Anulare act. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.149
Ședința publică de la 09 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu Tania Țăpurin Președinte Secție
- - -
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul - decedat și continuat de reclamanta moștenitoare împotriva deciziei civile nr. 312 din 2 martie 2004, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 374/civ/2004, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât, lipsind recurenta reclamantă moștenitoare.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, prin încheierea de ședință din data de 06 iunie 2007, judecarea cauzei a fost suspendată conform dispozițiilor art.243 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă și că, potrivit referatului întocmit de serviciul arhivă al instanței la data de 08.01.2009 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru propunerea perimării, după care;
Instanța, a pus în discuție propunerea de perimare, conform referatului întocmit de serviciul arhivă al instanței.
Procedura legal îndeplinită.
Intimatul pârât - a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
La data de 05.09.2002, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâtul -, pentru a se constata nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată, intitulat "chitanță", cu obligarea pârâtului la restituirea bunurilor de care acesta l-a deposedat în baza acestui act.
La data de 04.11.2002, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr.10366 din 17.10.2003, a respins acțiunea formulată de reclamantul -, acesta fiind obligat la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată, către pârât.
S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea capătului de cerere privind restituire bunuri.
S-a reținut de instanța de fond că excepția formulată de pârât, a lipsei interesului promovării acțiunii de reclamant, este întemeiată, față de faptul că reclamantul a renunțat la succesiunea autorului său.
În termenul legal, reclamantul - a formulat apel împotriva sentinței, considerând-o nelegală și netemeinică, deoarece pe terenul în litigiu a construit o casă, având, la rândul său, o hotărâre prin care i s-a constatat dreptul de proprietate pe acest teren, celelalte hotărâri, invocate de pârât, întemeindu-se pe actul a cărui nulitate absolută s-a invocat. În aceste condiții, este nelegală reținerea de către instanța de fond a excepției lipsei interesului în promovarea acțiunii de către reclamant, numai pe considerentul că, renunțând la succesiune, nu mai are calitatea de erede.
Intimatul pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că, prin sentința nr.9143 din 16.06.1999, a Judecătoriei Craiova, s-au comparat titlurile de proprietate și s-a stabilit în mod irevocabil că este mai bine caracterizat titlul său de proprietate.
Prin decizia civilă nr.312 din 24 februarie 2004 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr.374/civ/2004, s-a admis apelul declarat de reclamantul -, împotriva sentinței civile nr.10366 din 17.10.2003, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.27997/2002, în contradictoriu cu intimatul -.
Prin această decizie s-a anulat sentința Judecătoriei Craiova în temeiul art.297 Cod procedură civilă și pe fond s-a respins acțiunea reclamantului și a fost obligat acesta la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul -.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul -, la data de 26.03.2004, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Cauza a fost suspendată la 31.05.2005 prin încheierea Înaltei Curți de Casației și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, pentru lipsa părților, conform art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Ca urmare a cererii recurentului, înregistrată la 06.06.2006, s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
La termenul stabilit, urmare a repunerii pe rol a cauzei, Înalta Curte de Casației și Justiție, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului, având în vedere dispozițiile Legii 219/2005 și împrejurarea că acțiunea a fost soluționată în primă instanță, de o judecătorie, în speță, Judecătoria Craiova.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casației și Justiție a constatat că, în speță, competența soluționării recursului aparține Curții de APEL CRAIOVA, pentru considerentele ce succed:
Deși la data înregistrării recursului, 26.03.2004, competența soluționării revenea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a modificării dispozițiilor Codului d e procedură civilă prin Legea nr.219/2005 pentru aprobarea OUG nr.138/2000, soluționarea recursului ce face obiectul dosarului era de competența Curții de APEL CRAIOVA, instanță căreia i s-a trimis cauza în temeiul art.II alin.3 din actul normativ menționat.
Înalta Curte de Casației și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr.9250 din 14 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr- (nr.vechi 9772/2004) a scos cauza de pe rol și a trimis recursul declarat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr.312 din 24.02.2004 a Curții de APEL CRAIOVA spre competentă soluționare Curții de APEL CRAIOVA.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin încheierea de ședință din 06 iunie 2007, a suspendat cauza în baza art. 243, alin.1, pct.1, Cod procedură civilă, până la introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului - - decedat, prin indicarea numelui și adreselor acestora.
La data de 08.01.2009, s-a formulat de către Serviciul arhivă propunere de repunere pe rol, în vederea verificării condițiilor de perimare.
În ședința publică din 09 februarie 2009, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția perimării recursului.
Întrucât de la data suspendării părțile nu au solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor, fiind îndeplinite cerințele art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, instanța urmează a constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de reclamantul - decedat și continuat de reclamanta moștenitoare împotriva deciziei civile nr. 312 din 2 martie 2004, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 374/civ/2004, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu Tania Țăpurin - - | JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. și tehnored./2 ex./23.02.2009
Jud. apel: -
Jud. fond:
Președinte:Gabriela Ionescu Tania ȚăpurinJudecători:Gabriela Ionescu Tania Țăpurin, Sorin Drăguț