Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1636/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1692/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1636
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant -, împotriva deciziei civile nr. 348 din data de 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți G și.
Obiectul pricinii - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul- reclamant -, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 28.09.2009, eliberată de Baroul București - Cabinet Individual, fila 11 dosar, lipsind intimații - pârâți G și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea având în vedere lipsa intimaților pârâți reține dosarul la ordinea listei de recursuri.
La reluarea cauzei răspund aceleași părți.
Avocatul recurentului - reclamant depune la dosar o cerere prin care își estimează valoarea pretențiilor în recurs la suma de 25.000 euro și formulează o cerere de scutire,reducere sau eșalonare a plății taxei de timbru datorată de recurent, la care anexează declarația pe proprie răspundere, certificate fiscale și talonul de pensie, solicitând admiterea cererii.
Curtea, după deliberare, având în vedere dispozițiile OUG nr. 51/21.04.2008,va admite cererea formulată de recurentul reclamant - și va reduce cuantumul taxei de timbru datorată de recurent potrivit Legii nr. 146/1997 până la limita timbrajului provizoriu care a fost achitat până la această dată la dosar.
Avocatul recurentului-reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, punând în vedere acestuia să dezvolte motivele de recurs invocate în cerere sa,întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 pct. 6,7 și 8 Cod Procedură Civilă.
Avocatul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.
Consideră că hotărârea atacată este nelegală nelegală din punct de vedere al dispozițiilor articolului 304 pct. 6 Cod Procedură Civilă deoarece instanța a atribuit imobilul pârâtei, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire a reclamantului,pentru cota sa de din imobil,acordând astfel mai mult decât s-a cerut.
De asemenea consideră că instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, respectiv certificatul de moștenitor nr.28/2000,reținând nelegal că tatăl pârâtei - ar fi avut drept asupra imobilului în litigiu.
Mai arată că ambele instanțe au interpretat în mod greșit faptul că recurentul și-a înstrăinat cotele succesorale către intimata-pârâtă și nu ar mai putea beneficia de o cotă succesorală de pe urma autorilor acestuia.
Totodată nu consideră legală calitatea de moștenitoare a intimatei-pârâte, întrucât la dosar nu există un act care să ateste calitatea de moștenitor și arată că a contestat certificatul de naștere eliberat de Sfatul Popular al orașului și toate celelalte acte de care s-a folosit intimata-pârâtă pentru a-și dovedi calitatea de moștenitor. Actul de donație de care s-a folosit intimata-pârâtă pentru a-și dovedi calitatea de moștenitor, în opinia sa, nu este original și legal deoarece nu poartă ștampila emitentului, prezintă două scrisuri diferite și nu este menționat pe acesta actul de adopție.
Întrebat de instanță dacă a formulat în fața instanței de fond o cerere având ca obiect nulitatea actului de adopție al pârâtei,pentru motivele invocate în recurs,apărătorul recurentului precizează că nu a existat la fond o astfel de cerere.
Întrebat în continuare dacă o astfel de cerere,formulată direct în recurs, este admisibilă,conform dispozițiilor articolului 294 Cod Procedură Civilă, apărătorul recurentului învederează că lasă la aprecierea instanței acest aspect.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiune a înregistrată la data de 10.04.2007, sub nr-, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 B, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții G și, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate dreptul său de creanță asupra imobilului situat în B,-, sector 6, să fie obligați pârâții să-i restituie contravaloarea dreptului său de creanță la prețul pieței, echivalent cu din imobilul sus amintit și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că imobilul situat la adresa menționată mai sus a fost dobândit de părinții săi, și, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.283 încheiat cu Prin certificatul de moștenitor nr.488/1988 și testamentul autentificat la notariatul Sectorului 6, reclamantul a susținut că este moștenitor asupra acestui imobil împreună cu pârâta, fiecare având câte o cotă de din succesiune, iar al doilea soț al mamei sale, a moștenit doar dreptul de uzufruct viager asupra imobilului.
În continuare, reclamantul a susținut că prin mai multe hotărâri judecătorești a fost deposedat în mod abuziv și nelegal de cota sa succesorală de din imobil, iar pârâții au vândut imobilul în timpul acestor procese, situație în care a fost nevoit să formuleze prezenta acțiune.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.998 - 999 Cod civil.
