Anulare act. Decizia 1468/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
osar nr- (2588/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1468
Ședința publică de la 02.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 1013/27.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă .
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 15.10.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea consecutiv la data de 22.10.2009, 29.10.2009 și apoi la 02.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 03.01.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului sub semnătură privată încheiat la data de 16.09.1990, având ca obiect vânzarea - cumpărarea unui teren în suprafață de 2.300 mp, situat în sat, comuna, județul
Prin sentința civilă nr.1057/04.03.2008, pronunțată de Judecătoria Bufteaa fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă acțiunea promovată, ca neîntemeiată.
A reținut prima instanță că întrucât reclamanta, în calitate de primă soție a defunctului, a participat la partajul bunurilor proprii ale acestuia, soluționat prin sentința civilă nr.1096/1985, însemnă că aceasta are poziția unui terț interesat în constatarea nulității absolute a înscrisului prin care s-a înstrăinat terenul în suprafață de 2.300 mp ce făcea parte din masa succesorală rămasă de pe urma fostului său soț.
Din această perspectivă, excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă, este neîntemeiată.
S-a arătat că este unanim admis că, deși în cuprinsul înscrisurilor autentice încheiate înainte de 1989 se vorbește de terenurile în suprafață de 250 mp aferente construcției, în realitate, terenurile folosite de cumpărător sunt mult mai întinse ca suprafață, astfel încât terenul dobândit de împreună cu reclamanta este reprezentat de întreaga suprafață de 3.300 mp ce a fost atribuită prin sentința civilă nr.1096/1985 lui.
Pârâta a promovat acțiune în anularea procesului - verbal de punere în posesie a reclamantei cu acest teren, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr.583/1993 a Tribunalului - B - Secția contencios Administrativ; în proces au intervenit reclamanta împreună cu fiica sa, însă, cererea de intervenție prin care au solicitat constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenului de 2.300 mp a fost respinsă cu caracter irevocabil în baza deciziei civile nr.28/1994 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția Contencios Administrativ.
Reclamanta și fiica sa au promovat în două rânduri acțiune în justiție prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr.278/24.09.1990 prin care a vândut pârâtei 1.000 mp teren din suprafața întreagă, cererile fiind respinse, cea de-a doua prin decizia civilă nr.546/1993 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, prin care a fost admisă calea de atac și s-a reținut greșita soluționare în primă instanță a excepției autorității lucrului judecat.
Prima instanță a reținut că dacă s-ar admite cererea de constatare a nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată, s-ar anula beneficiile sentinței civile nr.524/1999, intrată în puterea lucrului judecat, prin care s-a constatat vânzarea - cumpărarea terenului de 2.300 mp între și pârâtă, precum și beneficiile sentinței civile nr.1096/1985, prin care, în urma partajului dintre și, acesteia din urmă i-a revenit terenul achiziționat de reclamantă împreună cu defunctul.
Dată fiind autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.583/1993 a Tribunalului București - Secția Contencios Administrativ, prin care a fost anulat procesul - verbal de punere în posesie a reclamantei, prin constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată în litigiu, aceasta nu ar mai obține niciun beneficiu, de vreme ce în patrimoniul său nu va renaște vreun drept de proprietate, iar orice demers de revendicare sau reconstituire este sortit eșecului.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat apelanta că în susținerea acțiunii promovate a precizat că înscrisul a cărui nulitate a solicitat să se constate s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.9/1990, întrucât acest text de lege a stipulat interdicția înstrăinării prin acte între vii a terenului de orice fel situate în interiorul sau în afara localităților, a căror suprafață depășește 1.000 mp; sancțiunea nulității absolute în cazul încălcării acestor dispoziții este prevăzută de art.3 din Legea nr.9/1990, astfel încât, a apreciat apelanta, ne aflăm în prezența unei nulității exprese.
În raport de interdicția instituită de actul normativ arătat s-a constatat că la data de 16.09.1990 suprafața de 2.300 mp nu se afla în circuitul civil, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.1310 cod civil și art.963 Cod civil. În această situație intervine nulitatea de fond determinată de nevalabilitatea actului juridic.
A mai precizat apelanta că un alt motiv de nulitate absolută a înscrisului este reprezentat de lipsa autorizației administrative prevăzute de Decretul nr.144/1958 care trebuia să fie emisă la data încheierii convenției.
În sfârșit, există nulitate absolută și pentru nerespectarea formei cerutead validitatempentru convențiile care au ca obiect înstrăinarea de imobile; nulitatea absolută pentru lipsa formei actului juridic este prevăzută de Legea nr.18/1991, Legea nr.54/1998 și Legea nr.247/2005.
Apelanta a susținut că la data acceptării moștenirii de către terenurile erau scoase din circuitul civil, motiv pentru care nu se putea dobândi în proprietate o suprafață mai mare de 250 mp. Ulterior apariției Legii nr.18/1991 nu a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr.18/1991, astfel încât terenul în suprafață de 2.300 mp, ce a făcut obiectul convenției încheiate cu pârâta, nu s-a aflat niciodată în proprietatea sa.
În mod nelegal s-a reținut că prin sentința civilă nr.1096/1985 lui i s-a atribuit întreaga suprafață de teren de 3.300 mp, întrucât este unanim recunoscut faptul că în cursul anului 1985 terenurile erau scoase din circuitul civil și nu puteau face obiectul unor convenții de înstrăinare și nici obiectul vreunui drept de proprietate; singurul teren folosit de era cel pe care îl avea în folosință, în suprafață de 250 mp, aferent casei de locuit. După apariția Legii nr.18/1991 avea posibilitatea de a dobândi în calitate de moștenitor al lui o parte din terenul în suprafață de 3.150 mp ce se adăuga suprafeței pe care deja o folosea, însă nu a înțeles să beneficieze de acest drept, astfel că nu se poate susține că a dobândit în proprietate terenul.
În cuprinsul deciziei civile nr.1495 A/04.05.2000 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă s-a reținut, de altfel, că persoanele care nu au depus cerere de reconstituire se prezumă că au renunțat la acest drept, astfel încât nu putea să execute acte de dispoziție cu privire la un bun imobil care nu se afla în patrimoniul său.
S-a reținut, deopotrivă, eronat, că terenul în litigiu a fost dobândit de defunct și reclamantă în baza unui contract translativ de proprietate, fiind vorba, în realitate, de un teren care a constituit proprietatea CAP și a fost dat în folosință, aspect care reiese din mențiunile registrului agricol.
Totodată, s-a apreciat greșit că sentința civilă nr.524/1999 a Judecătoriei Buftea se bucură de autoritatea lucrului judecat, dat fiind că este vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționată o acțiune în constatare.
Dat fiind că prin decizia civilă nr.4011/2000, definitivă și irevocabilă, s-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.300 mp, în mod greșit au fost ignorate motivele invocate de apelantă, prima instanță referindu-se în cuprinsul hotărârii doar la împrejurarea că prin constatarea nulității absolute a înscrisului cu pricina petenta nu va obține niciun rezultat.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.1013 A/27.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
A reținut tribunalul că, într-adevăr, actul sub semnătură privată încheiat la data de 16.09.1990 între și pârâtă, având ca obiect vânzarea - cumpărarea terenului în suprafață de 2.300 mp, situat în sat, comuna, județul I cade sub incidența dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.9/1990, care a stipulat interdicția înstrăinării prin acte între vii a terenului de orice fel situate în interiorul sau în afara localităților și care depășesc 1.000 mp, precum și a dispozițiilor art.11 din Decretul nr.144/1958, care prevedea obligația obținerii autorizației administrative prealabile în caz de înstrăinare.
Din moment ce legea însăși interzicea încheierea contractelor de vânzare - cumpărare cu referire la astfel de terenuri, nu se mai punea problema respectării formei autentice, impusă ulterior de Legea nr.18/1991.
Actele de vânzare - cumpărare încheiate sub acest regim juridic și-au păstrat, însă, ființa în virtutea principiului forței obligatorii a actelor juridice, astfel încât manifestarea de voință a părților, deși nulă ca vânzare - cumpărare, valorează promisiune sinalagmatică de vânzare - cumpărare, valabilă în temeiul principiului conversiunii actelor juridice.
În cazul promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare nu era necesară nici obținerea autorizației administrative prealabile și nici calitatea de proprietar în persoana vânzătorului.
Din această perspectivă, a apreciat tribunalul, instanța nu poate constata nulitatea convenției intervenite între părți, căci aceasta ar însemna lipsirea sa de orice efecte juridice, inclusiv sub aspectul drepturilor și obligațiilor derivate dintr-un antecontract de vânzare - cumpărare.
Recunoașterea efectelor promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare în cauză este în concordanță și cu sentința civilă nr.524/1999 pronunțată de Judecătoria Buftea, care a dat eficiență operațiunii, constatându-se că între și a intervenit o convenție de vânzare - cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 2.300 mp, pentru care s-a plătit prețul de 300.000 lei.
Tribunalul a reținut că susținerea apelantei - reclamante în raport de care convenția care formează obiectul acțiunii este nulă ca vânzare - cumpărare, apare ca fiind corectă și din acest motiv nu a procedat la analiza celorlalte motive de apel care tind să demonstreze același aspect sau să combată susținerile primei instanțe.
S-a apreciat, deopotrivă, că deși judecătoria nu a răspuns prin sentința atacată tuturor motivelor invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, omisiunea a fost suplinită de considerentele deciziei din apel.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate, susținând că este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii.
Arată recurenta că înscrisul litigios s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.1 (1) din Legea nr.9/1990, care stipulau interdicția înstrăinării prin acte între vii a terenurilor de orice fel situate în interiorul sau în afara localităților, a căror suprafață depășește 1.000 mp; art.3 din același act normativ instituie sancțiunea nulității absolute în ipoteza încălcării prevederilor anterior prezentate.
Cum la data de 16.09.1990 (când s-a încheiat înscrisul) terenul de 2.300 mp nu se afla în circuitul civil, actul a fost întocmit și cu încălcarea dispozițiilor art.963 și 1310 din Codul civil.
Nulitatea absolută a actului în discuție este dată și de lipsa autorizației administrative prevăzută în situații similare de Decretul nr.144/1958 la momentul încheierii convenției.
De asemenea, la încheierea convenției nu a fost respectată forma cerutăad validitatemde dispozițiile Legii nr.18/1991, ale Legii nr.54/1998 și ale Legii nr.247/2005.
Obiectul actului juridic a fost ilicit, iar conduita părților a fost contrară prevederilor legale, din moment ce, deși promitenta - vânzătoare a intenționat să înstrăineze suprafața de 3.300 mp, actul autentic notarial s-a perfectat doar pentru suprafața de 1.000 mp, ceea ce atestă împrejurarea că promitenta - cumpărătoare a cunoscut și a eludat cu bună știință prevederile legale, obținând pentru diferență hotărâre judecătorească de constatare a vânzării.
Instanța a ignorat faptul că prin acțiunea promovată s-a invocat lipsa calității de proprietar a vânzătoarei pentru suprafața de 2.300 mp, dat fiind că, la data acceptării moștenirii defunctului (soțul său), terenurile erau scoase din circuitul civil, neputând fi dobândită în proprietate o suprafață mai mare de 250 mp; ulterior intrării în vigoare a Legii nr.18/1991, vânzătoarea nu a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, deci nu a dobândit proprietatea asupra imobilului pe care l-a înstrăinat (de 2.300 mp).
Prin decizia civilă nr.4011/2000 a Curții de Apel Bucureștis -a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului cu pricina, astfel că suntem în prezența unei vânzări a lucrului altuia, operațiune speculativă având o cauză ilicită.
Este adevărat că potrivit principiului conversiunii actelor juridice (art.978 Cod civil), manifestarea de voință nulă ca și vânzare - cumpărare, este valabilă ca antecontract, dar și acesta este supus la rândul său cerințelor art.942 - 1206 Cod civil, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil exprimat, obiectul determinat sau determinabil și cauza ilicită, or în speță promitenta - vânzătoare nu a avut în proprietate bunul la data vânzării și nici nu a dobândit ulterior proprietatea acestuia de la reclamantă.
Instanța de apel a omis să precizeze că, potrivit art.969 Cod civil numai convențiile legale au putere de lege între părțile contractante, ori antecontractul în cauză a fost întocmit cu încălcarea legii.
Recurenta precizează, în sfârșit, că încălcarea interdicției de înstrăinare a unui imobil, prevăzută de lege, printr-un înscris sub semnătură privată este sancționată cu lipsirea de eficiență juridică.
Părțile au depus la dosar înscrisuri (filele 17 - 53, 57 - 80) și au formulat concluzii scrise.
Examinând legalitatea deciziei atacate din perspectiva criticilor formulate și a considerentelor instanței de apel, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Prin recursul promovat, reclamanta a reiterat, practic, criticile formulate pe calea apelului, motivele de nelegalitate a deciziei intrând sub incidența dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
A solicitat reclamanta prin cererea introductivă de instanță constatarea nulității absolute a actului sub semnătură privată încheiat la data de 16.09.1990 între și, având ca obiect vânzarea - cumpărarea terenului în suprafață de 2.300 mp situat în satul, comuna, județul
Nulitatea absolută a convenției în discuție este determinată, în aprecierea recurentei, de nesocotirea dispozițiilor legale ce instituie interdicția de înstrăinare a terenurilor, cauza ilicită a actului și lipsa calității de proprietar a vânzătorului bunului imobil (teren), criticile formulate prin căile de atac declarate fiind strâns legate de modalitatea de dezlegare a acestor probleme de instanțele de fond și apel.
A reținut instanța de apel că, într-adevăr, înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 16.09.1990 între numita și intimata - pârâtă este supus incidenței dispozițiilor art.1 (1) din Legea nr.9/1990 și art.11 din Decretul nr.144/1958, care reglementau interdicția înstrăinării prin acte între vii a terenurilor cu o suprafață mai mare de 1.000 mp situate în interiorul sau în afara localităților, respectiv obligația obținerii autorizației administrative prealabile, în caz de înstrăinare.
Sub aspectul menționat, sancțiunea nulității intervenea în ipoteza convențiilor având ca obiectînstrăinareaterenurilor cu pricina, iar nu și a actelor juridice care, în virtutea principiului conversiunii, semnificația și eficiența unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare cum este cazul în speță.
Ca atare, apreciază Curtea, în cauză se impune a fi făcută distincția între convenția de vânzare - cumpărare, care din perspectiva textului de lege arătat (art.1 alin.1 din Legea nr.9/1990) este susceptibilă de nulitate, pe de o parte și promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare, care, deși nu este translativă de proprietate naște obligația transmiterii acesteia în viitor, pe de altă parte.
Actul juridic trebuie interpretat în sensul producerii de efecte juridice, iar acest principiu fundamental a fost valorificat în privința antecontractului de vânzare - cumpărare prin pronunțarea sentinței civile nr.524/11.02.1999 de către Judecătoria Buftea, prin care s-a constatat intervenită vânzarea - cumpărarea terenului în litigiu.
Nu se poate susține că au fost încălcate dispozițiile art.963 și 1310 Cod civil, de vreme ce, cum corect a observat și instanța de apel, actul a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată reprezintă un antecontract de vânzare - cumpărare, iar într-o atare împrejurare este lipsită de relevanță, sub aspectul naturii juridice a obligației asumate de promitentul - vânzător, existența obiectului în circuitul civil.
