Anulare act. Decizia 1201/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul -II/ Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1201/R/2009
Ședința publică din 30 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții, și, toți cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu, domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziilor civile nr. 312/R din 25 februarie 2009 și 484/R din 18 martie 2009 ambele pronunțate de Curtea de APEL ORADEA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă
-avocat,în reprezentarea intimatul -prezent, în baza împuternicirii avocațiale nr. 46/16.06.2009 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual
-lipsărevizuienții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta cerere de revizuire este legal timbrată cu suma de 10 lei achitată conform facturii seria - nr. -/09.06.2009, emisă de Oficiul Poștal nr. 1 O și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, după care:
Reprezentanta intimatului solicită respingerea cererii de revizuire învederând instanței faptul că cererea de revizuire nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 322 și următoarele cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cererii de revizuire de față, Curtea constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 312/R din 25 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEAs -a admis ca fondată contestația în anulare introdusă de contestatorul în contradictoriu cu intimatul împotriva deciziei civile nr. 1565/R din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care a anulat- anulează în parte privindu-l pe contestatorul, care nu a fost legal citat, fixându-se termen pentru soluționarea recursului declarat de recurentul.
Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei.
S-a respins contestația în anulare formulată de, și.
Prin decizia civilă nr. 484/R din 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEAs -a constatat nul recursul civil declarat de recurentul pârât în contradictoriu cu intimatul reclamant împotriva deciziei civile nr. 851/A din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a menținut-o în întregime.
A fost obligată partea recurentă la cheltuieli de judecată în recurs
Din considerentele deciziei se reține că, potrivit art. 303 pct. 1 cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs stabilit conform art. 301 pct. 4 cod procedură civilă.
Sancțiunea nemotivării recursului în termenul legal este stipulată în art. 306 al 1 cod procedură civilă,constând în nulitatea recursului cu excepția situațiilor în care sunt incidente motive de ordine publică și care pot fi invocate din oficiu.
Întrucât în prezenta cauză recursul nu a fost motivat în termenul legal iar recurentul nu a invocat alte motive de ordine publică nici urmare a rejudecării recursului formulat, în temeiul art306.pr.civ. instanța a constata că recursul formulat de acesta este nul.
Prin cererea înregistrată în dosar nr-, revizuienții, și au solicitat revizuirea hotărârilor în dosar nr-, solicitând prin precizările anterioare depuse la dosar, admiterea recursului și anularea hotărârilor pronunțate în acest dosar și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Oradea.
În motivare arată că proprietarul tabular nu a fost citat nici în primă instanță, nici în apel și nici în recurs, astfel că nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărările în cauză.
Cererea de revizuire nu este motivată în drept.
Legal citat, intimatul a solicitat respingerea cererii de revizuire, cu obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, arătând în motivare că cererea de revizuire nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 322 și următoarele cod procedură civilă.
Examinând cererea de revizuire, instanța reține următoarele:
În dosarul nr- invocat de revizuienți a fost pronunțată decizia civilă nr. 312/R/2009 de către Curtea de APEL ORADEA, decizie prin care s-a admis contestația în anulare introdusă de contestatorul - revizuient în prezenta cauză, fiind anulată în parte decizia civilă nr. 1565/R din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe considerentul că petentul nu a fost legal citat în recurs, fixându-se totodată termen pentru soluționarea recursului formulat de recurentul.
A fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul, și, în privința acestora reținându-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 317 alin 1 cod procedură civilă, acești recurenți fiind legali citați pe parcursul procesului.
În rejudecarea recursului formulat de recurentul, prin decizia civilă nr. 484/R/2009, instanța de recurs, a constatat nulitatea recursului declarat de acest recurent, menținându-se decizia civilă nr. 851/A din 17 octombrie 2007.
În considerentele deciziei sus amintite se reține că recursul formulat de recurent nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 pct 1 cod procedură civilă, astfel că în condițiile art. 306 alin 1 cod procedură civilă s-a constata nulitatea recursului.
Potrivit art. 322 cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în cazurile expres și limitativ reglementate prin acest articol, punctele 1-9, iar susținerile revizuienților în sensul că proprietarul tabular nu a fost citat în primă instanță, în apel și în recurs nu se încadrează în dispozițiile legale mai sus menționate.
Pe de altă parte aspectele privind nelegala citare a recurentului au fost analizate în cadrul contestației în anulare, conform deciziei civile nr. 312/R/2009 pronunțate de Curtea de APEL ORADEA, decizie prin care s-a admis și contestația în anulare formulată de contestatorul și s-a dispus rejudecarea recursului formulat de acesta, recurentul fiind legal citat, în rejudecare.
Mai mult, pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire, în condițiile art. 322 cod procedură civilă este necesar ca hotărârea pronunțată de instanța de recurs să evoce fondul, condiție neîndeplinită în cauză, întrucât prin decizia civilă nr. 484/R/2009 instanța de recurs a constatat nulitatea recursului, neevocând fondul cauzei, iar hotărârea pronunțată în apel și primă instanță nu poate fi analizată în prezenta cerere de revizuire, pe de o parte date fiind dispozițiile art. 323 cod procedură civilă și pe de altă parte, dat fiind faptul că revizuienții și-au îndreptat cererea împotriva hotărârilor pronunțate în dosar nr- fără a aduce precizări exprese privind hotărârile din apel și primă instanță deși li s-a acordat termen pentru precizări.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 322 și următoarele cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondată cererea de revizuire și, reținând culpa procesuală a revizuienților, în temeiul art. 274 și 277 cod procedură civilă va dispune obligarea acestora, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocațial, în favoarea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții, și, toți cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziilor civile nr. 312/R din 25 februarie 2009 și 484/R din 18 martie 2009 ambele pronunțate de Curtea de APEL ORADEA, pe care le menține în întregime.
OBLIGĂ partea revizuientă să plătească părții intimate suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 30 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dcz
15.10.2009
Jud recurs,
Dact IC
7ex/19.10.2009
5com/19.10.2009
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan