mai mult, cu cât în litigiu este un imobil dobândit de ambii soți, în timpul căsătoriei și prin act autentic.
Concluzionând, tribunalul a apreciat pe baza celor arătate anterior că apartamentul 35 din Blocul C6 a fost bun comun al soților, și nu bun propriu al intimatului.
Impotriva deciziei civile nr.134/2007 a Tribunalului Brăilaa declarat recurs pârâtul considerând că instanța de apel a interpretat în mod eronat recunoașterea făcută de către reclamantă din 29.06.1994.
Astfel Tribunalul a apreciat că se impune aplicarea disp.art.1176 Cod civil și nu a luat-o ca o mărturisire extrajudiciară așa cum s-a apărat prin întâmpinare.
Instanța de apel nu a coroborat toate probele administrate în cauză fapt ce a determinat-o să rețină o situație de fapt neconformă cu realitatea. In dezvoltarea acestui al doilea motiv de recurs prezintă probele administrate în cauză cărora le dă propria interpretare. Insă art.304 pr.civilă în nici unul din cele 9 pct. nu oferă posibilitatea instanței de recurs să reinterpreteze probele din dosar. Numai motive de nelegalitate pot fi invocate în recurs.
Un astfel de motiv este cel în care recurentul apreciază că instanța de apel a motivat pe texte de lege care nu au legătură cu obiectul pricinii și pe care nici apelanta-reclamantă nu le menționează în cererea de apel.
In drept se invocă disp.art.304 pct.7,9 Cod pr.civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că prezentul recurs nu este fondat.
Declarația intimatei din 29.06.1994 este o mărturisire extrajudiciară așa cum pretinde recurentul și de altfel cum s-a reținut și-n apel.
Insă, legea privește mărturisirea ca un act de voință care pentru a fi admisibilă trebuie să îndeplinească anumite cerințe printre care și aceea de a fi în legătură cu drepturile de care cel ce face mărturisirea poate să dispună. Ori instanța de apel în legătură cu declarația intimatei în mod corect a constatat că-n speță sunt incidente disp.art.30 fam. Potrivit acestor dispoziții orice convenție între soți cu privire la regimul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei este nulă. Existența acestui text legal (art.30 fam.) a determinat instanța de apel să înlăture această declarație și din coroborarea celorlalte probe să ajungă la concluzia că prezumția comunității de bunuri nu fost răsturnată.
In ceea ce privește susținerea că instanța a luat decizia în baza unor texte de lege neindicate de părți, se constată că însăși apărarea sa a fost pe art.1204-1206 Cod civil, text aplicabil în speță. Intr-adevăr art.1176 Cod civil nu era incident în cauză dar în ultima parte a considerentelor instanța de apel califică în mod corect declarația din 29.04.1994 ca fiind o mărturisire extrajudiciară și-i analizează legalitatea prin prisma acestei instituții juridice.
Cum în final s-a reținut corect valoarea juridică acestui act se constată că-n speță nu a avut loc nici o aplicare greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Art.304 pct.7 pr.civilă, de asemenea, nu este incident în cauză pentru că hotărârea cuprinde pe larg motivele care au determinat instanța de apel să îmbrățișeze această soluție și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. In ceea ce privește reținerea greșită a art.1176 Cod civil așa cum s- precizat pentru că în final actul juridic respectiv a primit calificarea corectă și a fost analizat ca o mărturisire extrajudiciară (așa cum s-a invocat și cum ar fi trebuit să se facă), se constată că nu a produs consecințe negative asupra legalității soluției.
Față de considerentele de mai sus prin prisma disp.art.312 teza I Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursulcivil declarat de pârâtul, domiciliat în B,--57 împotriva deciziei civile nr.134/31.08.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul civil nr-.
Obligă pe recurent către intimată la plata a 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.LȘ-29.02.2008
Dact.MH-04.03.2008/2 ex.
Fond:
Apel: -
Președinte:Simona BacșinJudecători:Simona Bacșin, Anica Ioan, Luminița Șolea
