Anulare act. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 133/
Ședința publică din 23 aprilie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Costea Monica
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul procesualalesla mandatar I, în C,-, județul C;
II.recurenta pârâtă C A, cu sediul în C,-, care au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 360, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 septembrie 2007, în dosarul nr- (nr. în format veci 2675/2006);
în contradictoriu cu intimații reclamanți, G și, toți cu domiciliul în C, strada - C, nr. 150, -.3,.8, având ca obiectanulare act.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții pârâți și, avocat, pentru recurenta pârâtă C C, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 48756 din 22 aprilie 2008, iar pentru intimații reclamanți, răspunde avocat.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimaților reclamanți invocă excepția nulității mandatului de reprezentare a recurenților pârâți pentru această instanță. Face trimitere la declarația aflată la fila 31 dosar și arată că înscrisurile depuse nu reprezintă dovada mandatului doamnei avocat pentru acești recurenți în prezenta cauză. Se referă, totodată, la procura judiciară aflată în copie la fila 4 dosar nr. 153/C/2004 al Curții de APEL CONSTANȚA, autentificată sub nr. 1410 din 17 iunie 2003 la BNP - din C și solicită instanței să observe că și au împuternicit pe să se prezinte în fața instanțelor judecătorești, în dosarul penal nr. 13857/2001, în proces cu, G și. Arată că viza dreptul de administrare și de vânzare a imobilului. Consideră că acel mandat este în ființă și că delegația și contractul doamnei avocat sunt făcute de un mandatar care nu are calitate față de soții.
Avocat arată că soții au mandatat-o, aspect pe care îl poate confirma și I, de asemenea, mandatar al soților - prezentă astăzi în instanță.
Întrebat fiind de către instanță despre procura nr. 744/2001,avocatarată că are procura doar din 2003.
Apărătorul intimaților reclamanți consideră că singura procură de reprezentare este cea aflată la fila 4 dosar nr. 153/C/2004 al Curții de APEL CONSTANȚA cu privire la dosarul penal nr. 13857/2002 al Judecătoriei Constanța - cu care s-a început, inițial, litigiul.
Se referă și la declarația (de revocare) înregistrată sub nr. 744 din 24 iulie 2001 și arată că este alta decât cea depusă în prezentul dosar. Arată că în baza procurii revocate, domnul a încasat chiriile.
Avocat, solicită să aprecieze instanța, având în vedere că soții au mandatat pe I, dacă nu cumva această nouă procură reprezintă mandatul lui și, pe de altă parte, să aprecieze dacă este posibil ca o persoană să numească doi mandatari.
Arată că pentru I există procură, iar C care a angajat-o pe avocat are mandatul lui.
Se întreabă unde este problema - că C care a mandatat-o avea mandat ori se susține dacă s-a revocat mandatul dat de soții.
Consideră că aspectul invocat nu reprezintă motiv de nulitate, motiv pentru care solicită respingerea acestei excepții.
Apărătorul recurentei pârâte C arată că în această cale de atac se ridică pentru prima dată această problemă. Este de acord cu amânarea cauzei pentru a se verifica acest aspect.
Instanța, deliberând cu privire la acest aspect, reține că soții au înțeles să aibă doi mandatari: I se legitimează ca mandatar al acestora și a înțeles să angajeze un apărător, în persoana doamnei avocat.
Apărătorul intimaților reclamanți solicită instanței ca avocat să indice domiciliul procesual ales al soților, având în vedere că aceștia se află în străinătate, iar ca domiciliu a fost indicat sediul Biroului executor Judecătoresc. S-a solicitat apoi a se lua act că domiciliul procesual ales este la, al cărui mandat nu a fost revocat.
Apărătorul recurenților pârâți arată că acest aspect nu este foarte relevant, atâta vreme cât nu a lipsit de la proces, decât eventual motivat și nu a existat lipsă de procedură în ceea ce îi privește.
Depune la dosar, din partea doamnei I, cerere prin care solicită comunicarea actelor de procedură la domiciliul său, din C,-, județul
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurenților pârâți și, având cuvântul, face un scurt istoric al speței. Cauza a parcurs două cicluri procesuale.
Arată că, greșit instanța de apel a respins excepția lipsei de interes a cauzei prin raportare la temeiul juridic invocat art. 45 (fost 46) din Legea nr. 10/2001.
Reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, motiv de apel care nu a fost soluționat de instanța de apel.
Arată că, prin motivele de apel a invocat legalitatea preluării acestui imobil de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ pe deplin respectat, în condițiile în care imobilul a fost folosit în scop comercial, făcând parte inițial din patrimoniul societății fraților.
Aceste motive de apel, referitoare la legalitatea preluării de către stat a imobilului, au fost formulate anterior modificărilor Legii nr. 10/2001, aduse prin Legea nr. 247/2005, urmând ca instanța să aprecieze dacă în condițiile completării art.2 se mai justifica analiza temeiniciei preluării bunului de către stat.
Arată că, deși nu a renunțat niciodată la acest motiv, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestuia, încălcând dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă.
Sub un alt aspect, arată că instanța de apel a reținut în cuprinsul considerentelor, contrar hotărârii fondului, că avea capacitatea de folosință pentru încheierea actului probabil, conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, dar se reține în continuare că această societate nu deținea imobilul cu titlu legal. Instanța, însă, a omis să se pronunțe asupra motivului de apel invocat privind tardivitatea invocării acestui motiv de nulitate absolută care nu se regăsește în cererea de chemare în judecată și care a fost invocat pe parcursul judecății după prima zi de înfățișare, adică tardiv. A invocat tardivitatea completării motivelor de apel.
Arată că, deși a înlăturat această cauză de nulitate a contractului, susținând că societatea avea capacitatea de a înstrăina imobilul în litigiu, fără a motiva această afirmație, lipsind de eficiență hotărârea pronunțată care, potrivit art. 261 pct.5 din Codul d e procedură civilă, trebuie să fie motivată sub toate aspectele. Lipsa motivării reprezintă un alt motiv de nulitate absolută a hotărârii.
Precizează că apartamentul în litigiu aparține unui bun imobil pentru care societatea are titlu de proprietate, putând dispune prin operațiuni precum vânzarea, asupra bunurilor sale, chiar dacă în obiectul său de activitate nu ar fi inclusă o asemenea activitate comercială.
Invocă Legea nr. 112/1995 și normele de aplicare; face trimitere la art. 7 din această lege specială și arată că în acest articol se stabilea care sunt persoanele care beneficiază de măsurile de protecție înscrise în capitolul III din acest act normativ, și anume, beneficiarii contractelor de închiriere încheiate în baza Legii nr. 5/1973. Este situația soților, care erau titularii unui contract de închiriere încheiat în baza acestui act normativ.
Mai arată că, pornind de la susținerile reclamanților, cum că societatea C nu ar fi fost un proprietar, ci doar un administrator al bunului conform deciziei prefectului, această calitate recunoscută chiar de reclamanți, conferă societății dreptul de a vinde acest imobil, în condițiile Legii nr. 112/1995.
Urmează a se reține că statul a fost principal acționar al societății până la vânzarea acțiunilor, argument în plus care face aplicabil acest act normativ și de către această societate.
Mai arată că fost vorba și despre o completare a cererii de chemare în judecată cu un nou motiv de nulitate, pe alte considerente decât cele inițiale, cererea trebuia făcută într-un anumit termen al desfășurării judecății, până la prima zi de înfățișare și într-un anumit termen de desfășurare a procedurii Legii nr. 10/2001, și anume, 14 august 2002.
În aceste împrejurări cererea de nulitate a actului pentru lipsa capacității de folosință trebuia tratată ca o cerere distinctă, completatoare și trebuia respinsă ca tardiv formulată.
Instanța de apel a ignorat probele administrate, cu referire la actele ce au stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, nu s-a referit la aceste probe și nici nu a dat o interpretare corectă dispozițiilor Legii nr. 112/1995, invocate drept temei al admiterii acțiunii.
Sub un alt aspect, consideră că instanța de fond nu a făcut nici un fel de referire la buna credință a cumpărătorilor, la momentul cumpărării acestei locuințe, iar instanța de apel a reținut, în afara oricăror probe care să răstoarne prezumția instituită de lege, reaua credință a cumpărătorilor.
Instanța nu motivează amplu, corect, despre diligențele depuse; motivarea este nesatisfăcătoare și contradictorie.
Instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel vizând calitatea de proprietar asupra imobilului, la data vânzării, a CS. deși acesta a fost unul dintre motivele de respingere a acțiunii la instanța de fond.
Arată că, dacă reclamanții nu contestă dreptul de administrare dobândit inițial de societate prin decizia de înființare emisă de Prefectul județului C, atunci ei nu pot contesta nici dreptul societății de a vinde bunurile aflate în administrarea sa.
Precizează că, la reluarea judecății, a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate de societate, cu înscrisurile depuse la dosar.
Legea nr. 10/2001, în art. 29, prevede ocrotirea patrimoniului acelor societăți comerciale privatizate pentru care nu exista obligația de restituire în natură a bunului.
Consideră că lipsa de motivare a relei credințe echivalează cu o nemotivare, sancțiunea fiind: casare cu trimitere, subliniind considerentele - cu o motivare corespunzătoare, schimbând în tot hotărârile pronunțate în fond și apel și admiterea apelului, cu consecința respingerii acțiunii.
Apărătorul recurentei pârâte C, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursurilor declarate de pârâți și casarea hotărârii cu trimitere la instanța de apel pentru a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel deduse judecății.
În subsidiar, solicită modificarea hotărârii, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii reclamanților.
Consideră că, nerăspunzându-se la toate aspectele invocate, nici instanța de control judiciar - nu se poate pronunța.
Se referă la nr.HG 20/1996 și arată că în anul 1996 a fost perfectată vânzarea; reclamanții, la 22 aprilie 2003 au depus precizări și au invocat că nu au calitate, deoarece prin decizia Prefectului s-a transmis în proprietate un imobil, însă nu și C în litigiu. Iar C avea doar activitate comercială, aspecte nedovedite.
Se referă la hotărârea cu privire la nulitatea actelor de privatizare; arată că s-a pronunțat și asupra dreptului de proprietate al C. Precizează că a depus anterior și anexa II.
Învederează că în baza nr.HG 20/1996, art. 29, societatea comercială putea să facă vânzarea și în calitate de administrator.
Consideră că instanța de fond a mers pe cu totul altceva; s-a revenit în apel, însă nu au fost înlăturate aspectele despre care a făcut vorbire.
Arată că au invocat și ei lipsa de interes și lipsa de vocație a reclamanților.
Mai arată că decizia prin care a fost respinsă cererea de resstituire s-a pronunțat în octombrie 2001, iar acțiunea reclamanților a fost făcută ulterior.
Consideră că nu se justifică un interes legitim actual; se tinde la readucerea bunului în patrimoniul C pentru a se putea restitui conform Legii nr. 10/2001, ori decizia amintită este irevocabilă, astfel că nu se mai poate invoca interesul.
Reclamanții nu au făcut dovada legitimării. În datele de carte apare altcineva, astfel că reclamanți nu au vocație în acest sens.
Se referă la C de-al doilea motiv pentru care le-a fost respins apelul - cu privire la reaua credință.
Învederează că instanța nu a motivat cu privire la reaua-credință invocată. Mai mult, nu s-a dovedit reaua credință la momentul vânzării conform Legii nr. 112/1995.
Se referă la faptul că art. 29 din nr.HG 20/1996 stipulează clar în ce condiții se poate face vânzarea; astfel că și în calitate de administrator avea posibilitatea de a efectua vânzarea. Condițiile legii erau îndeplinite la acel moment.
Este de părere că nici instanța de recurs nu se poate pronunța, atâta vreme cât instanța de apel nu motivat aspectele mai sus relatate.
Concluzionând, consideră că se impune admiterea recursurilor formulate de pârâți și casarea cu trimitere pentru se analiza motivele de apel, în limitele acțiunii inițiale a reclamanților.
În subsidiar, admiterea recursurilor formulate de pârâți, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată.
Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, pune concluzii de respingere ambelor recursuri formulate în cauză de pârâții și pârâta C
Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța seria - nr. - /02 (nr. 265) din data de 01 aprilie 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1.000 lei.
Nu este de acord cu susținerea că hotărârea recurată ar fi fost motivată sumar.
Precizează că va răspunde punctual motivelor de apel formulate de recurenții pârâți și de către recurenta pârâtă C
Învederează că atitudinea C este de neînțeles. Se pretinde că reclamanții nu mai au nici un interes în promovarea acțiunii având ca obiect nulitate contract.
Se referă la Decizia nr. 73/2001 și arată că sunt inexacte precizările potrivit cu care le-ar fi fost respinsă reclamanților restituirea în natură a imobilului.
din art. 1 Decizie nr. 73/2001.
Faptul că reclamanții au primit dispoziție de respingere a restituirii în natură nu înseamnă că aceștia nu mai au dreptul la despăgubiri în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Și, oricum, Comisia Centrală este obligată să verifice dacă respingerea restituirii în natură a fost legală sau nu.
Arată că scopul legii este restituirea în natură.
Se referă la faptul că interesul reclamanților este foarte mare și actual .
Sub un alt aspect, cu privire la lipsa calității de persoană îndreptățită și lipsa de vocație, arată că nu poate intra în dicuție .
Cu privire la problema de fond inedită - cum că greșit instanța de apel a respins excepția lipsei de interes a cauzei prin raportare la temeiul juridic invocat art. 45 (fost 46) din Legea nr. 10/2001, arată că, în raport de art. 45, invocat, trebuie îndeplinite două condiții cumulativ, iar lipsa oricăror condiții duce la nulitatea actului.
Învederează, totodată, că nu a existat bună-credință, de vreme ce C (fost ) a vândut ceea ce nu deținea în patrimoniu. Prin decizie s-a precizat că transmite în administrare, iar nu în proprietate. Consideră că administratorul nu poate încheia acte de înstrăinare.
Caî ncheiat contract cu chiriașii, în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului C, deci, pe bază de mandat dat administratorului său, conform Legii nr. 112/1995. Sub nici o formă în calitate de proprietar.
Este de părere că ambele hotărâri, ale instanțelor de fond și de apel, au cuprins bine subtilitatea deciziei.
Sub un alt aspect, arată că este de verificat mai întâi alin.1 al art. 46, apoi alin.2 cu privire la buna-credință. Nu se putea transmite în administrare o locuință; nu se putea face obiect de activitate acesta, ci doar închirierea - ca scop inițial de profit.
Consideră că au fost încălcate dispozițiile alin.1 al art. 45. Iar cea de-a doua condiție, cu privire la buna-credință, chiar nu mai interesează.
În replică, apărătorul recurentei pârâte C, învederează că acuzațiile apărătorului intimaților reclamanți nu au nici un raționament.
Este de părere că reclamanții pot solicita măsuri compensatorii, însă nu în raport de C
Solicită instanței că observe că decizia a fost atacată cu contestație. Reclamanții au formulat o nouă notificare, cu același conținut și finalitate pentru ambele imobile, la data de 11 februarie 2002 și unitatea pârâtă le-a comunicat că cererea a fost soluționată prin deciziile nr. 172 și 173/2001, care au răspuns la primele notificări identice cu noile notificări.Pârâta nu mai avea nici o obligație legală de a răspunde la o nouă notificare în legătură cu aceleași imobile, reclamanții urmărind, de fapt, să folosească un nou termen, neținând cont că termenul de contestare a fost cu mult depășit.
Această problemă a fost rezolvată de la 22 februarie 2005, prin decizia nr. 1348 - dosar nr. 3781/2003 - hotărâre aflată în copie la filele 24-26 dosar nr- (nr. în format vechi 2575/2006) al Tribunalului Constanța.
Consideră că reclamanții nu se pot prevala de alte notificări din moment ce decizia a rămas irevocabilă.
În legătură cu preluarea imobilului de către C se referă la Decizia Prefectului, Protocolul de predare-primire cu plata contravalorii imobilelor la data preluării lor (FPS) și arată că această situație a fost analizată de, urmărindu-se același scop.
Părțile nu solicită amânarea pronunțării.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 13857/2002 al Judecătoriei Constanța, reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâții SC SA, și au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 9 din 30.06.1997, în temeiul dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, cu privire la imobilul situat în Constanta, bd. - nr. 44, cu strada - -, județul C ce a aparținut autorilor săi, ( Gh. ).
In motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței de fond faptul că prin tranzacția a cărei copie este depusă la dosar, imobilul a revenit în proprietate fiicelor minore ale defunctului, și, reprezentate de mama lor, imobil ce a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, la adresa din IV nr. 44, iar ca proprietari figurau moștenitorii lui P, poziția nr. 251 din anexa actului normativ.
