Anulare act. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.121 /
Ședința publică din 11 februarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.1199/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Municipiul A prin Primar, A, și, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții intimați și avocat A, iar pentru reclamanții recurenți și se prezintă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar un raport de expertiză tehnică, din care se comunică 1 exemplar cu reprezentantul intimaților.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cu vântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților intimați solicită constatarea nulității recursului, conform întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.4080 din 14 mai 2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Arada admis acțiunea exercitată, precizată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Municipiul prin primar în reprezentarea Statului Român, Ministerul Finanțelor Publice - B, în reprezentarea Statului Român, și, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare și a procesului -verbal de predare - primire emise de SC SA sub nr.59/1996 cu privire la imobilul casă și teren în cotă de 307/1068 mp, situat în localitatea A, cartier,-, județ A, înscris în CF nr. 630, a constatat nulitatea absolută a înscrierilor de Carte Funciară sub nr. 7460/22 mai 1997 în baza cărora s-au efectuat operațiunile prin care imobilul supus litigiului casă și teren în cotă de 307/1068 mp este întabulat în favoarea pârâților și ,cu titlu de cumpărare în baza Legii nr.112/1995, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.170/1980 în baza căreia Statul Român își întabulează dreptul de proprietate asupra imobilului - casă și teren în cotă de 761/1068 mp teren cu titlu de preluare în baza Decretului nr. 223/1974, precum și nulitatea absolută a înscrierilor de Carte Funciară în baza cărora s-au efectuat operațiunile prin care asupra cotei de 761/1968 mp teren s-a notat administrarea operativă în favoarea L A, ulterior SC SA. Prin aceeași sentință, judecătoria a respins ca rămas fără obiect petitul privind obligarea Statului Român la plata către reclamanți prețului plătit actualizat cu indicele de inflație monetară și dobânzi bancare la cursul R până la data efectivă a plății precum și excepția inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun - invocată de Municipiul prin primar, excepția tardivității cererii - privind petitul ce vizează anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 59/1996 - invocată de Municipiul prin primar, excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice - invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții și, obligând pârâții la plata sumei de 3.432 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că imobilul situat în A,-, înscris în CF nr. 630, cu nr. top. 1/c/1/1.4.1./590, a fost dobândit de către reclamanții și prin contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6276/1965 de notariatul de Stat al Raionului A, imobilul fiind compus din casă cu construcții gospodărești și teren în suprafață de 1068 mp. Judecătoria a mai constatat că prin Decizia nr.170/18.03.1980 - emisă de Consiliul Popular al Județului A - s-a preluat imobilul proprietatea reclamanților în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr.223/1974 - preluarea făcându-se cu despăgubiri în sumă de 80.000 lei pentru casă, construcțiile gospodărești, anexă, iar terenul în suprafață de 1068 mp trecând în proprietatea statului fără plată. În Cartea Funciară nr.630 s-a întabulat prin încheierea de Carte Funciară nr.2714/24.03.1980 dreptul de proprietate al Statului Român asupra cotei de 761/1068 mp teren și s-a notat dreptul de Administrare Operativă în favoarea Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală și Locativă Instanța de fond a reținut de asemenea că ulterior, prin încheierea de Carte funciară nr.7460/22.05.1997 - în baza contractului de vânzare - cumpărare nr.59/1996- încheiat între pârâții și și SC SA în reprezentarea Statului Român, pârâții și-au întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A1 - asupra cotei de 307/1068 mp teren, în baza Legii nr.112/1995, iar în baza Deciziei nr.840/2002 a Prefectului A - s- întabulat dreptul de proprietate și asupra diferențelor de teren de 761 mp.
În ce privește excepțiile inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune și a tardivității cererii, au fost respinse, cu motivarea că acțiunea în revendicare este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun și nu pe dispoziții speciale ale Legii nr.10/2001 republicată - acțiunea de drept comun nefiind condiționată de îndeplinirea unei alte proceduri - procedura necontencioasă administrativă prevăzută de art.21 alin.1 din Legea nr.10 și care vizează notificarea în termen de 6 luni - termen prelungit succesiv prin G nr. 109/2000 și G nr. 145/2001, iar acțiunea în revendicare este acțiune petitorie imprescriptibilă, în cauză nefiind incidente prevederilor art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001- ce vizează termenul de prescripție de un an de la data intrării în vigoare a acestei legi. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice față de petitul privind acordarea despăgubirilor, aferente imobilului pentru care a fost împrocesuat s-a apreciat că nu operează, față de acest petit, Ministerul Finanțelor Publice având calitate procesuală activă în temeiul art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice și juridice, coroborat cu art.3 alin.1 pct.56 din G nr. 208/2005 - privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice conform cărora Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit în nume propriu în raporturile juridice dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. Totodată pe fondul cauzei s-a mai reținut că întrucât imobilul s-a preluat în baza Decretului nr.223/1974 de către Statul Român în modalitatea înscrisă în cuprinsul Deciziei nr.170/1980 - preluarea și trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut fără un titlu valabil. Preluarea contravenea atât Constituției din anul 1965 în vigoare la acel moment cât și dispozițiilor art. 481 cod civil conform cărora" nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și privind justă și prealabilă despăgubire. În cauză, judecătoria a apreciat a fi dovedit caracterul abuziv al acestei măsuri prin preluarea fără despăgubiri care să fie stabilită la valoarea reală întregului imobil și fără existența vreunei situații de utilitate publică și în condițiile în care Decretul nr. 223/1974 venea în contradicție cu Constituția României din anul 1965 care prevedea în art.36 că dreptul de proprietate personală era ocrotit, precum și tratatele internaționale la care România era parte, respectiv Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948 care în art. 17 alin. 1 și 2 prevede că orice persoană are dreptul la proprietăți atât singur cât și prin asociere cu alții și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Întrucât imobilul a fost preluat fără titlu valabil dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat și reclamanții nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietari ai imobilului, imobilul nefiind proprietatea statului, prin urmare contractul de vânzare - cumpărare nr.59/1996, încheiat în baza Legii nr.112/1995 între Statul Român și pârâții și s-a apreciat ca fiind lovit de nulitate absolută, întrucât reprezintă o fraudare a dispozițiilor Legii nr.112/1995 sub aspectul prevederilor art.1 din Legea nr.112/1995 care prevedea aria de reglementare a acestui act normativ ca fiind imobilele preluate de stat cu titlu. Din această perspectivă, prima instanță a statuat că obiectul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul art. 9 din Legea nr.112/1995 îl puteau constitui doar imobilele preluate de stat cu titlu, iar întrucât imobilul în cauză a fost preluat abuziv în lipsa unui titlu valabil, acest imobil nu a intrat în sfera de reglementare Legii nr.112/1995 și prin urmare nu putea face obiectul contractului de vânzare - cumpărare către chiriași. Deoarece contractul de vânzare - cumpărare nr. 59/1996 s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, s-a apreciat că operează sancțiunea nulității absolute pentru cauză ilicită, ori cauza ilicită constituie una din condițiile esențiale pentru validitatea contractelor prevăzută de art. 948 pct.4 Cod civil.
Privitor la pretențiile solicitate s-a reținut că reclamanții au fost deposedați de imobil timp de peste 26 de ani și au suportat din această cauză anumite suferințe și față de faptul că dreptul de proprietate al reclamanților neposesori este recunoscut retroactiv de la data deposedării cu toate consecințele ce decurg din acestea, legate de restituirea fructelor civile de către posesorul de rea-credință.
Împotriva acestei soluții în termen legal și motivat au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice A, Municipiul A reprezentat prin primar, și.
Direcția generală a finanțelor publice A în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor și exonerarea acestuia de la plata cheltuielilor de judecată. Prin motivele de recurs a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, apreciind că în cauză calitatea procesuală revine Consiliului local În drept a invocat dis.art.282-293 cod procedură civilă, nr.HG208/2004, Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.247/2005, Legea nr.215/2001 și Legea nr.213/1998.
Municipiul A reprezentat prin primar a solicitat admiterea recursului, desființarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii cu motivarea că prima instanță în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la primul capăt de cerere, având în vedere că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.59/1996 încheiat între pârâții persoane fizice și SC SA în calitate de administrator al fondului locativ de stat, apreciază că soluția instanței de judecată trebuia circumscrisă prevederilor art.45 din Legea nr.10/2001. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată având în vedere că instanța de fond a respins excepțiile inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune, apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a legii. În drept a invocat disp.art.282 și urm. cod procedură civilă, Legea nr.10/2001, art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, jurisprudența CEDO dar și jurisprudența instanței supreme care ar fi statuat în mai multe decizii de speță asupra inadmisibilității acțiunii în revendicare pe dreptul comun având ca obiect imobile supuse procedurii de restituire reglementată de Legea nr.10/2001, precum și jurisprudența Curții Constituționale care a statuat constituționalitatea prevederilor art.22 alin.1 și 5 din Legea nr.10/2001.
Prin recursul declarat pârâții și au solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.59/1996 și respingerea cererii privind constatarea nulității absolute a înscrierilor efectuate în baza încheierii de carte funciară nr.7460/22 mai 1997, cu cheltuieli de judecată. Prin motivele de recurs au arătat că în ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, prima instanță în mod greșit a apreciat că nu sunt incidente disp.art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, dat fiind faptul că acțiunea este întemeiată pe dreptul comun, deoarece nulitatea contractelor de vânzare -cumpărare este supusă aceleași norme speciale, indiferent dacă revendicarea se face pe dreptul comun sau prin procedura specială de restituire reglementată de Legea nr.10/2001. Pe fond, recurenții au apreciat că sunt întrunite toate condițiile în sensul reținerii în favoarea lor a prezumției de bună-credință la dobândirea imobilului, având în vedere că preluarea imobilului s-a făcut în baza unui act normativ în vigoare la vremea respectivă, deci cu titlu, iar dreptul Statului Româna a fost întabulat în cartea funciară la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat. Invocând principiul publicității materiale consacrat de art.34 din Decretul-lege nr.115/1938, pârâții au susținut că nevalabilitatea titlului înstrăinătorului nu poate afecta titlul dobânditorului dacă acesta s-a sprijinit cu bună-credință pe mențiunile din cuprinsul cărții funciare.
Prin întâmpinarea formulată reclamanții intimați - și au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la excepția de prescripție, intimații-reclamanți au apreciat că aceasta nu este fondată câtă vreme cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe dreptul comun iar nu pe dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001, instanța fiind obligată să soluționeze acțiunea în raport de temeiul de drept invocat, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe art.6 din Legea nr.213/1998, punând în discuție valabilitatea titlului statului, o normă de drept superioară nu poate fi subordonată uneia inferioară iar acțiunea în revendicare a adevăratului proprietar nu poate fi paralizată de invocarea uzucapiunii. Invocând jurisprudența CEDO, reclamanții au apreciat că atâta vreme cât imobilul a fost preluat fără titlu valabil, nu putea intra sub incidența Legii nr.112/1995, proprietarii sunt îndreptățiți să formuleze acțiune în revendicare pe dreptul comun cu atât mai mult cu cât accesul la prevederile speciale este deja oprit. Pe fond, reclamanții au reanalizat valabilitatea titlului statului în raport de prevederile art.6 din Legea nr.213/1998, a Declarației Universale a drepturilor omului, apreciind că preluarea a fost realizată fără titlu, procedând mai apoi la vânzarea lucrului altuia. Procedând la o analiză a situației vânzării lucrului altuia, reclamanții au susținut teoria comparării titlurilor, apreciind că titlul lor este preferabil pârâților-recurenți care au dobândit de la un non-dominus. Cu privire la apărările Ministerului Finanțelor Publice, reclamanții au invocat prevederile art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954 precum și dispozițiile art.3 alin.1 pct.56 din nr.HG208/2005, care consacră obligația Ministerului Finanțelor Publice de a reprezenta Statul Român în litigii, atunci când legea nu prevede un alt organ în acest scop.
Prin decizia civilă nr.1199/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- au fost admise recursurile declarate de recurenții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice A, Municipiul A prin primar, și în contradictoriu cu intimații si, împotriva sentinței civile nr. 4080 din 14 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.
A fost modificată în totalitate sentința atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice A, Municipiul A prin primar, și, având ca obiect constatare nulitate absolută și rectificare de carte funciară.
Au fost obligați recurenții reclamanți și să plătească recurenților-pârâți și suma de 3.500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Tribunalul a reținut că primul motiv de recurs, formulat de către pârâtul-recurent Municipiul A, referitor la modul de soluționare a excepției de prescripție tribunalul constată că în mod nelegal instanța de fond a respins această excepție. Conform art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, dreptul la acțiune în constatarea nevalabilității actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate de stat în perioada 1945-19989 se prescrie într-un termen de un an, termen ce a fost ulterior prelungit, ultima zi a termenului fiind data de 14 august 2002.
acestui text de lege a fost analizată în mai multe rânduri de către instanța de contencios constituțional, soluția pronunțată fiind aceeași respectiv în sensul conformării acestui text de lege cu exigențele constituției.
În motivarea soluției, instanța de fond a invocat faptul că acțiunea în revendicare din prezenta cauză este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun iar nu pe dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001 arătând pe de altă parte că acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie imprescriptibilă nesupusă nici unei proceduri prealabile, iar în cauză nu ar fi incidente prevederile art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Concluzia instanței de fond nu este fundamentată legal. Nu există reglementată de vreo lege o acțiune în revendicare specială. Procedura reglementată de Legea nr.10/2001, este o procedură inițial administrativă de restituire în natură ori echivalent a imobilelor preluate abuziv, care poate deveni contencioasă în măsura în care soluția unității deținătoare a imobilului nu convine reclamantului. Acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare nu este o acțiune în revendicare ci doar o acțiune ce tinde să desființeze titlul actualului proprietar al imobilului revendicat, un astfel de capăt de cerere necesitând a fi formulat și în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun, mai ales în zona de aplicare a cărților funciare unde, rectificarea de carte funciară nu poate fi cerută decât în câteva cazuri limitate, printre care și situația în care se constată nevalabilitatea titlului celui înscris în cartea funciară.
Acțiunea în revendicare imobiliară de drept comun, în regim de carte funciară se circumscrie prin urmare dispozițiilor Decretului-Lege nr.115/1938 privind publicitatea imobiliară, câtă vreme rectificarea cărții funciare poate fi realizată numai dacă se constată nevalabilitatea titlului titularului ori nevalabilitatea înscrierii. în acțiunea în revendicare a reclamantului are la bază o premisă esențială în regim de carte funciară, respectiv constatarea nevalabilității titlului pârâtului înscris în cartea funciară, în cauza de față nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare intervenit în baza Legii nr.112/1995 între Statul Român ca vânzător și pârâții cumpărători și.
Or, potrivit art.45 alin.ultim din Legea nr.10/2001 "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi", în privința contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor ce a fost preluate abuziv de Statul Român în perioada 1945 - 1989. Acest termen a fost prelungit în două rânduri prin acte normative succesive, ultima zi de depunere a unei astfel de acțiuni în constatarea nevalabilității (nulității) unui astfel de contract fiind 14 august 2002. Reclamanții și au introdus prezenta cerere abia la data de 20 iunie 2006, adică după aproape 4 ani de la expirarea termenului prevăzut de lege și nu au oferit instanței nici o justificare rezonabilă care să demonstreze care au fost împrejurările obiective care au împiedicat-o să promoveze o astfel de acțiune în termenul de 1 an și 6 luni pus la dispoziție de lege. Concluziile instanței de fond cu privire la neaplicarea acestui termen de prescripție în condițiile în care reclamanta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 nu pot fi reținute deoarece nu au fundament logic și juridic. Ceea ce reglementează specific Legea nr.10/2001 este procedura administrativă de restituire a imobilelor preluate abuziv. Această lege conține însă și dispoziții legale imperative, inclusiv tranzitorii, care exced procedurii administrative reglementată de Legea nr.10/2001. Pe de altă parte, nu există un regim al nulității dualist, după cum reclamantul a uzat de procedura administrativă de restituire a imobilelor prevăzută de Legea nr.10/2001 ori dimpotrivă s-a adresat cu o acțiune în justiție instanței de judecată. Regimul juridic al nulității este unul singur și este reglementat de dreptul comun, prevederile cuprinse în legi speciale constituind excepții aplicabile pe deplin în virtutea principiului "specialia generalibus derogant". Prin urmare, norma cuprinsă în art.45 alin.ultim din Legea nr.10/2001 constituie o normă imperativă derogatorie față de dreptul comun care stabilește un termen de prescripție de 1 an, ori de câte ori obiectul contractului de vânzare-cumpărare defăimat ca nul ori anulabil, îl constituie un imobil preluat abuziv de stat și vândut în baza legii unor chiriași. acestei dispoziții legale este universală și generală, nefiind condiționată de prevalarea reclamantului de prevederile Legii nr.10/2001 care nu poate invoca inaplicabilitatea acestor dispoziții legale pentru simplu motiv că, din culpa, neglijența sau nepăsarea sa, nu a uzat de procedura și măsurile reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001. Nici durata concretă de 1 an și 6 luni a acestui termen de prescripție nu poate fi apreciată ca fiind scurtă în condițiile în care reclamantul nu a oferit nici o explicație plauzibilă care să justifice ce anume l-a împiedicat până în prezent să promoveze acțiunea în termenul legal, iar pe de altă parte, problematica litigiului poată între două persoane care se pretind ambele proprietari, durata scurtă a termenului fiind justificată de imperativul asigurării securității circuitului juridic civil și a stabilității raporturilor juridice în legătură cu aceste imobile.
În raport de aceste considerente, concluzia este aceea că, în lipsa posibilității reclamanților de a mai discuta valabilitatea titlului pârâților și, ca efect al împlinirii termenului de prescripție, aceștia din urmă au un titlu valabil înscris în cartea funciară, existența titlului prezumat valabil paralizând acțiunea reclamantului în regim de carte funciară în condițiile în care potrivit art.34 lit.a) din Decretul-lege nr.115/1938 rectificarea cărții funciare se poate face numai în cazul în care se constată nevalabilitatea titlului ori a înscrierii, aspecte ce nu mai pot fi stabilite în prezent ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.
