Anulare act. Decizia 1184/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.1184
Ședința publică din 27 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.1133/R/29.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.- în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Contestație legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată atașat dosarul nr- și depusă la dosar prin registratura instanței la data de 26.11.2008 cererea de amânare în vederea angajării unui apărător, formulată de intimata, însoțită de xerocopie adeverință medicală.
Curtea, în deliberare respinge cererea de amânare, având în vedere că citația a fost înmânată intimatei la data de 06.11.2008, astfel consideră că aceasta a avut timp suficient pentru angajare apărător.
Nemaifiind alte cereri formulate și având în vedere că prin contestația în anulare contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.1133/29.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- a fost respins cu majoritate recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.274/A/28.06.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în contradictoriu cu pârâta.
Împotriva deciziei a formulat prezenta contestație în anulare reclamanta care a solicitat anularea deciziei și, în rejudecare, admiterea recursului declarat.
În motivare a invocat faptul că respingerea recursului său este consecința omisiunii cercetării motivelor de recurs referitoare la revendicarea imobiliară prin comparare de titluri. Astfel, deși pe calea recursului a fost criticată decizia tribunalului prin prisma necomparării titlurilor, instanța de recurs s-a referit la valabilitatea titlului pârâtei care nu a fost desființat; or, în opinia separată, acest aspect a fost corect examinat.
În drept a invocat dispozițiile art.318 pr.civ.
În cauză a fost atașat dosarul nr-, iar intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând decizia contestată prin prisma criticilor formulate, instanța reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, astfel că dispozițiile ce o reglementează nu pot fi extinse la alte situații care exced cazurilor în care contestația poate fi primită, cazuri expres și limitativ prevăzute de lege.
În speță, contestatoarea invocă incidența cazului prevăzut de dispozițiile art.318 teza a II-a, respectiv cel în care, respingând recursul, instanța de recurs a omis din greșeală vreunul din motivele de modificare sau casare.
În acest context se constată că, pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul pe care îl ocupă.
Prima instanță a admis cererea, iar tribunalul, prin decizia recurată, a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii.
Criticând această decizie pe calea recursului, reclamanta a invocat eroarea în care s-ar fi aflat instanța de apel care nu a observat că acțiunea sa era una în revendicare imobiliară și care a acordat pretență titlului pârâtei.
Or, din examinarea opiniei majoritare rezultă cu evidență că instanța de recurs a avut în vedere aceste critici, din moment ce a reținut că "Este adevărat că reclamanta prin acțiunea introductivă a revendicat acest imobil, aflat în posesia pârâtei și a solicitat și evacuarea acesteia din apartamentul în litigiu, însă instanța de apel a constatat că nefiind desființat contractul de vânzare-cumpărare deținut de pârâtă, aceasta nu poate fi evacuată din locuință".
Se observă, astfel, că instanța de recurs a examinat aceste critici ale reclamantei recurente, modalitatea în care ele au fost soluționate neputând face obiect al contestației în anulare.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.318 pr.civ. instanța va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.1133/R/29.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.- în contradictoriu cu intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.1133/R/29.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.- în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - G -
Grefier,
- -
Red.FȘ/27.11.2008
Tehnored.MM/2 ex/19.12.2008
Instanță fond: Judecătoria Arad - jud.
Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,
Curtea de Apel Timișoara - jud.
,
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu