Anulare act. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 166/
Ședința publică din 21 februarie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul, moștenitorul lui cu domiciliul procesual în Târgu-M,-,.4, județul M, împotriva sentinței civile nr. 561 din 22 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 4503/2005.
La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent, și reprezentantul pârâtei intimate SC - S, consilier juridic, lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că, s-au depus la dosar prin registratura instanței la data de 20 februarie 2008 note de ședință din partea pârâților intimați și prin care solicită a se ține cont de toate chestiunile de fapt și de drept.
Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, respectiv constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți și radierea dreptului de proprietate al pârâtei de rând I din cartea funciară nr. 4150 Depune la dosar copia sentinței civile nr. 873 din 22 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr. 1097/2006, copia deciziei civile nr. 365 din 31 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 134/2007, prin care s-a soluționat o cauză cu obiect similar și anume cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare cu privire la un alt imobil.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 561 din 22 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 4503/2005, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților, - S, Primarul municipiului S, pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul și a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate, admiterea cererii de chemare în judecată și în consecință, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 948/2992, încheiat între părți, având ca obiect apartamentul nr. 5 al imobilului situat în S,-, județul M și să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâților de rând 1 din CF nr. 4150
În motivarea recursului s-a arătat că sentința atacată este nelegală, pronunțându-se fără ca instanța de judecată să aibă în vedere toate probele administrate în cauză. În acest sens reclamantul a invocat faptul că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 defuncta a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 4150 S, situat în S,-, având nr. top 291, situat în prezent din punct de vedere administrativ la nr. 38. Ulterior, prin adresa nr. 7560 din 26 octombrie 2001 defuncta a depus o precizare la notificare, în care a arătat că solicită restituirea apartamentelor nr. 1,2,5, apartamente care nu au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, anexând copia fidelă a CF nr. 4150
Reclamantul a susținut că în condițiile în care atât în notificare, cât și în adresa evocată anterior defuncta a făcut referire în mod expres la imobilul înscris în CF nr. 4150 S, nr. top. 291, iar imobilul, obiect al contractului, este înscris în CF nr. 4150 S, sub nr. top 291/IV, este evident că este vorba de unul și același imobil, teza susținută în motivarea sentinței în sensul că nu ar exista identitate între imobile fiind fără suport legal, cu atât mai mult cu cât în zona evidența imobilelor s-a făcut și se face după evidențele de carte funciară și nu după numerele administrative ale imobilelor.
S-a mai relevat faptul că și Primăria S prin Dispoziția nr. 787 din 28 iunie 2005 propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în S, str. -, nr. 38,. 5, în cuprinsul acestei dispoziții făcându-se referire în mod expres la completările înregistrate sub nr. 7560 din 26 octombrie 2001, din care rezultă că revendicările vizează imobilul din str. -, nr. 38. Contractul a cărui nulitate s-a solicitat a fost încheiat la 21 octombrie 2002, respectiv la un an de la data la care precizările la care s-a făcut referire au fost depuse la primărie și după aproape doi ani de la data promulgării legii.
Reclamantul a invocat și împrejurarea că în lumina dispozițiilor Legii nr. 247/2005 buna sau reaua-credință nu trebuie analizată, legiuitorul prevăzând sancțiunea nulității absolute a contractelor încheiate după data de 14 februarie 2001, având ca obiect imobile care au făcut obiectul unor notificări scrise, textul legal fiind în concordanță cu dispozițiile art. 1899 alin. 2 Cod civil.
În acest context s-a apreciat ca fiind nefondată susținerea potrivit căreia art. 44 din OUG nr. 40/1999 nu ar fi incident în cazul cumpărătorilor în condițiile în care prin notificare s-a solicitat imobilul de la numărul administrativ 10 și nu cel de la numărul administrativ 38.
Calea de atac declarată de reclamant a fost înregistrată ca și apel, întrucât această cale de atac a fost menționată în sentința atacată, însă având în vedere că valoarea imobilului în litigiu este sub miliard de lei vechi, fiind incidente astfel prevederile art. 282/1 Cod procedură civilă la termenul din 21 septembrie 2006 cauza a fost transpusă la un complet de recursuri.
Pârâtul Municipiul S, prin Primar, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, invocând faptul că persoana care solicită restituirea imobilului, trebuie să facă toate demersurile pentru identificarea acestuia, atât din punct de vedere administrativ, cât și după înscrierile din cartea funciară, această operațiune nefiind în sarcina persoanei care deține în proprietate sau în administrare imobilul.
S-a mai susținut că reclamantul în calitate de reprezentant al defunctei trebuie să-și asume riscul identificării greșite a imobilului revendicat, neputând invoca în apărare propria greșeală, cu atât mai mult cu cât pârâții de rând 1 sunt de bună-credință.
Pârâtul a mai arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și cu Normele metodologice de aplicare a acestei legi, notificarea trebuie să cuprindă printre altele elementele de identificare a bunului solicitat, precum și adresa exactă a acestui bun și în aceste condiții instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantului, având în vedere că acesta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare vizând unul din apartamentele din imobilul situat la nr. administrativ 38, iar prin notificare a solicitat imobilul situat la nr. administrativ 10.
Referitor la buna-credință a cumpărătorilor, s-a arătat că la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare în discuție a stat buna-credință a cumpărătorilor, care nu se prezumă și respectarea prevederilor legale în vigoare la data înstrăinării, condiții cerute de prevederile Legii nr. 10/2001 pentru valabilitatea unui contract de vânzare-cumpărare.
Pârâtul a învederat și faptul că prin notificarea depusă de numita s-a solicitat imobilul trecut în proprietatea statului de la numita, care a avut în proprietate doar cota de 3/40 părți din imobil. Conform înscrierilor din cartea funciară anterior preluării imobilului de către stat, ultimele proprietare au fost și, situație în care antecesoarea persoanei care a formulat notificarea, nu mai era proprietara acestuia la data preluării imobilului. Pe de altă parte, nu a făcut dovada calității sale de succesoare după ultimele proprietare tabulare, caz în care reclamantul trebuie să facă dovada calității sale procesuale active în cauză, el fiind instituit doar legatar particular, conform testamentului depus la dosar, testament în care nu este inclus și imobilul din S, str. -, nr. 38.
Pârâții și au formulat la rândul lor întâmpinare și au solicitat respingerea recursului, invocând faptul că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare au verificat situația juridică a imobilului, însă în cartea funciară nu era notată cererea de restituire a imobilului în litigiu de către fostul proprietar și, de asemenea, - S după verificarea extrasului CF prezentat de pârâții-cumpărători a aprobat cumpărarea. Pe de altă parte, primăria municipiului S nu a comunicat existența unei cereri de revendicare.
Pârâții au mai arătat că locuința în litigiu le-a fost repartizată în anul 2002 și tot în cursul acelui an le-a fost vândută, iar la data la care au devenit chiriași din cele 5 apartamente din imobil patru erau vândute și în aceste condiții aspectele menționate i-au determinat pe pârâți să se considere cumpărători de bună-credință.
Referitor la situația imobilului, s-a arătat că ultimele proprietare tabulare au fost și și nu. Proprietarele tabulare au decedat în anii 1946 și 1947 și până la data trecerii imobilului în proprietatea statului în anul 1963 nu mai apare alt proprietar. În acest interval de timp moștenitorii puteau să facă liber orice acte juridice și prin urmare, dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind repunerea în termen a moștenitorilor pentru acceptarea moștenirii, nu se aplică în speță.
În ceea ce privește identificarea imobilului în litigiu s-a arătat că atât în notificare cât și în testamentul de care se prevalează reclamantul s-a indicat imobilul situat în-, care nu este același cu imobilul în litigiu.
Întrucât reclamantul nu a reușit să răstoarne prezumția de bună-credință a pârâților, s-a apreciat că acțiunea este nefondată, iar din punct de vedere legal nu contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, ci testamentul invocat de reclamant, acesta fiind contrar prevederilor art. 1309 Cod civil.
Pârâta - Saf ormulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului invocând faptul că reclamantul nu are calitate procesuală activă în cauză, deoarece nu a depus acte doveditoare în acest sens.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, s-a susținut că acesta a fost legal încheiat, chiriașii fiind îndreptățiți să cumpere locuința pentru care s-au acordat despăgubiri în baza Hotărârii Consiliului Local S nr. 742 din 9 februarie 1998 și pe de altă parte, cumpărătorii nu aveau cunoștință de cererea de retrocedare, fiind prin urmare de bună-credință.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 948/2002, încheiat între pârâta - S și pârâții și, aceștia din urmă au cumpărat locuința situată în S,-,. 5, județul
Prin acțiunea introductivă, reclamantul, în calitate de moștenitor al defunctei, a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, invocând faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul ce a făcut obiectul contractului în discuție constituia proprietatea Statului Român și în virtutea prevederilor art. 9 și 20 din Legea nr. 10/2001 imobilul respectiv nu putea fi înstrăinat către alte persoane, decât cele îndreptățite potrivit legii. Pe de altă parte, odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 247/2005 s-a prevăzut sancțiunea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile cu destinația de locuință încheiate după data de 19 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din OUG nr. 40/1999.
Din actele dosarului rezultă că imobilul situat în S,-, județul M, în care se află apartamentul nr. 5 este înscris în CF nr. 4150 Imobilul respectiv a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 de la numita, dreptul de proprietate al statului fiind întabulat în cartea funciară în anul 1963.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 numita a formulat notificare și a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în S,-, înscris în CF nr. 4150 S, respectiv acordarea de despăgubiri într-un cuantum ce reprezintă diferența dintre valoarea încasată în baza Legii nr. 112/1995 și valoarea corespunzătoare a imobilului (teren și construcții) în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Ulterior s-au depus precizări față de notificarea formulată în sensul că se solicită restituirea în natură a apartamentelor nr. 1,2 și 5, care nu au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 și a terenului aferent imobilului și acordarea de despăgubiri pentru apartamentele nr. 3 și 4. Totodată, s-au depus la dosarul existent la Primăria municipiului Sos erie de acte de stare civilă, precum și copia fidelă a cărții funciare nr. 4150 S, făcându-se mențiunea că aceasta vizează imobilul situat în S,- (fost 10).
Având în vedere că pe parcursul judecării cauzei s-au invocat neconcordanțele existente cu privire la numărul administrativ al imobilului în litigiu, trebuie precizat că la data naționalizării imobilului înscris în CF nr. 4150 S avea numărul administrativ 10, însă ulterior a intervenit schimbarea numerotării administrative și în aceste condiții în prezent imobilul respectiv este situat la nr. administrativ 38. Pentru clarificarea acestui aspect instanța de recurs a solicitat relații de la Primăria municipiului S, care a comunicat doar faptul că imobilele situate în S,- și 38, sunt imobile distincte, fiind înscrise în cărți funciare diferite, respectiv în CF nr. 5007 S, nr. top. 265, 266, 266/1 și în CF nr. 4150 S, nr. top. 291, 292 (fila 54 dosar recurs). Sub acest aspect trebuie însă avut în vedere faptul că din adresa nr. 294 din 24 ianuarie 2002, emisă de - S, actualul nr. administrativ 38 pe care îl are imobilul în litigiu a fost în trecut nr. administrativ 10, numerele administrative fiind schimbate ca urmare a prelungirii străzii (fila 73 dosar recurs).
În aceste condiții, având în vedere schimbarea numerotării administrative intervenită în cazul imobilelor din str. - - nu se poate invoca faptul că imobilul în litigiu nu a fost corect identificat, cu atât mai mult cu cât în actele de care se prevalează reclamantul imobilul a fost identificat și sub aspectul datelor de carte funciară și indiferent dacă s-a menționat nr. administrativ 10 sau nr. administrativ 38, s-a indicat că acest imobil este înscris în CF nr. 4150
La data naționalizării imobilului situat în S,-, județul M, în CF nr. 4150 S figurau ca proprietare tabulare ale acestui imobil numitele și, în cote egale, dreptul de proprietate în favoarea acestor persoane fiind întabulat în baza unui act de ieșire din indiviziune. Proprietarele tabulare au decedat în anul 1946, respectiv 1947 și în aceste condiții preluarea imobilului de către stat s-a făcut de la numita, care era sora acestora, persoana respectivă figurând în lista anexă la Decretul nr. 92/1950.
Notificarea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 a fost formulată de numita, în calitate de moștenitoare a numitei. Trebuie făcută precizarea că din certificatul de moștenitor de calitate nr. 333/2007 emis de Biroul Notarilor Publici Asociați & din Târgu-M rezultă că numita are calitate de moștenitoare a defunctei, care la rândul ei are calitatea de moștenitoare a celor două proprietare tabulare la care s-a făcut referire, mai sus(filele 2-4 dosar nr- al Curții de APEL TÂRGU -M ).
Reclamantul are la rândul său calitatea de moștenitor al defunctei, fiind instituit legatar particular prin testamentul autentificat sub nr. 890 din 20 iunie 2005, cu privire la imobilul înscris în CF nr. 4150 S care face obiectul Legii nr. 10/2001, calitatea de legatar fiind atestată prin certificatul de calitate de legatar nr. 225 din 17 octombrie 2005 (fila 22 dosar tribunal). Deși s-a invocat faptul că testamentul care a stat la baza emiterii certificatului de calitate de legatar nu este valabil, deoarece contravine prevederilor art. 1309 Cod civil, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că acesta ar fi fost anulat, nu se poate susține că certificatul respectiv nu face dovada calității de moștenitor a reclamantului.
Prin urmare în condițiile în care prin certificatele de moștenitor la care s-a făcut referire mai sus s-a făcut dovada că defuncta are calitatea de moștenitoare a celor două proprietare tabulare ale imobilului în litigiu, iar reclamantul are calitatea de moștenitor al defunctei în mod nejustificat se susține că acesta nu și-a dovedit calitatea procesuală activă în prezenta cauză.
Referitor la situația juridică a imobilului în litigiu trebuie precizat că ulterior naționalizării acesta a fost partajat în 5 apartamente, din care la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 erau vândute doar apartamentele nr. 3 și 4.
În ceea ce privește apartamentul nr. 5 care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității absolute, acesta le-a fost închiriat părților și în baza contractului de închiriere nr. 13 din 10 mai 2002 contractul fiind încheiat în baza Legii nr. 114/1996 și a OUG nr. 40/1999. Ulterior imobilul respectiv le-a fost vândut pârâților conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 948 din 21 octombrie 2002, încheiat cu pârâta -
Conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere orice sarcini, art. 2 lit. a din aceeași lege prevăzând că în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intră și imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.
Prin art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 se prevede de asemenea, că imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a prevăzut că prevederile legale sus-menționate statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii, iar indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară. Totodată s-a stabilit prin aceleași norme metodologice că restituirea în natură este obligatorie în cazul în care unitatea deținătoare este o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale ori locale este acționar sau asociat majoritar.
În speță apartamentul nr. 5, situat în imobilul din S,- (fost 10) se afla la data intrării în vigoare a legi nr. 10/2001 în administrarea - S, care este societatea care administrează fondul locativ de stat și a fost închiriat pârâților și la data de 10 mai 2002 conform contractului de închiriere înregistrat sub nr. 13/2002, termenul de închiriere fiind de 5 ani, cu începere de la 10 mai 2002, până la 10 mai 2007, contractul respectiv fiind încheiat în temeiul Legii nr. 114/1996 și OUG nr. 40/1999 (filele 52-54 dosar recurs). Ulterior încheierii acestui contract în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 948 din 21 octombrie 2002 imobilul în discuție le-a fost înstrăinat chiriașilor, contractul fiind încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
În condițiile în care imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și nu a fost înstrăinat până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în conformitate cu prevederile legale la care s-a făcut referire mai sus, acesta nu mai putea fi înstrăinat ulterior către alte persoane decât cele îndreptățite. Prin urmare, imobilul respectiv fiind înstrăinat cu încălcarea interdicției care rezultă din prevederile legale sus-menționate, contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută.
Tot în legătură cu înstrăinarea imobilului în litigiu trebuie avut în vedere faptul că prin art. 44 din OUG nr. 40/1999 se prevede că sunt interzise sub sancțiunea nulității înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, a bunurilor imobile - terenuri și construcții cu destinația de locuință, care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri.
Conform art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din OUG nr. 40/1999 pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.
Imobilul în litigiu a făcut obiectul notificării formulate de defuncta, în calitate de persoană îndreptățită și în aceste condiții, în conformitate cu prevederile art. 44 din OUG nr. 40/1999, acesta nu putea face obiectul înstrăinării ulterior depunerii notificării, încălcarea acestei interdicții fiind sancționată de lege cu nulitatea absolută a contractului.