La termenul de judecată din data de 24.05.2007, reclamantul a depus la dosar o serie de precizări prin care a arătat că solicită obligarea pârâților la plata creanței reprezentând echivalentul a din imobil, deoarece pârâtei i s-a atribuit întreg imobilul, fără a fi obligată să plătească reclamantului vreo sultă, creându-se astfel o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
În finalul cererii, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii ratelor achitate de părinții săi pentru imobil, respectiv la plata sumei de 220.000 lei reactualizată.
La termenul de judecată din 7.06.2007, la interpelarea instanței, reclamantul, prin apărător, a precizat din nou că solicită contravaloarea cotei sale succesorale din imobil, care a fost înstrăinată de pârâți, la valoarea actuală de circulație.
Pârâții au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că titlul în baza căruia reclamantul a formulat cererea, respectiv decizia civilă nr.315/A/26.02.2002, a fost desființat, ca urmare a rejudecării recursului, astfel cum rezultă din decizia civilă nr.1711/25.06.2003 pronunțată de Curtea de Apel.
Prin aceeași întâmpinare, pârâtul Gai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție respinsă de instanța de judecată prin încheierea de ședință de la 21.06.2007, motivat de faptul că acțiunea formulată de reclamant nu vizează calitatea de moștenitor, ci are ca obiect obligarea pârâților la plata unor sume de bani în temeiul răspunderii civile delictuale.
Prin sentința civilă nr.4241/21.06.2007, Judecătoria sectorului 6 Bar espins acțiunea formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamant și pârâtă au existat mai multe procese, în cadrul cărora s-a reținut cu putere de lucru judecat că imobilul situat în-, sector 6 fost dobândit de către mama reclamantului în timpul căsătoriei cu cel de-al doilea soț, și nu în timpul căsătoriei cu tatăl reclamantului.
În baza testamentului lăsat de defunctă, s-a reținut că s-a eliberat părților certificatul de moștenitor nr.488/27.04.1998, prin care reclamantul a cules cota parte de din masa succesorală (adică cota de din întregul bun, deoarece cealaltă cotă de aparținea soțului supraviețuitor - astfel cum s-a stabilit irevocabil prin decizia civilă nr.1711/2003), iar sora sa - pârâta cealaltă cotă de din masă. Ulterior, reclamantul a vândut sorei sale cota sa de din imobil, ajungându-se astfel ca aceasta să dețină din dreptul de proprietate asupra imobilului, cealaltă cotă de aparținând tatălui său și fiind moștenită de ea după decesul acestuia.
În condițiile în care, s-a constatat prin judecată irevocabilă că reclamantul nu mai are nici un drept asupra imobilului în litigiu, instanța de fond a reținut acțiunea acestuia prin care se solicită obligarea pârâților la plata a din valoarea de piață a imobilului, este neîntemeiată.
S-a considerat că motivarea dată de către reclamant acțiunii sale vizează mai degrabă o eventuală cerere de partaj, pe care acesta ar fi trebuit să o formuleze și în cadrul căreia, în condițiile în care ar fi fost întemeiată, ar fi putut fi îndreptățit la sultă, dacă nu i se atribuia imobilul. Având în vedere obiectul cererii cu care instanța de fond a fost investită - constatarea unui drept de creanță și obligarea pârâților la contravaloarea cotei sale de din imobil, precum și temeiul de drept invocat -, s-a apreciat o dată în plus asupra netemeiniciei cererii, considerându-se că recunoașterea unui astfel de drept nu poate fi decât rezultatul unei acțiuni de partaj, acțiune care oricum ar fi primit aceeași soluție, față de hotărârile irevocabile pronunțate între reclamant și pârâtă.
Cu privire la acțiunea formulată împotriva pârâtului G și întemeiată pe dispozițiile art.998 - 999 Cod civil, pe faptul vânzării imobilului în integralitate,inclusiv pretinsa cotă parte de a reclamantului, instanța de fond a reținut, de asemenea, că este neîntemeiată, întrucât nu s-a dovedit că ar fi îndeplinite condițiile ce conduc la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv fapta ilicită a acestuia, prejudiciul suferit de reclamant și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Instanța de fond a mai reținut că și în condițiile în care reclamantul ar fi avut în continuare dreptul la o cotă parte din imobil, nu se putea pune problema recuperării sultei pe calea răspunderii civile delictuale, ci în cadrul procesului de partaj, soarta actelor de înstrăinare făcute de un coindivizar depinzând în mod direct de soarta partajului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs dezvoltate în scris, acesta a susținut că instanța de fond a omis în mod intenționat certificatul de moștenitor nr.488/1988, din care rezulta că imobilul în litigiu a fost dobândit de mama sa în timpul căsătoriei cu primul soț, respectiv cu tatăl său, iar după moartea acesteia, cel de-al doilea soț a moștenit doar dreptul de uzufruct viager asupra imobilului și nicidecum un drept de proprietate.
Recurentul a mai susținut că hotărârea judecătorească prin care s-a încuviințat adopția pârâtei este nelegală, deoarece încalcă orice normă juridică de drept civil, iar la eliberarea certificatului de moștenitor nr.28/2000, pârâta a declarat mincinos că moștenește din imobil de pe urma tatălui său, deși acesta nu avea în realitate nici un drept asupra imobilului.
În opinia recurentului, dacă instanțele de judecată ar fi comparat cele două certificate de moștenitor, ar fi observat că nu avea cum să moștenească 1/8 în baza certificatului de moștenitor nr.488/1988 și 4/8 prin cumpărare cu soția sa, deoarece imobilul - teren și construcție a fost dobândit de în timpul căsătoriei cu primul soț.
Intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând, în esență, că apelantul nu deține nici un titlu și nu are nici un drept de creanță care să rezulte din imobilul în litigiu.
În ședința publică din 21.03.2008, tribunalul a calificat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind apel, prin raportare la valoarea obiectului litigiului, mai mare de un miliard lei vechi și la dispozițiile art.2821alin.1 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.348/A/9.03.2009 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că starea de fapt și de drept reținută de prima instanță, în sensul că reclamantul și pârâta au fost, conform certificatului de moștenitor nr.488/1988, moștenitori ai defunctei lor mame, fiecare având câte o cotă de din masa succesorală, ce cuprindea din întregul bun (cealaltă cotă de aparținând soțului supraviețuitor, ), iar reclamantul a înstrăinat ulterior cota sa de din imobil pârâtei, este conformă cu probatoriul existent la dosar.
S-a reținut că susținerile apelantului reclamant, în sensul existenței unui drept de creanță al său asupra cotei de din imobil, nu sunt susținute de înscrisurile administrate în primă instanță, din care rezultă că imobilul în litigiu a fost dobândit de mama sa în timpul căsătoriei cu cel de-al doilea soț (tatăl pârâtei) și nu în timpul primei căsătorii, cu tatăl reclamantului.
S-a reținut în continuare că certificatul de moștenitor nr.28/2000 a fost ulterior rectificat prin încheierea nr.1139/15.05.2001, prin care se reține că fostul soț al defunctei deține doar o cotă de 4/8 in imobil, deoarece acesta nu a avut un drept de proprietate succesoral propriu, de pe urma defunctei sale soții, situație în care criticile vizând nelegalitatea acestui certificat au fost considerate a fi neîntemeiate.
În opinia tribunalului, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, care să fi fost săvârșită cu vinovăție de către pârâți, pentru ca instanța de fond sau tribunalul să poată analiza îndeplinirea condițiilor civile delictuale, acesta făcând o evidentă confuzie între instituții juridice, solicitând constatarea răspunderii civile delictuale, dar făcând trimitere la obligația de a se stabili o sultă pentru coproprietarul căruia nu i s-a atribuit bunul în natură, cu ocazia partajului succesoral.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurentul a susținut că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece, deși reține că certificatul de moștenitor nr.488/1988 a rămas perfect valabil, totuși, în final, concluzionează că nu s-a dovedit săvârșirea faptei ilicite.
A susținut în continuare că sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, deoarece patrimoniul său s-a micșorat în favoarea patrimoniului intimaților pârâți.
În opinia recurentului, tribunalul, ca și instanța de fond nu a ținut seama de faptul că imobilul în litigiu a fost cumpărat de părinții săi, iar cel de-al doilea soț al mamei sale a moștenit, după decesul acesteia, doar un drept de uzufruct viager asupra imobilului, nu și vreun drept de proprietate.
Recurentul a invocat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.28/2000, susținând că a fost obținut prin fraudă la lege și cu încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri și există mari suspiciuni în ceea ce privește actul de adopție al pârâtei, care nu a fost prezentat în original instanței de judecată, în dispozitivul hotărârii prezentată în copie menționându-se că obligă petiționara să o adopte pe pârâtă, în loc să admită cererea de adopție a acesteia. Certificatul de naștere eliberat de Sfatul Popular Oraș, nr.- nu are toate datele completate, prezintă două scrieri diferite, nu poartă ștampila emitentului și nu este menționat pe el actul de adopție.
În finalul motivelor de recurs, s-a arătat că în timpul procesului pârâta a întabulat întregul imobil pe numele ei și al soțului său, creându-se astfel o îmbogățire fără justă cauză a acestora.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de înscrisurile existente la dosar,de dispozițiile articolului 304 pct.6, 7, 8 și 9 Cod Procedură Civilă, invocate de recurent și de criticile dezvoltate de acesta în scris, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Deși prin motivele de recurs a invocat ca și motive de nelegalitate a deciziei recurate cazurile reglementate de dispozițiile articolul 304 pct.6, 7 și 8 din Codul Procedură Civilă, recurentul nu a arătat care este lucrul asupra căruia tribunalul s-a pronunțat cu depășirea cadrului procedural stabilit de părți (pentru a fi incidente în cauză dispozițiile articolului 304 pct.6 Cod Procedură Civilă), care sunt motivele de fapt pentru care apreciază că motivarea tribunalului nu este legală (pentru a fi incidente în cauză dispozițiile articolului 304 pct. 7 Cod Procedură Civilă ) și nici care este actul juridic dedus judecății interpretat greșit de tribunal, prin schimbarea naturii juridice a acestuia (pentru a fi incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de articolul 304 pct. 8 Cod Procedură Civilă.
La interpelarea instanței cu privire la aceste aspecte, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, apărătorul recurentului a precizat că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a atribuit întregul imobil succesoral intimatei pârâte, fără să-l despăgubească pe recurent pentru cota sa din imobil, situație în care sunt incidente în cauză dispozițiile articolului 304 pct.6 din Codul Procedură Civilă. A arătat totodată că atât instanța de fond cât și cea de apel au interpretat greșit certificatul de moștenitor nr. 28/29.03.2000, reținând în mod nejustificat că cel de-al doilea soț al mamei recurentului ar fi avut un drept propriu asupra imobilului.
Din actele dosarului Curtea reține însă că recurentul reclamant a solicitat prin acțiune obligarea pârâților la plata a din contravaloarea imobilului situat în-, sector 6, susținând că deși deține o cotă de din dreptul de proprietate asupra imobilului, acesta a fost înstrăinat în totalitate de către intimați.
În motivare a arătat că imobilul a fost dobândit de părinții săi și, în cote egale, iar după decesul acestora, cota de din imobil, coproprietatea tatălui său i-a revenit în exclusivitate, iar cota de, coproprietatea mamei, a revenit, în cote egale, recurentului reclamant și intimatei pârâte, cel de-al doilea soț al mamei - moștenind doar un drept de uzufruct viager asupra imobilului succesoral.
Deși din imobil aparținea reclamantului, prin moștenire de la tatăl său, intimata pârâtă și soțul acesteia, pârâtul G, au întabulat pe numele lor dreptul de proprietate asupra întregului imobil, după care l-au înstrăinat, situație în care, reclamantul a susținut că este îndreptățit să fie despăgubit de aceștia cu din contravaloarea imobilului.
Din probele administrate a rezultat însă că între părți a mai avut loc un proces,care a avut ca obiect acțiunea prin care reclamantul solicita anularea certificatului de moștenitor nr.28/29.03.2000, eliberat după tatăl pârâtei, și ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în-.
În cadrul acestui proces s-a reținut,cu putere de lucru judecat,că imobilul în litigiu a fost dobândit de mama reclamantului și a pârâtei, (fostă ) în anul 1945, în timpul căsătoriei cu cel de-al doilea soț, (tatăl pârâtei ), prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 54538 și transcris sub nr. 19135/1945 (dec.civ.1711/25.06.2003 Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă).
S-a reținut totodată că, după decesul numitei au rămas ca succesori reclamantul, pârâta și soțul supraviețuitor al acesteia -, primii dobândind câte o cotă de din succesiune (care se compunea din din imobil, cealaltă cotă de aparținând soțului ), iar soțul supraviețuitor uzufructul viager asupra imobilului succesoral, conform ultimei dorințe a defunctei, exprimată într-un testament.
Ulterior, reclamantul a încheiat cu pârâta actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4006/14.01.1991 prin care a înstrăinat acesteia cota de din imobil, iar la data de 29.03.2000 a decedat și numitul, de pe urma acestuia rămânând ca unică succesoare pârâta, în calitate de fiică.
În raport de această hotărâre judecătorească și de celelalte probatorii existente la dosar, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, reținând că acesta nu mai are nici un drept asupra imobilului succesoral, imobil ce aparține în exclusivitate intimatei pârâte, 1/2 prin moștenire de la mama sa și prin cumpărare de la recurentul reclamant, iar prin moștenire de la tatăl său, conform certificatului de moștenitor nr.28/29.03.2000, astfel cum a fost rectificat prin încheierea nr.1139/15.05.2001.
