Anulare act. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/2009-
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Aurelia Lenuța | |
- - | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți și, ambii cu domiciliul în O,-, -. 6, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți și, ambii cu domiciliul în O,-, județul Bși dinO,-,. 4, județul B, și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 276/A din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care s-a menținut în totalitate sentința civilă nr. 6146 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurenții reclamanți G și -ambii personal și asistați de reprezentantul acestora, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 05.11.2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, intimații pârâți și -ambii personal și asistați de reprezentanta acestora, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 13/05.11.2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, precum și intimații pârâți și -ambii personal și asistați de reprezentanta acestora-avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.7/27.01.2009, emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 137,5 lei achitată conform chitanței seria -/05.11.2008 emisă de Oficiul Poștal nr. 1 O și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 28.01.2009 întâmpinare din partea intimaților și, după care:
Reprezentanta intimaților și depune la dosar concluzii scrise.
Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte probe și solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Reprezentantul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului promovat de părțile pe care le reprezintă, respectiv modificarea în parte a hotărârii pronunțate de instanța de apel și în consecință schimbarea în parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale, inclusiv în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1408/15.09.2006 de, anularea încheierii de întabulare la respectivul act, restabilirea situației anterioare de carte funciară, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul recurenților reclamanți în susținerea recursului, în esență, arată că hotărârea instanței de apel este nelegală sub aspectul respingerii apelului declarat de recurenți privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1408/15.09.2006 de Biroul Notarului Public încheiat între pârâții de o parte și pârâții pe de altă parte, anularea încheierii de întabulare referitoare la acest act, precum și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Reprezentantul recurenților arată că fără a se pune în discuție modificările aduse sistemului de publicitate imobiliară prin Legea nr. 247/2005, în baza promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare din 31.10.1996, s-a născut o situație juridică care încă nu și-a produs efectele, finalizarea raportului juridic, așa cum recurenții l-au convenit cu intimații în anul 1996, nu poate avea loc decât prin transferul dreptului de proprietate în întregime în favoarea recurenților, acesta fiind motivul pentru care instanțele ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor legale, ținând seama de o situație juridică în desfășurare.
Se mai face trimitere la Decizia nr. XXI/2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se arată că acțiunile de carte funciară având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de Decretul-Lege nr.115/1938, fiind vorba de o decizie în interesul legii, ea este obligatorie, iar interpretarea dată de instanța supremă nu poate fi înlăturată de nici o altă instanță. Ținând seamă de dispozițiile acestei decizii și raportat la momentul încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, apreciază că în speță era aplicabil Decretul-Lege nr. 115/1938 și nu Legea nr. 7/1996, prin urmare și noțiunea bunei-credințe se impune a fi analizată tot prin prisma Decretului-Lege nr. 115/1938.
Din probele administrate se poate trage concluzia că intimații aveau cunoștință de existența promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât părțile se cunoșteau, fiind timp îndelungat colegi de serviciu, respectiv atât recurenții cât și intimați cunoscându-i pe soții.
Cât privește folosința imobilului, aceasta era de notorietate.
Reprezentanta intimaților și solicită respingerea recursului promovat de părțile recurente, ca nefondat, menținerea în totalitate a hotărârii pronunțate în apel, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 500 lei, depunând la dosar concluzii scrise.
Se arată de către reprezentanta acestor intimați faptul că baza de la care pornește critica recurenților este greșită, în condițiile în care noțiunea de bună-credință este reglementată de Codul civil, ori nu asupra acestei probleme trebuie să se concentreze analiza instanței ci pe faptul că actul juridic încheiat de pârâți îndeplinește toate condițiile de validitate impuse de normele în vigoare, cererea privind aplicarea sancțiunii nulității fiind neîntemeiată.
