Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1875/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1875/2009 -

Ședința publică din 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica

- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatorul domiciliat în comuna, satul, nr. 126, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1040 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata a depus la dosar întâmpinare, în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 1040 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatorul a dobândit calitatea de beneficiar al pensiei pentru limită de vârstă în temeiul deciziei nr. -/18.01.1994, drepturile fiindu-i stabilite în baza Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1.01.1994, dovedind o vechime totală în muncă de 42 ani, din care 23 ani, 8 luni și 23 zile în grupa I de muncă și 7 ani, 3 luni și 1 zi în condiții normale de muncă.

Prin decizia nr. -/31.08.2005 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 0,93486. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004, este Legea nr. 3/1977.

Pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum se dispune prin art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004.

Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.

De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă, sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Începând cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au fost evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Evaluarea s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale.

Metodologia de efectuare a evaluării a fost prevăzută în Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004. Ca atare, este lipsită de relevanță împrejurarea că, potrivit dispozițiilor art. 43 și art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă.

La data pensionării contestatorului erau deja în vigoare dispozițiile nr.HG 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră.

Potrivit art. 9 din nr.HG 267/1990 "pensionarea pentru limita de vârsta și vechime în muncă a personalului din unitățile miniere se va face la 20 ani lucrați în subteran".

Contestatorul nu a făcut dovada că a desfășurat activitate în grupa I de muncă subteran peste 20 ani, considerente pentru care nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004.

Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977. Legea nr. 226/2006 a fost emisă în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

Chiar dacă practica curentă a instanței a fost în sensul că acestei categorii de asigurați îi sunt aplicabile dispozițiile art. 43 din Legea nr. 19/2000 și ale anexei nr. 4 la această lege ca "act normativ special" la care fac trimitere prevederile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004, această practică trebuie în prezent reconsiderată, întrucât prin decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, astfel încât instanța de fond și-a reconsiderat practica și a dat eficiență deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată și a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamantul recurent, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate și recalculării pensiei reclamantului, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, începând cu 1 septembrie 2005, fără cheltuieli de judecată.

Se arată în motivare că reclamantul a lucrat 23 ani, 8 luni și 23 zile în grupa I de muncă, respectiv 7 ani, 3 luni și 1 zi în condiții normale de muncă, fiind îndreptățit la reținerea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, conform art. 20 alin. 1 lit. a și art. 44 coroborat cu art. 77 alin. 3 și anexa 4 din Legea nr. 19/2000.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Casa Județeană de Pensii Bai nvocat excepția de nulitate a recursului, cererea nefiind motivată nici în drept și nici în fapt, recurentul neformulând nici o critică cu privire la dispozitivul hotărârii atacate.

Pe fond, apreciază că în mod corect la determinarea punctajului mediu anual s-a făcut aplicarea nr.HG 1550/2004, Legea nr. 19/2000 nefiind incidentă în cauză, aplicându-se doar situațiilor ivite după data intrării ei în vigoare (1 aprilie 2001).

În drept, invocă dispozițiile art. 302 indice 1 și art. 306 Cod procedură civilă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Excepția de nulitate a recursului, invocată de intimată, este nefondată, cererea de recurs înregistrată la 29 iulie 2009 cuprinzând temeiurile de fapt, cât și cele de drept, pe care se întemeiază.

Referitor la fondul cauzei, este de reținut că reclamantul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. - din 18 ianuarie 1994, potrivit Legii nr. 3/1977, dovedind o vechime totală în muncă de 42 de ani, din care 23 ani, 8 luni și 23 zile în grupa I de muncă, respectiv 7 ani, 3 luni și 1 zi în condiții normale de muncă.

Pensia reclamantului a fost recalculată ulterior prin decizia nr. - din 31 august 2005, respectiv decizia nr. - din 1 februarie 2009, reținându-i-se un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Prin ultima decizie, petentului i s-a recalculat pensia în temeiul nr.OUG 100/2008, stabilindu-i-se un punctaj mediu anual de 1.16627 și un cuantum al pensiei de 814 lei, superior celui avut anterior, de 0.97460, respectiv 680 lei.

Potrivit dispozițiilor nr.OUG 100/2008, acest act normativ se aplică numai persoanelor cărora la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, nu și celor cărora li s-au utilizat stagii mai mici.

Cum pensia recalculată potrivit nr.OUG 100/2008 este mai avantajoasă decât aceea care ar rezulta prin reținerea unui stagiu complet de cotizare mai mic, Curtea apreciază că recursul este practic lipsit de interes și pe cale de consecință urmează să fie respins, în baza art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul domiciliat în comuna, satul, nr. 126, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1040 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

red.

în concept la 28.12.2009

jud.fond. -

dact.

4 ex./30.12.2009

- 2 com./

- - comuna, satul, nr. 126, județul B,

- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B - O,-, județul

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1875/2009. Curtea de Apel Oradea