Anulare act. Decizia 1384/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1384
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 12 2009 privind judecarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 107 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 9888 din 13 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 12 2009 au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 12 iunie 2006, s- înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, acțiunea civilă având ca obiect - anulare act, formulată de reclamanta împotriva pârâtei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea parțială absolută a certificatului de legatar nr. 176/23.08.2005, susținând că în certificatul de legatar nr. 176 suplimentar, eliberat de BNP G, s-a trecut, pe lângă celelalte bunuri rămase de pe urma defunctei, decedată la 8 iulie 2005, și un teren de 500 mp în C, str. - nr. 171, cu vecinii. N- str. -, E- -, S- str. - și V- str. - -, ce aparține reclamantei testatoarea cunoscând situația juridică a terenului.
La 27 nov. 2006, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, iar la data de 22 ianuarie 2007, pârâta a chemat în garanție Consiliul Local C și Prefectura Județeană D, solicitând atribuirea în proprietate a altei suprafețe de teren de 500 mp, de aceeași natură și valoare cu ceea înscrisă în certificatul de legatar, în cazul admiterii acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 854 din 29 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 10455/C/2006, s-a respins acțiunea reclamantei, împotriva pârâtei.
A fost disjunsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, pentru care s-a dispus constituire de dosar separat și s-a acordat termen la data de 19 martie 2007.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că obiectul actului juridic a cărui nulitate se solicită, există fizic, astfel încât nu sunt justificate susținerile privind inexistența obiectului. S-a mai reținut că certificatul de legatar nu este prohibit de lege și nici contrar ordinii de drept și bunelor moravuri, astfel încât prezintă o cauză licită și că reclamanta nu justifică interesul de obține constatarea nulității certificatului de legatar eliberat pârâtei, exercitând toate atributele proprietății asupra terenului.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a apreciat ca oportună disjungerea acesteia, în temeiul art.63 alin.2 pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând sentința pentru că, deși instanța a reținut corect situația proprietății asupra terenului în litigiu - nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, considerând greșit că reclamanta nu ar avea interesul de a obține anularea actului.
Prin decizia civilă nr.339 din 25 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanță.
Instanța de apel a reținut că, în raport de cauza nulității legatului, invocată prin acțiune (dispoziția asupra bunului ce nu aparținea testatoarei), prima instanță trebuia ca, în baza art.129 pr.civ. să pună în discuția părților ineficacitatea legatului și să verifice dacă la data întocmirii testamentului autentic, testatoarea avea în proprietate bunul legat sau dacă deficiențele dreptului de proprietate îi erau cunoscute.
S-a concluzionat că se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță nu a cercetat pe fond cauza, neanalizând susținerile reclamantei și scopul urmărit, atât la încheierea legatului, cât și ulterior, până la realizarea acestuia.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, s-a reținut că a fost corect disjunsă conform art.63 din codul d e procedură civilă, întrucât are o altă cauză juridică iar reclamanta nu justifică o calitate procesuală în soluționarea acestei cereri, pentru a formula critici sub acest aspect, în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanta cât și pârâta.
Reclamanta, prin motivele formulate, a criticat decizia doar sub aspectul menținerii măsurii de disjungere a cererii de chemare în garanție.
A mai susținut că prima instanță s-ar fi pronunțat plus petita, de îndată ce pârâta a formulat cererea de chemare în garanție doar pentru ipoteza subsidiară a admiterii acțiunii or, respingând acțiunea, s-ar fi impus și soluționarea cererii de chemare în garanție odată cu acțiunea, apreciind că prin această cerere nu s-a extins cadrul procesual.
Pârâta a susținut că în apel i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât la al doilea termen de judecată fixat, s-a judecat apelul fără a i se da posibilitatea să formuleze întâmpinare,deși apărătorul a solicitat lăsarea dosarului pentru o nouă strigare, iar instanța avea posibilitatea să amâne pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, împuternicirea avocațială și întâmpinarea fiind depuse după ședință.
A apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că există obiectul legatului și că acesta nu este prohibit de lege, iar considerentele deciziei pentru justificarea desființării sentinței, sunt nefondate.
Sub acest aspect, a arătat că în decizie nu se precizează care este titlul reclamantei asupra terenului și că în mod greșit s-a reținut că Ordinul 56/1992 a fost modificat prin Ordinul 12/1994, nefiind posibilă modificarea unui act administrativ intrat în circuitul civil.
A susținut că reclamanta nu justifică interesul și nici calitatea procesuală activă, neavând un titlu asupra terenului, pe când autoarea sa a fost pusă în posesie asupra terenului ce face obiectul legatului, iar instanțele de judecată nu au competența de a se pronunța cu privire la amplasamentul terenurilor asupra cărora s-a constituit sau s-a reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul Legilor fondului funciar.
A mai susținut că sunt întrunite toate condițiile de valabilitate a legatului, iar reclamanta nu deține un titlu de proprietate asupra terenului în discuție - ci doar asupra unor suprafețe învecinate, făcând referiri la mai multe înscrisuri în acest sens și concluzionând că, la data preluării terenului de către stat, acesta aparținea autoarei sale.
Prin Decizia nr. 210 din 3 martie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursurile formulate de reclamantă și de pârâtă împotriva deciziei civile nr.339/25.06.2007, pronunțata de Tribunalul Dolj.
Pentru a se pronunța astfel, instanta de recurs a reținut următoarele:
Măsura disjungerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă s-a dispus în baza art.63 alin.2 din codul d e procedură civilă - întrucât nu a fost formulată în termenul prevăzut de art.61, fraza a II-a pr.civ. conform căruia cererea formulată de pârât se va depune odată cu întâmpinarea, iar când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
În speță, cererea s-a depus la termenul la care a avut loc judecarea acțiunii, astfel că s-a impus disjungerea pentru a nu se întârzia judecarea cererii principale.
Prima instanță nu a soluționat această cerere, pentru a se putea susține că s-ar fi pronunțat plus petita, ci a dispus judecarea separată a acesteia, constituind un nou dosar în care a și fixat termen de judecată.
Art.135 din codul d e procedură civilă, prevede că introducerea unei alte persoane în judecată, care nu s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se va judeca separat.
Nerespectarea termenelor în care se pot formula cereri de extindere a cadrului procesual, se sancționează așadar cu disjungerea acestora și soluționarea separată.
Pe de altă parte, pârâta nu a declarat apel împotriva sentinței prin care s-a dispus măsura disjungerii, iar reclamanta, așa cum corect a motivat instanța de apel, nu are interesul de a critica această măsură, de îndată ce respingerea acțiunii sale nu a fost consecința apărărilor ce s-ar fi formulat de chematul în garanție.
Prin urmare, recursul formulat de reclamantă, doar cu privire la acest aspect al pricinii, este nefondat, urmând a se respinge.
Este nefondat și recursul declarat de pârâtă.
Criticile formulate de recurenta pârâtă, se referă la aspecte ce vizează fondul cauzei, respectiv la preferința titlurilor de proprietate ale părților asupra terenului în litigiu, dar instanța de apel nu a făcut o judecată pe fondul cauzei, ci, aplicând dispozițiile art.297 pr.civ. a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că prima instanță nu a cercetat ineficacitatea legatului prin prisma cauzei de ineficacitate invocată, respectiv a nulității legatului și, pe cale de consecință, și a certificatului de legatar emis în baza acestuia.
S-a motivat că prima instanță a examinat speța sub alte aspecte decât cel invocat de reclamantă, și anume că autoarea reclamantei, prin legat, a dispus asupra unui bun ce nu-i aparținea, cunoscând că bunul se află în proprietatea reclamantei.
