Anulare act. Decizia 1538/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MURE
SECȚIA CIVIL, DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1538/
Ședința public din 05 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judector
- Judector
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Municipiul Târgu M, prin Primar, cu sediul în P-ța.-, nr.3, județul M, împotriva deciziei civile nr.115 din 15 aprilie 2008, pronunțat de Tribunalul Mure ș în dosarul nr- (numr în format vechi 2916/2007).
In lipsa prților.
Procedura complet.
dezbaterilor și susținerile prților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 22 octombrie 2008, care face parte integrant din prezenta când s-a amânat pronunțarea pe data de 29 octombrie 2008, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberrii s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civil nr. 4089 din 16 octombrie 2006, pronunțat de Judectoria Tg.M, în dosar nr. 4258/2003, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii formulat în contradictoriu cu pârâtele Primria mun. Tg.M și SC SRL, s-a respins excepția lipsei calitții procesuale active a reclamantei, nscut, s-a respins cererea formulat de reclamanta, nscut împotriva pârâtelor Primria mun. Tg.M și SC SRL și a obligat-o pe reclamant s-i plteasc pârâtei SC SRL suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecat.
Împotriva acestei hotrâri a exercitat calea de atac reclamanta nscut, iar la acest termen a fost pus în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mure ș în soluționarea cii de atac.
Prin decizia civil nr.115/15.04.2008 Tribunalul Mure a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționrii cii de atac declarat de nscut, împotriva sentinței civile nr.4089/16.10.2006, în favoarea Tribunalului Comercial Mure ș ca instanț de recurs.
În considerentele deciziei instanța a reținut urmtoarele:
Prin cererea de chemare în judecat s-a solicitat nulitatea absolut a contractului de vânzare-cumprare nr. 252 din 11 septembrie 2002, având ca obiect spațiul comercial nr. l, situat în Tg.M, - nr. 31, înscris în CF nr.800/2 Tg.M, la poziția, nr. top.1129 și 1130, în suprafaț de 102,43 mp.
Imobilul în litigiu este spațiu comercial, fiind dobândit de pârâta SC SRL în baza contractului a crui nulitate se solicit, fiind inclus în patrimoniul acestei societți.
Cum pârâta SC SRL are calitate de comerciant al imobilul dobândit prin contractul atacat este actualmente în patrimoniul su, actul se bucur de prezumția de comercialitate instituit de art.56 Cod comercial, potrivit cruia, dac un act este comercial numai pentru una din prți, toți contractanții sunt supuși, în ceea ce privește acest act, legii comerciale.
De altfel, art. 4 din Codul comercial, calific contractele încheiate de un comerciant ca fiind fapte de comerț, rezultând c și contractul de vânzare-cumprare atacat este fapt de comerț, intrând sub jurisdicția legii comerciale.
Întrucât prin art.37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 s-a stabilit c tribunalele specializate preiau din competența tribunalului în domeniile în care s-au înființat, iar în raze teritoriale de jurisdicție funcționeaz Tribunalul Comercial Mure ș, instanța a apreciat c soluționarea cii de atac revine acestei instanțe și nu Tribunalului Mure
Având în vedere aceste considerente a fost admis excepția necompetenței materiale și a fost declinat competența soluționrii cii de atac declarat de nscut, în favoarea Tribunalului Comercial Mure ș, ca instanț de recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat în termen recurs pârâtul Municipiul Tg.M prin Primar, care a artat c solicit admiterea recursului, desființarea deciziei nr.115/15.04.2008 pronunțat de Tribunalul Mure ș, retrimiterea cauzei spre competent soluționare Tribunalului Mure ș, secția civil, ca instanț de apel și nicidecum ca instanț de recurs, așa cum eronat s-a apreciat prin hotrârea dat.
A susținut c obiectul litigiului îl constituie anularea contractului de vânzare-cumprare a imobilului situat în Tg.M, P-ța - nr.31, respectiv a spațiului comercial (cu alt destinație decât locuinț), situat la parterul blocului de locuințe (corp B), înscris în CF colectiv nr.90405 Tg.M, din CF nr.800/II Tg.M, nr.top.1129 și 1130.
Referitor la recalificarea cii de atac, ca fiind cea a recursului, consider c, aceasta este în total contradicție cu normele procedurale.
În drept, a invocat prev. art.1581Cod pr.civil.
Examinând recursul dedus judecții, prin raportare la motivele invocate, Curtea constat urmtoarele:
Având în vedere c obiectul litigiului îl constituie nulitatea unui contract de vânzare-cumprare a unui imobil în condițiile art. 1294 și urmtoarele Cod civil, care este inclus în patrimoniul unei societți comerciale și anume a pârâtei SC SRL și anume nulitatea absolut a contractului de vânzare-cumprare nr.252/11.09.2002, privind imobilul situat în Tg.M, P-ța -, nr.31 înscris în CF nr.800/2 Tg.M - poziția, nr.top.1129 și nr.top.1139 în suprafaț de 102, 43 mp. precum și disp. prev. de art.4 din Codul comercial, rezult c nu suntem în prezența unor "fapte de comerț" așa cum sunt evidențiate în Codul comercial art.3-6, și nici a altor acte de comerț, întrucât contractul vizeaz achiziționarea unui imobil în condițiile Codului civil, în schimbul unui preț potrivit art.1294 și urmtoarele Cod civil.
Faț de aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 pct.3 Cod pr.civil, va admite recursul pârâtei, va casa integral decizia civil nr. 115/15.04.2008 și va dispune trimiterea spre soluționare la Tribunalul Mure ș, secția civil, ca instanț de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Municipiului Târgu M, prin Primar, cu sediul în P-ța -, nr.3, județul M, împotriva deciziei civile nr.115 din 15 aprilie 2008, pronunțat de Tribunalul Mure
Caseaz integral decizia civil atacat și dispune trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Mure ș - secția civil - ca instanț de apel.
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședinț public, azi 05 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judector, | Judector, |
Grefier, |
Red.AV
Tehnored.CC/3 exp.
21.11.2008
Jd.fd.
Jd.tr.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat