Anulare act. Decizia 156/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II/c-apel

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.156/2009-

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 3: Andrea Blidar

- -

- grefier

Pe rol fiind pronunțarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă, domiciliată în O,-,.2, județul B, în contradictoriu cu intimatele pârâte, domiciliată în O,-, - 10,.1,.4, județul B și, domiciliată în O,-,.2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 163/C din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: anulare act.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în apel, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărârii și când în vederea deliberării a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de 25 noiembrie 2009.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 163/C din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

S-a respins acțiunea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele și, având ca obiect constatarea nulității absolută a promisiunilor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 217 și 218 din 19.12.2006 de

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.2781/22.04.2003 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a dispus reconstituirea în favoarea reclamantei din prezenta cauză a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 10.10 ha teren ( fila 9,10 ).

Prin adresa nr.68156/18.04.2007 emisă de către Comisia de Aplicare a 18/1991 O i se aduce reclamantei la cunoștință că a fost înscrisă în anexa pentru acordarea de despăgubiri pentru o suprafața de 10,10 Ha, deoarece Comisia nu a avut la dispoziție terenuri.

Prin promisiunile de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 217 și 218 la data de 19.12.2006 de, reclamanta în calitate de promitentă vânzătoare s-a obligat față de pârâta, în calitate de promitent - cumpărător să vândă suprafețele de 33.000 mp, respectiv 50.000 mp teren ce urmează să-i fie atribuit de către Primăria Mun.O prin Comisia de aplicare a 18/1991 în luarea cererii înregistrată sub nr. -/16.09.2005,respectiv în baza sentinței civile nr. 2781/22.04.2003 a Judecătoriei Oradea.

În cele două acte notariale s-a inserat faptul că promitenta - cumpărătoare și-a ales un mandatar pe numita, pentru a face toate demersurile ca până la data de 20.02.2007 să se elibereze Titlul de proprietate pe numele.

Pornind de la art.948, 962-965 cod civil una dintre condițiile obiectului actului civil este că acesta este să existe, să fie determinat sau determinabil.

În speță, tribunalul a apreciat aceste condiții sunt întrunite întrucât prin cele două promisiuni de vânzare - cumpărare părțile au stabilit întinderea suprafeței de teren ce va fi înstrăinată, amplasamentul urmând a fi perfectat în viitor și totodată au stabilit prețul vânzării.

Se știe că nu este lipsit de obiect material actul juridic, chiar dacă în momentul încheierii sale bunul la care se referă nu a existat, dacă acesta va fi produs sau obținut în viitor. Cu alte cuvinte, poate fi obiect material al actului juridic și bunul viitor.

De asemenea, se știe că momentul în raport cu care se apreciază conformitatea cu legea a actului juridic este acela al încheierii lui, ori invocarea de către reclamantă a nulității absolută raportat la " ora actuală " s-a apreciat a fi este nelegală.

Motivul invocat în petitul cererii de chemare în judecată, acela al încălcării termenului de rezolvare a situației terenurilor stipulat în favoarea celor două pârâte, acela de 20.02.2007 nu se încadrează în cauzele nulității absolute, pe de o parte, iar pe de altă parte reprezentanta reclamantei a arătat la termenul de judecată din 22.04.2009 cât și prin " note de ședință " că solicită nulitatea absolută a celor două acte autentice pentru lipsa obiectului material stipulat în cele două promisiuni de vânzare cumpărare.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a mandatarei tribunalul a reținut că există identitate între această pârâtă și titularul obligației ce formează conținutul raportului juridic. Pârâta s-a obligat să facă toate demersurile ca până la data de 20.02.2007 să se elibereze Titlul de Proprietate pe numele reclamantei din prezenta cauză.

Față de considerentele expuse instanța a respins acțiunea.

A constatat că pârâții nu au justificat cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea acestuia și în principal să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar a se desființa sentința apelată și să se administreze probele testimoniale solicitate în fața primei instanțe, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta arată că prima instanță a interpretat subiectiv dispozițiile art. 948, 962-965 Cod civil, în ceea ce privește condiția de valabilitate a actelor a căror nulitate se solicită care privește existența obiectului material al actului juridic, care trebuie să fie determinat sau determinabil.

Astfel se arată că susținerea primei instanțe cum că poate fi obiect al actului juridic și bunul viitor și că chiar în situația în care în momentul încheierii actului bunul nu exista, la fel nici condiția de validitate privind existența bunului determinat este implicită este eronată.

Subliniază apelanta faptul că de vreme ce suprafața de teren i-a fost stabilită și dată prin hotărâre judecătorească, nedeținând nici un proces-verbal de punere în posesie, nu se știa ce terenuri va obține și unde, neexistând nici obiect material.

În continuare arată apelata că nelegală este și reținerea aceleiași instanțe, cum că momentul în raport de care se apreciază conformitatea cu legea al actului juridic este acela al încheierii sale, respectiv că invocarea de către reclamant a nulității absolute raporta la ora actuală este nelegală, de vreme ce situația nu s-a schimbat față de adat încheierii actului, respectiv la data de 19.12.2006.

Învederează în acest sens că mandatara pârâtei, pârâta, nu a făcut nici un demers în vederea obținerii măcar a adeverinței provizorii pentru suprafața de 66.900 mp. așa încât e eronată concluzia instanței cum că nu există motive de nulitate a actelor solicitate a fio anulate.

O altă critică invocată de apelantă constă în aceea că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului acțiunii privind cauza ilicită și fraudarea legii ( art. 948 pct. 4 Cod civil), deși în motivarea în drept a acțiunii introductive, cât și în notele de ședință a fost invocat și acest motiv de nulitate absolută.

Subliniază în acest sens că la întocmirea actelor a fost manipulată de fratele pârâtei, care a încercat inițial să o determine să semneze două actele întocmite la BNP, cum că ar primi 103.000 Euro plus 68.000 Euro, moment la care a început a și avea îndoieli.

Consideră apelanta că prin actele încheiate au fost eludate alte dispoziții legale, ele constituind un abuz de drept, întrucât se încearcă deturnarea legii de la finalitatea ei, existând și o cauză ilicită.

În cele din urmă arată apelanta că instanța a respins fără nici o motivarea concludentă, toate probele solicitate, fără a le da posibilitatea să-și demonstreze susținerile, respectiv împrejurările în care s-au încheiat cele două acte.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Arată aceasta că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 948, 962, 965 Cod civil, criticile apelantei invocate în acest sens fiind nefondate.

De asemenea, mai arată că prin cererea de chemare în judecată nu au fost invocate dispozițiile art. 966 și 968 Cod civil, iar cererea apelantei de a constatat nulitatea absolută a contractelor fondată pe acest temei eoc erere nouă, care nu poate fi formulată direct în apel.

Analizând apelul formulat prin prisma criticilor invocate, instanța constată următoarele:

Reclamanta a solicitat prin acțiunea cu care a sesizat instanța constatarea nulității absolute a promisiunilor de vânzare cumpărare din data de 19.12.2006, invocând lipsa obiectului material din cele două convenții.

În cuprinsul motivelor invocate în susținerea cererii introductive reclamanta arată totodată că a recurs la încheierea acestor acte urmare a contactării sale de către soțul pârâtei care i-a oferit promisiuni în sensul rezolvării problemelor legate de eliberarea titlului de proprietate pentru cele 10 ha. reconstituite și restituirea diferenței de 6,69 ha. condiționat de încheierea celor două promisiuni.

Este adevărat faptul că, reclamanta nu a invocat în mod expres cauza ilicită care a stat la baza încheierii celor două acte, însă din starea de fapt expusă, din intenția manifestată în cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă fără dubii că reclamanta a avut în vedere și cauza ilicită ca motiv de nulitate al respectivelor convenții.

Se constată așadar că instanța nu a dat o calificare juridică exactă acțiunii cu care a fost sesizată, calificare ce se impunea cu atât mai mult cu cât pe parcursul derulării procesului reclamanta face vorbire în mod repetat despre fraudarea legii și cauza ilicită (a se vedea în acest sens notele de ședință depuse la dosar fila 24 dosar fond).

Cum prima instanță nu a analizat motivul de nulitate al celor două convenții, constând în cauza ilicită pe care acestea sunt fundamentate, nefiind stabilite astfel adevăratele raporturi juridice existente între părți, și prin urmare cum nu a fost analizat fondul cererii dedusă judecății prin prisma dispozițiilor art. 966-968 Cod civil, apelul se constată a fi fondat, și prin urmare va fi admis în conformitate cu dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, sentința urmând a fi desființată cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea în fond în cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă, domiciliată în O,-,.2, județul B, în contradictoriu cu intimatele pârâte, domiciliată în O,-, - 10,.1,.4, județul B și, domiciliată în O,-,.2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 163/C din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o desființează și trimite cauza la Tribunalul Bihor pentru o nouă judecare.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

- judecător fond -

- redactat decizie - judecător -14.12.2009

- dactilografiat grefier -14.12.2009 - 5 ex.

-comunicat 15.12.2009- 3 ex.

-, domiciliată în O,-,.2, județul

-, domiciliată în O,-, - 10,.1,.4, județul B

-, domiciliată în O,-,.2, județul

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Andrea Blidar

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 156/2009. Curtea de Apel Oradea