Anulare act. Decizia 1639/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1644/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1639
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 1012/R din 20.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Obiectul pricinii - nulitate contract donație.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentei - reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 25.09.2009, eliberată de Baroul București - Cabinet Individual, fila 13 dosar și avocatul, în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 din 07.09.2009, eliberată de Baroul București - Cabinet Individual, fila 14 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului având în vedere că s-a declarat recurs împotriva unei hotărâri irevocabile.
Avocatul intimaților-pârâți solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.
Avocatul recurentei-reclamante solicită respingerea excepției și constatarea ca admisibil a recursului, având în vedere dispozițiile art.299 din Codul d e procedură civilă care arată că hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului, iar recursul se soluționează de către instanța imediat superioară instanței care a pronunțat hotărârea în apel, motiv pentru care, Tribunalul București a calificat în mod greșit calea de atac, ca fiind recurs.
Curtea unește excepția inadmisibilității recursului cu fondul apreciind că argumentele sunt identice cu cele ce vor fi avute în vedere de instanță în soluționarea criticii formulate în recurs privind calificarea greșită a căii de atac de către tribunal.
Avocatul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Arată că mențiunea greșită în dispozitivul unei hotărâri nu poate să creeze o cale nouă de atac și nici să suprime o cale de atac. Calificarea efectuată de Tribunalul București este incorectă deoarece a săvârșit o confuzie între două instituții de drept, total diferite, deoarece în cauză nu fusese estimată valoarea obiectului pricinii, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar. Nu există nici un fel de prețuire a reclamantului referitoare la valoarea obiectului pricinii și în mod greșit tribunalul a apreciat că se impune aplicarea art.2821din Codul d e procedură civilă privitor la acțiunile al căror obiect au o valoare sub un miliard. Astfel, tribunalul văzând că prețuirea reclamantului conform art.112 pct.3 din Codul d e procedură civilă, nu există la dosar trebuia să pună în vedere recurentei să-și estimeze valoarea obiectului pricinii și a invocat fila 6 din dosar reprezentând o parte a contractului de donație din anul 2005 care stă la baza acțiunii și a stabilit că obiectul pricinii este obiectul contractului de donație iar valoarea pricinii este valoarea din contract. Cele două instituții între care s-a făcut confuzie de către instanță sunt, obiectul contractului reprezentând prestația la care părțile sau una dintre părți se obligă în funcție de cum contractul este unilateral sau sinalagmat iar valoarea obiectului este pretenția.
Susține că, reclamanta nu și-a prețuit obiectul cererii și aplicarea art. 2821din Codul d e procedură civilă de către instanță este nelegală, întrucât instanța în virtutea rolului activ trebuia să pună în vedere acest lucru sau să dispună efectuarea unei expertize și din acest motiv calea de atac considerată de tribunal este nelegală. În opinia sa, apreciază că ne aflăm în calea de atac a apelului iar pentru soluționare trebuiau dispuse măsurile corespunzătoare care să ducă la prețuirea valorii obiectului pricinii.
Menționează că la momentul întregirii completului de recurs partea a arătat că pretențiile nu au fost estimate și a solicitat instanței să procedeze la punerea în vedere a acesteia să estimeze pretențiile față de faptul că fila 6 nu reprezintă estimarea pretențiilor după exigențele art.112 pct.3 din Codul d e procedură civilă, acest aspect fiind consemnat prin încheierea de ședință la instanța de fond. Totodată a arătat prin cererea depusă la dosar că cei doi judecători din completul de apel și-au spus părerea cu privire la calea de atac incidentă, prin calificarea din oficiu a acesteia ca fiind recurs, când erau constituiți în complet de apel. Excepția greșitei calificări a căii de atac invocată de recurentă în instanța compusă în complet de recurs a fost soluționată de aceiași judecători care și-au spus părerea în instanța compusă în complet de apel, ca urmare a respingerii cererii de recuzare întemeiată pe dispozițiile art.27 pct.7 din Codul d e procedură civilă. Respingerea cererii de recuzare în aceste condiții este neîntemeiată și recurenta a fost privată de o judecată nepărtinitoare și echitabilă.
Avocatul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate prin întâmpinare și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul recurentei-reclamante solicită amânarea pronunțări pentru a depune note scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 11.03.2008, sub nr-, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate nulitatea absolută a actului de donație cu uzufruct viager autentificat sub nr.1312/24.03.2005 de, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că la data de 24.03.2005 a donat locuința sa, respectiv garsoniera nr.100, situată în B,-, -.4,.A,.8, sector 6, pârâtului, în calitate de nepot și soției acestuia, încheind în acest sens actul de donație menționat în petitul acțiunii.
În continuare a susținut că la încheierea actului, mergând doar cu pârâții la notariat și încrezându-se totalmente în aceștia, deoarece nu vedea, a semnat un contract de donație fără sarcină, deși intenția sa era de a transmite pârâților nuda proprietate asupra garsonierei, cu condiția să fie îngrijită de către aceștia.
După încheierea actului, reclamanta a susținut că a continuat să locuiască în imobil, fără a fi ajutată în mod permanent de către pârâți, așa cum își dorise, ci doar ocazional, fiind în aceeași situație în care se afla și înainte de a face actul de donație, respectiv de a apela la diferite persoane pentru a-i asigura traiul zilnic.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.953 cod civil și art.112 Cod de procedură civilă.
Pârâții au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reclamanta a semnat actul de donație în deplină cunoștință de cauză, iar în toți anii scurși de la data încheierii actului, ei au vizitat-o în locuința acesteia, aducându-i de fiecare dată alimente.
Au mai învederat că reclamanta i-a mai chemat în judecată într-o altă cauză în care a solicitat revocarea contractului de donație, cauză soluționată în faza de fond și apel prin respingerea acțiunii acesteia.
Prin sentința civilă nr.6449/9.10.2008 Judecătoria sectorului 6 Bar espins acțiunea, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că susținerea reclamantei în sensul că actul de donație nu reflectă voința sa reală, întrucât convenția cu pârâții a fost aceea de a primi întreținere din partea lor, în schimbul donării garsonierei, neștiind că semnează, în realitate, un contract de donație fără sarcini, este contrazisă de mențiunea înscrisă în actul de donație pe baza constatărilor personale ale notarului public și care fac dovadă până la înscrierea în fals, cu privire la citirea actului de către părțile acestuia.
Pe de altă parte, s-a reținut că dispozițiile art.30 din Legea nr.17/2000, invocate de apelantă în sprijinul acțiunii sale, care impun necesitatea asistării persoanei vârstnice, pentru asigurarea apărării intereselor acesteia, nu instituie sancțiunea nulității în caz de nerespectare.
S-a considerat că și dacă s-ar aprecia că ne aflăm în situația unei nulități virtuale, aceasta nu poate fi, în raport de natura interesului personal ocrotit, decât o nulitate relativă, care intervine doar în cazul dovedirii unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului și nu o nulitate absolută, cum susține reclamanta.
În consecință, apreciind că apărarea intereselor reclamantei a fost asigurată prin încheierea actului în fața notarului public și citirea conținutului acestuia anterior semnării sale, instanța de fond a reținut că reclamanta nu justifică o vătămare prin neasistarea sa de către un reprezentant al autorității tutelare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că instanța de fond i-a respins în mod nelegal cererea formulată la termenul de judecată din 2.10.2008, de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, pe motiv că i s-ar fi acordat anterior un termen pentru același motiv, deși, în realitate, apelanta reclamantă nu mai formulase o astfel de cerere în dosar.
S-a mai susținut că în considerentele sentinței apelate se face următoarea afirmație: "referitor la handicapul pe care reclamanta îl invocă, pârâții au arătat că nu cunosc acest aspect", situație care de asemenea nu corespunde realității, prin întâmpinare, pârâții susținând că: "referitor la handicapul pe care reclamanta îl invocă, cunoaștem acest aspect, au fost depuse certificatele și în celălalt dosar mai sus menționat".
În continuare, apelanta a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.30 din Legea nr.17/2000 și a reținut în mod eronat că s-ar fi respectat interesele reclamantei la momentul încheierii actului.
Intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingere apelului, ca fiind nefondat.
La termenul de judecată din 8.04.2009, tribunalul a calificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind recursul, iar prin decizia civilă nr.1012/R/20.05.2009 a constatat nulitatea recursului, pentru nedepunerea motivelor de recurs în termenul prevăzut de lege.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, s-a susținut că la termenul de judecată din 8.04.2009 instanța de apel a pus în discuția părților greșita calificare a căii de atac, față de valoarea obiectului cererii (250.000.000 lei vechi), așa cum rezulta din "fila 6" din dosar.
La fila 6 dosarului, se afla însă o parte a contractului de donație autentificat sub nr.1312/24.03.2005, în care părțile au stabilit valoarea imobilului donat (nu a obiectului cererii) ca fiind 250.000.000 lei vechi.
S-a susținut de recurentă că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au pus în discuția părților necesitatea estimării de către reclamantă a valorii imobilului, situație în care nu putea recalifica calea de atac ca fiind recursul, în raport de o sumă ce nu reprezenta în nici un caz valoarea cererii după prețuirea reclamantului.
Mai mult decât atât, s-a susținut că apărătorul recurentei reclamante nu cunoștea la momentul la care s-a pus în discuție recalificarea căii de atac conținutul actului de la fila 6 și nici nu i-a fost citit acest act de către instanța de judecată, conduita instanței echivalând, în opinia sa, cu încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art.24 din Constituție și cu înfrângerea totală a principiului contradictorialității care trebuie să guverneze procesul civil.
În continuare, recurenta a arătat că după constituirea completului de recurs, a invocat din nou problema calificării legale a căii sale de atac și, deoarece doi dintre membrii completului de judecată își spuseseră deja părerea atunci când aflându-se în complet de apel au stabilit că este vorba de recurs, a solicitat recuzarea acestora.
Respingerea cererii sale de recuzare este, în opinia sa, total greșită privând-o în mod evident de o judecată nepărtinitoare și echitabilă.
În opinia recurentei, instanța de recurs era cea mai competentă să califice corect calea de atac exercitată de parte, iar instanța compusă în complet de apel (teoretic necompetentă) nu se putea pronunța legal asupra calificării căii de atac.
În finalul motivelor de recurs, s-a susținut admisibilitatea recursului declarat împotriva unei decizii pronunțată de tribunal ca și instanță de recurs, având în vedere faptul că în toate cazurile calea de atac vine de la lege, iar jurisprudența și doctrina au statuat în mod constant faptul că greșita calificare a căii de atac, de către instanța fondului, nu înlătură dreptul și obligația instanței de control judiciar de a stabili calea de atac corectă și nici dreptul părții de a ataca hotărârea dată în calea de atac greșit calificată.
S-a invocat și jurisprudența DO. susținându-se că prin aceasta s-a stabilit constant că lipsa unei căi de atac duce la încălcarea art.13 din ( Lukenda Slovenia) - dreptul la un recurs efectiv.
Intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, prin care au susținut că instanța de apel a calificat în mod corect calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind recursul și nu apelul, cum din eroare fusese intitulată,iar recursul declarat de aceasta împotriva deciziei tribunalului este inadmisibil.
Analizând cu prioritatea impusă prin lege excepția absolută și dirimantă privind inadmisibilitatea recursului, invocată prin întâmpinare, Curtea va reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.2821din codul procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv.
Prin cererea introductivă de instanță, recurenta reclamantă a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație cu uzufruct viager autentificat sub nr.1312/24.03.2005, încheiat între ea și pârâți, cu privire la garsoniera nr.100 situată în B, nr. 36, -. A,. 8, sector 6, susținând că la data încheierii acestuia a fost în eroare cu privire la obiectul convenției, crezând că încheie un act de înstrăinare cu clauză de întreținere.
Fiind vorba de o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic civil, care dacă ar fi fost primită de instanță ar fi dus la desființarea retroactivă a actului, cu consecința firească a reintrării imobilului în patrimoniul reclamantei vânzătoare, în mod corect instanța de apel a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art.2821din Codul d e procedură civilă,calea de atac exercitată de reclamantă urmând a fi stabilită în funcție de valoarea obiectului cererii, respectiv de valoarea imobilului în litigiu.
În același sens sunt și dispozițiile deciziei nr.32/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat,cu putere obligatorie pentru celelalte instanțe că dispozițiile articolului 1 pct.1, articolului 2 pct.1 lit.a și b și ale articolului 2821Cod Procedură Civilă se interpretează în sensul că,în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea nulității unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În speța dedusă judecății, odată cu acțiunea, reclamanta a depus la dosar contractul de donație cu uzufruct viager (filele 5-6 din dosarul instanței de fond) din care rezulta că valoarea la care părțile au înțeles să tranzacționeze cu privire la imobil a fost de 260.000.000 lei (ROL).
În raport de această valoare și în condițiile în care reclamanta nu a estimat nici prin acțiune și nici în fața tribunalului o altă valoare a imobilului, care să poată fi recunoscută sau contestată de pârâți, în mod corect tribunalul a calificat calea de atac exercitată de aceasta împotriva sentinței instanței de fond ca fiind recurs și nu apel, conform dispozițiilor art. 2821cod procedură civilă.
Lipsa oricărei estimări din partea reclamantei cu privire la valoarea obiectului acțiunii nu putea duce la inaplicarea în cauză a dispozițiilor art.2821cod procedură civilă, astfel cum se sugerează de recurentă, instanța fiind obligată, în baza rolului activ reglementat de art.129 cod procedură civilă, să stabilească această valoare pe baza celorlalte probe existente la dosar și chiar să ordone probe din oficiu, când o astfel de valoare nu ar putea fi dedusă din actele existente la dosar.
Calificarea dată de tribunal căii de atac exercitată de reclamantă este legală, iar recursul declarat de aceasta împotriva unei decizii irevocabile, pronunțată de tribunal ca instanță de recurs, este inadmisibil, conform dispozițiilor art.299 din Codul d e procedură civilă.
În consecință, instanța va dispune admiterea excepției invocată de pârâți și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civilenr.1012/R/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/8.12.2009
----------------------------------------------------
- Secția a III-a -
-
-
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana
