Anulare act. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.157
Ședința publică din 23 februarie 2009
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL PRIN PRIMAR, cu sediul în T,--3 jud. D, împotriva deciziei civile nr. 448/3.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în T, str.- nr.33, jud.
Recurs timbrat cu 12 lei taxă judiciară de timbru potrivit ordinului de plată seria M 76 nr.-/3.02.2009 și 0,15 lei timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-pârât Municipiul T și intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin intermediul serviciului registratură al instanței recurentul-pârât a depus la data de 19.02.2009 o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă în baza disp.art. 242 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, iar intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că una din părți a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu disp.art.242 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea formulată la data de 18.06.2007,reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local T și Primăria T anularea contractului de donație autentificat sub nr. 2415/29.09.1969 și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta este singura moștenitoare a numiților și.
Autorii săi, precizează reclamanta, în urma presiunilor exercitate de autoritățile comuniste au donat prin contractul menționat mai sus o suprafață de 828 mp din terenul proprietatea lor.
În aceste condiții a învederat reclamanta, nu se poate reține că donatorii ar fi avut intenția de a gratifica, astfel încât contractul de donație apare ca având o cauză ilicită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 948, art. 801 cod civil și ale art. 111-112 Cod procedură civilă.
La data de 25.09.2007 reclamanta și-a întregit acțiunea, conform art. 132 Cod pr.civilă, solicitând și constatarea nulității deciziei nr. 339/1969 a Consiliului Popular al Jud.
Pârâții au formulat, conform disp.art.115 Cod pr.civilă întâmpinare, invocând excepția lipsei capacității procesuale pasive a Primăriei T, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția tardivității sesizării instanței.
La termenul din 26.11.2007 reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să se judece cu Municipiul T, prin primar.
La același termen de judecată instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția tardivității formulării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei T, pentru considerentele menționate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri și testimoniale, fiind audiați martorii - și -.
La data de 28.02.2008, Judecătoria Târgoviștea pronunțat sentința civilă nr.421 prin care a admis în parte acțiunea modificată, constatând nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 2415/29.09.1969 și respingând capătul de cerere privind constatarea nulității deciziei nr. 339/1969 a Consiliului Popular al Județului
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 12 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a reținut că la data de 29.09.1969 autorii reclamantei au donat Consiliului Popular al Municipiului T un teren în suprafață de 828 mp, însă acest contract este lipsit de cauză, întrucât potrivit probelor administrate, proprietarii terenului au fost persecutați de regimul comunist, iar donația s-a realizat ca urmare directă a presiunilor la care aceștia au fost supuși.
În privința deciziei nr. 339 din august 1969, instanța a stabilit că nu reprezintă un act subsecvent contractului de donație, neputând a fi supusă principiului de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, întrucât a fost emisă anterior contractului de donație.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal prev.de art. 284 alin.1 Cod proc.civilă, părțile, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, apelanta-reclamantă a criticat sentința doar sub aspectul soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a deciziei nr. 339/1969.
Apelanta a precizat că la fond cercetarea judecătorească a fost sumară, ca de altfel și motivarea soluției pentru acest capăt de cerere, ignorându-se împrejurarea că
în această decizie se face referire la consimțământul donatorilor, în condițiile în care, la instanța de fond s-a dovedit prin probele administrate că nu a existat intenția de a gratifica a donatorilor.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitatea acțiunii.
În ceea ce îl privește pe apelantul pârât acesta a criticat sentința sub aspectul atât al respingerii excepția invocată prin întâmpinare cât și sub aspectul soluției acordată primului capăt de cerere.
S-a susținut că, deși reclamanta a invocat vicierea consimțământului autorilor săi, în mod greșit instanța a aplicat sancțiunea nulității absolute pentru inexistența cauzei contractului de donație.