Reprezentanta intimaților și solicită, de asemenea, respingerea recursului promovat de părțile recurente, ca nefondat, menținerea în totalitate a hotărârii pronunțate în apel, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, fiind pronunțată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 10 noiembrie 2006 reclamanții G și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1408/15.09.2006 de, încheiat de pârâții în calitate de vânzători și pârâții, în calitate de cumpărători, cu privire la magazia de lemne aflată pe numărul cadastral 240 din CF. 80 O și terenul aferent de 200 mp., să dispună anularea încheierii de întabulare nr. 40182/2006 și restabilirea situației anterioare de carte funciară, efectuat în temeiul contractului, să se constate că reclamanții au încheiat cu pârâții o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul înscris inițial în CF. nr. 13049 O nr. top. 695/2 și transcris ulterior în CF. O număr cadastral 241 în schimbul prețului de 16.000.000 lei vechi și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, cu obligarea subsecventă a OCPI B să înscrie nuda proprietate a reclamanților și nuda proprietate în favoarea pârâților vânzători.
Prin sentința civilă nr. 6146 din 19 octombrie 2007 Judecătoria Oradeaa admis în parte acțiunea, a constatat existența promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare și a constatat transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF. 80 O număr cadastral 241, din patrimoniul vânzătorilor și în cel al reclamanților G și, dispunând înscrierea nudei proprietăți în favoarea reclamanților cumpărători și a uzufructului viager în favoarea pârâților vânzători în coala funciară, dar a respins acțiunea față de pârâții și vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, pârâții și au fost obligați în favoarea reclamanților la plata sumei de 2.238,3 RON, fiind respinse cererile pârâților formulate în contradictoriu cu reclamanții pentru plata cheltuielilor de judecată parțiale, pentru că nu s-a făcut dovada cuantumului acestor cheltuieli, iar parțial pentru că acțiunea a fost admisă în parte față de pârâții.
Împotriva hotărârii au declarat apel atât reclamanții, care au solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii, cât și pârâții și, care au solicitat schimbarea aceleiași sentințe, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
De asemenea, apelanții pârâții au solicitat și admiterea acțiunii reconvenționale precum și admiterea cererilor cu privire la terenul promis.
Trebuie menționat faptul că prin întâmpinarea depusă (fila 38-41 dosar fond), pârâții și au precizat că reclamanții promitenți cumpărători mai au de achitat o diferență de 500.000 lei (ROL), mențiune interpretată de instanța de fond ca o acțiune reconvențională, în temeiul art. 84 Cod procedură civilă. Cererea a fost respinsă prin dispozitiv, deoarece la 17 octombrie 2007 reclamanții au consemnat la dispoziția pârâților apelanți diferența de preț, critica formulată de pârâți vizând neaplicarea coeficientului de reactualizare.
Apelul reclamanților a fost fundamentat pe ideea că actului juridic îi sunt aplicabile prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 și că raportat la probele administrate în cauză, din care rezultă cu prisosință că pârâții aveau cunoștință de situația juridică a imobilului, respectiv de existența promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, se impune admiterea acțiunii în întregime.
Prin decizia civilă nr.276/6 mai 2008 Tribunalul Bihora respins ambele apeluri formulate.
În ceea ce privește criticile formulate de pârâții și, instanța de control a reținut că acestea nu sunt fondate, deoarece interpretând clauzele contractului încheiat cu reclamanții la 31 octombrie 1996 se deduce că obiectul înstrăinării l-a reprezentat și terenul aferent apartamentului. Concluzia a fost aceea că noțiunea de teren aferent imobilului presupune terenul necesar și util pentru folosința terenului înstrăinat, neputându-se reține o identitate între suprafața de teren aferent și suprafața utilă a apartamentului înstrăinat.
Împrejurarea că ordinul prefectului a fost emis ulterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare nu prezintă relevanță, câtă vreme potrivit dispozițiilor art. 37 din HG nr. 20/1996 republicată, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și anexelor gospodărești dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent.
În ceea ce privește diferența de preț rămasă neachitată, s-a apreciat că în condițiile în care clauza de reactualizare nu fost inserată în cuprinsul convenției, ea nu poate fi acordată, sub acest aspect soluția instanței de fond fiind corectă.
La fel a considerat instanța de control ca fiind nefondate și criticile reclamanților, deoarece sancțiunea nulității intervine doar în cazul nerespectării la încheierea actului juridic civil a condițiilor de validitate, respectiv a dispozițiilor legale imperative în vigoare la același moment. În acest context instanța de apel a reținut că actul a cărui nulitate se cere produce efecte sub imperiul Legii nr. 7/1996, așa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 247/2005, cadru legal față de care în mod corect s-a reținut buna-credință a cumpărătorilor pârâți la data contractului autentificat sub nr. 408/2006 de.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, reclamanții au declarat recurs, solicitând modificarea acestora, în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate, inclusiv a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1408/2006 de, cu consecința radierii înscrierilor de carte funciară făcute în temeiul acestuia.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, reclamanții apreciază că instanțele au făcut o analiză greșită a normelor aplicabile raportului juridic, deoarece efectele promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții, s-au produs ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, dar actul este supus dispozițiilor Decretului-Lege nr. 115/1938, și implicit efectele acestui act juridic determină o analiză complexă a actului încheiat în 2006 de pârâți sub aspectul condițiilor de validitate pe care acesta trebuie să le îndeplinească.
Se invocă de către recurenți și efectele Deciziei nr. XXI/2005 a Secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia acțiunile de carte funciară având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr.7/1996 sunt guvernate de dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938.
Prin întâmpinarea depusă, pârâții intimați și au solicitat respingerea recursului reiterând ideea că la data încheierii promisiunii sinalagmatice de vânzare- cumpărare părțile contractante nu au avut în vedere suprafața de teren obținută ulterior prin ordin al prefectului și că reclamanții înșiși au dat dovadă de pasivitate, deoarece nu și-au înscris în cartea funciară drepturile născute din convenția încheiată cu pârâții, ori prin prisma normelor existente la data încheierii convenției cu pârâții, aceștia nu pot fi altfel caracterizați decât ca fiind cumpărători de bună-credință, astfel că soluția de respingere a capătului de cerere prin care se urmărește lipsirea de efecte a actului autentic este legală.
Prin concluzii, intimații și au solicitat respingerea recursului, apreciind că baza de la care pornește critica recurenților este greșită în condițiile în care noțiunea de bună-credință este reglementată de Codul civil, ori nu asupra acestei probleme trebuie să se concentreze analiza instanței ci pe faptul că actul juridic încheiat de pârâți îndeplinește toate condițiile de validitate impuse de normele în vigoare, cererea privind aplicarea sancțiunii nulității fiind neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâții și au deținut din anul 1988, cu titlu de închiriere, imobilul înscris în CF. nr. 13049 O, respectiv apartamentul așa cum este el descris în contractul de vânzare-cumpărare nr. 230/3 septembrie 1996.
Existența acestui contract de închiriere a deschis dreptul chiriașilor de a cumpăra imobilul în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Inițial s-a încheiat o tranzacție cu numiții și, dar ulterior pârâții și au discutat cu reclamanții G și.
În urma discuțiilor purtate cu aceștia părțile au reziliat convenția inițială (fila 47 dosar fond), și au încheiat convenția din 31 octombrie 1996 (fila 10 dosar fond).
Trebuie menționat faptul că numiții și sunt persoanele de la care pârâții și au cumpărat imobilul situat în O- la 21 mai 2004 (fila 84-85 dosar fond), terenul aferent construcției fiind de 182,37 mp. după cum este el identificat în CF nr. 15030
În ceea ce privește contractul încheiat de pârâții și cu reclamanții G și, acesta prevede, în primul rând, un preț de 16.000.000 ROL din care s-a achitat suma de 15.500.000 ROL, diferența de 500.000 ROL urmând a fi achitată în momentul încheierii actului autentic.
cumpărători și-au executat această obligație pe parcursul procesului, practic actul autentic fiind reprezentat de sentința judecătoriei prin care actul a fost perfectat.
În condițiile în care potrivit dispozițiilor legale, imobilul era scos din circuitul civil pe o perioadă de 10 ani cu începere de la 3 septembrie 1996, promitenții vânzători au avut clară reprezentarea faptului că nu vor primi diferența de 500.000 ROL decât peste 10 ani, astfel încât neincluderea clauzei de actualizare a sumei îi împiedică să solicite o astfel de operațiune, aspect corect soluționat de către instanțe.
În ceea ce privește prețul achitat de recurenți, și care acoperă prețul achitat de pârâții, potrivit contractului de vânzare- cumpărare nr. 230/1996, la care se adaugă suma de 1.000.000 ROL, el trebuie analizat prin prisma faptului că s-a înstrăinat doar nuda proprietate, revenind vânzătorilor uzufructul viager, contravaloarea acestuia adăugată la prețul de 16.000.000 ROL constituind prețul real al imobilului.
Nu se contestă faptul că recurenții și-au respectat toate obligațiile asumate, achitând prețul de 15.500.000 ROL, iar pe parcursul procesului și diferența rămasă neachitată, iar de la data încheierii convenției au suportat impozitul aferent imobilului, aceștia fiind îndreptățiți să solicite cocontractanților executarea propriei obligații asumate.
În legătură cu problema terenului se face mențiunea că părțile semnatare ale actului înțeleg că obiectul contractului include și terenul aferent apartamentului, iar la interogatoriu pârâții au recunoscut că eliberarea Ordinului nr. 119/1997 al Prefectului județului B pentru suprafață de 477 mp. nu a necesitat plata unei diferențe de preț, astfel încât se poate reține că și ei, la rândul lor, au promis înstrăinarea acestei suprafețe promitenților cumpărători, cu atât mai mult cu cât clauza contractuală face trimitere la noțiunea de teren aferent.
Raportat la această stare de fapt reaua-credință a vânzătorilor și nu comportă discuții, aceștia neputând să susțină cu succes că în momentul în care au înstrăinat pârâților și imobilul caare avea numărul cadastral 240 nu au înțeles foarte clar că încheiaseră deja o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare pentru acest imobil în favoarea recurenților.
Ceea ce se impune a fi analizat de instanța de recurs este buna sau reaua-credință a cumpărătorilor în momentul încheierii actului autentificat sub nr. 1408/2006, precum și a condițiilor de validitate a acestuia.
După cum arată intimații în concluziile scrise depuse, potrivit art. 1899 al. 2 Cod civil, buna credință se prezumă întotdeauna iar sarcina probei cade asupra celui ce invocă reaua-credință.
Din analiza acestui text legal se înțelege că buna-credință este o prezumție legală, dar, în același timp, ea poate fi răsturnată, chiar legiuitorul indicând că sarcina probei revine celui care invocă reaua-credință.
B-credință fiind un principiu de drept, legiuitorul nu poate transforma această prezumție în una absolută și nu făcut-o nici chiar prin modificarea dispozițiilor Legii nr.7/1996 prin Legea nr. 247/2005, deoarece actul normativ nu face altceva decât să stabilească ce se înțelege prin bună-credință în cazul înscrierilor de carte funciară.
Este adevărat că înscrierea în cartea funciară are în primul rând -indiferent de legea prin care a fost reglementată- un efect de opozabilitate față de terți, că există o prezumție a existenței titlului în favoarea celui pe al cărui nume este înscris, iar conținutul art. 34 al. 2 din Legea nr. 7/1996 în accepțiunea actuală, prevede că dobânditorul este considerat de bună-credință, dacă la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare, sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.
Instanța de fond a considerat că aceste condiții sunt îndeplinite și suficiente pentru a păstra contractul autentificat sub nr. 1408/15.09.2006, ori făcând o astfel de apreciere a pronunțat o hotărâre în urma unei aplicări greșite a legii, ceea ce atrage soluția de modificare a hotărârii în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În primul rând, din felul în care este formulată prezumția, se constată că legiuitorul nu a vrut să-i confere acestuia un caracter absolut ci doar a întărit forța probantă a înscrisurilor de carte funciară, ceea ce nu înlătură posibilitatea răsturnării prezumției prin dovedirea unei alte situații juridice a imobilului decât ceea ce rezultă din cuprinsul cărții funciare.
În al doilea rând, intimații nu se pot prevala exclusiv de înscrierea în cartea funciară, deoarece potrivit acesteia contractul de vânzare-cumpărare încheiat de ei cu pârâții, nu ar fi putut avea loc anterior datei de 30 iulie 2007, doar la această dată expirând termenul de 10 ani în care imobilul nu putea fi înstrăinat, raportat la data înscrierii dreptului în cartea funciară - 30 iulie 1997 -.
În condițiile în care cumpărătorii, pentru a putea încheia contractul la 15 septembrie 2006, au fost nevoiți să verifice și alte acte privind imobilul respectiv, ei nu se mai pot prevala de aparența determinată de înscrierea de carte funciară, motiv pentru care le este permis recurenților să administreze probe pentru a face dovada relei-credințe a cumpărătorilor.
Această dovadă este făcută pe deplin prin declarația martorei, neexistând nici un motiv care să determine înlăturarea acestei probe. Martora a declarat în fața instanței (fila 81 dosar fond), că fiind împreună cu recurentul G în luna noiembrie 2005, s-au întâlnit cu intimata căreia i-a atras atenția să nu cumpere terenul și casa de la familia, deoarece acestea fuseseră deja cumpărate de către el.
Această declarație se coroborează cu răspunsul dat la interogatoriu de reclamant (fila 63 dosar fond) potrivit căruia în anul 2005 pârâtul i-a spus că a primit o ofertă de cumpărare de la soții pentru o parte din teren și că la câteva luni a întâlnit-o pe pârâta, în prezența martorei, și a atenționat-o să nu cumpere imobilul, precum și cu răspunsul la interogatoriul luat pârâtei (fila 62 dosar fond), care recunoaște că l-a cunoscut pe reclamantul G anterior anului 1989, cât și mențiunilor făcute de pârâtul în întâmpinarea depusă la fond (fila 38), conform căreia a lucrat în același loc de muncă cu reclamantul
Pârâții au susținut tot timpul că reclamanții recurenți sunt cei care plecă de la o premisă falsă în formularea cererii lor privind constatarea nulității contractului din 2006, deoarece nu este importantă legea aplicabilă contractelor ci problema centrală care trebuie analizată este cea a bunei-credințe, care este prezumată de lege indiferent de norma aplicabilă.
Este adevărată această afirmație, doar că răsturnarea prezumției de bună-credință atrage nevalabilitatea cauzei în actul juridic deoarece, pe lângă cauza directă -cea a obținerii contraprestației în schimbul prețului achitat- analiza cauzei indirecte, grefată pe reaua-credință a părților din contract, determină intenția de fraudare a intereselor recurenților.
Este de subliniat și faptul că termenul de 10 ani a expirat la 3 septembrie 2006, iar contractul dintre pârâți a fost încheiat la 15 septembrie 2006, pârâții somându-i pe recurenți să se prezinte la notar în vederea perfectării contractului la data de 26 septembrie 2006 (a se vedea fila 46 dosar fond), deci ulterior semnării actului autentic.
Față de aspectele reținute instanța apreciază că recursul este întemeiat, urmând a admite în întregime acțiunea reclamanților.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâții vor fi obligați în favoarea recurenților la 1275,5 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurenții reclamanți și, ambii cu domiciliul în O,-, -. 6, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți și, ambii cu domiciliul în O,-, județul Bși dinO,-,. 4, județul B, și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 276/A din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică și admițând apelul reclamanților, schimbă în parte sentința civilă nr. 6146 din 19 octombrie 2007 Judecătoriei Oradea în sensul că:
Admite în întregime acțiunea civilă formulată de reclamanții G și, în contradictoriu cu pârâți, și.
Constată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1408/15 septembrie 2006 de încheiat de pârâții și cu pârâții și.
Anulează încheierea de întabulare nr. 40182/2006 și sistează CF 10391
Constată că și parcela cu număr cadastral 240 din CF 80 Oaf ăcut obiectul convenției sub semnătură privată încheiat de reclamanții G și cu pârâții și, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamanților G și în cartea funciară.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Menține dispozițiile deciziei sub aspectul respingerii apelului declarat de pârâții și .
Obligă intimații, și să plătească în favoarea recurenților G și suma de 1275,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și recurs, respectiv onorariu avocațial și taxă de timbru.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat judecător - - 19.02.2009
- dactilografiat grefier - 19.02.2009-2 ex.
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Aurelia Lenuța
