Anulare act. Decizia 150/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - revizuire - anulare act -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.150
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de recurenții și ambii domiciliați în municipiul C, B-dul -. - nr. 100 A, - scara B,. 17, județul C, împotriva deciziei civile nr. 13 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat, pentru intimata SC International SA, lipsă fiind revizuienții și, reprezentanții intimatelor SC SRL C, SC Com SRL C, SC Oltenia SRL C, SC SRL C, Comisia județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C, Comisia locală pentru aplicarea Legii 18/1991 C, Agenția Domeniilor Statului B și intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se conexat la prezenta cauză, dosarul nr- al Curții de Apel Suceava.
Avocat, pentru intimata SC International SA, solicită cuvântul la dezbateri, apreciind că nu se impune amânarea cauzei, taxa judiciară de timbru nu a fost achitată de revizuienții recurenți și, cărora li s-au înaintat adrese în acest sens, se compensează prin taxa achitată de intimații și, în dosarul conexat. În ceea ce privește contestația la executare formulată, aceasta este suspendată printr-o încheiere a Președintelui Înaltei Curți de Casare și Justiție, însă nu poate ține în loc desfășurarea cursului procesului de față.
Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat,constatând cauza legal timbrată și în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru intimata SC International SA, solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, în speța de față nefiind îndeplinite nici unul din cele opt motive de revizuire prevăzute de Cod procedură civilă.
Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra cererilor de revizuire de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Constanța la 25noiembrie 2003, reclamantele International SA C, SRL C, Com SRL C, SRL C și SRL C au chemat în judecată pe pârâții Comisia locală C și Comisia județeană C de aplicare a legilor fondului funciar, și, solicitând anularea titlului de proprietate nr. 1677/2003, emis pe numele moștenitorilor defunctului G, pentru suprafața de 4,5 ha teren.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin decizia nr. 10539 din 12 decembrie 1992 s-a stabilit în favoarea pârâtelor persoane fizice calitatea de acționari la SA, pentru suma de 1,5 milioane lei, aferentă suprafeței de 5 ha teren. În baza dispozițiilor Legii nr. 16/1994 pârâtele împreună cu alți 13 acționari și-au exprimat în anul 1995 opțiunea de a deveni locatori la SC SA, sens în care s-a încheiat contractul nr. 240 din 26 iunie 1998.
Întrucât prin hotărâre a Comisiei Județene s-a stabilit că poate fi realizată punerea în posesie a acționarilor cu suprafața totală de 45,8 ha teren, cu plata contravalorii în echivalent a din investiții, s-a procedat la eliberarea titlurilor de proprietate. Anterior acestei operațiuni, în baza procesului verbal nr. 80/2003, SC SA a predat Comisiei locale suprafața de 54 ha teren, din care 45,8 ha era acoperit cu construcții sere și 8,5 ha era teren arabil.
În anul 2002 ADS B, în temeiul Legii nr. 268/2001, a arendat societăților reclamante terenul ocupat de sere, contractele încheiate fiind ulterior modificate în contracte de concesiune pe perioadă de 49 ani.
Cum pârâtele persoane fizice au solicitat doar reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut autorilor lor, iar fostul amplasament al acestuia nu se află în administrarea SC SA, s-a solicitat anularea titlului astfel emis, în temeiul dispozițiilor art. 6 și 36 din Legea 18/1991, art. 8 și art. 41din Legea 1/2000.
Pârâta Comisia locală de fond funciar C s-a opus acțiunii, arătând că terenul din titlul pârâtelor constituie vechiul amplasament al proprietății autorului lor, iar acestea și-au exprimat în timp util opțiunea de a-l prelua în posesie și de a plăti contravaloarea investițiilor existente.
În cauză a intervenit în interes propriu ADS B, solicitând admiterea acțiunii și constatarea nulității titlului pârâtelor, întrucât terenul în litigiu a fost preluat de ea în baza Protocolului nr. 416/2000, încât nu mai puteau fi emise acte de reconstituire a dreptului de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 7260 din 13 iulie 2004, Judecătoria Constanțaa admis atât acțiunea principală, cât și cererea de intervenție și a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 1677/2003.
S-a motivat, în esență, că titlul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 41din Legea nr. 1/2000, modificată, potrivit cărora terenurile pe care sunt amenajate sere în funcțiune nu pot fi restituite în natură, iar la data emiterii titlului terenul se afla în proprietatea intervenientei.
Sentința a fost criticată în apel d e Comisia locală C de fond funciar, cât și de pârâtele persoane fizice pentru stabilirea greșită a situației de fapt și aplicarea greșită a legii.
Prin Încheierea nr. 6969 din 23 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost strămutată în favoarea Tribunalului Suceava.
Investit astfel, Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 106 din 25 martie 2008 a admis apelurile și a schimbat sentința atacată, respingând ca nefondate acțiunea și cererea de intervenție.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că intervenienta nu a făcut dovada preluării terenului în litigiu, hotărârea nr. 427/2001 a Comisiei Județene C fiind anulată prin sentința civilă nr. 780 din 2003 a Judecătoriei Constanța, irevocabilă, iar titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 41din Legea nr. 400/2002, câtă vreme serele nu mai erau în funcțiune la data respectivă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă. Au arătat, în esență, că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, terenul în litigiu este intabulat în favoarea satului și aflat în administrarea intervenientei, în speță s-a dovedit că serele sunt în funcțiune, iar terenurile proprietatea autorului pârâtelor aveau un alt amplasament, aspect recunoscut de instanță, dar înlăturat în mod nejustificat.
. motivele de nelegalitate invocate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 13 din 15 ianuarie 2009 a admis recursul și a modificat decizia instanței de apel, respingând ca nefondate apelurile declarate de pârâte, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 7260 din 13 iulie 2004 a Judecătoriei Constanța.
Instanța de recurs a reținut că situația de fapt stabilită de instanța de fond, pe baza probelor administrate, relevă că la momentul emiterii titlului de proprietate contestat pe terenul în litigiu erau amenajate sere în funcțiune, iar în raport de motivele invocate de pârâte în apel nu se justifica schimbarea sentinței.
La data de 17 februarie 2009, și, prin avocat, au solicitat revizuirea deciziei instanței de recurs, invocând dispozițiile art. 322 și următoarele din Codul d e procedură civilă, arătând că vor preciza motivele după redactarea deciziei. Cererea a fost înregistrată la această instanță sub nr-.
De asemenea, la 19 februarie 2009 au formulat cerere de revizuire a aceleiași decizii și, invocând dispozițiile art. 322 și următoarele din Codul d e procedură civilă, cu precizarea că vor motiva în fapt și drept cererea după redactarea hotărârii atacate. Cererea a fost înregistrată la această instanță sub nr-.
În temeiul dispozițiilor art. 164 alin. 3 Cod procedură civilă, cele două cauze au fost reunite prin încheierea din 19 mai 2009, la dosar nr-.
Examinând, conform dispozițiilor art. 326 Cod procedură civilă, cererile, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate dispune în cazurile expres și limitativ prevăzute la pct. 1-9 ale textului de lege citat.
Din verificarea lucrărilor dosarului de fond, nr- al Curții de Apel Suceava, se constată că decizia ce se cere a fi revizuită a fost redactată la data de 13 februarie 2009.
Deși în cauză au fost acordate trei termene de judecată, revizuienții, legal citați nu au precizat motivele cererii, făcând imposibilă exercitarea controlului judecătoresc în calea extraordinară de atac promovată.
În atare situație, Curtea, văzând și dispozițiile art. 328 Cod procedură civilă,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibile cererile de revizuire formulate de recurenții și ambii domiciliați în municipiul C, B-dul -. - nr. 100 A, - scara B,. 17, județul C, împotriva deciziei civile nr. 13 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
pt. grefier plecat la altă
instanță semnează
prim grefier
Red.
Tehnored.
2ex/10.06.2009
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Rață Gabriela