Prin sentința civilă nr. 12607 din 26.09.2003 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. 13857/2002 a fost admisă acțiunea reclamanților, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 9 din 30.06.1997, încheiat cu pârâții SC SA în calitate de vânzătoare și în calitate de cumpărător.
In motivare, instanța a reținut că avea calitatea să înstrăineze în condițiile Legii nr. 112/1995 un imobil ce intra sub incidența acestui act normativ numai o unitate specializată, iar in cauză obiectul de activitate al societății este unul comercial, neavând atribuții referitoare la administrarea fondului locativ de stat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru vânzător și nici cele impuse de lege in ceea ce îi privește pe cumpărători.
Prin decizia civilă mr. 640/C/ 7.05.2004 au fost admise apelurile formulate de pârâți și schimbată în tot sentința civilă apelată în sensul admiterii excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamanților, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Recursul promovat de către reclamanți împotriva deciziei mai sus menționate a fost înregistrat pe rolul Inaltei Curți de Casație si Justiție, care prin încheierea nr. 2701 din 14.03.2006 pronunțată în dosarul civil nr- a trimis cauza spre soluționare Curții de APEL CONSTANȚA în temeiul prevederilor art.2 pct.2 și art.3 pct.3 proc.civ. și art.II alin 3 din Legea nr. 219/2005.
Prin decizia civilă nr. 337/C din 5.06.2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAa fost admis recursul promovat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 153/C/2004, cu casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța, în vederea reluării judecății apelurilor.
In motivare s-a arătat că reclamanții au justificat calitatea procesuală activă care subzistă și după soluționarea irevocabilă a contestației întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar anterior cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare aceștia formulaseră acțiune în revendicare, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 10066/1999, iar prin pronunțarea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale s-a ignorat sfera de aplicare a art.46 din Legea privind restituirea bunurilor preluate abuziv în proprietatea statului, care nu exceptează situația imobilelor evidențiate în patrimoniului unei societăți comerciale privatizate.
S-au mai depus la dosar: decizia nr. 124 din 12.03.1991 emisă de Prefectul Județului C, protocol din 12 febr. 1992.
Prin încheierea de ședință din 21 februarie 2006, Tribunalul a respins excepțiile lipsei de interes și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, reținând că finalitatea demersului judiciar inițiat de către reclamanți este aceea a readucerii imobilului ce formează obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 9 din 30.06.1997 încheiat între intimații pârâți SC SA, și în patrimoniul unității deținătoare SC SA, iar faptul că soluția de respingere a notificării formulate de către reclamanți a rămas irevocabilă nu lipsește de conținut sfera interesului manifestat de către aceștia.
Prin decizia civilă nr. 360 din 13 septembrie 2007 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții și și C în contradictoriu cu intimații reclamanți, G. Au fost obligați pârâții către reclamanți la 1600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Constanțaa reținut, în esență, că este lipsită de relevanță în cauză împrejurarea că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor art. 47 alin.(2) în referire la art. 21(1) din legea nr. 10/2001, privind solicitarea suspendării procedurii de restituire în natură a imobilului până la soluționarea acțiunii formulate în temeiul art. 46 din lege, precum și faptul că acțiunea de restituire a imobilului a fost finalizată prin decizie irevocabilă de respingere a cererii. Ceea ce interesează în cauză sunt respectarea dispozițiilor legale și buna credință a cumpărătorilor la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, aspecte ce se reanalizează în apel, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac.
S-a mai reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără un titlu valabil, iar la momentul dobândirii bunului chiriașii au fost de rea credință, situație în care se impune anularea actului de vânzare-cumpărare nr. 9 din 30 iunie 1997 încheiat între și cumpărătorul.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâții, și, care au criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1.Greșit instanța de apel a respins excepția lipsei de interes a cauzei prin raportare la temeiul juridic invocat de art. 45 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 46).
Instanța a reținut, în motivarea soluției pronunțată, că reclamantul justifică un interes în promovarea acestei acțiuni, cât timp finalitatea urmărită este aceea de a aduce în patrimoniul societății bunul. Motivația nu răspunde însă motivului de apel invocat, finalitatea trebuia raportată la posibilitatea reclamantului de a mai recupera imobilul în procedura legii speciale și anume Legea nr. 10/2001 în condițiile în care cererea a fost soluționată în mod irevocabil în sensul respingerii, iar căile de atac judiciare au fost epuizate.
2.Reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din legea nr. 10/2001, actul de împărțeală intitulat "tranzacție și desfacere de societate" prin care frații împart bunurile unei societăți comerciale, printre care și acest imobil este un act declarativ de drepturi și nu face dovada proprietății reclamanților asupra bunului notificat.
3.Instanța de apel a reținut, contrar hotărârii fondului, că avea capacitatea de folosință pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare, dar a reținut că această societate nu deținea imobilul cu un titlu legal. Instanța a omis însă să se pronunțe asupra motivului de apel invocat privind tardivitatea invocării acestui motiv de nulitate absolută care nu se regăsește în cererea de chemare în judecată.
4.Instanța de apel a ignorat probele administrate, cu referire la actele ce au stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare și nu a dat o interpretare corectă dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
5.Instanța de fond nu a făcut nici o referire la buna credință a cumpărătorilor, iar instanța de apel a reținut, în afara oricăror probe care să răstoarne prezumția instituită de lege, reaua credință a cumpărătorilor.
6.Instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel ce vizau calitatea de proprietar asupra imobilelor, la data vânzării, a C", deși acesta a fost unul dintre motivele de respingere a acțiunii la instanța de fond.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport cu criticile recurenților pârâți se rețin următoarele:
În baza art. 137 Cod procedură civilă, vom analiza cu prioritate excepția lipsei de interes a reclamanților în acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, aflată în curs de soluționare, întemeiată pe dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Excepția este fondată pentru următoarele considerente:
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de C ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.
Interesul trebuie să fie legitim, juridic, să fie născut și actual, să fie direct și personal.
Interesul"legitim juridiceste proteguit"presupune că interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv cerut afirmat, ori cu situația juridică legală pentru a cărei realizare, calea justiției este obligatorie.
Interesul trebuie să fie născut și actual, deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.
În speță, se reține că reclamanții nu au justificat interesul în soluționarea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 45 din legea nr. 10/2001, republicată, în condițiile în care procedura declanșată în urma notificării adresată de reclamanta unitate deținătoare pentru imobilul situat în C,- ( cu strada - -), a parcurs ambele etape - administrativă și judiciară și s-a finalizat irevocabil prin decizia civilă nr. 1348 din 22 februarie 2005 a, anterior soluționării prezentei cauze.
Reclamanții, G și au investit prima instanță cu o acțiune în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 9 din 30 iunie 1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între pârâții, în calitate de vânzătoare și și, în calitate de cumpărători, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 (devenit 45 după republicarea legii).
În motivarea cererii reclamanții au arătat că după apariția Legii nr. 10/2001 au adresat o notificare unității deținătoare -, care le-a dat un răspuns incomplet, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 au optat pentru suspendarea acțiunii în revendicare ce forma obiectul dosarului nr. 10066/1999 al Tribunalului Constanța și valorificarea pretențiilor lor în legătură cu imobilul preluat abuziv în procedura Legii nr. 10/2001.
Conform dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată (fost 45), actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Dreptul la acțiunea în nulitatea actului de vânzare-cumpărare întemeiată pe dispozițiile legii speciale, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, se prescrie în termen de un an (prelungit succesiv prin nr.OUG 109/2001 și nr.OUG 145/2001) de la data intrării în vigoare a legii (art. 45 alin.5).
Conform dispozițiilor art. 46 alin.(2) din aceeași lege, în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 45 și 47, procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, persoana îndreptățită având obligația de a anunța persoana notificată potrivit art. 22 alin.1 din actul normativ invocat.
În cauză, se reține că procedura declanșată conform Legii nr. 10/2001 nu a fost suspendată pe parcursul soluționării acțiunii în nulitatea actului de înstrăinare. Reclamanții nu au adus la cunoștință instanțelor judecătorești cărora le-au supus controlului legalitatea dispoziției emisă de unitatea deținătoare cu privire la imobilul situat în C,-, împrejurarea că au promovat și o acțiune în anularea actului de înstrăinare încheiat de unitatea deținătoare cu chiriașii acestui imobil, situație în care procedura desfășurată conform legii speciale, cu cele două faze - administrativă și judiciară, a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 1348 din 22 februarie 2005, pronunțată de
În condițiile în care procedura de restituire a imobilului notificat în baza Legii nr. 10/2001 a fost finalizată irevocabil, reclamanții nu mai justifică un interes legitim în cadrul acțiunii de anulare a actului de vânzare-cumpărare nr. 9 din 30 iunie 1997 - întemeiată pe dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, anularea acestui act neputând influența soluția din procedura realizată conform Legii nr. 10/2001 și nici nu determină obligația unității, în patrimoniul căreia ar reveni bunul, să restituie imobilul reclamanților în temeiul unei noi dispoziții.
Dispozițiile nr. 172/2001 și 173/2001, prin care a răspuns notificărilor reclamanților, în sensul că nu se aprobă restituirea în natură a bunului, întrucât societatea a fost integral privatizată conform Legilor nr. 58/1991 și nr. 55/1995 au fost supuse controlului judiciar. Prin sentința civilă nr. 203 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Constanța - definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului - s-a respins contestația reclamanților, întemeiată pe dispozițiile art. 24 ca tardiv formulată.
Susținerea recurenților reclamanți conform căreia interesul lor în acțiunea în nulitatea actului de vânzare-cumpărare este justificat, întrucât unitatea deținătoare nu a răspuns complet pretențiilor reclamanților prin dispozițiile nr. 172/2001 și nr. 173/2001, în sensul că nu a făcut acestora o ofertă de despăgubiri în echivalent bănesc, iar după soluționarea prezentei cauze, îi incumbă pârâtei obligația să emită o nouă dispoziție cu privire la imobilul în litigiu, nu poate fi primită ca fondată, având în vedere considerentele deciziei nr. 1348 din 22 februarie 2005 a, care a dezlegat această problemă de drept.
În decizia nr. 1348/2005, a reținut că pârâta nu mai avea nici o obligație legală de a răspunde reclamanților la o nouă notificare în legătură cu aceleași imobile, după emiterea dispozițiilor nr. 172 și nr. 173 din 03 octombrie 2001, reclamanții urmărind de fapt, să folosească un nou termen, neținând cont că termenul de contestare a fost cu mult depășit.
Referitor la susținerea privind lipsa unei oferte de restituire prin echivalent, a constatat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, reținând că această apărare putea fi valorificată numai în cadrul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 24 din legea nr. 10/2001, și formulată în termenul legal, neputând fi analizată în situația în care această acțiune - ca în cazul în speță - a fost respinsă ca tardivă (pag.5, paragraful ultim din decizia civilă nr. 1348/2005, pronunțată de - fila nr. 28 din dosarul nr. 282/C/2006 al Curții de APEL CONSTANȚA ).
Constatându-se întemeiată excepția lipsei de interes a reclamanților în susținerea acțiunii fondată pe dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată, urmează a fi admis recursul pârâților, analiza celorlalte motive de recurs ce vizează fondul cauzei devenind inutilă.
În baza art. 312 Cod procedură civilă, se va modifica în tot decizia recurată, în sensul admiterii apelurilor formulate de pârâții, și
Schimbă în tot hotărârea apelată, în sensul respingerii acțiunii ca fiind lipsită de interes.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, respinge ca nefondate cererile recurenților cu privire la plata cheltuielilor de judecată, la dosar nefiind depuse chitanțele de plată a onorariilor de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de:
recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul procesualalesla mandatar I, în C,-, județul C;
II.recurenta pârâtă C A, cu sediul în C,-, care au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 360, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 septembrie 2007, în dosarul nr- (nr. în format veci 2675/2006);
în contradictoriu cu intimații reclamanți, G și, toți cu domiciliul în C, strada - C, nr. 150, -.3,.8, având ca obiectanulare act.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelurile.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că respinge acțiunea ca fiind lipsită de interes.
Respinge ca nefondate cererile recurenților cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, Grefier,
- - - - - -
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel ()
Red.jud.recurs: /19.05.2008
gref. AB/2 ex./19.05.2008
Președinte:Costea MonicaJudecători:Costea Monica, Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
