Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 37/
Ședința publică din 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1971/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a apelului au fost consemnate în încheierea ședinței din 17 februarie 2010, care face parte integrantă din decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la 23 februarie 2010.
Se constată depuse prin Serviciul de registratură al instanței, la data de 22.02.2010, de către reclamantul apelant, prin avocatul în calitate de apărător ales, hotărârile judecătorești din dosarul nr- privind pe reclamantul, pentru a fi avute în vedere ca practică judiciară.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată:
Prin sentința civilă nr. 1971/19.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri totale de 100 miliarde lei vechi, reprezentând daune materiale și morale pentru faptul că a fost privat de libertate în mod ilegal 14 ani, fiind condamnat la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și 10.000 lei amendă corecțională, prin sentința civilă nr. 1332/28.11.1950, pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. 1546/1950, pentru "crima de uneltire contra ordinii sociale".
În drept, reclamantul a invocat disp. art. 540 alin. 1, art. 505 alin. 3 Cod pr.pen. art. 48 alin. 3 din Constituția României, art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, decizia nr. 45/1998 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 504 alin. 1 Cod pr.pen. a Curții Constituționale.
Prima instanță a constatat că potrivit art. 504 Cod pr.pen. "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j). Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnisitia sau dezincriminarea faptei".
Din perspectiva textului citat, s-a constatat că în speță reclamantul a fost într-adevăr condamnat definitiv prin sentința penală nr. 1332/04.12.1950 a Tribunalului Militar Timișoara, însă nu se încadrează în exigențele textului, întrucât nu a făcut dovada că a obținut o hotărâre definitivă de achitare, sentința nr. 18/25.03.2009 a Tribunalului Militar Timișoara făcând dovada că reclamantul a fost reabilitat, ceea ce nu echivalează cu o achitare.
Împotriva sentinței civile nr. 1971/19.10.2009 a Tribunalului Timișa declarat apel în termenul legal reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că în mod greșit a respins prima instanță acțiunea, cu motivarea că în cauză nu se aplică art. 504 Cod pr.pen. întrucât nu există o hotărâre de achitare pronunțată în urma rejudecării procesului.
Prima instanță a ignorat decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale, care, prin raportare la art. 48 alin. 3 din Constituție, a constatat că dispozițiile art. 504 Cod pr.pen. sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 504 Cod pr. civ. a arătat reclamantul și, deși a reținut condițiile umilitoare și degradante în care a fost reținut, precum și tortura și bătăile aplicate, ca urmare a unei erori judiciare rezultate din contrafacerea dovezilor și condamnarea în urma unor declarații semnate sub teroare și amenințare cu moartea, a considerat totuși că acestea nu sunt motive suficiente pentru repararea prejudiciului suferit.
A solicitat instanței de apel să aibă în vedere faptul că a fost condamnat datorită luptei împotriva regimului comunist, ceea ce este o încălcare evidentă a dreptului la opinie politică garantat de Constituția României și art. 18 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16 decembrie 1966, ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212/1974.
Din partea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T ca reprezentant legal al Statului Român, întrucât conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, reprezentantul statului este Ministerul Finanțelor Publice.
A invocat și prematuritatea acțiunii, cu motivarea că reclamantul nu a solicitat mai întâi pronunțarea unei hotărâri de achitare.
A invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că valoarea pretențiilor a fost precizată în lei vechi, ori de la 01.01.2007 putea fi indicată doar în lei noi (RON) conform Legii nr. 348/2004.
Pe fond, a susținut că acțiunea reclamantului nu îndeplinește toate cerințele art. 504 Cod pr.pen. reclamantul nefiind în posesia unei hotărâri de achitare, iar în această situație acțiunea sa este una de drept comun, supusă exigenței Legii nr. 146/1997 a taxelor de timbru.
Conform art. 137 alin. 1 Cod pr.civ. Curtea va analiza mai întâi excepțiile invocate prin întâmpinare, pe care le va respinge.
DGFP T nu este reprezentanta directă a statului, ci reprezentanta legală a Ministerului Finanțelor Publice, care la rândul său reprezintă statul în proces.
Nu este justificată nici excepția prematurității acțiunii reclamantului; de altfel, prima instanță a respins acțiunea pentru că nu era îndeplinită condiția existenței unei hotărâri de achitare, situație care practic se regăsește în excepția invocată de pârâtă.
Faptul că valoarea pretențiilor a fost invocată de reclamant în lei vechi nu atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 295 alin.1 Cod pr.civ. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul reclamantului este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În mod corect prima instanță a reținut că situația reclamantului nu se încadrează la dispozițiile art. 504 alin. 1 Cod pr.pen. întrucât nu a făcut dovada că prin hotărâre judecătorească a fost achitat pentru infracțiunea reținută în sarcina sa prin sentința nr. 1332/1950 a Tribunalului Militar Timișoara.
Art. 504 alin.1 Cod pr.pen. prevede dreptul la repararea pagubei al persoanei care a fost condamnată definitiv, cu condiția ca în urma rejudecării cauzei să se fi pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Nu se poate reține, așa cum susține reclamantul apelant, că s-a încălcat de către prima instanță decizia nr. 45/10.03.1998 a Curții Constituționale, care a constatat că dispozițiile art. 504 alin. 1 Cod pr.pen. sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțională dispoziția din art. 504 alin. 1 Cod pr.pen. care prevede condiția existenței unei hotărâri definitive de achitare pentru a se putea pretinde repararea pagubei, ci limitarea răspunderii statului doar la două situații în care se dispune achitarea, când fapta nu există și când nu a fost săvârșită de către cel condamnat, această dispoziție fiind contrară art. 48 alin. 3 din Constituție.
De altfel, în forma actuală art. 504 alin. 1 și 3 Cod pr.pen. nu mai prevede această limitare la cele două cazuri care antrenează răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale. Dreptul la repararea pagubei îl are orice persoană față de care s-a dispus achitarea.
În consecință, nefiind în posesia unei hotărâri definitive de achitare, reclamantul nu poate beneficia de o reparare a pagubei suferite în condițiile art. 504 alin. 1 Cod pr. pen.
Reclamantul are însă deschisă calea unei noi acțiuni, dacă va obține ulterior o asemenea hotărâre de achitare, fiind suficientă existența, în cazul său, a unei condamnări cu caracter politic.
De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 221/02.06.2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1898, reclamantul are deschisă și calea unei acțiuni bazate pe această lege specială, care prevede o serie de măsuri reparatorii, dar care nu mai prevede condiția existenței unei hotărâri de achitare.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 Cod pr. civ. Curtea va respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1971/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul procedural ales în T,-,. 1,. 4, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 1971/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T, bd. G -, nr. 9B, jud.
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G - - -
GREFIER,
- -
Un exemplar se comunică părților:
Reclmantului apelant
, T,-,. 1,. 4, jud. T,
Pârâtului intimat
Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, T, bd. G -, nr. 9B, jud.
PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
Red. - 11.03.2010
Tehnored., 5 ex./18.03.2010
Tribunalul Timiș, Judecător:
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