Având în vedere că excepția de prescripție a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al pârâților face inutilă discutarea celorlalte excepții și apărări de fond ale părților, în considerarea prevederilor art.137 Cod proc.civ. tribunalul apreciază că se mai impune analiza temeiniciei ori a legalității acestora.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român în privința capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare al pârâților și rectificarea de carte funciară, tribunalul constată că este întemeiată. Astfel prin art.33 din nr.HG20/1996 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 s-a stabilit ca vânzarea locuințelor la care se circumscriu acestui act normativ să fie realizată prin unitățile care administrează aceste locuințe, unități aflate în subordinea orașului sau municipiului. Prin urmare, atâta vreme cât la vânzarea acestor locuințe ale Statului Român, legea a conferit atribuții acestor unități și în cazul cercetării valabilității contractelor încheiate, reprezentarea statului urmează a fi realizată prin aceleași unități, în cazul de față de către Municipiul A atâta timp toate drepturile și obligațiile legate de fondul locativ ale fostei unități au fost preluate la municipalitate, prin hotărâre a consiliului local.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, constatând lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român și împlinirea termenului de prescripție în ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul recurenților-pârâți, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod proc.civ. tribunalul a admis recursurile declarate de recurenții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice A, Municipiul A prin primar, și în contradictoriu cu intimații si, împotriva sentinței civile nr. 4080 din 14 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, având ca obiect revendicare imobiliară și a modificat în totalitate sentința atacată în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice A, Municipiul A prin primar, și, având ca obiect constatare nulitate absolută și rectificare de carte funciară.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului Arad și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru judecarea cauzei în apel în compunerea corectă a completului de judecată, respectându-se criteriul valoric.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arată că valoarea reală de circulație a imobilului este de 65.000 euro, sumă care depășește cu mult criteriul valoric de 1 miliard lei impus de prev.art.2821pr.civ. pentru a determina calificarea căii de atac în apel și nu în recurs cum greșit a stabilit Tribunalul Arad.
La dosar s-a depus întâmpinare din partea Primarului Municipiului A, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
Se arată că potrivit art.2821alin.1 pr.civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță cu privire la litigiile al căror obiect au valoare de până la 100.000 RON inclusiv.
Ținând seama de valoarea obiectului litigiului care în opinia pârâtului este de până la suma indicată mai sus, în mod corect Tribunalul Arad a recalificat calea de atac din apel în recurs pronunțând decizia civilă nr.1199/2007.
Consideră că în momentul de față reclamanții nu pot exercita calea de atac a recursului, fiind inadmisibilă o asemenea cerere, care poate fi privită ca un recurs la recurs, ceea ce în sistemul judiciar românesc este inadmisibil.
Analizând recursul declarat în cauză, instanța îl găsește întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de ședință din 18.10.2007 Tribunalul Arad raportându-se la prev.art.2821pr.civ. a apreciat că valoarea obiectului litigiului este de 96.956 lei, ținând seama de certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale eliberat la 10.02.2007 de Administrația Financiară a Municipiului
Având în vedere această valoare, tribunalul a recalificat calea de atac exercitată de pârâți din apel în recurs și a procedat la soluționarea cauzei în recurs.
Reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize prin care să fie stabilită valoarea de circulație a acestui imobil ce face obiectul litigiului de față și raportat la această valoare care este cu mult mai mare decât valoarea de impozitare pretinsă de pârâți, să fie privită calea de atac exercitată de aceștia ca fiind apel și nu recurs.
Tribunalul Arada respins însă cererea reclamanților în modul în care s-a arătat mai sus.
In recursul pe care reclamanții l-au declarat a fost depus și un raport de expertiză tehnică extrajudiciară de evaluare a imobilului, din care rezultă că valoarea de circulație a imobilului este cu mult mai mare decât valoarea de impozitare.
Raportându-ne la criteriile prevederile de art.2821pr.civ. care arată că nu sunt supuse apelului doar hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală al căror obiect are o valoare de până 100.000 lei, se desprinde concluzia c ă în mod greșit tribunalul a recalificat calea de atac a apelului exercitat de pârâți în cea a recursului, deoarece obiectul acestui litigiu depășește suma de 100.000 lei, fiind în realitate 370.000 lei.
Prin urmare, tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea normelor de procedură privitoare la compunerea completului de judecată și astfel hotărârea pronunțată este lovită de nulitate, urmează ca potrivit art.312 alin.3 pr.civ. și 304 pct.1 pr.civ. Curtea să admită recursul reclamanților, să caseze decizia pronunțată de Tribunalul Arad cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.1199/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pe care o casează,
Trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./27.03.2008
Dact.GK/2 ex./27.03.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;,
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Rujița Rambu, Marinela