Soluția instanței de fond a fost menținută de instanța de apel ca fiind legală și temeinică, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea tribunalului în sensul respingerii apelului declarat de reclamant, fiind expuse pe larg în considerentele acestei decizii.
Atât prin sentința instanței de fond, cât și prin decizia instanței de apel,instanțele s-au pronunțat numai cu privire la nelegalitatea și netemeinicia cererii reclamantului, privind obligarea pârâților la plata a din contravaloarea imobilului.
Nicăieri în cuprinsul acestor hotărâri nu se regăsesc mențiuni privind atribuirea imobilului către intimata pârâtă, astfel cum s-a susținut de recurent cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, motiv pentru care, critica întemeiată de acesta pe dispozițiile articolului 304 pct.6 Cod Procedură Civilă va fi respinsă ca nefondată.
Nefondată este și critica întemeiată în drept de recurent pe dispozițiile articolului 304 pct.8 Cod Procedură Civilă, prin care se susține că instanța ar fi interpretat greșit certificatul de moștenitor nr.28/2000, eliberat de pe urma defunctului.
Acest certificat de moștenitor a fost depus la fila 43 din dosarul instanței de fond,a fost constatat ca fiind valabil în procesul anterior ce a purtat între părți, soluționat irevocabil prin respingerea cererii reclamantului privind anularea acestui certificat și a fost interpretat corect de instanța de apel, în conformitate cu înțelesul și natura sa juridică.
S-a reținut că prin acest certificat, astfel cum a fost rectificat prin încheierea nr.1139/15.05.2001 (fila 44 fond) s-a deschis succesiunea rămasă de pe urma defunctului, decedat la data de 06.12.1999, s-a constatat că masa succesorală se compune din cota de (4/8) din imobilul în litigiu, iar unica moștenitoare a defunctului este pârâta, în calitate de fiică.
De altfel din motivele de fapt ale recursului rezultă că, în opinia recurentului, instanța de apel ar fi trebuit să rețină nelegalitatea acestui certificat, în cuprinsul căruia s-ar fi consemnat eronat că cel de-al doilea soț al mamei sale ar fi avut drept asupra imobilului în litigiu.
O astfel de critică nu se încadrează însă în dispozițiile articolului 304 pct. 8 Cod Procedură Civilă și nici nu poate fi reținută de instanță, în condițiile în care valabilitatea certificatului de moștenitor nr.28/2000 a fost stabilită într-un proces anterior,astfel cum s-a arătat deja, iar prin acțiune nu s-a formulat o cerere în acest sens.
Pe de altă parte, nu trebuie omis nici faptul că un certificat de moștenitor nu face dovada proprietății succesorilor asupra bunurilor succesorale, ci doar dovada calității de succesor.
Invocând dispozițiile articolului 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, recurentul a mai susținut prin motivele de recurs că instanța de apel a permis, prin soluția pronunțată, îmbogățirea fără justă cauză a intimaților și nu a avut în vedere faptul că actul de adopție a pârâtei ridică mari suspiciuni.
. fără justă cauză reprezintă situația în care patrimoniul unei persoane se mărește nelegal prin micșorarea patrimoniului altei persoane.
Invocând acest principiu și încălcarea lui de către instanțele anterioare, recurentul a susținut că prin soluția pronunțată în cauză patrimoniul pârâților a fost nelegal mărit cu din contravaloarea imobilului în litigiu, cu aceiași valoare diminuându-se patrimoniul său.
Atât instanța de fond, cât și cea de apel au respins însă acțiunea reclamantului, reținând că acesta nu mai are, potrivit probatoriilor administrate în cauză, nici un drept asupra imobilului în litigiu, situație în care nu poate fi reținută o îmbogățire fără justă cauză a pârâților.
În ceea ce privește nulitatea actului de adopție a pârâtei, Curtea reține că la instanța de fond nu a existat o cerere cu un astfel de obiect, astfel de susțineri fiind făcute pentru prima dată în recurs.
Reținând că o cerere formulată direct în recurs, cu depășirea cadrului procesual stabilit de părți la instanța de fond, nu poate fi analizată de instanța de recurs, conform dispozițiilor articolului 294 alin.1 Cod Procedură Civilă, iar celelalte motive de recurs invocate de recurent sunt nefondate pentru considerentele arătate anterior, Curtea va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant -, împotriva deciziei civile nr.348/A din data de 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți G și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/8.12.2009
-----------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 6 -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana
