Anulare act. Decizia 1293/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1802/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1293
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr.621 din 7.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul, personal și asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.28081/17.09.2009, emisă de Baroul București - Societate civilă de avocați - și Asociații, aflată la fila 15 dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatei, consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimatei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul intimaților și arată că astăzi urmează a se discuta cererea precizatoare formulată de contestatorul, în conformitate cu dispozițiile art.319 din Codul d e procedură civilă, prin care acesta precizează că înțelege să atace sentința civilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B și nu decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel București.
Având în vedere dispozițiile art.319 alin.1 din Codul d e procedură civilă, apreciază că este util cauzei ca dosarul să fie înaintat la Judecătoria Sectorului 4 B, pentru a se discuta eventual dacă este sau nu întemeiată contestația în anulare de față.
Reprezentantul intimatei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, având cuvântul arată că în ceea ce privește cererea precizatoare depusă la dosar de către contestator este de acord ca această contestație în anulare să fie înaintată Judecătoriei Sectorului 4 B, urmând a se vedea incidența în cauză a dispozițiilor art.319 din Codul d e procedură civilă, în sensul admisibilității acestei căi de atac.
Curtea față de cererea precizatoare formulată de contestator și având în vedere dispozițiile art.319 alin.1 din Codul d e procedură civilă, reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.621/07.04.2009, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.1495 A din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, și cu intimata - intervenientă, a obligat pe recurent la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul - pârât.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, cât privește obiectul cererii de chemare în judecată, că acesta este cel invocat de reclamant, respectiv constatarea nulității absolute pentru fraudă la lege a contractului de vânzare - cumpărare nr.192 din 05 septembrie 1996, încheiat de, cu SC SA, în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului B, în temeiul Legii nr.112/1995. Asupra acestei acțiuni s-au pronunțat și instanțele anterioare, însă din perspectiva unei excepții de ordine publică, absolută și peremptorie, aceea a prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la prevederile art.45 din Legea nr.10/2001.
În acest sens, în mod corect s-a reținut că nu se rezumă la situația de fapt cauza cererii de chemare în judecată, însă aceasta nu poate fi confundată nici cu temeiul de drept indicat de reclamant, care poate fi eronat ori incomplet. Litigiul dedus judecății a fost soluționat în baza normelor de drept aplicabile acestuia, fiind vorba de un contract de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, pentru un imobil preluat de stat fără titlu valabil, ce era proprietatea autoarei recurentului. Acest imobil, fiind înstrăinat către chiriași, se supune dispozițiilor Legii nr.10/2001, în speță art.45.
Soluționându-se în mod corect cererea de chemare în judecată pe aspectul prescripției, criticile din recurs, ce vizează reaua credință a părților contractante la momentul semnării convenției de vânzare - cumpărare, nu pot fi analizate, acestea antamând fondul litigiului, iar nu excepția.
La calculul termenului de prescripție prevăzut de art.45 din Legea nr.10/2001 - 18 luni de la data intrării în vigoare a normei, trebuie, într-adevăr, să se aibă în vedere eventualele cauze de întrerupere sau suspendare, cum susține și reclamantul.
În speță, recurentul a precizat că până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare promovată împotriva chiriașilor cumpărători la data de 23 februarie 2000, deci până la identificarea imobilului asupra căruia emitea pretenții, nu a putut formula o cerere de constatare a nevalabilității titlului pârâtului și intervenientei din prezenta cauză.
Curtea a constatat, sub acest aspect, că, prin sentința civilă nr.373 din 30 mai 2001, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și de contencios Administrativ, definitivă prin decizia civilă nr.233 din 04 iunie 2002 Curții de Apel București - Secția a IV a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr.3837 din 07 octombrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția Civilă, a fost respinsă acțiunea în revendicare promovată de reclamanții și împotriva pârâților și cu privire la imobilul din B,- - 20,.1,.2, sector 4, considerându-se că reclamanții nu au făcut dovada calității lor de proprietari asupra imobilului revendicat.
Acest demers al recurentului - reclamant nu reprezintă o cauză de întrerupere a prescripției extinctive, în sensul art.16 din Decretul nr.167/1958, pe de o parte, pentru că acțiunea a fost formulată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 (adică la 23 februarie 2000), iar, pe de altă parte, deoarece acesta a fost respinsă, cererea nefiind efectivă (făcută în scopul de a fi admisă) sub aspectul calității de proprietar a reclamanților.
Deși contestă imposibilitatea promovării unei cereri de constatare a nulității contractului de vânzare - cumpărare atacat anterior datei de 23 martie 2004 (data formulării cauzei pendinte) în lipsa unei hotărâri care să stabilească în favoarea sa dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu, recurentul face trimitere la sentința civilă nr.762 din 07 februarie 1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, definitivă și irevocabilă, prin care Consiliul Local al Municipiului Baf ost obligat să-i restituie acestuia și defunctului imobilul din B,-, sector 4, între care și apartamentul nr.2 de la etajul 1.
Nici această hotărâre judecătorească nu prezintă relevanță în cauză, având în vedere că prescripția prevăzută de legea specială nu începuse să curgă pentru a putea fi întreruptă. Ea produce însă efecte juridice doar în ceea ce privește stabilirea regimului juridic al apartamentului deținut de pârât și intervenientă, întrucât prin aceasta s-a recunoscut preluarea fără titlu a bunului în cauză, situație în care se aplică Lege nr.10/2001.
Articolul 45 din acest act normativ nu a fost astfel modificat prin Legea nr.247/2005 în legătură cu termenul în care se pot formula cereri de constatare a nulității contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995 încât să-i permită reclamantului repunerea în termenul de exercitare a dreptului la acțiune. Legea prevede că "prin derogare de la dreptul comun,indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an (termen prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei ".
Chiar dacă recurentului - reclamant nu i se poate reproșa pasivitatea față de restituirea bunului proprietatea autoarei sale, împrejurarea că începând cu anul 1996 formulat mai multe cereri de chemare în judecată nu este de natură să înlăture soluția pronunțată în prezenta cauză. Nemulțumirea sa referitoare la deciziile luate de alte instanțe nu poate face obiectul cenzurii în prezenta cale de atac, aceasta fiind strict limitată la legalitatea hotărârii instanței de apel.
Conform art.15 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În speță, nu este vorba de o aplicare retroactivă a dispozițiilor art.45 din Legea nr.10/2001, având în vedere că acțiunea de față a fost formulată la data de 23 martie 2004, deci după intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât este supusă termenelor de prescripției stipulate prin derogarea de la dreptul comun.
Curtea a apreciat că nici ultima critică a recurentului nu este fondată, acesta făcând vorbire în motivele de recurs de efectele deciziei de îndrumare pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, respectiv decizia civilă nr.539 din 27 aprilie 2007.
Cu referire la acest aspect, instanța de recurs a constatat că hotărârea menționată nu conține nicio dezlegare în drept asupra cererii de constatare a nulității actului de vânzare - cumpărare, care să fi fost obligatorie pentru judecătorii fondului, raportat la dispozițiile art.315 alin.1 Cod de procedură civilă coroborate cu prevederile art.316 Cod de procedură civilă.
Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare contestatorul, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanța de recurs prin înțelegerea și interpretarea datelor ce se găsesc în dosarul cauzei a săvârșit o greșeală materială care afectează esența deciziei.
La 08.09.2009 contestatorul a depus o cerere precizatoare, arătând că cererea este îndreptată împotriva sentinței civile nr.1085/22.02.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B și nu cum în mod greșit s-a formulat împotriva deciziei Curții de Apel București, solicitând trimiterea cererii către instanța competentă aos oluționa.
În ședința publică de astăzi, intimații prin apărător au solicitat declinarea prezentei cereri la Judecătoria Sectorului 4 B, cerere admisă de C pentru următoarele considerente:
Conform art.319 alin.1 Cod procedură civilă, contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Prin precizarea depusă de contestator acesta a determinat obiectul contestației în sensul că obiectul criticilor sale îl reprezintă sentința civilă nr.1085/22.02.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4
Față de această precizare expresă, în baza art.159 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că în prezenta cauză competența soluționării contestației revine Judecătoriei Sectorului 4
Astfel că, în baza alin.1 al art.319 Cod procedură civilă, Curtea a declinat competența de soluționare a contestației precizate în favoarea Judecătoriei Sectorului 4
În baza art.158 alin.3 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența de soluționare a contestației în anulare, precizate, formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.621/07.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, și, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.
.
2 ex./14.10.2009
-3 -
-
-
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Fănica Pena, Cristina Nica