Din aceleași considerente nu poate fi primită critica referitoare la lipsa formei autentice, cerutăad validitatemde dispozițiile Legii nr.18/1991, Legii nr.54/1998 și Legii nr.247/2005, cu atât mai mult cu cât prevederile actelor normative enumerate nu erau în vigoare la momentul încheierii actului.
A susținut recurenta că obiectul actului juridic litigios este ilicit, iar frauda la lege cu ocazia încheierii acestuia rezidă și în conduita părților, care cunoscând interdicția legală de înstrăinare au întocmit act autentic pentru o suprafață de 1.000 mp teren, iar pentru diferența până la întreaga suprafață de 3.300 mp au obținut o hotărâre judecătorească în constatare.
Argumentul ar putea fi eficient în scopul declarării nulității exclusiv în cazul când ar privi un act de vânzare, nu și în situația unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare asupra căreia nu se pot repercuta consecințele dispozițiilor referitoare la interdicția de înstrăinare.
De altfel, în cazul antecontractului de vânzare - cumpărare nu era necesară nici calitatea de proprietar în persoana promitentului - vânzător, la momentul întocmirii convenției.
Sub acest din urmă aspect (al calității de proprietar a promitentului - vânzător) trebuie reținut faptul că numita, fosta soție a defunctului, a devenit proprietara imobilului - locuință și anexe gospodărești, situat în sat, comuna, județul I, prin efectul sentinței civile nr.1096/1985 a Judecătoriei, hotărâre judecătorească prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra succesiunii defunctului în contradictoriu cu recurenta - reclamantă din prezenta cauză (prima soție a defunctului).
Ca atare, la data de 1 ianuarie 1990 avea calitatea de proprietar al locuinței și anexelor gospodărești, folosind terenul aferent casei și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina.
Prin Decretul nr.42/1990, acesteia, în calitate de deținătoare a casei de locuit, i s-a constituit un drept de proprietate și asupra terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și asupra curții și grădinii (art.8 din Decretul nr.42/1990).
Spiritul acestor prevederi a fost preluat și de dispozițiile Legii nr.18/1991 (art.22) în virtutea cărora terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădinadin jurul lor, determinate conform art.8 din Decretul nr.40/1990, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau moștenitorilor lor.
Reiese fără echivoc faptul că în virtutea prevederilor arătate a operat transformarea dreptului de folosință al promitentei - vânzătoare asupra terenului (de 3.300 mp) îndrept de proprietate.
a dobândit, deci, terenul în litigiuprin efectul legii, fără a fi încălcate drepturile reclamantei asupra terenului, cu privire la care s-a dispus reconstituirea prin sentința civilă nr.2925/1991 a Judecătoriei (definitivă).
Din această perspectivă nu pot fi primite susținerile potrivit cu care intimata - pârâtă nu ar fi putut dobândi terenul ce a făcut obiectul actului în litigiu.
Potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, pe care le invocă în sprijinul susținerilor formulate, reclamanta era, într-adevăr, îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, dar terenul asupra căruia poartă acest drept nu putea fi amplasat în curtea imobilului aparținând lui, respectiv, ci pe un alt amplasament, în compensare, astfel cum prevăd dispozițiile art.24 din lege.
Este adevărat că prin decizia civilă nr.4011/29.11.2000 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr.26285/1996 emis pe numele intimatei - pârâte, pentru suprafața de 2.232 mp (în discuție), dar judecata nu specifică amplasamentul pe care ar urma să fie reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei, spre a fi înfrânte efectele hotărârilor judecătorești care au statuat cu puterea lucrului judecat asupra dreptului intimatei - pârâte.
De aceea nu pot fi primite nici susținerile că antecontractul a fost întocmit cu încălcarea legii, sau că între părți ar fi intervenit o operațiune speculativă a vânzării lucrului altuia.
În consecință, în temeiul considerațiilor expuse și având în vedere dispozițiile art.312 Cod procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1013/27.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.
.
2 ex./21.03.2010
TB-5 -;
Jud.B -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ilie, Ionelia Drăgan
