Anulare act. Decizia 1370/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1370/R/2009
Ședința publică din data de 29 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Mitea președintele Curții de APEL CLUJ
JUDECĂTORI: Valentin Mitea, Lucia Ștețca, Ana Ionescu președinte al secției civile
- -
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă împotriva deciziei civile nr. 2/A/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița - N în dosarul nr- privind și pe reclamantul intimat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BISTRIȚA și pe pârâtul intimat MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta recurentă și reprezentanta reclamantului intimat, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, lipsă fiind reprezentanta pârâtului intimat Municipiul B - prin Primar.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului potrivit memoriului scris depus la dosar.
Reprezentantul reclamantului intimat, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 3237 din 23 septembrie 2008 Judecătoriei Bistrița -N pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de Parchetul de pe lângă JUDECĂTORIA BISTRIȚA în contradictoriu cu și Municipiul B, dispunându-se desființarea totală a înscrisului "Declarație" semnat de pârâta (fostă ), autentificat prin încheierea nr. 2000/02.08.1999 de notarul public.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Intimata a fost cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații și fals privind identitatea, dispunându-se însă, prin rezoluție a Parchetului de pe lângă JUDECĂTORIA BISTRIȚA, neînceperea urmăririi penale deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
În privința stării de fapt s-a reținut în sarcina pârâtei că la data de 02.08.1999 a dat în fața notarului public o declarație autentificată sub nr. 2000 prin care a arătat că se numește, că nu are în proprietate și nu a înstrăinat cu titlu oneros sau gratuit o locuință personală după 01 ianuarie 1990. Or, în anul 1999 pârâta și fostul ei soț încheiaseră, în calitate de vânzători, un act de vânzare a imobilului casă și teren situat în localitatea, înscris în CF nr. 877 nr. top. 247/1 dobândit cu titlu de cumpărare în anul 1994, în timpul căsătoriei cu.
Susținerea potrivit căreia în dosarul de partaj nr. 8803/2006 (de care pârâta a divorțat prin sentința civilă nr. 6481/1997 a Judecătoriei Bistrița ) ar fi recunoscut că imobilul din este bun propriu al său este lipsită de suport juridic și probator, câtă vreme în procesul de partaj nu s-a pronunțat o soluție, constatându-se perimarea acțiunii.
Declarația autentică dată de pârâtă a stat la baza cumpărării în temeiul Legii nr. 112/1995, la data de 13.10.1999, a imobilului situat în municipiul B, str. - nr. 9.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2/A din 22 ianuarie 2009 Tribunalului Bistrița -
Motivând decizia, Tribunalul a confirmat starea de fapt și drept avută în vedere de prima instanță, arătând că actul autentic contestat conține afirmații false.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii înaintate de către reclamant, deoarece:
1. Greșit s-a considerat că pârâta recurentă ar fi avut în proprietate, după 01 ianuarie 1990, imobilul casă și teren înscris în CF nr. 877, întrucât, fostul soț al recurentei, a fost unic proprietar al lui, el fiind singurul înscris în cartea funciară. De altfel, pentru a dovedi calitatea lui de unic proprietar pârâta a solicitat înaintea primei instanțe audierea ca martori a persoanelor care au cumpărat imobilul de la, iar nu și de la pârâta recurentă, proba fiind însă respinsă.
2. Imobilul din a fost dobândit de către cu titlu de moștenire după un unchi al său, din acest motiv nefiind nici inclus în masa bunurilor partajabile ale pârâtei și fostului ei soț.
Trebuie avut în vedere și că recurenta este bolnavă psihic, astfel că îi putea cere să semneze orice document fără ca ea să înțeleagă semnificația acestuia.
Recursul este nefondat.
Astfel cum bine au reținut prima instanță și cea de apel, pârâta recurentă și s-au căsătorit în anul 1986, căsătoria lor fiind desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr. 6481 din 28 octombrie 1997 Judecătoriei Bistrița ( 15, dosar de urmărire penală nr. 70099/2007, acvirat).
Potrivit dispozițiilor art. 30. fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, orice convenție contrară fiind nulă.
Totodată, norma legală evocată precizează că nu trebuie dovedită calitatea de bun comun, aceasta fiind deci prezumată legal, fiind de observat și că prin art. 31. fam. sunt arătate, limitativ, categoriile de bunuri ce pot fi socotite proprii ale fiecăruia dintre soți, iar nu comune.
Rezultă, așadar, căde legeregula este aceea a comunității de bunuri ale soților, prezumția de comunitate neputând fi răsturnată decât prin dovedirea faptului că un anumit bun (sau anumite bunuri) se află în vreuna dintre ipotezele pe care le evocă art. 31. fam.
În cauză, asupra imobilului evidențiat în CF nr. 877 nr. top. 247/1 (loc de casă, casă și anexe gospodărești) a fost înscris sub în anul 1994, cu titlu de cumpărare, dreptul de proprietate al lui, făcându-se în foaia de proprietate mențiunea "căsătorit", fără însă ca recurenta să fie și ea însăși expres menționată în cartea funciară ca dobânditoare.
Această nemenționare a ei nu înlătură însă constatarea că dobândirea imobilului s-a făcut atât în beneficiul lui, cât și în cel al recurentei, întrucât fiind vorba despre un imobil dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei, el intră sub incidența sus-arătatelor prevederi ale art. 30. fam. neîncadrându-se în ipotezele de excepție enumerate de art. 31. fam. în raport de care putea fi socotit ca bun propriu, deci exclusiv, al lui.
Atâta vreme cât înscrierea de sub nu a fost rectificată în sensul că dobândirea de către a dreptului de proprietate asupra imobilului s-ar fi făcut cu titlu de moștenire (ceea ce ar fi atras incidența prevederilor art. 31 lit. b fam), iar nu cu titlu de cumpărare, bunul trebuie socotit comun, recurenta dobândind alături de soțul ei calitatea de coproprietară.
Proba cu martori pe care pârâta a solicitat-o nu putea fi într-adevăr primită, căci prin intermediul ei nu puteau fi răsturnate efectele juridice rezultate din dobândirea imobilului prin cumpărare în timpul căsătoriei cu, efecte juridice guvernate de prevederile cu caracter imperativ ale art. 30. fam.
În consecință, afirmația făcută de către recurentă în cuprinsul declarației autentificate sub nr. 2000/02.08.1999 de notarul public, potrivit căreia nu ar fi avut în proprietate, la data declarației, vreo locuință este necorespunzătoare adevărului.
Nu pot fi avute în vedere nici susținerile recurentei potrivit cărora suferă de o boală psihică în raport de care nu putea înțelege semnificația și efectele actelor juridice pe care le-ar fi încheiat, căci atâta vreme cât nu se află pusă sub interdicție ori nu a dovedit, în concret, că nu a avut discernământ la data încheierii unui anume act juridic, ea este prezumată a fi avut reprezentarea actelor sale și capacitatea juridică de a le încheia.
Nu poate răsturna prezumția de comunitate privitoare la imobilul înscris în CF nr. 877 nici împrejurarea că în procesul de partaj dintre recurentă și fostul ei soț imobilul din nu a fost cuprins în categoria bunurilor comune ale celor doi, căci așa cum s-a arătat mai sus, caracterul de bun comun este stabilit de către lege, orice eventuală convenție contrară a părților fiind nulă absolut. În plus nu există nici o constatare a instanței din acel proces cu privire la eventuala calitate de bun propriu a imobilului și care să se impună astăzi cu putere de lucru judecat, acțiunea în partaj perimându-se.
Astfel fiind, recursul se va respinge ca nefondat, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. instanța de apel hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 2/A din 22 ianuarie 2009 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Pensionată, semnează plecat în semnează plecat în semnează
Președintele instanței Președintele instanței prim grefier
- - - -
Red.MV/dact.
5 ex.
jud.apel: /
Președinte:Valentin MiteaJudecători:Valentin Mitea, Lucia Ștețca, Ana Ionescu
