Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1378/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1378/R/2009
Ședința publică din 29 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 3: Anca
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat în examinare - pentru pronunțare- recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 91/A din 19 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații, și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La data de 28 mai 2009, s-au depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent, concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 22 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 29 mai 2009.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr. 11274, pronunțată la data de 17 octombrie 2008 în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. Totodată, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții, împotriva pârâtului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în baza probatoriului administrat, următoarele:
Din copia CF 8062 C, nr. top 495, rezultat că reclamanții sunt coproprietari asupra imobilului situat în C-N,-. Dreptul de proprietate al reclamanților a fost înscris în CF în baza sentinței civile nr. 275/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 195/2003 a Curții de APEL CLUJ și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 9006/2005 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.
S-a reținut că prin sentința civilă nr. 275/2003 s-a constatat că imobilul înscris în CF 8062 C, nr. top 495 trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, s-a dispus rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R și înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților. Acțiunea formulată împotriva pârâtei, mama pârâtului - a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a pârâtei, care era decedată la momentul formulării acțiunii.
În cursul soluționării apelului, în cauză a fost introdus fiul minor, -, prin tutore, instanța de apel procedând la soluționarea pe fond a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare încheiat de cu Consiliul Local al mun. C-N, cu privire apartamentul nr. 7 din imobilul în litigiu. Instanța a reținut că toate contractele de vânzare - cumpărare având ca obiect apartamentele din imobilul în litigiu, contracte încheiate cu foștii chiriași, au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cumpărătorii au fost de bună credință la încheierea acestor acte, astfel încât apelul reclamanților a fost respins.
S-a reținut că a cumpărat apartamentul nr. 7 din imobil în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 33754/21.08.1997.
Prin Dispoziția nr. 1723/2006 a Primarului mun. C-N s-a restituit reclamanților, în natură, în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, o parte din imobilul situat în C-N,-, iar cu privire la o parte din apartamentele în imobil, printre care și apartamentul nr. 7, s-a propus acordarea de despăgubiri. Reclamanții și-au întemeiat prezenta acțiune pe prevederile art. 480.civ. și având în vedere că atât reclamanții, cât și pârâtul, au invocat existența unor titluri de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanța de fond a considerat necesară compararea acestor titluri.
Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, având în vedere că reclamanții au avut la dispoziție mijloacele procedurale puse la dispoziție de legea specială, respectiv de Legea nr. 10/2001.
Instanța de fond a apreciat că Legea nr. 10/2001 are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun și reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1954-22 decembrie 1989. Totodată, a apreciat că în situația în care se constată neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice (Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii din dosar nr. 60/2007).
Având în vedere soluția dată în recursul în interesul legii, instanța de fond a apreciat că acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun sunt admisibile, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, astfel că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a apreciat că în situația în care prevederile Legii nr. 10/2001 ar face inadmisibilă o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, s-ar încălca prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, articol care reglementează dreptul la un proces echitabil.
În urma verificării titlurilor de proprietate invocate de părți asupra apartamentului nr. 7 din imobilul în litigiu, instanța de fond a apreciat că într-adevăr titlul de proprietate al reclamanților, moștenitori ai proprietarilor tabulari este mai caracterizat decât titlul de proprietate al pârâtului, care a dobândit imobilul cu titlu de moștenire de la, care la rândul ei a dobândit bunul de la o persoană care nu avea calitatea de proprietar. Prima instanță a apreciat că prin admiterea unei acțiuni în revendicare imobiliară împotriva pârâtului s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia, precum și securității raporturilor juridice. Astfel, antecesoarea pârâtului a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 în condițiile Legii nr. 112/1995, stabilindu-se în cadrul litigiilor purtate anterior între părți că actul de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Dreptul de proprietate al pârâtului a fost consolidat prin respingerea acțiunii reclamanților de anulare a contractului de vânzare - cumpărare 33754/21.08.1997.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că reclamanților nu li se încalcă dreptul prevăzut de art. 1 din Primul Protocol al Convenției, care prevede că orice persoană fizică sau juridică, are dreptul la respectarea bunurilor sale. Astfel, deși reclamanții au fost privați de dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950, totuși prin efectul sentinței civile nr. 275/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă, le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, iar prin Dispoziția nr. 1723/2006 a Primarului mun. C-N s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru apartamentele din imobilul în litigiu, care nu pot fi restituite în natură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr.91/A din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, .
S-a admis apelul declarat de reclamantul -, sentința fiind schimbată în parte în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului și, în consecință, pârâtul a fost obligat să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 din imobilul situat în C-N,-, înscris CF nr. 8062 C, nr. top 495, compus din 2 camere, bucătărie, baie, antreu și să-l predea reclamantului în deplină proprietate și folosință.
Totodată, s-a respins acțiunea formulată de ceilalți reclamanți, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Analizând apelul, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1.pr.civ. a fost admisă, cu consecința respingerii acțiunii formulată de acești reclamanți. Astfel, potrivit mențiunilor din CF nr. 8062 C-N, asupra imobilului din litigiu, identificat prin nr. top 495, are calitatea de proprietar reclamant, în baza actului de partaj nr. 4062/2008. S-a constatat că între reclamanți a intervenit un partaj, în urma căruia imobilul a revenit reclamantului, acesta întabulându-și dreptul de proprietate cu încheierea de cf nr. -/2008.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că prima instanță a stabilit corect situația de fapt în cauză, reținând, în baza probelor administrate, că titlul reclamantului este preferabil titlului pârâtului, acesta înscriindu-și dreptul de proprietate în CF în baza sentinței civile nr. 275/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat că imobilul înscris în CF 8062 C, nr. top 495 trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, s-a dispus rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R și înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților.
Prin urmare, dreptul a fost stabilit în mod irevocabil în favoarea reclamantului în cadrul unei acțiuni formulată în condițiile dreptului comun, introdusă pe rolul instanței la data de 19.01.1998, anterior Legii nr. 10/2001, și anterior emiterii Dispoziției nr. 1723/2006 a Primarului mun. C-N, prin care, cu privire la apartamentul nr. 7, din imobilul situat pe-, s-a propus acordarea de despăgubiri.
Totodată, s-a reținut că pârâtul, la rândul său, deține un titlu asupra apartamentului, fiind dobândit de antecesoarea sa în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 33754/21.08.1997, iar prin aceleași hotărâri judecătorești prin care a fost stabilit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, reținându-se buna - credință a cumpărătoarei.
De asemenea, s-a reținut că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480.civ. și având în vedere că atât reclamantul, cât și pârâtul, au invocat existența unor titluri de proprietate asupra imobilului in litigiu, prima instanță a considerat în mod corect ca fiind necesară compararea acestor titluri, acordând prioritate titlului reclamantului. Potrivit art. 480.civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
S-a apreciat ca fiind relevant în cauză faptul că, pe de o parte, prin entința civilă nr. 275/2003 a Tribunalului Clujs -a constatat preluarea abuzivă a imobilului și inexistența titlului statului, iar pe de altă parte, reclamantul este cel care a îndeplinit cel dintâi formalitățile de publicitate imobiliară, titlul său fiind astfel preferabil titlului pârâtului, acesta dobândind bunul de la un non proprietar.
Tribunalul nu a împărtășit, însă, punctul de vedere al primei instanțe, în sensul că prin admiterea unei acțiuni în revendicare imobiliară împotriva pârâtului s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia, precum și securității raporturilor juridice. S-a apreciat că rgumentele care stau la baza interpretării încălcării dreptului de proprietate al pârâtului sunt valabile și în situația reclamantului, atât timp cât dreptul de proprietate în favoarea ambelor părți a fost stabilit și, respectiv, consolidat în baza acelorași hotărâri judecătorești, problema prezentând importanță prin prisma aplicării prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale.
S-a reținut că existența unui bun, în sensul prevederilor menționate, a fost recunoscut atât în favoarea reclamantului, cât și în favoarea pârâtului, prin hotărârile judecătorești menționate și dacă se poate considera că reclamantul beneficiază de dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției primarului, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, un astfel de drept este recunoscut și în favoarea pârâtului, în ceea ce privește restituirea prețului actualizat, în baza dispozițiilor art. 50 din același act normativ, care devin incidente, atât în situația constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cât și pentru ipoteza pierderii posesiei bunului, ca urmare a acordării preferinței titlului în favoarea fostului proprietar, iar referitor la cuantumul despăgubirilor pentru ambele situații se are în vedere valoarea de circulație a bunului, prezentând relevanță momentul la care urmează a se acorda efectiv despăgubirile.
Referitor la concluzia primei instanțe, în sensul că prin admiterea unei acțiuni în revendicare imobiliară împotriva pârâtului s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia, precum și securității raporturilor juridice, are în vedere statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție date în recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 33/09.06.2008, potrivit cărora, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale potrivit principiului specialia generalibus derogant, iar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate putându-i-se da eficiență în cadrul unei acțiuni în revendicare în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În considerentele menționatei decizii, Înalta Curtea stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției europene a drepturilor omului.
Aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane.
Tribunalul a reținut că ceea ce nu s-a observat de către prima instanță este faptul că decizia instanței supreme are în vedere acțiunile introduse în condițiile dreptului comun după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atunci devenind incidentă problema concursului între două legi, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, în care acțiunea formulată de reclamant a fost introdusă pe rolul instanței anterior și a fost soluționată potrivit prevederilor dreptului comun, situație în care rezolvarea problemei litigioase în favoarea reclamantului sau a pârâtului nu se poate face decât prin compararea titlurilor deținute de aceștia.
Raportat la considerentele menționate, tribunalul a admis în parte apelul declarat, cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantul -.
Față de soluția dată în ceea ce privește excepția invocată, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de ceilalți reclamanți ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat de și menținerea sentinței civile nr.11274 din 17.10.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, invocând dispozițiile art. 304 pct.8 și 9.proc.civ.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a ignorat apărările pârâtului privind dobândirea titlului reclamanților, respectiv faptul că reclamantul s-a întabulat în baza sentinței civile nr.275 din 21.03.2003 a Tribunalului Cluj, prin care s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului în litigiu, dar, totodată s-a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorii pârâtului.
Consideră că instanța de apel a încălcat principiul puterii lucrului judecat prin schimbarea unei hotărâri irevocabile, nefiind învestită cu o asemenea cerere.
Având în vedere că prin aceeași hotărâre judecătorească s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului, dar s-a păstrat ca valabil contractul de vânzare - cumpărare, în mod evident și fără echivoc titlul pârâtului este preferabil, neputând fi schimbat prin efectul prezentei hotărâri.
Arată că reclamantul a solicitat restituirea imobilului în baza Legii nr.10/2001, or conform dispozițiilor art.45 alin.21din Legea nr.1/2009 de modificare a Legii nr.10/2001, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora. Prin urmare, reclamantului îi este opozabil contractul de vânzare - cumpărare încheiat de antecesorii pârâtului și este obligat să-l respecte.
Mai arată că prin Decizia nr.33 din 09.06.2008 a, în analizarea acțiunilor având ca obiect compararea de titluri, obligatorie, potrivit art.329 alin.3 din proc.civ. s-a stabilit, în ceea ce privește opțiunea între aplicarea legii speciale și aplicarea dreptului comun în materia revendicării că: în consecință, trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 din Codul civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO. Astfel, cum reclamantul și-a întabulat dreptul de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești pronunțată în temeiul Legii nr.10/2001, prezenta acțiune este inadmisibilă.
Susține că Decizia nr.33 din 09.06.2008 a, a mai stabilit că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Arată că și motivarea instanței de apel privind posibilitatea pârâtului de a primi despăgubiri bănești la valoarea actuală de circulație a imobilului este contrară practicii Curții Europene, care, în cauza Raicu contra României, paragraf 37 arătat că: legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri.
Cum buna-credință a antecesorilor pârâtului a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, consideră că admiterea apelului și în consecință, a cererii reclamantului a dus în mod evident la o încălcare a drepturilor pârâtului consfințite printr-o hotărâre judecătorească.
