Anulare act. Decizia 153/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 153/
Ședința publică din 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta recurentă și intervenientul recurent CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, în calitate de reprezentant al STATULUI ROMÂN, împotriva deciziei civile nr. 383/A/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și, având ca obiect anulare act - constatare nulitate absolută.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a recursului au fost consemnate în încheierea ședinței din 17 februarie 2010, care face parte integrantă din decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la 23 februarie 2010.
CURTEA
În deliberare constată că prin decizia civilă nr. 383/A din 14 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelurile declarate de reclamanta și intervenientul Consiliul Local al Municipiului T, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva Sentinței civile nr. 3580/20.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și.
În consecință, tribunalul a menținut hotărărea primei instanțe, care a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta, precum și cererea de intervenție formulată de intervenientul Consiliul Local al Municipiului T ca reprezentant al Statului Român.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, sintetizându-i motivarea, că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23368/17.09.1991, încheiat între prin mandatar și pârâții, și, aceștia din urmă au dobândit nuda proprietate și respectiv dreptul de uzufruct asupra imobilului înscris în CF 9704
Că, în această cauză operează excepția autorității de lucru judecat, întrucât acțiunea de față are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului întemeiată și o cauză ilicită și imorală ori fraudarea legii, iar prin Sentința civilă nr. 376/15.01.2002, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 3268/2001, a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții, și Consiliul Local T, pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 23368/1991.
Astfel, prima instanță a avut în vedere că în considerentele sentinței menționate au fost analizate toate cauzele de nulitate absolută a actului juridic civil, respectiv încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea civilă a persoanelor, lipsa totală a consimțământului, nevalabilitatea actului juridic civil, a cauzei, nerespectarea formei cerutead validitatem, lipsa ori nevalabilitatea autorizației administrative sau juridice, încălcarea ordinii publice, fraudarea legii, instanța apreciind că nici una dintre ele nu se regăsesc în speță.
Prima instanță a mai reținut că reclamanta a mai invocat drept temei al nulității contractului de vânzare-cumpărare faptul că acesta s-a încheiat prin recurgerea la acte false, însă, în lipsa unei cereri exprese de cercetare a falsului și de declarare ca false a actelor ce au stat la baza încheierii contractului, instanța nu poate constata nulitatea contractului.
În privința cererii intervenientului, prima instanță a reținut că acesta nu a precizat în ce ar consta cauza ilicită sau imorală și nu a indicat, în privința fraudării legii, care depoziții legale au fost nesocotite, precizând în legătură cu invocarea folosirii falsurilor de către pârâți, ca temei al nulității contractului, faptul că acestea nu vor fi reținute, pentru argumentele anterior menționate.
În calea de atac a apelului, reclamanta apelantă a solicitat desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că în mod greșit prima instanță a rezolvat în principal litigiul pe excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care pârâții au invocat excepția puterii lucrului judecat.
Reclamanta apelantă a mai invederat că prin Sentința civilă nr. 376/15.01.2002 s-au rezumat numai motivele de nulitate care se circumscriu art. 34 pct. 1 și 2 din Decretul 115/1938, art. 593, art. 963 Cod civil, reținându-se că fostul titular tabular a fost în viață la data ieșirii imobilului în litigiu din patrimonial său, prin exprimarea consimțământului său liber și conștient la înstrăinarea lui de către pârâți, astfel că imobilul nu face parte din activul succesoral, în timp ce în prezenta cauză reclamanta a solicitat, printre altele, constatarea stingerii dreptului de uzufruct și restabilirea situației anterioare de carte funciară, înțelegând să se prevaleze în demersul său de prevederile art. 948 pct. 4, art. 966 - 968 Cod civil, coroborat cu art. 184 Cod pr.civ. și art. 245 Cod pr.pen.
Totodată, reclamanta apelantă a invederat că ea a făcut trimitere la actele false și a indicat că prin mijloace dolosive numitul a obținut adeverința nr. 5668/III/13.09.1991 eliberată de Prefectul Județului T, care atestă că imobilul a fost preluat de stat, precum și extrasul CF nr.9704 eliberat la 11.09.1991, în care este inserată mențiunea calității de proprietar a antecesorului său, aspecte confirmate prin rezoluțiile procurorilor, astfel că în cauză deveneau incidente disp. art. 184 Cod pr.civ. art. 14, 245, 346 Cod pr.pen. în virtutea cărora trebuia să se dispună restabilirea situației anterioare.
Intervenientul apelant Consiliul Local Tas usținut că în mod eronat prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat, pentru aceea că nu este formulată cerere expresă din partea reclamantului de cercetare a falsului, deși reține că la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare au stat acte false.
Tribunalul a apreciat că ambele apeluri declarate în cauză nu sunt întemeiate, reținând, în esență, că în dosarul anterior, soluționat prin Sentința civilă nr. 376/2002, reclamanta și Consiliul Local T au invocat faptul că bunul a fost vândut de un neproprietar, la baza contractului stând acte false, iar aceste motive au fost calificate de către instanța de fond și cea de apel ca referindu-se la nevalabilitatea cauzei și fraudarea legii, în timp ce în prezenta acțiune reclamanta invocă, de asemenea, cauza ilicită, imorală și frauda la lege, astfel că este incidentă autoritatea de lucru judecat.
Tribunalul a mai avut în vedere că acțiunea reclamantei nu poate fi admisă pentru autoritatea lucrului judecat și pentru că vânzătorul a cunoscut că nu mai era proprietar la momentul vânzării sau, cel puțin, a ratificat tacit ulterior convenția din anul 1991, astfel că nu mai poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său fapt.
Totodată, a reținut că a admite acțiunea reclamantei în 2008, la 6 ani după pronunțarea deciziei irevocabile, ar echivala cu o încălcare evidentă a principiului securității raporturilor juridice civile, consacrat de jurisprudența Curții de la Strasbourg.
În fine, instanța de apel a apreciat că neseriozitatea pârâtului nu poate constitui motiv de nulitate absolută a contractului, întrucât prețul este rezultatul aprecierii subiective a ambelor părți, precizând în legătură cu motivul legat de necesitatea stabilirii situației anterioare săvârșirii faptelor penale, în baza art. 245 și 346 Cod pr.pen. că instanța trebuia să respecte aceste reguli doar în măsura în care nu contravin principiilor de drept civil, respectiv autorității de lucru judecat și a dispozițiilor din Tratatul care urmărește asigurarea respectării drepturilor omului.
Împotriva deciziei Tribunalului au declarat recurs atât reclamanta cât și intervenientul Consiliul Local al Municipiului T în calitate de reprezentant al Statului Român.
Reclamanta recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său și desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, reclamanta recurentă a invocat disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr.civ. arătând cu privire la primul caz că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în sensul că instanța de apel stabilit cuantumul taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu toate că prin hotărârea instanței de fond acțiunea a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat.
Cu privire la disp. art. 304 pct. 7 Cod pr.civ. reclamanta recurentă a invederat că, deși instanța de apel a reținut că hotărârea primei instanțe este lacunară, nu a admis apelul și nu a desființat hotărârea primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tot din perspectiva disp. art. 304 pct. 7 Cod pr.civ. recurenta a arătat că argumentele instanței de apel, constând în aceea că "vânzătorul a cunoscut că nu mai era proprietar la momentul vânzării", că a ratificat tacit ulterior convenția, astfel că nu mai poate invoca neregularitatea produsă prin propriul fapt, nu au nici o legătură cu excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel neanalizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1201 Cod civil.
Că, în deciziile anterioare invocate în favoarea reținerii autorității de lucru judecat nu au figurat ca părți Primăria și Primarul Municipiului T, iar în prezenta cauză interesul lor rezidă din notificarea reclamantei, ce are ca obiect revendicarea imobiliară în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere nesoluționată în prezent întrucât nu se poate pronunța o dispoziție de restituire în natură până nu se constată nulitatea absolută a titlului pârâților, înscris în CF 9704 T, în care Statul Român are intabulat dreptul de proprietate în temeiul Decretului 223/1974.
Reclamanta recurentă a mai invederat că argumentul instanței de apel, potrivit căruia imobilul în litigiu a fost înstrăinat în temeiul unui mandat dat de către proprietarul acestuia, este contrazis de dosarul penal atașat și de faptul că statul avea înscris dreptul de proprietate în CF, precizând că nu a reținut culpa cumpărătorului, care avea cunoștință de faptul că imobilul ce-l cumpără nu era închiriat de către vânzător ci de către Constructim, instituție la care a fost repartizată locuința ca urmare a Decretului 223/1974.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod pr.civ. reclamanta recurentă a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, întrucât, așa cum rezultă din dosarul penal atașat, actul juridic ce se cere anulat reprezintă un contract de vânzare-cumpărare încheiat de către un neproprietar, în baza unor acte dovedite ca fiind false, așa cum a constatat Ministerul Public, iar a nesocoti aceste probe înseamnă validarea nulităților absolute.
În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit legea și a nesocotit jurisprudența ICCJ, care a fost depusă în apel.
Intervenientul recurent Consiliul Local al Municipiului Tas olicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelurilor și schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție.
Intervenientul recurent și-a motivat în drept recursul cu disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civ. susținând că în mod greșit a reținut excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți, deoarece, deși instanța reține că la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare au stat acte false, stabilește în mod greșit că nu se poate constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, prin aceea că nu este formulată cerere expresă din partea reclamantei.
Pârâții intimați, și și reclamanta au formulat întâmpinări, care au fost calificate de către instanță ca având rolul unor concluzii scrise, deoarece nu au fost depuse în termenul prev. de art. 308 alin. 2 Cod pr.civ.
În recurs au fost atașate dosarele nr. 76/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și nr. 3107/P/1991 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, iar prin scriptul aflat la fila 51, reclamanta recurentă a invocat nulitatea absolută a adeverinței nr. 5668/III/13.03.1991 eliberată de URBIS, a extrasului de carte funciară nr. 9704 T și a încheierii de autentificare nr. 23368 din 17.09.1991 a notarului public
În urma examinării deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 312 alin. 3 Cod pr.civ. și art. 1201 Cod civil, Curtea apreciază că sunt întemeiate recursurile declarate în cauză, pentru argumentele ce succed.
Astfel, Curtea reține că în mod greșit ambele instanțe au reținut excepția autorității de lucru judecat, întrucât acțiunea soluționată prin Sentința civilă nr. 376/15.01.2002 a Judecătoriei Timișoaraa avut ca temei juridic disp. art. 34 pct. 1 și 2 din Decretul 115/1938, art. 953 și art. 963 Cod civil, iar în considerentele acestei sentințe, deși se reține în termeni generali că nu se regăsește nici una dintre cauzele de nulitate absolută a actului juridic civil, "respectiv încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea civilă a persoanelor, lipsa totală a consimțământului, nevalabilitatea actului juridic civil, a cauzei, nerespectarea formei cerute ad validitatem, lipsa ori nevalabilitatea autorizației administrative sau judiciare, încălcarea ordinii publice, fraudarea legii", instanța a supus analizei doar existența consimțământului antecesorului reclamantei la încheierea contractului, materializat în procura autentică pe care acesta i-a dat-o mandatarului.
Or, acțiunea de față are ca temei juridic cauza ilicită și imorală, precum și fraudarea legii, fiind invocate ca acte false adeverința nr. 5668/III/13.09.1991 eliberată de Prefectura T și extrasul CF nr. 9704 T, ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită, iar prezenta acțiune a fost introdusă după ce Sentința civilă nr. 376/2002 a rămas irevocabilă și după finalizarea cercetărilor penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, care, prin Ordonanța din 15.02.2005 (dosar nr. 2908/P/2004), a constatat caracterul fals al celor două acte, însă a dispus neînceperea urmăririi penale față de și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal și față de sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.
Prin urmare, nu există identitate de cauză între acțiunea soluționată prin Sentința civilă nr. 376/2002 a Judecătoriei Timișoara și acțiunea de față, astfel că în baza art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civ. și art. 312 alin.3 Cod pr.civ. va admite recursurile reclamantei și intervenientului, va casa decizia atacată, va admite apelurile declarate în cauză și va desființa hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta și intervenientul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, împotriva Deciziei civile nr. 383/A din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia recurată în sensul că admite apelurile declarate de reclamantă și intervenient împotriva Sentinței civile nr. 3580/20.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. -02.03.2010
Tehnored., 7 ex./10.03.2010
Tribunalul Timiș, Judecători:,
Judecătoria Timișoara,Judecător:
Un exemplar se comunică părților
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
