Anulare act. Decizia 1250/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(878/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1250
Ședința publică de la 6 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.1701 A din 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât și intimatul-intervenient.
are ca obiect - anulare act - nulitate contract împrumut.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 1.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 6.10.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B, la data de 29.11.2007, sub nr-, reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractelor de împrumut nr.72-76 din 21.10.2004, nr.174-176 din 25.11.2004 și nr. 206-207 din 17.01.2005, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 8.02.2008, s-a formulat de către cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului, cerere ce a fost încuviințată în principiu la același termen.
Prin sentința civilă nr. 8980 din 27.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, între reclamant și pârât, s-au încheiat contractele de împrumut nr. 72-76 din 21.10.2004, 174-176 din 25.11.2004 și 206-207 din 17.01.2005.
Prin contractul de cesiune de creanță, atestat sub nr. 234/29.08.2007, pârâtul a transmis intervenientului accesoriu dreptul de creanță născut din contractele de împrumut menționate.
Instanța a apreciat că cererea reclamantului este neîntemeiată, întrucât, în ceea ce privește cauza de nulitate absolută, referitoare la lipsa obiectului prevăzut de art. 948 Cod civil, se constată că, în toate cele 10 contracte, obiectul este precis determinat, fiind prevăzute, în mod expres, sumele de bani împrumutate de către pârât reclamantului.
În ceea ce privește lipsa mențiunii "bun și aprobat", instanța a constatat că toate cele 10 contracte au fost atestate de către un avocat, în temeiul art.3 al.1 Iit.c din Legea nr.51/1995, cu privire la identitatea părților, conținutul actului și a datei actului, astfel că această atestare a înlocuit formula "bun și aprobat", care, cum s-a statuat în doctrină și jurisprudență, nu are un caracter sacramental.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, cerere înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a contractelor de împrumut, precum și respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de și obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1701 din 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la faptul că sentința atacată nu este motivată în fapt și în drept, că acesta nu este fondat, considerentele hotărârii apelate cuprinzând, chiar dacă pe scurt, atât motivele de fapt, cât și temeiurile juridice avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
C de-al doilea motiv de apel este și el nefondat, în esență, argumentele dezvoltate în cadrul acestui motiv de apel constând în faptul că toate contractele de împrumut atacate sunt nule absolut pentru lipsa obiectului, întrucât nu s-a procedat și la predarea sumelor de bani - acest din urmă aspect nefiind dovedit; în plus, instanța de fond nu a avut în vedere adevăratul motiv al încheierii acestor contracte, și anume, acela de realizare a unui parteneriat, în vederea achiziționării imobilelor.
Cu privire la cerința ca obiectul actului juridic să fie determinat sau determinabil, în doctrină, s-a arătat că dacă este vorba de bunuri determinate generic (res genera), cerința este îndeplinită fie prin stabilirea precisă a cantității, calității, valorii (obiectul este determinat), fie prin stabilirea numai a unor criterii de determinare, care se vor folosi în momentul executării actului juridic (obiect determinabil).
Pentru ca obiectul unui contract de împrumut să fie determinat, este necesar ca sumele ce trebuie să fie restituite la scadență de către împrumutat să fie stabilite în mod precis, în ceea ce privește cuantumul acestora, condiție îndeplinită de contractele a căror nulitate se solicită în prezentul litigiu.
Într-adevăr, contractul de împrumut este un contract real, care ia naștere în momentul plății efective a sumelor împrumutate, însă, pe de o parte, predarea sumelor menționate în contractul de împrumut este un aspect distinct de lipsa obiectului, iar, pe de altă parte, pentru considerentele expuse referitoare la natura reală a contractului de împrumut, lipsa predării sumelor de bani din contract poate pune în discuție existența/inexistența contractului, dar nu poate atrage sancțiunea nulității contractului (întrucât nulitatea unui act juridic presupune, de plano, că acesta există - or, după cum s-a arătat, eventuala nepredare a sumelor de bani pune în discuție chiar existența contractului).
În raport de aceste considerente, (care vor suplini motivarea instanței de fond), tribunalul a constatat că, în cauză, nu era necesară administrarea de probe pe aspectul predării sumelor de bani, și nici luarea în discuție a motivelor care au dus la acordul părților în vederea semnării contractelor, soluția de respingere a cererii fiind fundamentată pe considerente exclusiv de ordin teoretic, iar nu pe aspecte de fapt, care necesitau administrarea unui probatoriu.
Motivul al treilea de apel, în cadrul căruia se invocă faptul că lipsa formulei "bun și aprobat", în conformitate cu dispozițiile art. 1180.civ. atrage sancțiunea nulității absolute a contractelor de împrumut nu este nici el fondat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1180, alin. 1 Cod civil,"actul sub semnătura privată, prin care o parte se obliga către alta a-i plăti o suma de bani sau o câtime oarecare, trebuie sa fie scris, în întregul lui, de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, sa adauge, la finele actului, cuvintele "bun si aprobat", arătând totdeauna, în litere, suma sau câtimea lucrurilor si, apoi, sa iscălească. "
juridică a arătat că lipsa mențiunii "bun și aprobat" nu constituie o condiție de validitate a actului juridic, ci doar obligație de ordin probator; ca atare, nerespectarea acesteia poate avea consecințe asupra puterii doveditoare a actului juridic, în accepțiuneainstrumentum, însă nu afectează validitatea actului, în accepțiunea negotium juris - rezultă, deci, că lipsa mențiunii "bun și aprobat" nu este sancționată cu nulitatea absolută a actului juridic.
Astfel, în caz de nerespectare a formalităților prevăzute de art.1180 Cod civil, înscrisul nu mai are forța probantă a unui înscris sub semnătură privată, ci valorează numai ca un început de dovadă scrisă, ce poate fi completat în dovedirea convenției cu alte mijloace de probă, fiind evident că nerespectarea acestor formalități pune în discuție dovada în plan probator a existenței contractului însuși, iar nu nulitatea absolută a acestuia, canegotium juris.
În aceste condiții, nu mai este necesar a se analiza în ce măsură lipsa formulei "bun și aprobat", în conformitate cu dispozițiile art. 1180.civ. poate fi suplinită de alternativa oferită de dispozițiile art. 3, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, conform cărora: "Activitatea avocatului se realizează prin: redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare",întrucât,de plano, aceasta nu poate atrage nulitatea actului juridic ca negotium juris, ci pune în discuție numai dovada existenței acestuia.
C de-al patrulea motiv de apel, prin care se invocă faptul că instanța de fond a omis să interpreteze voința reală a părților, respectiv motivele care au dus la semnarea contractelor și să analizeze înscrisurile depuse de apelantul reclamant, din care ar rezulta că sumele de bani au fost primite de apelantul-reclamant de la alte persoane, nu este nici el fondat, sub acest aspect, rămânând pe deplin valabile considerentele prezentate în cadrul răspunsului la cel de-al doilea motiv de apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile nr. 1701 din 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă și a sentinței civile nr. 8980 din 27.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B și trimiterea cauzei, spre rejudecarea fondului, la Tribunalul București, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile nr. 1701 din 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, la Tribunalul București.
Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, s-a raportat la faptul că instanțele de fond și de apel nu au respectat dispozițiile legale imperative privitoare la competența materială de soluționare a cauzei, prin raportare la dispozițiile deciziei nr. 32 din 09.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acest sens, recurentul a arătat că valoarea obiectului prezentului litigiu se apreciază în raport de valoarea fiecărui contract de împrumut în parte, a căror nulitate absolută o invocă, și că aceasta depășește suma de 500.000 lei, astfel încât se impunea declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru a se respecta soluția dată de instanța supremă, în decizia de recurs în interesul legii, conform căreia dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.2821din Codul d procedură civilă se interpretează, în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare a cauzei, în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Recurentul a mai susținut că, potrivit art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, judecătorul este în drept să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, însă, instanța de apel a respins excepția de necompetență materială, argumentând, prin considerente greu de plasat într-o construcție juridică logică, și nerespectând decizia nr. 32/09.06.2008, obligatorie pentru toate instanțele, potrivit art. 329 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susținut critica, conform căreia decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, s-a invocat că, potrivit art. 962 Cod civil, obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una dintre părți se obligă, iar contractul de împrumut, fiind în esență un contract unilateral, naște obligații în sarcina unei singure părți, și anume împrumutatul, obligația de restituire a sumei împrumutate reprezentând acțiunea la care acesta s-a obligat, însă, pentru dovedirea existenței naturii și termenului obligației pe care și-a asumat-o, deci a obiectului contractelor, trebuia analizată voința reală a părților de la momentul încheierii acestora, precum și existența unui parteneriat între reclamant și pârât, instanța respingând în mod nelegal probele solicitate, prin care se tindea a se dovedi aspecte privind predarea efectivă a sumelor pe care recurentul ar fi avut obligația să le restituie.
În ceea ce privește formula "bun și aprobat", recurentul a susținut că, deși aceasta nu reprezintă o condiție de validitate, ci doar o obligație de ordin probator, în ipoteza în care este pusă în discuție dovada existenței contractului și a clauzelor sale, nu puteau fi analizate de către instanța de fond și de apel condițiile validității obiectului, întrucât contractele de împrumut nu pot face dovada deplină a obiectului.
Intimatul a formulat întâmpinare, obligatorie conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a recursului.
Astfel, după reiterarea situației de fapt și a cadrului procesual în care s-a pronunțat decizia recurată în cauză, intimatul a susținut netemeinicia motivelor de recurs, considerând că, în mod corect, instanța a respins această excepție, deoarece tribunalul a soluționat, în temeiul art.2 pct.3 Cod procedură civilă, ca instanță de apel, apelul împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în primă instanță, iar sentința apelată era pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Nu poate fi pusă nici problema unei greșite aplicări a dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, deoarece litigiul are o valoare de peste 100.000 lei, calea de atac aplicabilă fiind apelul.
În ceea ce privește efectele deciziei nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra instanței competente să soluționeze prezenta cauză, s-a apreciat că aceasta nu putea afecta competența Judecătoriei Sectorului 1 B, câtă vreme a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 10.12.2008, din acel moment, existând o opozabilitate generală a deciziei și a efectelor ei numai pentru viitor, soluția instanței de fond fiind pronunțată la data de 27.06.2001, înainte ca decizia instanței supreme să devină opozabilă.
Asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, intimatul a învederat faptul că toate contractele de împrumut au un obiect valabil, acesta fiind determinat în mod suficient, iar absența formulei "bun și aprobat" nu poate atrage nulitatea actului juridic.
În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Curtea consideră necesar să precizeze că va analiza cu prioritate motivul de recurs, prin care se invocă încălcarea competenței materiale de soluționare a cauzei deduse judecății, având în vedere că acesta putea constitui chiar un motiv de ordine publică, pe care instanța îl putea invocaex officio, darși consecințele juridice pe care le determină găsirea ca fondat a unui asemenea motiv.
Astfel, ceea ce se dispută, în mod esențial, în cauză, este interpretarea dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, a efectelor juridice pe care le produce o decizie pronunțată de instanța supremă într-un recurs în interesul legii și a momentului de la care o asemenea decizie devine opozabilă instanțelor de judecată.
, în cauză, se pune problema incidenței deciziei nr. 32 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial în data de 10.12.2008, prin care, admițându-se recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale, având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
In conformitate cu art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă,soluțiile se pronunță în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
In aplicarea acestui text legal, în opinia intimaților, ceea ce nu este reconciliabil sunt cele două teze ale acestui alineat. Această pretinsă contradicție este insă doar aparentă.