Referitor la motivarea instanței de apel privind primirea de către pârât a despăgubirilor bănești, arată că aceasta ar încălca dispozițiile CEDO în aplicarea prevederilor Convenției.
Pârâtul intimat, prin concluziile scrise, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată (22-27).
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prima critică adusă hotărârii vizează pretinsa încălcare a principiului puterii lucrului judecat, având în vedere faptul că prin sentința civilă nr.275 din 21.03.2003 a Tribunalului Cluj, s-a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorii pârâtului cu privire la apartamentul în litigiu.
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 proc.civ. Curtea se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
Astfel, corespunde realității faptul că prin sentința civilă nr. 275/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat că imobilul înscris în CF 8062 C, nr. top 495 trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, s-a dispus rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților.
Prin decizia pronunțată asupra apelului declarat împotriva acestei hotărâri, s- respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesoarea pârâtului, reținându-se buna-credință a acesteia, contractul fiind încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În consecință, primele instanțe au reținut căatât reclamanții, cât și pârâtul dețin titlu de proprietate asupra aceluiași imobil și de aceea au procedat la compararea acestor titluri și nicidecum la rejudecarea priciniisub aspectul constatării nulității actului juridic de înstrăinare, ce ar viza titlul pârâtului.
Prin urmare, în lipsa identității cauzei juridice între cele două acțiuni, chiar dacă există identitate de părți și de obiect, corect s-a statuat în sensul inexistenței triplei identități impuse de art.1201 civ. și, în consecință, inexistenței incidenței excepției autorității de lucru judecat în prezentul proces de revendicare, bazat pe compararea titlurilor părților, reclamanții întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 480.civ.
Prin cea de-a doua critică, recurentul susține că reclamantul a solicitat restituirea imobilului și în baza Legii nr.10/2001, or conform dispozițiilor art.45 alin.21din Legea nr.1/2009 de modificare a Legii nr.10/2001, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora. Prin urmare, reclamantului îi este opozabil contractul de vânzare - cumpărare încheiat de antecesorii pârâtului și este obligat să-l respecte.
Totodată, a arătat că prin Decizia nr.33 din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a stabilit, în ceea ce privește opțiunea între aplicarea legii speciale și aplicarea dreptului comun în materia revendicării că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 din Codul civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regulaelecta unași principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența
Prin urmare susține că, întrucât reclamantul și-a întabulat dreptul de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești pronunțată în temeiul Legii nr.10/2001, prezenta acțiune este inadmisibilă.
Cu privire la această critică, trebuie observat că, într-adevăr reclamanții au uzat de prevederile art. 45 alin. 2, deoarece pe parcursul derulării procesului a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001.
Prin art. I pct.2 din Legea nr.1 din 30 ianuarie 2009 pentru modificarea și completarea <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a abrogat alineatul (2) al articolului 2, ale căror dispoziții prevedeau căpersoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
Contrar susținerilor recurentului, dispozițiile noii legi nu sunt incidente în speță întrucât ar însemna ca dispozițiile noii legi să retroactiveze. Cum acțiunea a fost promovată la data de 14 martie 2008, ea trebuie examinată numai în cadrul circumscris de legea în vigoare la acea dată, astfel încât critica adusă hotărârii sub acest aspect nu este întemeiată.
Pe de altă parte, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, intentată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, invocată de recurent, nu este incidentă în speță, în condițiile în care o astfel de excepție tinde să îngrădească neîndoielnic accesul liber la justiție al reclamanților, drept fundamental consacrat de Constituția României prin art. 21 alin. 1, precum și dreptul acestora la un proces echitabil, consfințit atât de legea fundamentală, cât și art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În consecință, chiar dacă reclamanții au uzat de procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, finalizată prin Dispoziția nr.1723/2006 emisă de Primarul mun. C - N, prin care s-a dispus restituirea în natură a 8 apartamente din același imobil și terenul aferent, (36-37,fond), această lege cu caracter special, nu poate să înlăture ori să limiteze un drept fundamental, întrucât ar face ineficiente dispozițiile art. 21 alin. 2 din Constituția României, conform cărora nici o lege nu poate îngrădi exercitarea accesului la justiție, așa încât principiul indicat de reclamanți "electa una", nu își găsește aplicabilitatea în speță.
