Anulare act. Decizia 1610/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2677/2006)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1610

Ședința publică de la 24.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Vișan

JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu

JUDECĂTOR 3: Simona

GREFIER -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1502 A din 28.09.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.

Cauza are ca obiect - nulitate contract.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina a fost suspendată la data de 07.10.2008, pentru lipsa nejustificată a părților, în baza dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă. La data de 19.10.2009, din oficiu, instanța a repus pe rol cauza în vederea discutării perimării, acordând termen la 24.11.2009.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în ceea ce privește incidentul procedural al perimării, față de împrejurarea că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an de la data suspendării, respectiv de la data de 07.10.2008, având în vedere dispozițiile art.248 Cod procedură civilă și art.254 Cod procedură civilă.

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de asistență juridică nr.-/28.07.2004 pentru viciu de consimțământ, precum și obligarea pârâtului la remiterea delegației de împuternicire avocațială semnată de reclamantă și pentru numita.

În motivarea acțiunii, a arătat că la data de 28.07.2004 a încheiat cu pârâtul contractul de asistență juridică nr.-, contract cu titlu oneros în valoare de 15.000.000 lei, reclamanta semnând delegația avocațială pentru și. A mai învederat reclamanta că a plătit un avans de 7.000.000 lei, în contul contractului, diferența urmând a fi achitată la data de 03.08.2004, în contract existând o clauză prin care pârâtul se obligă la o acțiune de rezultat. Pârâtul a afirmat că reclamanta ar fi înțeles greșit și că nimeni nu-i poate garanta admiterea acțiunii, refuzând ulterior orice discuție în acest sens, astfel încât partea a cerut rezilierea contractului de asistență și înapoierea banilor. Inițial, pârâtul a refuzat, însă, ca urmare a intentării unei acțiunii de abuz de încredere și după formularea acțiunii de calomnie, în care martoră a fost, reclamanta a primit banii. Cu toate acestea, contractul de asistență juridică își poate produce efecte față de terți, iar delegația ar putea să fie folosită în dosarele pârâtului.

Prin sentința civilă nr.5842/11.04.2006, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins acțiunea ca neîntemeiată, precum și cererea reclamantei de aplicare față de pârât a dispozițiilor art.1083Cod procedură civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile legale invocate de reclamantă reglementează instituția juridică a revocării mandatului, dispoziții ce nu sunt însă incidente în cauză, cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract.

Instanța de fond a mai constatat că, deși nu este ținută de motivarea în drept a cererii dată de reclamantă, acțiunea nu este întemeiată, întrucât, prin probele administrate, nu s-a făcut dovada, conform art.1169 Cod civil, a lipsei consimțământului la încheierea actului, a acelei erori-obstacol, ce conduce la nulitatea absolută a convenției și nici a viciului de consimțământ al dolului, care ar fi atras nulitatea relativă a contractului, nicidecum nulitatea absolută.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apel înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă nr- la data de 20.06.2006.

În motivarea apelului s-a arătat că interpretarea făcută de instanța de fond restrânge posibilitatea efectivă, reală, practică a justițiabilului de a se adresa justiției pentru remiterea împuternicirii doar în caz de revocare și înlesnește posibilitatea practică, efectivă de a se sustrage justiției.

O altă critică adusă soluției instanței de fond s-a referit la faptul că s-a considerat că nu este suficient, ca număr de probe, dovezile atașate la dosar, apelanta susținând că nu a găsit în acte normative numărul obligatoriu necesar pentru dovedire. Mai mult, prima instanță nu și-a îndeplinit rolul activ, în sensul că putea cita pârâtul cu obligația de a aduce actele, putând astfel a se convinge dacă era un contract de garanții, de revendicare sau o altă acțiune.

De asemenea, s-a precizat că au fost interpretate eronat probele în ceea ce privește consimțământul reclamantei la semnarea contractului nr.-/28.07.2004, cu referire la eroarea obstacol. Totodată, s-a criticat soluția instanței de fond legată de dol, în sensul că, fie că se dezbate nulitatea absolută sau nulitatea relativă a actului, esențială este lipsirea contractului de asistență juridică de efectele sale.

Apelanta a mai arătat că este ilegală neacceptarea aplicării art.1083Cod procedură civilă, întrucât la data la care s-a soluționat cererea procedura nu a fost îndeplinită, astfel că are dreptul la despăgubiri.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că apelanta nu a semnat împuternicirea avocațială, deoarece a reziliat contractul înainte de semnarea delegației avocațiale.

De asemenea, a arătat că este nejustificată susținerea apelantei în sensul că ar folosi delegația în alte dosare, întrucât actul ca atare nu există.

Prin decizia civilă nr.1502 din 28.09.2006, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut, pe de o parte, că dispozițiile legale invocate de reclamantă reglementează instituția juridică a revocării mandatului, dispoziții ce nu sunt însă incidente în cauză, cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract și că, pe de altă parte, acțiunea nu este întemeiată, întrucât, prin probele administrate, reclamanta nu a făcut dovada, conform art.1169 Cod civil, a lipsei consimțământului său la încheierea actului, a acelei erori - obstacol, ce conduce la nulitatea absolută a actului și nici a viciului de consimțământ al dolului, care ar fi atras nulitatea relativă a convenției, nicidecum nulitatea absolută. Mai mult, în apel apelanta nu prezintă alte probe care să susțină cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește critica legată de neaplicarea dispozițiilor art.1083Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că nu sunt incidente în cauză, întrucât nu poate fi sancționat în acest mod pârâtul care nu se prezintă la interogatoriu, dispozițiile fiind aplicabile doar atunci când se pricinuiește amânarea judecării în modalitățile prevăzute de art.1081și art.1082Cod procedură civilă; de asemenea, atât timp cât s-a respins acțiunea în totalitate, prevederile art.1081alin.2 lit.e Cod procedură civilă nu sunt aplicabile.

Tribunalul a reținut că și criticile legate de nerespectarea procedurilor sunt neîntemeiate, având în vedere că nu se poate dispune citarea la locul de muncă în cauzele civile decât în situațile expres prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, iar, pe fond, constatarea nulității absolute a contractului de asistență civilă nr.-/28.07.2004 și obligarea pârâtului la remiterea împuternicirii avocațiale.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 07.10.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus suspendarea judecării cererii de recurs, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

Din oficiu, la data de 24.11.2009, după repunerea pe rol, conform rezoluției din 19.10.2009, Curtea a invocat excepția perimării cererii de recurs, având în vedere temeiul în baza căruia s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Asupra excepției, constată următoarele:

În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței un timp îndelungat în judecată.

În raport de aceste considerații și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii (07.10.2008), timp în care niciuna din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare și nicio cauză de stingere a procesului prevăzută de vreo normă specială în materia contractelor de asistență juridică, Curtea, în temeiul art.252 Cod procedură civilă, va constata perimat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată cererea de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr.1502 A din 28.09.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.2/28.12.2009

Secția a IV-a Civ. -

-

Jud.sector 1. -

Președinte:Mirela Vișan
Judecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1610/2009. Curtea de Apel Bucuresti