Pârâta nu a formulat critici sub aspectul incidenței dispozițiilor art.297 pr.civ. iar pe de altă parte, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare este legală - prima instanță reținând greșit lipsa interesului reclamantei de a obține anularea certificatului de legatar și, prin aceasta, încălcând și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Interesul reclamantei în constatarea nulității certificatului de legatar eliberat pârâtei, în care apare, ca obiect al legatului, și terenul asupra căruia s-au purtat mai multe litigii între părți, este justificat, atât de dreptul de proprietate invocat de reclamantă, cât și pentru evitarea unor viitoare litigii ce s-ar putea genera, prin neanularea acelui certificat.
Atâta timp cât cauza nu a fost soluționată pe fond în fața celor două instanțe, sunt total nerelevante criticile recurentei pârâte, privitoare la valabilitatea și preferința titlului său asupra terenului, pentru că instanța de recurs nu poate soluționa direct în această fază, fondul cauzei.
Cât privește încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, în apel, susținerile nu se confirmă.
Din încheierea de ședință de la 28 mai 2007, din dosarul nr- al Tribunalului Dolj, a rezultat că la cererea intimatei pârâte, privitoare la angajarea unui apărător, instanța de apel a amânat judecarea apelului pentru data de 25 iunie 2007, aplicând corect dispozt.art.156 pr.civ. astfel că nu se poate reține încălcarea acestui drept, pârâta având posibilitatea să-și angajeze apărător și să formuleze întâmpinare în timp util.
La data de 24 martie 2008, s- reanregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr-, acțiunea civilă având ca obiect -anulare act, formulată de reclamanta împotriva paratei.
Prin sentința civilă nr.9888 din 13 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei .
S- constatat nulitatea absolută parțială a Certificatului de legatar nr.176 /23.08.2005 în ceea ce privește terenul înscris în cel de-al II -lea punct 3 și anume: 500 mp teren situat în C,- ( fost str. - parcela 5 ) la intersecția str. - și -, județul D, cu următoarele vecinătăți: N - str. -, E - -, S - str. -, V- str. - -.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Prin contractul de donatie-autentificat sub nr. 1063/12.03.1998, numita a donat numiților și, suprafața de 1500 mp teren situat în C, cartier Romanești,-, judetul D.
S-a făcut mențiunea expresă in contractul de donație că terenul a fost dobândit de către donatoare prin contribuție egală cu soțul său -decedat,.
Ulterior, prin contractul de legatar nr.176 - supliment -emis la data de 23.08.2005 la BNP. s-a adăugat la masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, printre alte bunuri imobile, și terenul în suprafața de 500 mp situat în mun.C, str.-, nr.171, cu următorii vecini; N- str.-, E- -, S - str.- -, V- str.-,
S- menționat expres că terenul a fost dobândit de către defunctă, în baza art.35 alin.5 din Legea nr.18/1991 - privind fondul funciar, conform cu Ordinul Prefectului nr.56 /1992 emis de Prefectura D.
Cu privire la suprafața de teren în discuție, dobândită de defuncta, prin aplicarea Legii nr.18/1991 -privind fondul funciar, modificată, trebuie menționat că, la data când s-a emis certificatul de legatar nr.176 /23.08.2005, Ordinul Prefectului nr.56/1992 fusese anulat deja prin Ordinul nr.12 /1994, în urma unei verificări efectuate de Primăria C, solicitându-se, la vremea respectivă, modificarea unor suprafețe înscrise eronat în unele ordine anterioare.
Această stare de fapt și de drept, în legătură cu suprafața de 500 mp în discuție, a fost confirmată de către instanțele judecătorești, prin sentința nr.196/19 mai 1997 Tribunalului Dolj -secția comercială si de contencios administrativ, menținută prin decizia nr.582/26.11.1997 a Curții de APEL CRAIOVA -irevocabilă.
În acest demers judiciar, a solicitat instanței de contencios administrativ, obligarea comisiei locale de fond funciar C, să o pună in posesie pe terenul situat în C, cartier Romanești,-, județul D, suprafață de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Ordinul nr.56/1992.
În urma probelor administrate, cu motivarea instanțelor, acțiunea reclamantei a fost respinsa, reținându-se ca ordinul respectiv fusese deja anulat.
În cadrul aceluiași proces, a intervenit și numita, autoarea reclamantei, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamantă, cerere care a fost admisă
Au reținut instanțele de contencios administrativ, că intervenienta este parte interesată, dreptul de proprietate al acesteia fiind dobândit - respectiv decizia nr.3660/21 decembrie 1994 Curții de APEL CRAIOVA și ordinul nr. 12/1994 emis de Prefectura D.
Prin urmare, actul în baza căruia, în certificatul de legatar nr.176/23.08.2005 emis de BNP, a fost inclus și terenul de 500 mp situat în C, str.-, în consecință, punctul 3 din act, este nul, pentru motivul precizat de art.968 din Codul civil, având o cauza nelicită, care este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Astfel, defuncta a cunoscut din timpul vieții, chiar din anul 1960,despre terenul cu care a fost inițial împroprietărit soțul său, că prin decizia nr.458/10553/1960 a fostului Comitet executiv al Sfatului Popular al Raionului C, s-a anulat titlul de proprietate emis de Ministerul Agriculturii si Silviculturii -fila 25 dosar fond.
Acest act a fost, de asemenea, analizat în instanță, aceeași solicitând pe calea acțiunii în revendicare, în contradictoriu cu numita, autoarea reclamantei, terenul situat în C,-, acțiune bazată pe actul de proprietate din anul 1953, care a fost respinsă, definitiv si irevocabil.
Pornind de la aceste constatări, rezulta fără echivoc, că terenul în litigiu din prezenta cauza, este același pentru care părțile s-au mai judecat, atât pe calea dreptului comun, in acțiune in revendicare, cât și în contencios -administrativ, când s- analizat actul administrativ eronat emis, ordinul nr.56/1992, ceea ce înseamnă ca susținerea paratei - cum ca cele 2 terenuri, al reclamantei si al paratei, nu se suprapun, ci sunt 2 fonduri diferite - urmează a fi înlăturată.
De asemenea, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către parată, instanța a respins-o, reclamanta invocând nulitatea absoluta a certificatului de legatar, numai pentru terenul de 500 mp, a făcut dovada că este proprietarul terenului, moștenit de la părinții săi, care, la rândul lor, l-au cumpărat în anul 1956, prin act autentic de vânzare -cumpărare.
De altfel, reclamanta a fost, la rândul sau, chemata in judecata intr- acțiune civilă in revendicare, de către, acțiune ce a fost de asemenea respinsă, prin sentința civilă nr.2541/20 februarie 1996 -definitivă si irevocabilă si, de asemenea, a fost parte in proces, alături de autoarea sa, intr-un litigiu de fond funciar, prin care a solicitat anularea Ordinului nr.12/1994, emis de Prefectura D,acțiune respinsa, de asemenea.
În concluzie, având în vedere considerentele de fapt si de drept arătate, instanța a apreciat că,la data emiterii certificatului de legatar nr.176/23.08.2005, terenul în suprafața de 500 mp, din C, str. - nr.171, cu vecinătățile arătate, nu exista în patrimoniul defunctei, că s-a stabilit definitiv și irevocabil, prin mai multe hotărâri judecătorești, că terenul aparține reclamantei și, deci, s-au încălcat dispozițiile art.966 si urm.din Codul civil, motiv pentru care acțiunea fiind întemeiată, a fost admisă, în ceea ce privește terenul înscris în cel de-al II punct 3 din act.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, pârâta a arătat, în esență, că 1) în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active, considerând că reclamanta are interes în promovarea acțiunii; 2) în mod greșit instanța, în considerentele hotărârii, a reținut că certificatul de legatar nr.176/23 august 2005 este nul, pentru motivul precizat de art.968 Cod Civil, având o cauză nelicită, atât timp cât nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească în acest sens și nu a fost investită instanța, cu o astfel de cerere; 3) concluzia instanței de fond, că terenul în suprafață de 500. situat în C, str. - nu exista în patrimoniul defunctei, la data emiteri certificatului de legatar, este greșită și netemeinică, în realitate neexistând nici o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care să se consfințească această situație juridică; 4) instanța, în mod neîntemeiat, a constatat că cele două terenuri nu se suprapun, fiind două fonduri distincte, în realitate, terenul proprietatea sa este situat în C, str. - nr. 171 (fostă str. -, P 5), număr topografic 5, în timp ce terenul intimatei este situat în C, cart. Romanești, Șoseaua număr topografic 11, terenurile având alte vecinătăți.
Prin decizia civilă nr.107 din 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins apelul formulat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 9888/13 06 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la primul motiv de apel, s-a constatat că, în mod corect, prima instanță respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu motivarea că reclamanta, invocând nulitatea absolută a certificatului de legatar numai pentru terenul de 500 mp, a făcut dovada că este proprietarul terenului, moștenit de la părinții săi, care,la rândul lor, l-au cumpărat în anul 1956 prin act autentic de vânzare -cumpărare, existând astfel identitate între persoana reclamantei și titularul dreptului, în raportul juridic dedus judecății, justificând un interes legitim, personal, născut și actual, necesar pentru existența dreptului la acțiune, ce-i conferă calitatea de parte în cauza dedusă judecății.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, de asemenea, instanța de fond, în mod legal și temeinic constatat că, prin contractul de donație autentificat sub nr.16603/12.03.1998, numita a donat numiților și, suprafața de 1500 mp teren situat în C, cartier.Romanești,-, județul D, făcându-se mențiunea expresă, în acest contract, că terenul a fost dobândit de către donatoare prin contribuție egală cu soțul său -decedat,.
Ulterior, prin contractul de legatar nr.176 - supliment -emis la data de 23.08.2005 la BNP. s-a adăugat la masa succesorală rămasă de pe urma defunctei printre alte bunuri imobile și terenul în suprafața de 500 mp situat în mun.C, str.-, nr.171, cu următorii vecini; N- str.-, E- -, S - str.- -, V- str.-, menționându-se expres că terenul a fost dobândit de către defunctă în baza art.35 alin.5 din Legea nr.18/1991 - privind fondul funciar, conform cu Ordinul Prefectului nr.56 /1992 emis de Prefectura D.
Cu privire la suprafața de teren în discuție, dobândită de defuncta, prin aplicarea Legii nr.18/1991, s-a constatat că, la data când s-a emis certificatul de legatar nr.176 /23.08.2005, Ordinul Prefectului nr.52/1992 fusese anulat deja prin Ordinul nr.12 /1994, în urma unei verificări efectuate de Primăria C, solicitându-se, la vremea respectivă, modificarea unor suprafețe înscrise eronat, în unele ordine anterioare.
Aceasta stare de fapt și de drept, în legătură cu suprafața de 500 mp în discuție, a fost confirmată de către instanțele judecătorești prin sentința nr.196/19 mai 1997 Tribunalului Dolj -secția comercială și de contencios administrativ, menținută prin decizia nr.582/26.11.1997 a Curții de APEL CRAIOVA -irevocabilă.
În consecință, actul în baza căruia, în certificatul de legatar nr.176/23.08.2005, emis de BNP, a fost inclus și terenul de 500 mp, situat în C, str.-, fiind anulat, în consecință, punctul 3 din act este nul, pentru motivul precizat de art.968 din Codul civil, având o cauza nelicită, care este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Astfel, defuncta a cunoscut din timpul vieții, chiar din anul 1960, despre terenul cu care a fost inițial împroprietărit soțul său, că prin decizia nr.458/10553/1960 a fostului Comitet executiv al Sfatului Popular al Raionului C, s-a anulat titlul de proprietate emis de Ministerul Agriculturii si Silviculturii -fila 25 dosar fond.
Acest act a fost, de asemenea, analizat în instanță, aceeași solicitând, pe calea acțiunii în revendicare, în contradictoriu cu numita, autoarea reclamantei, terenul situat în C,-, acțiune bazată pe actul de proprietate din anul 1953, care a fost respinsă, definitiv si irevocabil.
Analizând motivele 3 și 4 de apel, Tribunalul constatat că și acestea se înfățișează ca neîntemeiate, instanța de fond - având în vedere considerentele expuse anterior -, în mod corect stabilit că terenul în litigiu este același pentru care părțile s-au mai judecat, atât pe calea dreptului comun, în acțiune in revendicare, cât și în contencios -administrativ, când s-a analizat actul administrativ eronat emis, ordinul nr.56/1992, ceea ce înseamnă că susținerea paratei,- cum ca cele 2 terenuri, al reclamantei și al paratei, nu se suprapun ci sunt 2 fonduri diferite-, urmează a fi înlăturată, concluzionând că, la data emiterii certificatului de legatar nr.176/23.08.2005, terenul în suprafața de 500 mp, din C, str. - nr.171, cu vecinătățile arătate, nu exista în patrimoniul defunctei, stabilindu-se definitiv și irevocabil, prin mai multe hotărâri judecătorești, că terenul aparținea reclamantei, și, deci, s-au încălcat dispozițiile art.966 și urm. din Codul civil.
Împotriva celor două hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta, motivând, în esență, următoarele: Ordinul Prefectului nr.56/1992, nu a fost niciodată atacat în instanță, de către reclamantă, deși avea cunoștință de acesta și avea posibilitatea să formuleze cerere, potrivit art.III din Legea 169/1997; în mod greșit și cu rea credință s-a reținut, de către instanța de apel, că terenul în litigiu este același cu cel înscris în actul de vânzare-cumpărare al autorilor reclamantei, din anul 1956, deși, în realitate, cele două terenuri nu se suprapun, iar reclamanta, în baza acestui act, nu poate invoca un drept de proprietate asupra terenului pârâtei; reclamanta nu justifică interes în anularea certificatului de moștenitor, nu are calitate de proprietar asupra terenului în litigiu, așa încât excepțiile lipsei de interes și a calității procesuale active, sunt întemeiate; s-a reținut în mod greșit că Ordinul nr.56/1992 a fost anulat prin Ordinul nr.12/1994, în condițiile în care răspunsurile autorității locale sunt contradictorii, sub acest aspect; acțiunea este inadmisibilă, deoarece: reclamanta nu are calitatea de proprietar al terenului în litigiu, certificatul nr.176/2005 este un act care nu o vizează pe reclamantă, ci pe pârâtă, și nu este întrunită, în cauză, nici una din cerințele art.968 civ.; instanța de apel a respins excepția lipsei de interes, fără să o pună în discuția părților; în niciuna din cauzele anterioare nu s-a reținut cu certitudine, un drept de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu; hotărârea este contradictorie, întrucât, pe de o parte, se reține că în cauză este vorba de două fonduri, iar, pe de altă parte, instanța de apel reține că este vorba doar de un singur fond; prin hotărârile atacate se încalcă grav art.1 Protocol adițional nr.1 CEDO și art.6 paragraful 1 CEDO, raportate la art.21 și 24 din Constituție; excepția lipsei de interes este întemeiată și raportat la faptul că reclamanta se prevalează de dreptul său de proprietate, fără a invoca un titlu de proprietate pentru terenul de 500 mp. în condițiile Codului civil sau a vreunei legi speciale.
Intimata reclamantă a formulat Întâmpinare, motivând în esență că nu există cauze de nelegalitate a hotărârilor atacate, criticile recurentei sunt neîntemeiate și solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
S-au depus la dosar: adresa nr.4547/28.03.2007 a Primăriei municipiului C - Direcția Urbanism, copie cerere rectificare carte funciară, privind terenul în suprafață de 500 mp. situat în C, str.- nr.171, formulată de, decizia civilă nr.5067/30 aprilie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție, concluzii scrise formulate de recurenta.
Recursul se va respinge, pentru următoarele considerente:
Deși recurenta pârâtă nu a precizat expres motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de aceasta, constată că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârilor, expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 pr.civ.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, prin decizia civilă nr.210 din 3 martie 2008, pronunțată în cauză, în primul ciclu procesual, instanța de recurs a reținut că desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare - soluția pronunțată de instanța de apel - este legală, prima instanță reținând greșit lipsa interesului reclamantei, de a obține anularea certificatului de legatar și, prin aceasta, încălcând și art.6 din Convenția Europeană de Drepturilor Omului; s-a motivat, de asemenea, că interesul reclamantei, în constatarea nulității certificatului de legatar eliberat pârâtei, în care apare ca obiect al legatului și terenul asupra căruia s-au purtat mai multe litigii între părți, este justificat, atât de dreptul de proprietate invocat de reclamantă, cât și pentru evitarea unor viitoare litigii, ce s-ar putea genera, prin neanularea acelui certificat.
Prin urmare, această excepție, ca și problemă de drept, a fost dezlegată în mod irevocabil de instanța de control judiciar, și, în raport de prv.art.315 pr.civ. este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Ca atare, toate susținerile și criticile formulate de recurentă, ce vizează excepția lipsei de interes, în promovarea acțiunii - având ca obiect nulitatea certificatului de legatar nr.176/23.08.2005, cu referire la terenul în litigiu - nu vor fi primite, dată fiind soluția irevocabilă pronunțată de instanțele de control judiciar, sub acest aspect, și obligația legală, pentru judecătorii fondului, de a nu relua în discuție această excepție.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, prin aceea că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar, cu privire la terenul în litigiu, criticile formulate de recurenta pârâtă, sunt neîntemeiate.
Astfel, în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în certificatul de legatar, ce face obiectul cererii de constatare a nulității, reclamanta a invocat contractul de vânzare-cumpărare nr.123/1956, prin care părinții săi și, au dobândit terenul, și pe care reclamanta, în calitate de moștenitoare, și-a construit o locuință proprietate personală, cu autorizația de construcție nr.529/07.05.2002.
Contractul de vânzare-cumpărare -reglementat de Codul civil-, ca și titlu de proprietate al reclamantei, cu privire la terenul în litigiu, este confirmat de mai multe acte ale dosarului și hotărâri judecătorești irevocabile.
Astfel, prin Ordinul nr.12/1994 al Prefecturii jud.D, se anulează Ordinul nr.56/1992 - ce vizează terenul de 500 mp. înscris în certificatul de legatar nr.176/2005, Supliment, și care face obiectul litigiului - "întrucât, conform actului de vânzare-cumpărare transcris la nr.123/1956 și sentința civilă nr.7733/1992, terenul în cauză este proprietatea particulară a familiei " (autorii reclamantei).
Ordinul nr.12/1994 a fost confirmat prin mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, între care sentința 196 din 19 mai 1997 Tribunalului Dolj, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, irevocabilă prin decizia 582/26 nov.1997 a Curții de APEL CRAIOVA - prin care s-a respins acțiunea reclamantei (autoarea pârâtei) și s-a admis cererea de intervenție formulată de (autoarea reclamantei), reținându-se că cererea reclamantei, de punere în posesie cu terenul înscris în Ordinul nr.56/1992, este neîntemeiată, întrucât acest ordin a fost anulat prin Ordinul nr.12/1994. De altfel, instanța de recurs, prin decizia nr.582/1997, motivează expres că dreptul de proprietate al intervenientei, este dovedit prin decizia civilă nr.3660/21 dec.1994 a Curții de APEL CRAIOVA și Ordinul nr.12/1994 al Prefecturii D, ordin a carui anulare a solicitat-o recurenta, dar acțiunea a fost respinsă prin sentința 270/24 aprilie 1997 Curții de APEL CRAIOVA.
De asemenea, și prin sentința civilă nr.2541/20 februarie 1996, Judecătoriei Craiova -definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.2342/4 iulie 1996 Tribunalului Dolj și, respectiv, decizia civilă nr.4512/1 oct. 1997 Curții de APEL CRAIOVA -, s-a constatat că Ordinul nr.56/1992 a fost anulat prin Ordinul nr.12/1994, fiind respinsă acțiunea în revendicare teren, formulată de (autoarea pârâtei) împotriva mai multor pârâți, între care și și (reclamanta și autoarea acesteia), cu motivarea că nu și-a dovedit dreptul de proprietate.
Prin urmare, reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și, în consecință, excepția lipsei calității procesuale active, este neîntemeiată.
Din actele dosarului, în raport și de considerentele expuse, rezultă că Ordinul nr.56/1992 a fost anulat, astfel încât, în toate litigiile existente între părți sau autorii acestora, nu i s-a dat eficiență juridică. Existența unor răspunsuri contradictorii sub acest aspect, ale autorităților locale, sunt irelevante, în condițiile în care aceleași autorități au emis Ordinul nr.12/1994, care face trimitere la anularea Ordinului nr.56/1992.
Este, de asemenea, irelevantă susținerea recurentei, în sensul că Ordinul nr.56/1992, nu a fost atacat în justiție de către intimată, în condițiile în care acesta a fost anulat chiar de organul emitent.
În consecință, toate criticile ce vizează greșita constatare de către instanțe, a anulării Ordinului nr.56/1992, sunt nefondate.
Din hotărârile judecătorești irevocabile, ca și celelalte înscrisuri depuse la dosar, între care Ordinul nr.12/1994, în care se face mențiunea expresă că terenul înscris în Ordinul nr.56/1992 - la care se face trimitere în certificatul de legatar, ca și titlu de proprietate pentru suprafața de 500 mp.teren -, este proprietatea autorilor reclamantei, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.123/1956, rezultă, fără echivoc, identitatea între cele două suprafețe de teren,- terenul proprietatea reclamantei, cu terenul de 500. înscris în certificatul de legatar-, cum de altfel s-a reținut prin sentința și decizia atacată, așa încât, și din acest punct de vedere, criticile nu sunt întemeiate.
Certificatul de legatar nr.176/2005, este într-adevăr un act care o vizează pe pârâtă, și nu pe reclamantă, însă, fiind dovedit că, în parte, prin cuprinsul său, afectează dreptul de proprietate al reclamantei - respectiv în ceea ce privește suprafața de 500 mp.teren, situat în C,-, dobândit prin Ordinul nr.56/1992 (care a fost anulat prin Ordinul nr.12/1994) - cererea de constatare a nulității parțiale, este întemeiată, în cauză fiind incidente dispoz.art.968 civ. dată fiind înscrierea, cu rea credință, în acest certificat, a unei suprafețe de teren, despre care se cunoștea că aparține reclamantei. De altfel, chiar din considerentele hotărârilor pronunțate de instanțele de control judiciar, în primul ciclu procesual, rezultă îndreptățirea reclamantei, în a se constata nulitatea certificatului de legatar, în măsura în care se dovedește că acesta cuprinde și teren proprietatea sa, atât pentru respectarea dreptului de proprietate, dar și pentru evitarea unor noii litigii între părți.
Ca atare, și din acest punct de vedere, nu există motive de nelegalitate, a hotărârilor atacate.
Față de actele și lucrările dosarului - din care rezultă respectarea tuturor garanțiilor procesuale pentru un proces echitabil - și considerentele expuse, întemeiate pe dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, și respectarea acestui drept, pentru partea care a făcut dovada proprietății, apare ca nefondată susținerea recurentei, privind încălcarea reglementărilor CEDO și din Constituție, cu referire la accesul liber la justiție, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și protecția proprietății.
În consecință, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurenta pârâtă, și neexistând nici motive de nelegalitate de ordine publică, în baza art.312 pr.civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 107 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 9888 din 13 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimanta- reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./26.11.2009
,
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Maria Cumpănașu