În consecință, având în vedere că imobilul în litigiu a fost înstrăinat cu nerespectarea interdicției instituită atât de Legea nr. 10/2001, cât și de OUG nr. 40/1999 în mod greșit a reținut instanța de fond că acțiunea în constatarea nulității absolute formulată de reclamant este nefondată.
Ca argument principal pentru respingerea acțiunii, instanța de fond a reținut faptul că sancțiunea nulității absolute nu poate opera deoarece prin notificare persoana îndreptățită a solicitat restituirea imobilului situat în S,-, iar imobilul în litigiu este situat în S,-.
Problema numărului administrativ al imobilului a fost însă clarificată, din probele administrate în cauză reieșind că la data naționalizării imobilul avea nr. administrativ 10, însă în prezent în urma renumerotării acesta are numărul administrativ 38. În actele depuse cu ocazia formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001 și în testament imobilul a fost însă identificat după numărul de carte funciară - CF nr. 4150 S și în condițiile în care în publicitatea și evidența imobilelor s-a ținut și se ține după înscrierile din cartea funciară și nu după numărul administrativ, nu se poate reține că nu există identitate între imobilul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 și imobilul ce a făcut obiectul înstrăinării.
În ceea ce privește situația ultimilor proprietari tabulari prin certificatul de moștenitor depus cu ocazia judecării recursului s-a dovedit faptul că numita este moștenitoarea atât a celor două proprietare tabulare, cât și a numitei, care figurează în anexa la Decretul nr. 92/1950.
În ceea ce privește faptul că în baza Legii nr. 112/1995 s-au acordat despăgubiri inclusiv pentru imobilul în litigiu acest aspect nu are relevanță în privința interdicției de înstrăinare a imobilului, întrucât prin art. 20 din Legea nr. 10/2001 este reglementată și situația imobilelor, pentru care s-au primit despăgubiri conform legii nr. 112/1995, prevăzându-se expres în cazul imobilelor respective care nu au fost înstrăinate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se poate solicita doar restituirea în natură.
Pe de altă parte, deși în prezenta cauză s-a invocat de către Primăria municipiului S faptul că imobilul în litigiu nu a fost corect identificat și nu s-a dovedit că numita este moștenitoarea fostelor proprietare tabulare, prin Dispoziția nr. 787/28 iunie 2005, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 Primarul municipiului S s-a pronunțat asupra notificării formulate de persoana îndreptățită, fără a contesta nici identificarea imobilului, nici calitatea de moștenitor a acesteia. Prin această dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, acceptându-se că acesta este situat la numărul administrativ 38 (fila 31 dosar recurs).
În speță nu se poate invoca nici buna-credință a părților contractante, din moment ce înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare era interzisă conform prevederilor art. 9 și 21 din Legea nr. 10/2001 și art. 44 din OUG nr. 40/1999, legea prevăzând sancțiunea nulității absolute în cazul încălcării acestei interdicții.
În condițiile în care imobilul în litigiu a făcut obiectul notificării formulate de, în calitate de persoană îndreptățită și a fost înstrăinat anterior soluționării acestei notificări în temeiul art. 9 și 21 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 44 din OUG nr. 40/1999 imobilul respectiv nu putea fi înstrăinat și în consecință, contractul încheiat cu nerespectarea acestor prevederi legale este lovit de nulitate absolută. Instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu operează această sancțiune în privința contractului de vânzare-cumpărare contestat, fiind incident astfel în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în materie.
Față de cele ce preced pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul declarat de reclamant și ca atare va modifica în tot sentința atacată în sensul că va admite acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâților și, - S și Municipiul S, prin Primar și va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 948/2002 încheiat între pârâți, având ca obiect apartamentul nr. 5 al imobilului situat în S,-, dispunând totodată radierea dreptului de proprietate al pârâților și din CF nr. 4150 S asupra imobilului sus-menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 561 din 22 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 4503/2005.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților și, - S și Municipiul S, prin Primarul municipiului.
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 948/2002 încheiat între pârâți, având ca obiect apartamentul nr. 5 al imobilului situat în S,-, județul
Dispune radierea dreptului de proprietate al pârâților și din CF nr. 4150 S asupra imobilului sus-menționat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Red. GREFIER,
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-31.03.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