Având o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care a obținut în justiție câștig de cauză într-un proces în care s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil, dispunându-se totodată radierea dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului său de proprietate, reclamantul nu era nevoit să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, astfel că acțiunea în revendicare devine admisibilă fără a mai fi necesar să se analizeze Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Pe de altă parte, Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, nu constituie o prevedere legală, care să fie verificată, ci este o hotărâre menită să conducă la interpretarea și aplicarea unitară a legii.
În speță prin sentința civilă nr. 275 din 21 iunie 2003 Tribunalului Clujs -a stabilit irevocabil nevalabilitatea titlului statului, situație în care în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari inițiali, și-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării, text ce nu face decât să reitereze caracterul absolut și perpetuu al dreptului de proprietate conferit de art. 480 - 481 Cod civil, în virtutea căruia dreptul de proprietate, nu se stinge prin neuz.
Curtea apreciază că soluția instanței de apel este în concordanță cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și art. 6 alin. 1 din Convenție, precum și cu întreaga jurisprudență în această materie, (cauzele, și, cu referire la plata despăgubirilor ), prin care s-a acordat câștig de cauză proprietarilor inițiali sau moștenitorilor acestora.
Referitor la soluția pronunțată în cauza Raicu contra României din 19 octombrie 2006, pronunțată în favoarea fostului chiriaș, devenit proprietar în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, invocată de recurent, Curtea reține că aceasta este cu totul izolată, fiind dată în condițiile în care titlul acestuia fusese desființat în cadrul unui recurs în anulare, ce a fost admis la data de 01.02.2003, când încă mai exista această cale extraordinară de atac.
În compararea titlului de proprietate prezentate de părți, Curtea constată că are preferabilitate titlul reclamantului, care este moștenitorul proprietarilor inițiali, privați fără nici o despăgubire de posesia și folosința propriului imobil, atât prin preluarea abuzivă, cât și prin vânzarea apartamentului către chiriașul cumpărător,în condițiile în care statul nu putea înstrăina, potrivit art.1 din Legea nr.112/1995 decât locuințele dobândite cu titlu.
În schimb pârâtul și antecesorii săi au folosit decenii la rând imobilul, pentru o chirie modică, iar în final au dobândit și proprietatea la un preț sub nivelul pieții cu plata prețului în rate, preț cu un pronunțat caracter de protecție socială.
Așadar, titlul pârâtului recurent provine de la unnon proprietar, buna credință în dobândirea imobilului fiind irelevantă într-o comparare a titlurilor.
În sfârșit, apreciind asupra criteriului proporționalității, al echilibrului ce trebuie păstrat pentru a nu se crea noi neajunsuri disproporționate, Curtea apreciază că acest echilibru poate fi realizat dacă se admite acțiunea reclamantului în revendicare împotriva pârâtului chiriaș cumpărător întrucât recurentul ar putea obține într-un termen rezonabil restituirea prețului plătit, la valoarea de circulație a apartamentului cumpărat, în timp ce reclamantul, beneficiind de măsurile reparatorii prevăzute de lege ar obține doar despăgubiri calculate în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005, într-un termen incert, suportând și prejudiciul absenței îndelungate a oricărei despăgubiri.
Pe cale de consecință, Curtea, față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art.312 alin.1 proc.civ. va respinge ca nefondat pârâtului.
Fiind în culpă procesuală, pârâtul va fi obligat, în conformitate cu prevederile art. 274.proc.civ. să plătească reclamantului intimat, cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 4165 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu împuternicirea avocațială, factura și chitanța depuse la dosar ( 21,24-25).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 91/A din 19.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului suma de 4165 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - --- - -- -
GREFIER
Red.AR
Dact./2ex.
16.06.2009
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Ioan Daniel Chiș, Anca