Astfel, în opinia Curții, ceea ce este esențial de reținut este faptul că deciziile pronunțate în recursuri în interesul legii nu creează norme juridice noi, ci, interpretând normele juridice existente și analizând soluțiile pronunțate de instanțe, asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii.
Consecința acestei constatări, ce decurge din ratio legis, este obligativitatea, pentru instanțe, a dezlegării problemelor de drept interpretate (iar nu "judecate" de către instanța supremă, pentru că nu există o veritabilă judecată) de către instanța supremă, deci opozabilitatea erga omnes a acestor dezlegări, a acestor interpretări, care vin să precizeze și să determine sensul autentic și originar al normei interpretate, fără să o modifice structural.
Tot astfel, reglementând că soluțiile se pronunță în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, textul se referă la situația cauzelor ce au fost deja soluționate, care pot forma ele însele obiect al recursurilor în interesul legii, și asupra cărora, în mod evident, dezlegarea problemelor de drept, realizată prin deciziile pronunțate in recursurile în interesul legii, nu mai poate avea consecințe juridice, în sensul că nu mai poate fi repusă în discuție o situație de fapt, consacrată juridic în mod irevocabil, fără a se aduce atingere securității raporturilor juridice.
În același sens, rolul recursului în interesul legii, de unificare a jurisprudenței inconsecvente a fost relevat, chiar dacă în materia acțiunilor în revendicare imobiliare, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzaPăduraru contra României, hotărârea din 1 decembrie 2005, prin care s-a afirmat că, în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii instanțelor naționale, divergențele profunde din jurisprudență, ce persistă în timp - sunt de natură să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una dintre componentele fundamentale ale statului de drept.
In ceea ce privește momentul de la care o asemenea decizie devine opozabilă instanțelor de judecată, Curtea apreciază că acesta este momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, când legea întrunește calitatea de a fi accesibilă, în sensul autonom convențional.
Astfel, chiar dacă, la momentul pronunțării sentinței civile nr. 8980 din 27.06.2008, de către Judecătoria Sectorului 1 B, decizia nr. 32/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu fusese publicată in Monitorul Oficial, iar aceasta a apreciat că o astfel de cerere de chemare în judecată nu este evaluabilă în bani, la momentul soluționării căii de atac a apelului - 22 decembrie 2008, aceasta fusese publicată și era obligatorie pentru tribunal, în considerarea art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Or, respingând excepția necompetenței materiale invocată de către apelantul-reclamant, pentru considerentele expuse în încheierea de dezbateri de la data de 17.12.2008, respectiv "pentru împrejurarea că, în sentință, nu a fost prevăzută o cale de atac, că o altă instanță s-a pronunțat deja asupra acestui aspect, iar, pe fondul cauzei, s-a solicitat nulitatea unui contract de împrumut, act juridic distinct", deși acțiunea în nulitatea contractelor de împrumut introdusă de reclamantul este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani, a cărei valoare depășește pragul de 5 miliarde, impus de art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă, tribunalul a pronunțat o soluție nelegală, cu încălcarea normelor imperative ce determină competența materială de soluționare a cauzei.
Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 3, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1701A/ 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât și cu intimatul - intervenient, va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 8980 din 27.06.2008, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 B și va trimite cauza, spre rejudecare în fond, instanței competente - Tribunalului București.
Având în vedere aprecierea ca fondat a motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a rejudecării în fond a cauzei de către instanța competentă, Curtea consideră că nu se mai impune cercetarea celorlalte motive de recurs, ce vizau fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1701A/ 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât și cu intimatul - intervenient.
Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 8980 din 27.06.2008, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 B și trimite cauza, spre rejudecare în fond, instanței competente - Tribunalului București.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.2/16.11.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 1. -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Bianca Elena Țăndărescu