S-a mai arătat că acțiunea este prescrisă, că depozițiile testimoniale nu au fost sincere și că nu s-a ținut cont de înscrisurile depuse.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Apelanta-reclamantă, în conformitate cu disp.art. 115 Cod pr.civilă, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant legal a consilierului juridic al apelantului-pârât, susținând că jurista unității, d-na, nu poate reprezenta legal Municipiul T atât timp cât nu este angajat al departamentului contencios juridic al acestuia și nici nu a făcut dovada că este membru al Uniunii din România.
La data de 3.11.2008, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia civilă nr. 448 prin care a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată de apelanta-reclamantă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât și a admis apelul reclamantei.
S-a schimbat în parte sentința, în sensul constatării nulității absolute a deciziei nr. 339/1969 emisă de Consiliului Popular al Județului D, în ceea ce-i privește pe autorii reclamantei, și, fiind păstrate în rest dispozițiile hotărârii.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că excepția invocată de apelanta-reclamantă este neîntemeiată, întrucât apelul declarat de pârât a fost semnat de viceprimarul localității.
Referitor la apelul declarat de pârât, s-a stabilit că în cauză nu se poate discuta de o prescriere a dreptului la acțiune, întrucât lipsa cauzei este sancționată cu nulitatea absolută și nu cu nulitatea relativă, astfel cum a pretins pârâtul.
S-a susținut că apărarea reclamantei, în sensul că donația a fost realizată fără intenția de a gratifica a fost pe deplin dovedită, autorul acesteia fiind condiționat de statul comunist să încheie donația pentru a putea lucra ca jurist.
Astfel, reține tribunalul, în condițiile în care autorul reclamantei, fost avocat până în anul 1948, fost îndepărtat din avocatură ca fiind chiabur, iar apoi o perioadă de 13 ani a avut locuri de muncă sub pregătirea sa profesională (referent chimist, magazioner, planificator), inclusiv perioade în care nu a putut obține niciun fel de loc de muncă, este absolut plauzibil că în momentul în care a fost angajat ca jurist, pentru a nu mai avea probleme de genul celor anterioare, din perioada 1948-1967, încheiat actul de donație, fără a exista însă în realitate intenția de a gratifica statul comunist.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, tribunalul a stabilit că este fondat, întrucât în cauză existau aceleași motive care au condus la constatarea nulității absolute a contractului de donație și care impuneau constatarea și a nulității deciziei nr. 339/1969, însă numai în ceea ce-i privește pe autorii reclamantei, fiind lipsită de relevanță împrejurarea,că acest act nu era ulterior contractului de donație.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 Cod pr.civilă, pârâtul, criticând-o ca nelegală.
Recurentul a susținut că instanțele anterioare au respins în mod greșit excepția prescrierii dreptului la acțiune, ignorând că în cauză era incident termenul special reglementat de art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001, situație în care acțiunea putea fi promovată în justiție doar până la data de 14.08.2002.
S-a mai susținut că, în cauză vicierea consimțământului prin violență este sancționată cu nulitate relativă, nicidecum cu nulitate absolută, acțiunea fiind prin urmare prescriptibilă în termenul general de 3 ani.
De asemenea, arată recurentul, nu s-a avut în vedere că acceptarea donației, realizată prin decizia nr. 339/1969 a Consiliului Popular Județean Daî ndeplinit condițiile de formă prevăzute de actele normative în vigoare la acel moment- Decretul nr. 478/1954 și Legea nr. 57/1968.
Precizează recurentul că susținerea reclamantei în sensul că la încheierea contractului de donație s-a urmărit un scop ilicit nu a fost dovedită, că depozițiile testimoniale nu puteau forma convingerea instanței, în situația în care martorii au declarat că nu au discutat cu autorii reclamantei despre condițiile concrete în care s-a încheiat donația.
S-a mai susținut că instanța nu a arătat în considerentele hotărârii apelate faptele și împrejurările ce au fost dovedite, rezumându-se la a face considerente generice despre regimul comunist.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și în parte a sentinței, în sensul respingerii în totalitatea acțiunii.
Intimata-reclamantă, în conformitate cu disp.art. 115 Cod pr.civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și reiterând în esență aspectele de fapt din cauză, prezentate în fazele procesuale anterioare.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de normele procedurale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În cauză nu își găsesc incidența disp.art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 republicată, invocate de recurent, întrucât termenul special de prescripție reglementat de textul de lege susmenționat se aplică doar actelor de înstrăinare încheiate după intrarea bunului în proprietatea statului și care au obiect imobile care cad sub incidența Legii nr. 10/20001, prin urmare nu și actului în speță, în baza căruia s-a realizat tocmai transferul dreptului de proprietate din patrimoniul autorilor reclamantei în cel al statului român.
De asemenea, sancțiunea care intervine ca efect al inexistenței actului de donație, deci a însăși intenției de a gratifica, este cea a nulității absolute, întrucât lipsește un element esențial al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat și nicidecum nu se poate discuta despre o nulitate relativă, astfel cum a pretins recurentul.
Se impune a se preciza sub acest aspect că ambele instanțe anterioare au analizat acțiunea reclamantei din perspectiva disp.art. 966 Cod civil, text de lege potrivit căruia "obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect" și această încadrare în drept a pretențiilor reclamantei a fost corect realizată, cu atât mai mult cu cât chiar aceasta a indicat disp.art. 966 Cod civil ca temei de drept al acțiunii sale și a invocat în fapt, pentru nulitatea absolută contractului de donație, lipsa intenției autorilor săi de a gratifica statul comunist (relevante fiind, sub acest aspect mențiunile existente în cererea de chemare în judecată, aflate la fila 4 dosar fond).
Prin urmare, în acest context, nu se poate discuta despre o viciere a consimțământului, sancționată cu nulitate relativă, astfel cum a pretins recurentul, întrucât procedându-se astfel s-ar produce nu numai o încălcare flagrantă a principiului disponibilității, dar s-ar realiza și o aplicare greșită a unor texte de lege (art.955 Cod civil) la o situație de fapt ce își găsește expresia juridică în disp.art. 966 Cod civil.
Nefondată este și critica prin care se contestă soluția pronunțată cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a deciziei nr. 339/august 1969, întrucât chiar dacă acest act a respectat condițiile de formă impuse de legislația în vigoare la acel moment, astfel cum a pretins recurentul, această împrejurare nu este de natură să înlăture sancțiunea nulității absolute, atât timp cât prin acest act se acceptă donația autorilor reclamantei, donație pentru care instanța a constatat că este lipsită de cauză, neexistând intenția donatorilor de a gratifica statul român.
În ceea ce privește critica referitoare la probatoriile administrate și la interpretarea acestora, Curtea constată că nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, întrucât vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii, iar singurul caz de modificare care permite în recurs cenzurarea greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor (pct.11 al art. 304 Cod pr. civilă) a fost abrogat încă din anul 2000, prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Nefondată este și ultima critică formulată de recurent, instanțele anterioare respectând pe deplin disp.art. 261 alin.1 pct. 5 Cod pr. Civilă prin cuprinderea în considerentele hotărârilor a aspectelor de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, în ambele hotărâri existând o analiză pertinentă a probelor administrate în cauză, care au stat la baza formării convingerii judecătorilor.
În considerarea celor menționate în precedent, constatând că în cauză recurentul nu a dovedit incidența cazurilor de modificare pe care și-a întemeiat calea de atac exercitată, Curtea, în temeiul disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL PRIN PRIMAR, cu sediul în T,--3 jud. D, împotriva deciziei civile nr. 448/3.11.2008 pronunțată de Tribunalul
D, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în T, str.- nr.33, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina
--- - - - -- -
GREFIER,
/VM
2 ex/26.02.2009
nr- Judec.
nr- Trib.
,
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina
